Necesitatea autoturismului în defavoarea bicicletei.

 Se tot discută în ultimul timp despre cum o să facă primăria capitalei curățenie pe străzi și cum o să măture toate mașinile prin mărirea de taxe.
 În primul rând taxa este o investiție prin care cetățenii primesc înapoi diverse avantaje. Taxa nu este o pedeapsă folosită ca armă de constrângere. 
 Dacă cetățenii vor fi nevoiți să plătească taxe de parcare mai mari atunci în cel mai scurt timp trebuie să apară parcări suficiente. Dar cum încrederea cetățenilor în primărie tinde spre zero, cel mai bun lucru este ca primăria să facă întâi parcări și apoi să mărească taxele.
 O altă problemă este că în ultimii 30 de ani primăria nu a investit prea mult în locuri de parcare noi. Ba chiar a lăsat investitorii din imobiliare să construiască locuințe fără locuri de parcare.
 Acum primăria vine să mărească taxele pe locurile de parcare construite de comuniști. Logic ar fi să impună taxele mai mari pe locurile de parcare construite de primărie în ultimii 30 de ani. 
 Să nu mai vorbim de retrocedările făcute în capitală și care a secătuit primăria de multe terenuri.
 De exemplu lângă parcul IOR primăria a retrocedat mai multe șosele. Efectiv există zone unde au fost retrocedate terenuri luând din strada care înconjoară parcul.
 După toate aceste probleme și nereguli, primăria are tupeul să mărească taxele de parcare și să ne oblige astfel să renunțăm la autoturisme. Taxa nu este o metodă de constrângere. Metoda de constrângere se numește amendă. 

 Primăria vrea piste pentru biciclete.
 Dacă facem un studiu simplu privind pe geamul locuinței, vom înțelege că locuitorii capitalei nu sunt pregătiți pentru o asemenea schimbare. 
 Primăria ar trebui să fie în slujba cetățeanului, iar în acest moment cetățenii capitalei au nevoie de autoturisme pentru a putea evolua economic și social. 
 Am mai spus faptul că trebuie trecute etapele istorice. 
 Privind istoria țărilor dezvoltate unde cetățenii se deplasează cu bicicleta, vom observa că și acele țări au trecut prin perioada blocajelor rutiere. 
 Toate economiile țărilor dezvoltate au la bază perioada autoturismului.

 Noi suntem în perioada istorică a lipsei de timp. Majoritatea țărilor dezvoltate au trecut prin această perioadă cu 100 de ani în urmă. Încă nu avem un nivel de trai care să ne permită timpul de a ne deplasa cu bicicleta. Pentru a ajunge să câștigăm jumătate din venitul unui cetățean din Olanda, noi, în România, trebuie să muncim de două ori mai mult. Pentru asta avem nevoie să câștigăm timp iar autoturismul ne ajută în acest sens.

 Pentru a putea evolua economic avem nevoie de infrastructură pentru o deplasare rapidă. 
 Probabil că suntem toți de acord că atunci când vom avea autostrăzi, saltul economic pe care îl va face țara noastră va fi enorm. La fel se va întâmpla și dacă vom avea o infrastructură mai bună în orașe. Principala preocupare a primăriei ar trebui să fie fluidizarea traficului. Înainte de a ajunge să se deplaseze pe biciclete, locuitorii țărilor dezvoltate au avut intersecții inteligente. Etape, etape, etape. Nu putem sări peste ele doar pentru că la alții arată frumos. Trebuie să acceptăm că suntem o țară în curs de dezvoltare și să acționăm în consecință.

 În cazul meu, nivelul de trai a crescut simțitor când am avut un autoturism mai performant, a crescut mobilitatea și am câștigat timp pentru a munci mai mult, implicit am câștigat mai mulți bani și benzina pe care nu mi-o permiteam înainte.
 Cu cât ni se va restrânge mobilitatea urbană cu atât ne va fi mai greu să ne păstrăm nivelul de trai.
 Când nivelul de trai va ajunge egal cu al capitalelor din care se inspiră primăria atunci vom cere singuri piste pentru biciclete fără să mai așteptăm să ni se impună cu forța sub amenințarea taxelor.
 
 Să parcurgem puțin istoria în mod simplist. Când țările pe care primăria le ia ca exemplu aveau drumuri pavate și trăsuri simandicoase noi mergeam prin noroi cu carul cu boi. Când țările dezvoltate produceau autoturisme ieftine pentru fiecare familie noi așteptam 10 ani să cumpărăm o Dacia și apoi umblam cu soț și fără soț iar benzina era pe cartelă. Când la noi o motocicletă costa cât o garsonieră țările dezvoltate erau în perioada scuterelor și la apogeul mobilității urbane.
 Avem maxim 20 ani de evoluție tehnologică de la Oltcit la mașini cu ABS. Suntem la începutul perioadei scuterelor și descoperim mobilitatea urbană la alt nivel. 
 Dacă ne păstrăm ritmul de dezvoltare, aproximez că în maxim 20 de ani vom ajunge la biciclete.
 Ne dezvoltăm rapid și avem șanse să ajungem la nivelul țărilor dezvoltate în jumătate din timpul de care au avut nevoie acestea pentru a evolua. Dar nu putem forța lucrurile și să punem carul înaintea boilor doar de dragul de a fi în ton cu țările dezvoltate pentru că nu suntem.
 
 Primarul de azi ar trebui să fie mai realist și să înceapă cu începutul. Adică să fluidizeze traficul și să construiască parcări. Să desființeze gardurile din mijlocul șoselelor și să îi amendeze pe nesimțiții care circulă pe linia de tramvai.  Așa face primăria bani pentru parcări subterane. Dar taxele sunt mai ușor de colectat decât amenzile taxele nu pot fi contestate în instanță și astfel ascundem incompetența unui sistem corupt de la care nu mai așteptăm nimic bun. 

 Și uite așa mi-am pierdut eu timpul să scriu un text inutil adresat unei primării la fel de inutile. Un text pe care îl vor citi inutil niște oameni care își vor pierde timpul la fel de inutil.
 În altă țară un anunț despre mărirea taxelor ar fi fost întâmpinat cu proteste. Dar noi nu avem timp de proteste, noi suntem ocupați să supraviețuim și mâine. 
 Lipsa timpului este principalul impediment în calea evoluției către deplasarea pe bicicletă. Sper să priceapă și primarul.
  Dacă blochează circulația va încetini și viteza de evoluție și vom ajunge la biciclete când țările dezvoltate de azi vor fi la drone sau alte vehicule zburătoare. 
 

Stagiul militar obligatoriu te făcea bărbat sau sclav?

 Citesc în multe locuri despre faptul că pe vremea când stagiul militar era obligatoriu oamenii învățau ceva acolo în unitățile militare și reveneau acasă peste un an, total schimbați în bine.
 Eu am simțit după efectuarea stagiului militar doar că sunt un supraviețuitor. 
 
