vineri, 12 februarie 2016

Copii bucuresteni discriminati de primarii

Sunt constient de faptul ca discrepanta dintre centrul orasului si periferii a existat de cand lumea. Totusi parerea mea este ca ar cam trebui sa inceteze. Daca vrem ca si copii de la periferii sa se dezvolte macar apropiat de copii elitelor din centru, trebuie sa le oferim aceleasi sanse.
 In zilele noastre toti platim aceleasi taxe si impozite catre primarii. In consecinta toti copii trebuie sa beneficieze de aceleasi conditii de joaca.
 Am fost astazi cu copilul in parcul Cismigiu. Intai am cautat loc de parcare si am gasit cu greu destul de departe. Deci avem parcuri, dar nu avem locuri de parcare. Se intelege ca parcul respectiv este doar pentru locuitorii din zona.
 Parcarea este cu plata, doar ca nu avem automate de plata sau macar o banala plata prin SMS. Nu am gasit omul care incasa parcarea si nu puteam sa il astept cu copilul langa masina.
 In parc jucarii, leagane si carusele cum nu am mai vazut in nici un alt parc. Ca un copil sa beneficieze de acele jucarii trebuie sa fie nascut acolo in zona elitelor bucurestene.
 Am terminat joaca si am plecat. La iesirea din parc am vazut cum se indeparta agale omul de la parcare. Sa il prind din urma nu puteam ca nu poti alerga cu un copil de mana. Sa il astept langa masina, iarasi nu puteam fiindca rabdarea copiilor e limitata. Nu ma incanta ideea unei amenzi asa ca am fluierat ca ciobanii si am reusit sa ii atrag atentia incasatorului.
 Parcurile din cartiere sunt ingrijite. Sunt si acolo leagane si tobogane, dar din orice unghi privesti se vede diferenta.
 Nu stiu de ce este asa. Inteleg sa se vada diferenta dintre oamenii din centru si oamenii de la periferii. Diferente de educatie exista si vor exista mereu. In centru mai putini oameni manaca seminte pe bordura sau in parcul de joaca. E oarecum normal sa fie alta civilizatie si alta cultura.
 Totusi copii nu au nici o vina, iar cei ce se ocupa de parcuri nu ar trebui sa faca diferente. Nu am pretentii ca in parcurile mici sa fie cine stie ce jucarii. Dar macar in parcurile mari cum este IOR/Titan spre exemplu.
 In zona Floreasca am vizitat un parc mic aproape la fel de bine dotat ca si Cismigiul.  Dar e Floreasca, nu Dristor, sau mai rau, Rahova.
 Absența discriminarii de orice natura este poate cheia spre civilizatie. Probabil ca orice copil va observa mai devreme sau mai tarziu ca la el in cartier nu este ca in centru.

joi, 11 februarie 2016

Pensiile militarilor au miros de ciorapi imputiti.


"Dragă Civilule,

Ştiu că ai fi vrut să fii ca mine şi, pentru că nu ai putut, acum, la pensie, vrei să fiu eu ca tine. Însă, nu se poate, pentru că noi am fost şi suntem diferiţi, aşa cum doi fraţi sunt diferiţi, chiar dacă au fost făcuţi de aceeaşi mamă şi acelaşi tată şi chiar dacă se iubesc unul pe altul, ca fraţii.

Când am ales să mă înscriu la liceul militar, ştiam că voi avea parte atât de casă şi masă gratuite, cât şi de şcoală de cea mai bună calitate posibilă. La fel, ştiai şi tu acelaşi lucru. Faptul că nu ai venit să fii coleg cu mine de bancă înseamnă fie că nu ai vrut, în sensul că nu ţi-au trebuit nici gratuităţile şi nici învăţătura oferite de Armată, fie că nu ai putut, în sensul că nu ai avut calitățile necesare pentru admitere. În niciuna dintre aceste două situaţii, nu ai însă cum să te compari cu mine şi să zici că am fost egali vreun moment. Dacă tu ai ales să mergi la un liceu mai bun şi să te pregăteşti pentru o viaţă mai îndestulată decât îmi promitea mie milităria, cinste ţie! Dacă ai rămas mai modest decât mine, asta este! Nu ai de ce să fii invidios. Nu ai putut mai mult
."



Aceasta asa zisă scrisoare a fost preluata de mai multe ziare virtuale.