 Nu știu cum a fost în alte unități militare dar vă pot spune cum a fost în cazul meu.
 În primul rând când primeai ordinul de încorporare simțeai că pleci la pușcărie.
 Poate alții au simțit așa un val de patriotism că merg să servească patria și poate sunt eu un model românesc defect. 
 Așa că am plecat cu inima strânsă către Constanța, să caut unitatea militară unde urma să fiu închis un an de zile. Urma să pierd un an de viață, un an de muncă și un an fără salarizare. Cică aveai o soldă dar era ceva modic care nu acoperea nici nevoile elementare.
 
 Am ajuns în fața unității și am stat în soare de dimineața până seara fără să ne bage cineva în seamă. Probabil trebuia să ne exersăm răbdarea. Noi prinsesem lovitura de stat a lui Iliescu și așteptam cu răbdare vremuri mai bune. Așa că aveam răbdare.
 Apoi au venit cu niște saci de haine purtate, uzate și murdare. Am ales pe întuneric ce am putut. La bocanci a fost mai greu că toți erau rupți și desperecheați.
 Ne-am dezbrăcat acolo afară, în curtea unității. Bine că era vară. Sau poate nu era atât de bine, fiindcă hainele miroseau greu și toate bolile luate de pe acele haine mi-au făcut viața grea tot anul ce a urmat.
 Apoi ne-au urcat în camioane și ne-au dus la Năvodari într-o unitate din spatele unor blocuri de locuințe. Cel puțin aveam public. 
 În dimineața următoare eram îmbrăcați toți de parcă eram cerșetori. Nici o urmă de demnitate și mândrie ostășească.
 
 Acolo am făcut cunoștință cu comandantul de grupă, tot militar în termen, un băiat de o prostie și o răutate rar întâlnite de  mine. Eu nu sunt un om violent și chiar urăsc violența dar sergentul ce provenea din localitatea Cuca, era atât de prost și rău încât încă am vise că mă duc să îl caut și să îl bat până îl refuză trei spitale.
Nu am înțeles care erau criteriile alegerii acelor comandanți. 
 Dar treaba era simplă. 
 Perioada de instrucție dura 3 luni. În câteva zile te verificau și te desemnau ce post vei ocupa.
 Eu aveam un an de facultate și probabil datorită faptului că aveam la activ un examen de admitere mă detașa de restul. Așa că au stabilit că voi face școala de gradați cu funcția de ajutor de comandant de gardă.
 Singura diferență între noi și ceilalți soldați era că noaptea în loc să dormim, ne puneau să învățăm niște prostii. În rest făceam cu toții aceeași alergătură aiurită pe care gradații, comandanții de grupe, o numeau instrucție. Efectiv alergam aiurea pe un câmp de lângă Năvodari pe care îl numeau câmp de instrucție.
 După 3 luni și mai multe nopți nedormite am fost ridicat la gradul de Fruntaș.
 Eram și trăgător de elită. Adică am tras cu arma de maxim 10 ori și odată am aruncat o grenadă.
 Probabil că în acte figurez ca soldat de elită cu 3 luni de instrucție. 
 Eu am perceput acea perioadă ca fiind o încercare de docilizare, un antrenament menit să ne transforme în executanți de ordine. Dresajul era simplu, nu execuți ordinul, urmează pedeapsa de efort fizic până la epuizare.  Asta ne transforma și în cetățeni mai docili în viitor.

 Alimentația era extrem de proastă. 
 Eu trăisem în comunism, trecusem prin lovitura de stat și trăiam perioada neagră a anilor '90. Adică eram învățat cu mâncarea puțină și proastă. Ca majoritatea românilor mâncam acasă preponderent cartofi, orez, fasole și varză.
 Ei bine la fel era și la cantina unității dar mult mai prost gătită. Efectiv era aproape imposibil de înghițit. Apogeul era reprezentat de macaroanele tricolore fără brânză sau gust.
 E de înțeles ca în unele antrenamente, armata să te pregătească pentru situații în care poate este necesar să supraviețuiești cu mâncare proastă. Doar că la noi te pregăteau pentru lagărele de exterminare unde mâncarea este proastă permanent.
 Se spune că exista și carne în magazia unității dar pe aia o furau comandanții și o luau acasă. Furau carnea, uleiul, și tot ce aveau nevoie. Noi mâncam ce rămânea. Nici măcar nu duceau ei furăciunile la mașină, îi puneau pe soldați să le care produsele furate. Adică era pe față.
 Ei furau mâncarea soldaților, gradații în termen ne furau ce aveau ei chef iar noi furam un bocanc mai bun de la colegul din altă grupă. Măcar noi îi lăsam bocancul stricat în loc ca să iasă la inventar. În armată nu se numea furt, se numea completare.
 
 În 3 luni au reușit să ne termine și fizic și psihic. Știu că or să apară eroi, care sunt frați cu John J. Rambo și care vor spune au venit din armată căliți și pregătiți să înfrunte inamicul cu pieptul de aramă dezgolit. Dar după toate standardele, dacă atunci începea un război, noi nu eram pregătiți nici fizic, nici psihic și nici militar să mergem în linia întâi.
 Dar teoretic după ce terminasem școala de gradați de 3 luni eram pregătit să devin, nu comandant de grupă ca băiatul ăla prost și frustrat de la Cuca, eu eram pregătit să fiu ajutor de comandant de gardă.  Adică eu organizam paza obiectivului. 

 După cele 3 luni de instrucție au fost trase niște sfori și am fost repartizat la București la paza TVR. Mânare proastă, mizerie și boli erau și aici. Împărțeam patul și așternutul cu alți doi, trei soldați din alte schimburi de gardă. Încercam să îl împărțim cu cei mai spălați. Dar măcar aici eram mai aproape de casă și puteau ai mei să îmi mai aducă ceva de mâncare din când în când.
 Cel mai important lucru era că puteam să îmi spăl uniforma acasă la temperaturi mari dar tot nu am reușit să scap de bube și iritații.
 La București am reușit să mă orientez cu niște șpăgi la magazioner, să capăt o uniformă mai bună.

 Astfel toată perioada stagiului militar se reduce la încercarea de a supraviețui unui sistem asemănător unui scenariu apocaliptic. 
 Practic trebuia să te descurci în condițiile date de situația în care te aflai fără voia ta. Se spunea că trebuie să fii orientat.
 Poate că la asta se referă cei ce spun că stagiul militar obligatoriu te învăța să fii bărbat sau poate confundau și voiau să spună că te învăța să te descurci în viață. Poate în viața din România, fiindcă tot ce învățai era să furi, să mituiești, să te impui cu forța, să nu îți pese de cei de lângă tine. Să devii oportunistul perfect.

 După terminarea stagiului militar obligatoriu eu nu am fost ca ceilalți eroi care nu au avut probleme de adaptare la viața civilă. Chiar cunosc câțiva eroi care înainte de stagiul militar erau cam alcoolici și când au revenit acasă nu au avut probleme de adaptare fiindcă au stat beți câteva luni.
 
 Datorită vieții grele pe care o trăiam în anii '90, când găsirea unui loc de muncă era aproape imposibilă, a fost foarte greu să mă reintegrez. În acel an pierdusem niște șanse, cei din jur aveau alte direcții la care eu pierdusem startul. Nu știu dacă am reușit să recuperez vreodată acel an. Statul român te obliga să pui pauză un an viitorului tău, fix la începutul vieții. 
 Nu știu cum a fost înainte de lovitura de stat dar stagiul militar efectuat în acei ani ce au urmat a fost groaznic și nu numai că nu a ajutat cu nimic, nu m-a făcut nici bărbat și nici un om mai bun, doar mi-a stricat viața.
 Stagiul militar obligatoriu nu te învăța nimic, nu te ajuta cu nimic în viață. Era doar un an pe care il așteptai să se termine și din care sperai să ieși cât mai puțin vătămat. 

 Cu siguranță nu voi reuși niciodată să îi înțeleg pe cei care regretă desființarea stagiului militar obligatoriu. Poate au uitat mâncarea proastă, mizeria și prostia prezente în așa zisele unități militare. Poate au uitat munca la câmp, munca la drumuri și alte munci făcute gratis în perioada militară. Poate pentru unii acolo în unitate a fost mai bine ca acasă. Poate ei chiar au învățat să se descurce și poate pentru prima oară în viața lor au avut trei mese pe zi. Dar nu a fost așa pentru toți.
 Fascinant este că li se pare normal să fie așa și probabil eu sunt ăla rău și materialist fiindcă aduc în discuție faptul că în acea perioadă nu am fost plătiți nici măcar cu salariul minim pe economie și nici nu am avut beneficii ulterioare.
 Am muncit gratis un an pentru statul român iar faptul că am fost obligat să fac asta în condiții improprii și fără remunerație se numește sclavie.
 Pe timpul comuniștilor, atunci când a fost inventat stagiul militar obligatoriu, era o modalitate prin care omul nou devenea docil, învăța ce înseamnă detenția și tot în perioada stagiului militar obligatoriu se identificau elementele negative ce se puteau opune regimului dictatorial. 

 Oare ce fel de oameni sunt cei care regretă dictatura și stagiul de penitenciar obligatoriu al armatei?

Câți kilometri poți rezista în șaua motocicletei

    

    Majoritatea motocicliștilor vor să facă drumuri cât mai lungi călare pe motocicletă. 
    Una din principalele probleme o reprezintă durerile în diferite zone ale corpului, care apar după o perioadă de timp.

    Ajungem astfel la concluzia că problema nu o reprezintă numărul de km. Problema este timpul petrecut în șa.
    Indiferent ce modificări îi faci motocicletei tale, există un timp limitat pentru fiecare om până când va amorți sau până când apar diverse dureri. Evident existe diferențe de la un om la altul în privința rezistenței dar aceste diferențe sunt date și de tipul de motocicletă. Unele motociclete sunt din fabrică mai confortabile sau mai bine spus au șeile și poziția la ghidon mai prietenoase dar trebuie luat în calcul și statura sau conformația motociclistului. Un factor de luat în calcul la achiziționarea motocicletei.

    Dacă totuși vrei să petreci foarte mult timp în șa, este recomandat să oprești cât mai des și să faci exerciții fizice pentru a pune sângele în mișcare. Totuși există riscul ca exercițiile fizice să aducă un grad de oboseală în plus mai ales în cazul persoanelor cu o activitate sedentară. 
    Astfel suntem obligați să aducem în discuție un lucru pe care nici un motociclist nu trebuie să îl uite. Și anume că motociclismul este un sport și ca în orice sport nu este suficientă experiența sau talentul sportivului. Pentru a pilota în siguranță o motocicletă este necesară o condiție fizică separată de partea practică reprezentată pilotarea efectivă a motocicletei. 

    O bună condiție fizică nu numai că te ajută să petreci mai mult timp în șaua motocicletei și astfel să parcurgi mai mulți kilometri dar te ajută să faci față unor situații dificile. 

    Un alt aspect important este poziția ghidonului, a scărițelor dar mai ales forma și consistența șeii.
Majoritatea motocicletelor se pot modifica în funcție de pilot dar este bine să ne alegem motocicleta luând în calcul modul în care o vom folosi. 

    Totuși cel mai important aspect este să ne calculăm cu atenție drumul astfel încât timpul petrecut în șaua motocicletei să nu depășească rezistența noastră fizică. Să nu ne supraapreciem capacitățile fizice.
     La fel de important este să nu ne lăsăm influențați de anturaj și să continuăm drumul la insistențele partenerilor de călătorie dacă ne simțim epuizați. Iar dacă avem în grup persoane mai slab pregătite și mai puțin rezistente, trebuie le menajăm dar mai ales să nu le luăm la drumuri care știm că le depășesc capacitățile.
 Este recomandat să ne oprim cel puțin la fiecare oră de mers pentru puțină mișcare și mai ales hidratare.
 Locul în care ne oprim trebuie ales cu grijă, să încapă tot grupul în siguranță și obligatoriu să ofere umbră sau adăpost în caz de ploaie sau vânt. 
 Opririle trebuie făcute în funcție de timpul petrecut în șa și nu în funcție de numărul de kilometri.

     Epuizarea este unul dintre cele mai mari pericole pe care le întâlnesc motocicliștii în călătoriile lungi. 

O regulă importantă în deplasarea pe două roți și secretul circulației în orașele aglomerate