Interesant articolul, dar cam nedrept. Nu spune nimeni ca a fi militar e usor. Dar totusi pana cand a fost desfiintat stagiul militar, o mare parte dintre ofiteri frecau menta. Aia nu erau ofiteri militari. Aia au fost gardieni de puscarii. Toti cei care au facut stagiul militar obligatoriu au fost detinuti, nu soldati. Daca venea un razboi, acei tineri reprezentau carne de tun.

Deci acei ofiteri, subofiteri si alte grade, iau acum pensie egala cu militarii adevarati de astazi, care au fost prin teatrele de razboi.

Pe de alta parte nici sa fi fost muncitor in fabrica nu a fost usor. Mai trebuie tinut cont ca majoritatea pensionarilor de astazi au muncit majoritatea anilor in fostul regim. Au muncit in trei schimburi sase zile pe saptamana. A fost usor? Pai ori suntem soldati corecti, ori nu mai suntem. Nu spunem doar adevarul care ne avantajeaza.

Poate ca militarii de cariera au facut armata inca din scoala, dar ei cred ca un muncitor bine calificat a fost nascut asa? Stiu pensionari care aveau carte de munca la 16 ani. Acei pensionari au muncit mult si au produs PIB astfel incat militarii sa aiba mesele alea gratuite si tot ce le trebuie ca sa fie militari.

Bai oameni buni nu mai puneti botul la manevrele politicienilor. Oamenii unei tari sunt interdependenti. Daca unii nu fac sosele, nu se transporta marfurile. Daca altii nu fac agricultura, nu mai papam paine. Daca oamenii nu produc, nu mai avem armata. Daca nu aveam armata, ne manancau cainii. Oricum aia nu a fost armata, a fost butaforie, dar trecem mai departe.

Cine pune botul la conspiratii de genul celor din acel articol are o gandire limitata. E doar o propaganda de manipulare. E simplu. Ii strangi de fudulii pe pensionarii militari si le faci publice pensiile. Pensionarii militari ies in strada si toata lumea ii uraste pentru pensiile alea mari. Pensiile alea mari nu sunt rezultatul serviciului executat. Acele pensii rezulta din manevre politice.

O parte dintre militarii cu grade mari inevitabil stiu niste secrete de stat. O revolutie furata, o mineriada, un serviciu de informatii manipulat, un Bancorex devalizat. Secrete periculoase pentru multi guvernanti.

Ca sa le inchida gura celor cu grade mari, se dau niste legi pentru pensii speciale. De la cei cu grade mari in jos pe cale ierarhica incep sa curga pensiile mari pana la ultimul sergent angajat pe baza de contract.

Vin alte guverne isi dau seama de manarie si vor sa le mai taie din avant pensionarilor militari. Ca nu sunt bani. Evident ca e greu sa le tai din nivelul de trai cu care se obisnuisera. Guvernele incearca macar noilor pensionari militari sa le mai taie avantul. Intervin alte grade mari pensionabile. Alt santaj la guvernare si ramane aceeasi pensie mare.

Treaba e mai incurcata decat pare. Dar per ansamblu dezbinarea cetatenilor prin discriminarea pensionarilor foloseste intereselor celor din toate guvernele. Metoda "dezbina si stapaneste' functioneaza de 2000 de ani cel putin. De ce sa nu functioneze si acum?

Mai trebuie specificat si faptul ca nu sunt bani pentru pensii? Ca asta e. Avem mai multi pensionari decat muncitori. Pe caz de boala, social si alte pensii. Cum facem totusi sa inchidem gura celor cu grade mari care stiu prea multe? Pai dam strungarului mai putin ca nu a invatat cat militarul si ii dam militarului mai mult. Nu fiindca militarul a muncit mai mult, ci fiindca stie niste lucruri deranjante.

Nu am nimic cu militarii. Si-au facut datoria fata de tara asa cum si-au facut datoria si cei care au construit canalul Dunare-Marea Neagra, blocurile in care locuim si cam tot ce a fost facut in tara asta. Daca militarii incep sa se considere mai buni decat ceilalti oameni incepem sa ne aducem si noi aminte de ei.

Sa ne aducem aminte ca stagiul militar obligatoriu a fost o mare prostie. Sa ne aducem aminte de spagile pe care ofiterii le cerseau de la soldatii in termen pentru o permisie de trei zile. Sa ne aducem aminte ca majoritatea pensionarilor militari din zilele noastre provin din unitatile militare unde erau chinuiti militarii in termen. Imi amintesc cum atunci cand venea ratia de hrana, intai se faceau pungutele pentru ofiteri si ce mai ramanea se dadea soldatilor. Un an de zile cu hrana proasta indurau soldatii fiindca se fura ca in codru. Haine proaste, igiena precara si umilinta fara limite. Asta indurau soldatii de la cei ce astazi se cred superiori fata de ceilalti pensionari.