     Sunt câteva reguli stricte de supraviețuire pe stradă când ești pe două roți și aici includem și bicicleta.
    Una dintre reguli este că pe străzile înguste cu linii de tramvai și cu mașini parcate, stai în banca ta, mergi încet sau ocolești străzile dificile pe alte străzi mai largi. Când ești pe două roți un traseu ocolit este, în multe cazuri, mai rapid decât un traseu direct 
     În cazul străzilor dificile pe linia de tramvai nu e recomandat să depășești,  iar pe jumătatea aia de bandă, rămasă de la mașinile parcate, nu ai cum să te bagi.
    Tehnica este să stai cât mai aproape de linia de tramvai ca să eviți portierele sau plecările mașinilor parcate. Dacă ai mașină în față cei parcați nu au cum să te vadă și tu nu ai cum să le vezi roțile sau să îi vezi în oglinzile lor retrovizoare. Nu ai cum să anticipezi anumite manevre ale vehiculelor parcate.
    În asemenea condiții mergi în orb și singura protecție este mașina din fața ta, pe care o folosești drept scut și în cazul unei dube sau camion trebuie să fii conștient de faptul că e posibil ca șoferul să nu știe de prezența ta acolo. Cauza pentru care nu te vede este fix faptul că nu te poți poziționa în raza oglinzilor lui. Adică în oglinda din stânga, pe linia de tramvai nu poți fiindcă aderența pe acel ciment este precară iar în oglinda din dreapta, pe lângă mașinile parcate iar e periculos datorită portierelor ce se pot deschide sau a celor care pleacă din parcare.
     Deci singura soluție este să stai pe mijlocul vehiculului din fața ta și să mergi cu atenție. Pericolul în a circula pe mijlocul mașinii din față este reprezentat de faptul că  nu vezi drumul cu traficul și gropile aferente. De aceea este indicat să păstrăm o distanță sigură care să ne ofere timp pentru ocolirea eventualelor gropi ce apar de sub mașina din față sau să frânăm în siguranță în cazul în care mașina din față execută manevre ce ne pot lua prin surprindere cum ar fi o frânare bruscă sau un viraj neașteptat.          Dar în situația unei străzi dificile alegem răul cel mai mic adică rularea cu atenție pe mijlocul mașinii din față, luând în calcul faptul că nu suntem vizibili pentru participanții la trafic aflați în fața noastră.
     În nici un caz nu încercați manevre de depășire nici prin dreapta pe lângă mașinile parcare și nici prin stânga pe linia de tramvai cu ciment alunecos și plin de praf. În cazul unei încercări de depășire pe linia de tramvai se poate întâmpla ca una din mașinile din față să execute viraj la stânga sau să ocolească o groapă iar manevra de frânare pe cimentul liniilor de tramvai nu se poate realiza în condiții de siguranță.

     Manevrabilitatea vehiculelor pe două roți dată de gabaritul redus al acestora este foarte folositoare în orașele aglomerate. Dar trebuie să fim conștienți și de faptul că, gabaritul redus care aduce atâtea avantaje ne face greu de observat în anumite situații. 
     Nu abuzați de această manevrabilitate și așteptați cu răbdare momentul potrivit pentru a executa anumite manevre. Câteva secunde pierdute se pot recupera ușor în următorul blocaj rutier întâlnit pe drum, unde puteți circula cu viteză mică printre vehiculele staționate la semafor, astfel încât cu puțin noroc să puteți trece de semafor în primul pluton. Nu forțați depășirea pentru a câștiga câteva secunde fiindcă puteți pierde multe zile la rând prin spitale sau ore bune pe la constatări de daune în cel mai bun caz.

     Traficul nu este un concurs de a trece primul sau de a fi în fața celorlalți . În orașele aglomerate cel mai important este să te deplasezi constant. Nu contează viteza cu care te deplasezi. Cât timp ești în mișcare ieși câștigător dar trebuie să o faci în siguranță. 

     Ăsta este secretul deplasărilor în orașele aglomerate.

Motocultura veche deasupra culturii moto contemporane

    

     Astăzi aproape toate motocicletele custom se bazează pe culturi vechi și sunt doar pentru poze și expoziții.
    Chopperele au apărut în America după ce infractorii lor au încercat să le facă să fugă mai tare ca cele de poliție. Aceste motociclete se trăgeau din Harley sau Indian că altceva nu prea aveau. 
    Cafe race-urile au apărut în Anglia dacă nu mă înșel și le-au modificat ca să facă curse cu ele. Cred că în mare parte erau Triumph. Dar la acea vreme cel mai important aspect era modificarea motorului pentru a fi mai puternic. Estetic se modificau doar fiindcă era necesar pentru a îmbunătăți stabilitatea la viteze mari prin suspensii mai performante.
    Scramblerul,  a luat naștere, pe vremea când motocicletele nu erau împărțite din fabrică pe segmente,  iar motocicliștii au constatat că au nevoie de motociclete cu care să poată ieși de pe drumuri și să se aventureze prin zone sălbatice. Așa că motocicliștii au început să modifice motocicletele clasice pentru a face față în afara drumului. În afara drumului la propriu fiindcă șosele nu prea existau în acele vremuri. Practic au fost primele motociclete enduro.
    Ideea este că toate au la bază scăderea din greutate, mărirea performanțelor motorului sau adaptarea la teren accidentat.

    În zilele noastre a fost pierdut pe drum scopul de a modifica motorul sau a suspensiei și a rămas doar ușurarea ansamblului, accentul se pune pe aspect iar scopul este fotografia. Se pierde din ecuație scopul pentru care erau modificate aceste motociclete în trecut și rămâne doar scopul artistic.
    Desigur că astăzi nu prea mai este necesar să mărești puterea motorului fiindcă poți face o motocicletă, bazată pe una din culturile din vechime, direct dintr-un motor de 200 de cai.
    Dar atunci care ar mai fi scopul?

    Unde vreau să ajung este că, după părerea mea, cultural, batem pasul pe loc. Adică ne ancorăm de niște culturi apuse, bazate pe niște nevoi inexistente sau inventate.
    Infractorii de azi nu mai fug de poliție pe choppere modificate. Astăzi infractorii sunt urmăriți cu drone iar chopperele, boberele și alte derivate le țin în garaj pentru a le fi confiscate ulterior. Măcar au puțini km când sunt vândute la licitație.
    Curse ilegale nu prea se mai fac iar dacă se fac se aleargă pe motociclete cu aerodinamică. Un cafe racer cu un motor de 200 de cai nu va putea fi utilizat la maxim fiindcă la viteze foarte mari ar deveni incomod datorită lipsei carenelor.
    Azi dacă vrei să faci o cursă te duci pe circuit, plătești o taxă și arăți ce poți. 

    Mi-aș dori să dezvoltăm noi curente în modificarea motocicletelor, bazate pe cultura modernă, care să aibă la bază motocicletele din zilele noastre, bazate pe nevoile noastre.
    De exemplu există o modă de a transforma motociclete sport în touringuri rapide, ușoare, agile, confortabile și cu frâne performante.
    Toate astea din cauză că touringurile dedicate sunt foarte scumpe, mari și greoaie.
    Nu știu dacă aceste modificări au o denumire consacrată pe plan internațional dar este o idee care prinde contur.

    Unul dintre curentele actuale este și street fighterul care cel puțin în țara noastră a apărut în urma accidentelor și a sumelor foarte mici decontate de firmele de asigurări. În urma accidentelor, carenele motocicletelor suferă cel mai tare iar înlocuirea lor este foarte costisitoare. Drept urmare proprietarii s-au văzut nevoiți să circule fără carene. Evident există și motocicliști care au dat jos carenele din proprie inițiativă, pentru a transforma motocicleta în street fighter. Dar cel puțin la noi în țară sunt puțini cei care transformă de bună voie o motocicletă sport într-una pentru stradă.
    Dacă luăm în calcul și Bosozokul japonezilor mai adăugăm un curent la cultura moto modernă. Deși este cam exagerat pentru a fi promovat. Există niște legende care explică acest curent dar nu sunt surse credibile. Una dintre legende spune că în Japonia ar fi ilegală modificarea motocicletelor și că legea prevede ca toate componentele originale ale motocicletei să fie prezente pe motocicletă dar nu specifică poziția în care ar trebui să se afle. Astfel Bosozoku ar putea fi o formă de protest.

    Dar în timp ce promovăm culturile de mult apuse ar trebui să ne ocupăm să îmbunătățim și cultura contemporană.
Adică se depune mult efort pentru a modifica niște vechituri, pentru a se încadra în standardele unor culturi la fel de vechi, când avem la îndemână tehnica și tehnologia actuală pentru a face motociclete adaptate zilelor noastre dar mai ales nevoilor actuale.
 Sau poate în zilele noastre fabricanții au avansat atât de mult încât nu mai este necesar să ne modificăm motocicletele pentru performanțe și rămâne doar să ajustăm puțin aspectul.

 Poate cândva vom asista la apariția motocicletelor electrice construite pe platforma celor termice din zilele noastre. Dar să nu lăsăm prezentul nici în mâna trecutului și nici a viitorului.

Benzile din sensul giratoriu fără benzi.

 Există unii oameni care spun că în sensul giratoriu nu există benzi. Cum mă să nu existe benzi? Dacă vii de pe un drum cu două benzi cum intri în giratoriu? Pe toate benzile, pe unde vrea mușchiu' tău?
 De fapt există benzi, spun alții dar nu trebuie să dai prioritate când schimbi banda.  Așa că dacă ești pe banda trei în sensul giratoriu și părăsești sensul  giratoriu la ieșirea trei poți să tai două benzi fără să dai prioritate mai ales dacă ai fost primul în giratoriu. 
 O altă aberație este că cine intră primul în giratoriu își face de cap. Bună regulă.

 După logică și bun simț în poza de mai sus ambele vehicule sunt încadrate greșit. Adică mașina albastră trebuia să iasă din sens la prima ieșire iar mașina portocalie trebuia să schimbe banda în dreptul primei ieșiri dacă voia să iasă la a doua ieșire sau să schimbe banda în dreptul ieșirii doi ca să iasă pe a treia.
 Majoritatea oamenilor nu iau în calcul semnalizările autoturismelor. Pe un drum pe care nu îl cunoști e ușor să te încadrezi greșit dar dai semnal să vadă și ceilalți ce ai tu de gând să faci.
 Dacă mașina albastră a greșit și nu vrea să iasă pe prima ieșire dă semnal stânga să vadă cel de pe banda doi că nu iese pe acolo. La fel și cel cu mașina portocalie trebuie să dea semnal dreapta în dreptul primei ieșiri. De bun simț este, ca cel cu mașina albastră să îl lase pe cel portocaliu să schimbe banda și să iasă pe unde are omul nevoie.
 Oricum în sensurile giratorii ar trebui să mergem cu atenție și să fim înțelegători unii cu alții. Să nu facem ca polițistul haiduc, plin de orgolii justițiare, care a sărit dintr-o mașină fără inscripții aruncând cu amenzi în giratoriu ca Robocop.

 În plus, în caz de accidente, în giratorii, nu sunt cine știe ce daune, fiindcă teoretic se merge cu viteze mici. Mai sunt eroi care gonesc cu viteze nesimțit de mari dar ăia sunt excepții.

 În țara noastră avem multe reguli rutiere greșite sau incomplete. De 20 de ani de când traficul a devenit foarte aglomerat  și șoferii mai slab pregătiți mi-am schimbat stilul de condus. Așa că eu de foarte mulți ani merg după regula bunului simț și multă, foarte multă semnalizare. Fără orgolii de prioritate, fără viteze periculoase și cu multă atenție în zonele dificile.
 În acest fel am evitat multe accidente. În 20 de ani am avut un singur incident când a sărit o ''pietoană'' în fața mașinii din fața mea, am făcut poc la viteză mică și mi-am spart un semnal. ''Pietoana'' a fugit și eu am dat asigurarea că am lovit din spate.
 În rest nici măcar o zgârietură în 20 de ani. Nici amenzi nu am mai luat. M-am ferit bine și de amenzi și de accidente.

 Și o regulă de aur. Tirurile au prioritate în giratoriu pe toate benzile deodată, fiindcă nu au loc altfel. Am văzut un Merțan nou călcat pe bot, fiindcă avea prioritate pe banda lui, doar că tirul era virat și nu avea vizibilitate.
 A doua regulă este că, motocicleta are prioritate doar dacă i se dă și noi ne pierdem timpul cu întrebarea: Cine are prioritate în giratoriu? Hai să fim realiști.
 Huidu a omorât trei oameni și e liber. Mario Iorgulescu, fiind beat și drogat cu cocaină a omorât un om lăsând orfani doi copii și e liber. Dar vai, judecătorii nu știu cum e cu giratoriul! Pe bune? 
 Mândră țară ca o floare, se ofilește și moare.

Veșnicele dispute dintre proprietarii de motociclete japoneze și exclusiviști

 Încă de la intrarea pe piața moto a modelelor fabricate în Japonia a existat o dispută între deținătorii de astfel de modele și mărcile exclusiviste, reprezentate de BMW, Harley Davidson, Ducati, Triumph, Aprilia, KTM, MV Agusta și altele.
 Exclusivismul acestor mărci nu mai vine din prețul acestora. Au fost într-adevăr vremuri când nu oricine își putea permite o astfel de motocicletă și majoritatea motocicliștilor se orientau către prețul mic al modelelor fabricate în țara de unde răsare soarele.
 Acele vremuri au apus și astăzi oricine își permite o motocicletă fabricată în SUA sau în Europa.
În zilele noastre exclusivismul vine din faptul că cei ce dețin astfel de motociclete le îndrăgesc cu tot cu neajunsurile acestora. Unii posesori sunt încântați de plăcerea de a pilota exclusiv motociclete încărcate cu istorie. Dar evident există și cei care consideră că prețul mare al unei motociclete îi ridică pe scara socială.
 Un alt factor ce aduce exclusivismul acestor mărci este numărul mic întâlnit pe șosele în comparație cu cu mărcile Japoneze mai comune.
 

 Cred că am mai discutat aici că nu are nimeni ură, nici pe posesorii de HD, Ducati sau BMW și nici pe aceste mărci nu le urăște nimeni.