Astazi avem cu adevarat militari. Antrenati bine, hraniti bine si pregatiti in spirit ostasesc. Ei au dreptul sa ceara pensii. Ceilalti care striga acum in strada ca sunt speciali nu au avut parte de o zi de razboi. Singura lor datorie era sa pazeasca in unitatile alea mizere niste copii ce aveau obligatia sa suporte puscaria un an de zile. Majoritatea pensionarilor militari din zilele noastre au fost gardieni, nu soldati.

Eu, fostul militar in termen sunt obligat astazi sa le platesc lor pensiile supraevaluate. Le voi plati in continuare fiindca eu nu sunt ca ei. Eu nu o sa imi bat joc de ei asa cum au procedat ei cu mine un an de zile. Stiu ca sunt obisnuiti sa fie nesimtiti, asa cum cu nesimtire isi apara astazi pensiile, dar tot o sa le platesc acele pensii asa cum le platesc si strungarilor si zidarilor si tuturor celor care au muncit in tara asta. Militarilor le cer doar sa coboare cu picioarele pe pamant si indiferent cat de superiori se cred, sa nu uite ca pensiile alea sunt platite deocamdata de generatia mea. Generatia care le-a cusut la ordin ciorapii imputiti.

marți, 9 februarie 2016

Lectie de trafic rutier

In ultimele zile au fost doua acidente moto. Teoretic nici nu este deschis sezonul, Practic nimeni nu poate spune exact cand se deschide sezonul moto.
 Pentru unii e inca frig, altii nu au alte mijloace de transport si folosesc motocicleta imediat ce asfaltul este uscat.
 Dar la fiecare inceput de an, cand apar primele raze de soare, apar si accidentele moto.
 Nu sunt eu marele motociclist. Maine pot sa patesc si eu un accident stupid. Oricand pot sa ma proptesc intr-o masina al carei conducator avea ochelari de cal.
 Dar pana atunci ma feresc cat pot si ii rog pe ceilalti participanti la trafic sa fie mai atenti.

Ce poti face ca motociclist pentru a preveni accidentele?
 In primul rand sa mergi incet. Cat de incet iti permite traficul. Cu cat spatiul este mai mare in jurul tau, cu atat trebuie sa mergi mai atent. Bulevardele mari, lungi si late te indeamna la viteza. Problema este ca ii indeamna la viteza si pe cei din jurul tau. Si toti ii dau gaz cat cuprinde sau cat ii tine inima.
 Motociclistii au inimi puternice, antrenate de adrenalina constanta pompata in circuit cu frecventa mai mare decat la soferi. Orice motociclist normal la cap trebuie sa invete sa traiasca cu acea stare euforica data de adrenalina. Asa cum inveti sa tii ghidonul in maini, trebuie sa inveti sa-ti controlezi dorinta de adrenalina. Vei avea parte de senzatii mult mai intense daca reusesti sa o dozezi, decat daca o lasi sa zburde prin vene dupa bunul ei plac. Daca nu controlezi dependenta de adrenalina, vei vrea mai multa si mai multa, pana cand te va transforma intr-un inconstient al ghidonului si in final un gest necugetat te va ucide.


Ultimul accident pare tras la indigo cu multe altele si din fericire motociclistul a scapat cu viata.
 Bulevardul Mihai Bravu este o artera lata, cu trei benzi pe sens iar in unele zone destul de lipsita de trafic. Un loc pentru capcane ar spune un motociclist cunoscator. Un loc unde orice motociclist normal reduce viteza si se pozitioneaza in trafic astfel incat sa vada, sa fie protejat si sa poata fi ocolit. Acolo cel mai bun loc este pe banda doi. Ai o banda intre tine si cei care ies de pe strazile laterale si inca o banda intre tine si liniile de tramvai pe unde mai intorc oamenii. Daca reduci viteza, poti fi ocolit de catre vitezomani pe benzile din jurul tau. Reducerea vitezei se face treptat. Oricum in trafic este recomandat ca nimic sa nu se produca brusc. Voi reveni asupra acestui aspect.