Sunt pur și simplu niște glume care nu ar trebui să ne complexeze în asemenea măsură încât să reacționăm brutal. 
 În mare parte glumele se apropie de realitate din anumite puncte de vedere.
 De exemplu despre Ducati se spune că nu sunt fiabile. Este total greșit.
 De fapt ar trebui să se spună despre Ducati că necesită îngrijire mai multă. Orice motocicletă bine îngrijită și exploatată corect este fiabilă, indiferent de marcă sau model. Chiar și motocicletele fabricate în China.
 Majoritatea motocicliștilor își doresc motociclete care să nu se strice și să nu le îngrijească, să le lase în ploaie și zăpadă iar în primăvară să pornească la prima cheie. Și trebuie să recunoaștem calitatea  modelelor japoneze de a rezista în mâinile celor mai nepăsători utilizatori. 
 La Ducati și la HD este ceva mai mult de muncă. Adică nu trebuie lăsate în ploaie sau zăpadă și în fiecare primăvară trebuie gresate și îngrijită instalația electrică.
 De fapt nici o motocicletă nu ar trebui să fie depozitată în ploaie. Motocicletele sunt foarte sensibile la intemperii. Au foarte multe zone expuse începând de la contactul pentru pornire și butoane, până la suspensii, transmisie și rulmenții roților. Faptul că motocicletele fabricate în Japonia rezistă mai bine decât celelalte mărci nu înseamnă că trebuie depozitate necorespunzător. Chiar și o simplă husă este suficientă.

 Nu doar mărcile exclusiviste sunt sensibile, la fel sunt și proprietarii ce dețin astfel de mărci, care se supără când se glumește pe seama lor.
 Dar există un motiv întemeiat și pentru aceste glume.
 Majoritatea proprietarilor de Ducati, HD și BMW par cam încrezuți la prima vedere, poate chiar și la a doua.
 Prima reacție a unui proprietar de Harley sau de Ducati, atunci când se face o glumă pe seama lui sau a motocicletei, este să ridice puțin nasul și să privească de sus cu o expresie ce spune clar: - Bă săracule și apoi spune sau scrie vechea expresie ,,Strugurii sunt acri''. Expresie ce face referire la faptul că nu oricine își permite să cumpere și să întrețină una dintre mărcile exclusiviste.
 Majoritatea posesorilor de motociclete exclusiviste, uită că în glumă și ei numesc motocicletele japoneze ,,pahare de iaurt'' cu referire la abundența de plastic care îmbracă modelele Nipone. Desigur există și posesori de ''pahare de iaurt'' pe care îi supără aceste glume.
 Tot în glumă am putea spune că rezistența în timp a modelelor japoneze vine din faptul că plasticul nu ruginește.

 În contraatac vin posesorii de modele japoneze cu argumente ce țin de putere mică la majoritatea motocicletelor exclusiviste. Lucru adevărat de altfel. Dar nu toți motocicliștii își doresc viteze exagerat de ilegale.
 Dacă ne reamintim că majoritatea posesorilor de modele exclusiviste apreciază istoria, vom constata că nu mai există modele de motociclete care să nu se deplaseze cu viteze destul de decente dar care păstrează aspecte ale modelelor din vechime.

 În concluzie războiul hilar dintre posesorii de motociclete comune și cei ai mărcilor exclusiviste nu pare să ajungă la final. Dar e necesar să ne păstrăm decența în aceste dispute iar oamenii inteligenți nu se supără din cauza unei glume pe seama unei mărci de motocicletă.

Cum putem aplica astăzi punctul 8 din Proclamația de la Timișoara?

Prima pagină din Proclamaţie, scrisă de George Şerban

 Problema noastră este că majoritatea oamenilor care formează această nație nu au înțeles nimic din proclamația de la Timișoara și nici despre punctul 8 al acesteia. Nu au înțeles nici atunci și nici acum.

 Cu puțin timp în urmă cineva din familie mă întreaba, cine e Strație ăla de care se vorbește la televizor? 
Cu greu am reușit să îmi dau seama că se referea la legea lu' Strație care de fapt era legea lustrației, adică puntul 8 al proclamației de la Timișoara. Persoana respectivă nu știa evident nici la ce se referă legea lustrației. Și acea persoană nu e proastă, a citit sute de cărți.

 Ce ne facem? Dacă un om citit pune astfel de întrebări, ce putem cere de la oamenii care nu au citit nici un ziar la viața lor?

 Punctul 8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate

 Deci educăm  poporul cu japca?
 Un popor care nu citește și nu înțelege nimic, nu poate evolua altfel.
 Poporul ăsta are două soluții de salvare. Cultură sau dictatură. Dar să excludem totuși dictatura.

 Educația cu japca se face prin frică. Pe principiul, ori înțelegi, ori te fac eu să înțelegi. 
 Proclamația din Dristor sector 3
 Propun legea ilustrației.
 Punctul 1 plus toate punctele.

 În primul rând trebuie eliminați toți infractorii care apar în mas-media.
 În acest moment toți infractorii apar prin ziare și pe la televizor ca vedete și evident ca modele de urmat.
 Becali a făcut pușcărie? Ghinion, cu toți banii lui furați și neconfiscați, nu mai trebuie să apară la televizor nici dacă e televiziunea lui cumpărată din banii lui, pac, pac.
 Majoritatea oamenilor din jurul meu consideră că Becali este băiat bun, că a furat dar a mai dat și la alții.
 Păi poate să arunce firimiturile de la masa lui cui vrea el dar nu în direct și în reluare la TV. E totuși un fost pușcăriaș, să nu uităm asta.

 Un infractor are dreptul la imagine publică doar ca exemplu negativ. Chiar și după reabilitare.
 După reabilitare nu înseamnă că ești curat. Doar ai dreptul să trăiești printre oameni nu să îți faci partid politic unde să bagi alți reabilitați. Acum avem AUR.
 Se rezolvă printr-o lege simplă a audio-vizualului prin care se sancționează cu amendă si interzicerea emisiei postului TV sau apariției ziarului o perioadă, dacă vorbește bine despre un infractor sau un fost infractor. Stoparea emisiei doare rău orice televiziune.

 Dacă un politician apare într-o imagine publică lângă un infractor, eliminarea imediată a politicianului din locul unde a fost ales. Că nu a fost ales să se bată pe burtă cu pușcăriașii și infractorii.
 Apare Șoșoacă în Valea Jiului cu gardă de corp fix interlopul care a bătut grav o salvamontistă până a lăsat-o inconștientă .

Link- Salvamontistă bătută în stațiunea Straja

Interlopul e în libertate fiindcă salvamontista a retras plângerea. Umblă zvonul că ar fi fost amenințată. Adică statul român nu a fost în stare să îl bage la bulău cu dovezi filmate și transmise la toate televiziunile. Plus martori din jandarmerie care nu au intervenit că erau în timpul liber. Statul român avea nevoie de plângere din partea victimei ca să pedepsească o agresiune fizică gravă? Mă mir că statul român nu are nevoie de plângere din partea victimei și în caz de crimă.


 Dacă un polițist apare în social-media la o petrecere sau la un restaurant cu un infractor, direct dat afară din poliție. Un polițist are dreptul să stea lângă un infractor doar dacă cel din urmă are cătușe la mâini sau este anchetat la birou în sediul poliției cu camerele de supraveghere pornite cu sunet. E valabilă ultima parte și pentru reabilitați.

 Dac eu apar în poză pe facebook, la tv sau în ziar lângă un infractor, să fiu chemat la poliție și să dau declarații despre scopul și durata acelei întâlniri.
 Că am ajuns să fim mândri că suntem infractori, mândri că avem prieteni infractori și nici nu ascundem aceste lucruri. În curând vom purta cu mândrie tricouri cu vedete din clanul bubuienilor și al celor din clanul fitness. Ar fi culmea să scriem numele de clanuri de interlopi cu literă mare. Ar trebui să fie regulă gramaticală, numele interlopilor și ale grupărilor din care fac parte să se scrie cu literă mică din lipsă de respect.

 Trebuie descurajată mândria asta infracționistă (cuvânt inventat)
 Numai așa putem să învățăm poporul ce e bine și ce e rău fiindcă acest popor nu mai știe. Poporul vede arestări la televizor iar apoi îi vede pe arestați cum fac petreceri în vile scumpe la care participă și politicieni și polițiști, să fie frumos pe sticlă. Și maneliști, să nu uităm de maneliști neimpozabili care cântă la astfel de petreceri.
 Iar dacă cineva din popor este invitat la o astfel de petrecere, consideră că este o onoare și pune sute de poze pe social.

 Maneliștii sunt și ei infractori, infractori fiindcă nu plătesc impozite. În schimb cer de la stat, ilegal, bani în pandemie că au concerte fictive anulate. Acum se cercetează cum au primit acei bani. Și culmea este că au fost plătiți din impozitele noastre dar nu a sesizat nimeni acest aspect. În schimb toți maimuțoii își fac poze pe unde apucă cu Gioacă Urangutanul și Parizer Fantasticul.
 Maneliștii nu au ce căuta la televizor până nu plătesc impozite.
 Adică eu de ce sunt obligat să plătesc impozite la un salariu de 500 de euro iar manelistul Parizer, Șuncă Presată sau Cioacă Urâtanul nu plătește impozit la 50000 de euro pe cântare dar face petreceri ilegale în pandemie cu marele Suli de pe Yutube. Alt vedet de doi lei promovat de media ca fiind mare părerist și formator pentru tânăra generație.

 Poporul acum vede că, dacă furi ești vedetă, că îți cumperi femei tunate, vile și mașini scumpe. E normal ca după ce furi să îți cumperi ce nu ai avut în viață, femei și mașini dar nu e normal să fii vedetă la TV.
 Poporul poate fi educat că, doamna de pe centura capitalei, care practică cea mai veche meserie din lume, nu este curvă. Ea este lucrător social și ar trebui legalizată să poată plăti impozit, să aibă asigurare medicală și să respecte protecția muncii iar prezervativul să fie considerat echipament de protecție.
 Poporul trebuie educat că târfă este cea care stă cu infractorul pentru bani și nu trebuie dată exemplu ca divă la TV. Așa ne protejăm tineretul care, nu are minte, are hormoni. Orice tânăr vrea să iasă în evidență, să fie vedetă și are de ales să devină infractor sau târfă de infractor. Sau politician și le îmbină pe ambele. Că astea sunt exemplele pe care le vede peste tot în social și media.


 Trebuie să învățăm poporul că infractorii sunt răi, că dacă furi vei fi marginalizat, că vei fi un paria toată viața, că nu te va mai invita nimeni la petreceri și nimeni nu va veni la tine în vizită fără să riște declarații la poliție.
 Iar dacă la o petrecere sau la un restaurant apare un interlop sau un fost infractor lumea să se ridice și să plece. Altfel să riște anchete și declarații pe la poliție.
 Știu că ar fi niște măsuri abuzive dar din păcate un popor fără educație și fără cultură nu are altă soluție.
 Știu că foștii pușcăriaș trebuie integrați în societate dar la noi nu funcționează. Sau funcționează prea bine. Infractori sunt atât de integrați încât ajung vedete.
 Ce poate fi mai frumos decât să vezi la TV cum infractorul mândru, proaspăt ieșit din pușcărie, sărbătorește la o petrecere alături de prietenii polițiști și politicieni fiind distrați de un mare manelist neimpozabil.

 Cum aplicăm astăzi punctul 8 din Proclamația de la Timișoara? 
 Toți foștii comuniști au furat cumva, ceva. Nu mai pot fi dați la o parte fiindcă au fost comuniști dar pot fi marginalizați și scoși din zona publică pentru că sunt infractori sau apropiați ai infractorilor iar cu infractorii e rușinos și dăunător să intri în contact conform noii legi a ,,ilustrației''. 
 Nu trebuie să îi prinzi pe toți foștii comuniști infractori. Doar doi, trei cu care restul nu mai au voie să intre în contact că se infectează la imagine, la ilustrație. Și dacă îi dezbini îi dobori. Așa au procedat și ei cu noi.
 L-au prins pe Adrian Năstase, a făcut pușcărie și acum a început iar să apară prin presă, să aibă păreri publice. Nu e normal. E alt fost pușcăriaș la fel ca Becali.

 Iar dacă nu vor putea fi date asemenea legi atunci măcar noi să ne păstrăm demnitatea și principiile.
 Ar trebui pornită o campanie numită fără penali în social și media.
 Iar dacă nu îi putem elimina legal măcar să îi eliminăm moral. Putem doar împreună.
 Eu de exemplu jur că dacă mai aud de la cineva că Becali a furat dar a dat și la săraci îi explic acelei persoane doar o singură dată că greșește. Dacă totuși insistă nu va mai putea vorbi cu mine niciodată.
 Din păcate nu mă mai uit la televizor de foarte mulți ani dar ar trebui defăimate toate televiziunile care promovează infractori sau maneliști și ne arată prin ce țări exotice își fac concediile alături de târfele lor din plastic.
 Eu de foarte mult timp nu mai intru în contact cu oameni care se trag de șireturi cu infractorii și interlopii.
 Problema noastră ca nație este că foarte mulți merg la petrecerile infractorilor și se mândresc cu asta.
 Majoritatea celor care merg la petreceri alături infractori îi înjură pe politicienii care fură. Infractorul tău nu fură, nu șantajează, nu face trafic de droguri sau femei, nu cere taxe de protecție? 