Deci cum sa faci accident pe un bulevard cu un total de sase benzi plus doua linii de tramvai? Adica asa cam un hectar de spatiu. Pai simplu. Un sofer cu multi neuroni lipsa se gandeste sa intoarca brusc de pe banda doi, fara a observa motociclistul ce circula pe banda trei. Motociclistul nu mai are timp de reactie, intra in coliziune cu autoturismul si intorc impreuna, oprindu-se pe celalat sens de circulatie.
 Mai sunt multe de spus despre condusul preventiv cand esti pe motocicleta, dar sa revenim la ce pot face soferii.
 Cand faceam scoala moto, instructorul meu foarte batran fiind, imi repeta de cate ori putea: Condusul in trafic se face cu ELEGANTA si atentie.
 Nu vad ce poate fi elegant cand smucesti de volan ca la cules de porumb?
 Ce mi-a spus acel batran instructor a ramas bine intiparit in mine. Am mai zgariat si eu masina prin parcari, am mai tamponat si eu usor din spate, insa nu am avut nici un accident grav din vina mea in 20 de ani.
 Cum faci sa nu faci? Conduci masina elegant. Am schimbat si eu banda fara sa ma asigur suficient de bine. Am dat semnal si am inceput sa ma mut pe cealalta banda. Am primit un claxon scurt, mi-am scos capul dintre urechi si am revenit pe banda mea, cu multe maini ridicate in semn de scuze pentru cel pe care tocmai ma urcam.
 Intodeauna am franat din timp. Cand vad semaforul rosu, nu pun frana in ultima secunda. Cand ies de pe strazile laterale nu ies din prima cu jumatate de masina. Ies putin cate putin, cam cum bea Pavel Stratan, astfel incat chiar daca in final masina mea ocupa jumatate de banda, sa aiba ceilalti timp sa ma vada. Si asta fiindca eu nu pot sa ii vad din cauza altor masini parcate pe colturi. Eventual si cu geamuri negre, ca doar toti suntem mafioti.
 Mereu ma gandesc ca nu sunt la curse.

Vreau adrenalina pe motocicleta ma duc pe un drum cu viraje si ii dau cat mai tine inima. Vreau viteza? Ma duc pe autostrada si cand prind o depasire mai libera ii dau cat poate motocicleta si apoi incerc sa ma calmez, revenind la o viteza cat mai sigura pentru permisul meu de conducere.
 Nu sunt un sfant, dar incerc sa ma mentin cerebral chiar si cand ma inunda adrenalina. Nu e usor. Uneori port discutii intense cu mine sa o las mai usor. Imi distrag atentia urmarind peisajul. Furnicaturile din varful degetelor trec in cateva secunde. Admir peisajul, verific bordul, coretcez pozitia picioarelor pentru a le relaxa dupa incordarea data de viteza prea mare.

Apoi incerc sa il depasesc pe unul care merge cu 70/h. Ma enervez fiindca trebuie sa franez mult. Masinile vin din spate si nu am unde sa ma bag. Gasesc o fereasta, accelerez maxim, depasesc in doua secunde, viteza e deja prea mare si inca depasesc tot ce e pe banda unu. Ma apropii in viteza de cei ce nu ma lasau sa ma bag si eu in depasire. Sar toti din fata mea ca iepurii. Ii depasesc si deja nu mai am ce sa depasesc. Vad in fata celebrul spatiu liber si apare semnalul de alarma. Incerc sa ma regasesc undeva pierdut printre valurile de adrenalina. Imi dau seama ca o perioada nu am gandit prea mult. Cam doua minute am cazut in patima vitezei.  Incep sa reduc viteza. Simt ca am cam exagerat asa ca o reduc si mai mult. Sunt deja la viteza legala si incep sa simt din nou ca sunt impreuna cu mine. Sunt iar pe banda intai si pe langa mine trec masini in viteza. Unii la limita permisului, altii trec de limita bunului simt, peste care si eu trecusem cu cateva minute in urma.

Redevin elegant pe sosea pana cand adrenalina ma va fura din nou. Cum spuneam nu sunt un sfant, dar macar din cand in cand imi dau seama ca gresesc. Foarte rar ma las furat de euforia vitezei, iar cand sunt in localitate ma abtin si mai mult. Ma deplasez mai mult pe strazi inguste unde se circula cu viteza redusa, evit bulevardele mari, nu merg pe sina de tramvai, reduc viteza cand vad strazi laterale si circul printre masini doar cand sunt oprite la semafor.

 Fac orice e posibil pentru a ramane in viata. Fac in asa fel incat sa ma mai pot bucura si pe viitor de placerea motociclismului acolo unde sansele de accident sunt cat mai mici.
 Si daca tot suntem motociclisti nu trebuie sa uitam niciodata ca in trafic sunt si pietoni si carute, dar uneori mai intalnim si animale. Sa nu uitam si sa fim atenti.