Și nu mai ascultați manele până când maneliștii nu își plătesc impozitele. Voi plătiți impozite ca fraierii în timp ce ei nu plătesc nimic. Cine-i fraier, cine-i fraier? Cu dedicație de la maneliști pentru toți fraierii muncitori plătitori de impozite. Se știeeeee! 

În loc de manele
Imnul Golanilor

Accident tragic în capitală, autoritățile încurcă frâna cu accelerația.

 Pe o stradă din capitală a avut loc un accident rutier cumplit unde două fete și-au pierdut viața.

 Ce ar trebui să se întâmple într-o țară civilizată după o asemenea tragedie?
 Ce ar trebui să înțeleagă oamenii din această tragedie?

 În primul rând avem nevoie de o legislație care să diminueze accesul la mașini puternice.
 La un vehicul cu putere mică, cu cutie manuală, dacă încurci frâna cu accelerația nu se întâmplă mare lucru. Adică doar continui deplasarea cu aproape aceeași viteză în funcție de treapta de viteză. 

 Dacă încurci frâna cu accelerația la o mașină puternică cu cutie automată aceasta va deveni un proiectil.
 Pentru mașinile puternice ar trebui cursuri speciale și examene grele. Țările civilizate au rezolvat această problemă și prin asigurările obligatorii. Asigurarea pentru o mașină de 60 cp este mult mai ieftină decât o asigurare pentru una de peste150 cp. Desigur asigurarea este făcută pe șofer nu pe mașină. Fiindcă mașina nu se conduce singură. În funcție de suma asigurării poți conduce mașini de o anumită putere. Nu este foarte complicat.

 Un alt aspect ce trebuie reținut din acest eveniment tragic, că în anumite zone este recomandat să se conducă cu prudență.
 În acele zone se poate întâmpla ca un pieton să treacă strada prin loc nepermis și dacă îl accidentezi să fii omorât de localnici chiar dacă nu ești vinovat de producerea accidentului.
 Să nu uităm incidentul Sânzieni.

 Eu când merg în vizită la părinții mei în cartierul Rahova merg cu foarte mare prudență atât din cauza pietonilor indisciplinați cât mai ales din cauza șoferilor ce nu dețin permise de conducere. În aceste cartiere este plin de astfel de șoferi.
 Pericolul este prezent și în zonele slab circulate din provincie, unde prezența poliției este redusă și foarte mulți conducători auto șofează sub influența alcoolului, fără permise de conducere sau pot fi întâlniți chiar minori la volan.

 Autoritățile nu par să dețină controlul asupra nici unuia dintre aspectele descrise mai sus.

 De asemenea autoritățile nu dețin nici controlul asupra vitezei de deplasare din zonele cu locuințe.   Datorită traficului aglomerat mulți șoferi încercă să reducă timpul de deplasare prin zonele cu locuințe, pe străzile proaspăt asfaltate în ultimii ani.
 Tot pe strada părinților mei din cartierul Rahova am observat un adevărat raliu. Acele străzi înguste au devenit foarte periculoase. Trotuarul de 1 metru nu poate oferi nici un fel de protecție în fața vitezelor amețitoare cu care se deplasează unii șoferi. Oricine poate muri oricând doar pentru că a ieșit din curte.
 Mulți locatari ai acelor străzi au turnat singuri limitatoare de viteză pentru a se proteja dar mai ales pentru a proteja copiii. 

 Cu mult înainte de a mă naște eu pe acele străzi lungi și liniștite copiii ieșeau la joacă așa cum fac și acum. Dar acum acest lucru este mult mai periculos mai ales datorită lipsei de reacție a autorităților. Deși limitatoarele de viteză au fost cerute în repetate rânduri de către locatarii acelor străzi acestea nu sunt prezente nici astăzi.
 Avem noroc că, pe foarte multe din aceste străzi, de câțiva ani, au apărut foarte multe gropi în asfalt, care reduc mult viteza de deplasare.

 Dar cum să avem noi pretenții la limitatoare de viteză pe străzile cu locuințe de la periferie când noi nu avem așa ceva nici în dreptul parcurilor pentru copii din zone mai centrale ale acpitalei.

 În concluzie:
 Trebuie rezolvat urgent accesul controlat la mașini cu motoare puternice. Inclusiv prin asigurări suplimentare pentru șoferii care doresc să conducă asemenea mașini.
 Pentru accidente cu alcoolemie sunt necesare sancțiuni astronomice, inclusiv privare de libertate minim 6 luni.
 Limitatoare de viteză pe absolut toate străzile și aleile din zonele cu locuințe.
 Toți trebuie să înțelegem că în anumite zone trebuie să avem grijă cum conducem fiindcă localnicii nu au reușit să evolueze din evul mediu.

 Deși nu îmi place ideea, cred că trebuie înmulțite filtrele de poliție mai ales în zonele limitrofe.
 Nu știu dacă este normal dar eu deși conduc zilnic, mai ales prin cartier, nu am mai fost oprit la un control rutier de peste 5 ani. Nu mă plâng, nu sunt nerăbdător să plătesc amenzi, poate că sunt un șofer bun dar cred că asemenea filtre ar face simțită prezența poliției în trafic. Poate aceste filtre ar descuraja șoferii să mai conducă sub influența alcoolului și poate chiar și pe șoferii incompetenți.
 Nu sunt expert în legislație și conduită rutieră dar observ zilnic, cu foarte mare ușurință, șoferi care nu stăpânesc absolut deloc autovehiculul. Printre acești șoferi incompetenți sunt mulți care dețin așa numiții bolizi de lux, cu motoare foarte puternice, ce reprezintă un pericol evident chiar și pentru ochi mai puțin experimentați decât ai polițiștilor. Sunt foarte multe cazuri în care mă întreb cum de nu îi vede poliția? De asemenea mă întreb, oare în țara noastră se poate cumpăra așa ușor indulgența poliției?

 
 Oare dacă localnicii nu ar fi agresat șoferița care a ucis cele două fete, aceasta ar fi fost reținută de către poliție pentru fapta ei?

 
 Există multe întrebări și soluții prea puține din partea autorităților. Din păcate autoritățile nu dau nici măcar explicații pentru modul în care acționează. Să fie ferme în exprimare și să spună clar că dacă șoferița nu era luată la pumni poate ajungea după gratii sau nu. Un comunicat clar în acest sens poate îi educă și pe anumiți localnici mai puțin evoluați, că dacă își fac singuri dreptate se scade din pedeapsa celui vinovat de accident.
 Nu știm dacă agresorii acelei șoferițe au fost identificați și încarcerați. Este de înțeles durerea și șocul pentru pierderea suferită dar agresorii trebuie să își asume faptele și să fie pedepsiți în consecință alături de cea care a provocat această tragedie.
 Sau poate și autoritățile sunt în șoc clinic în ultimii 30 de ani.