marți, 10 martie 2020

Noul coronavirus - Între isterie și realitate

Nu sunt un om panicat, aștept mereu ca experții să își facă o părere despre situație. Nu mă arunc să scriu primul ca să prind cititori. În general scriu pentru mine, mă ajută să îmi pun gândurile în ordine. Uneori mă înșel, alteori am dreptate, dar nu pretind că dețin adevărul.
 Citesc ce se scrie despre noul coronavirus, apoi citesc reacțiile oamenilor și în funcție de aceste două variabile îmi iau propriile decizii.

 Realitatea este că mor oameni, unele guverne iau măsuri drastice, oameni mult mai deștepți ca mine fac calcule cu rezultate sumbre.
 Mă uit la realitatea ce mă înconjoară. Aud la radio că deși în 1977 România a trecut printr-un cutremur devastator, în acest moment este la fel de pregătită cum era și atunci. Poate că cei de la radio servesc anumite interese și ascund adevărul, dar am și eu ochi și înclin să le dau dreptate.

 Îmi doresc ca experții să se înșele în privința epidemiei. Dar dacă totuși nu se înșeală?
 O parte dintre cei care fac calcule în jurul meu sunt prietenii mei. Sunt oameni serioși și foarte deștepți. Ei nu câștigă nimic din acele calcule. Nu au firme de medicamente sau farmacii.
 Evident că se pot înșela sau pot calcula greșit riscul. Sunt ei deștepți, dar nu sunt infailibili.

 Bun, deci am stabilit că România nu este pregătită pentru nimic. Am aflat că Italia a intrat în carantină. Nu am mai auzit să se întâmple asta de când mă știu. Am văzut în filme, dar nu și în realitate.
 Oare România este capabilă să realizeze un dispozitiv de asemenea proporții încât să poată ține o zonă în carantină?
 Adică România a trecut printr-un cutremur grav și nu a învățat nimic din asta, darmite să realizeze ceva ce nu a mai făcut niciodată, cum ar fi o carantină de mari dimensiuni.

 Deci panica nu este bună. Ar trebui să dormim liniștiți fiindcă România nu este pregătită pentru nimic.
 Apoi citesc pe la alți prieteni că ne panicăm degeaba că mor doar cei cu afecțiuni și bătrânii.
 Păi băi, prietenii groazei, voi citiți ce scrieți?
 Dacă mor doar cei cu afecțiuni atunci jumătate dintre prietenii mei vor muri. Doar că sunt și prietenii voștri băi, deștepților. Să o luăm logic dacă vă ține. Am cel puțin 20 de prieteni cu diabet. Mai am 20 care sunt supraponderali, 10 cu astm și 10 cu diverse operații. Poate nu mor toți, dar dacă se duc 50 cum spunem? Că a fost un număr bun sau că e nașpa?
 Ce facem cu rudele? Cam 50 dintre rudele mele sunt trecute de 60-70 de ani. O parte din ce mai tineri au diverse boli. Estimez că în caz de îmbolnăvire mai pierd 50 de oameni din jurul meu. Am un neam mare.
 Totalul estimat este în jurul sumei de 100.
 Ok, poate eu scap dar jumătate dintre cei din jurul meu se curăță. Cum va fi viața mea după? Sau viața voastră?

 Deci să nu ne panicăm. Italienii sunt niște proști panicați dacă au băgat în carantină toată țara. Chinezii sunt comuniști, deci oricum merită să moară cu panica lor cu tot.
 Noi suntem români, aici stăpâni și nu ne panicăm fiindcă ne gândim că are și virusul ăla mândria lui, nu vine în țări ca a noastră.

 Nu zice nimeni să alergăm pe străzi cu mâinile în sus ca niște găini fără cap, dar un minim de precauție nu strică.
 Închiderea școlilor este o măsură bună. Chiar dacă copiii nu au risc foarte mare, în caz de îmbolnăvire ei răspândesc orice boală cu mare ușurință.
 Evident că părinții care nu au cu cine să lase copii vor protesta împotriva acestei măsuri. Dar își pot lua zile de concediu chiar dacă prioritățile unora sunt destul de bizare. Adică pot să moară sau mai rău, pot să rateze concediul din vară în Grecia. Am observat că unii oameni sunt disperați să nu consume din zilele de concediu pentru copii lor. Oricum dacă se închid școlile copiii vor fi duși în tot felul de locuri pentru depozitat copii. Deci tot un drac.

 O altă măsură bună este limitarea contactelor cu alți oameni. O semi-carantină.
 Nu e rău să faci cumpărături pentru mai mult timp pentru a ieși în locuri aglomerate cât mai rar..
 Ieșitul la plimbare, prin baruri sau săli de spectacol ar trebui exclus din viața noastră pentru moment.
  Nu murim dacă stăm în casă două luni, dar dacă ne îmbolnăvim poate murim, iar dacă scăpăm îi putem omorî pe cei din jurul nostru prin contaminare.

 Deci să nu confundăm isteria și panica cu niște măsuri de precauție elementare.
 Cred că doar în România a fi precaut este considerat o lașitate.
 Cei care mă cunosc pot confirma că nu sunt un om laș. Am făcut cățărare fără coardă, am mers cu motocicleta cu peste 200 de km/h, am mers noaptea pe trasee montane care cu greu pot fi parcurse ziua. Am supraviețuit doar fiindcă am făcut totul cu mare atenție și precauție.
 În România este motiv de mândrie să bravezi și să arăți că nu îți este frică de virus.
 Nu este motiv de mândrie, este doar prostie.
 China pierde extrem de mulți bani prin măsurile de protecție, Italia cheltuie sume enorme pentru a menține carantina pe întreaga țară, România închide școlile.
 Pierderile economice sunt imense pe toată planeta, iar unii români consideră că virusul ăsta este o prostie.

 Poate mă înșel, poate că chiar este o prostie. Dar ce pierd dacă sunt precaut? Ce pierd dacă nu merg la cinematograf? Ce pierd dacă în loc să ies la o bere stau acasă și citesc o carte?
 În timpul stagiului militar am stat un an de zile într-o unitate militară cu condiții foarte proste și alimentație îngrozitoare. Cred că pot supraviețui două luni în propria casă cu ieșit la cumpărături o dată pe săptămână.

 Pentru mulți dintre noi ar fi un exercițiu excelent, chiar și pentru caz de calamitate.
 În caz de cutremur major se sistează furnizarea de gaze naturale și electricitate până când sunt verificate rețelele. Verificarea rețelelor în orașele mari poate dura și câteva zile. Aveți în casă lanterne sau alte obiecte de iluminat? Aveți cel mai rudimentar dispozitiv pentru gătit?
 Cei obișnuiți cu camping-ul au cu siguranță tot ce le trebuie inclusiv saci de dormit. Cei care nu au ar fi bine să se gândească ce fac dacă se oprește căldura câteva zile.

 A fi precaut nu înseamnă că ești isteric. Limitați contactul cu alte persoane, spălați-vă pe mâini cât mai des chiar dacă nu ieșiți din casă. Păstrați câteva conserve și câțiva litri de apă. Pentru a supraviețui câteva zile nu este nevoie să cheltuiți sume enorme. Cu maxim 100 de lei se poate supraviețui câteva zile. Nu este apocalipsa, este doar o situație de criză.

 

joi, 5 martie 2020

Lanțul de transmisie un subiect alunecos




Orice piesă în mișcare mai ales cele prin frecare trebuie lubrefiate.
 Le recomand celor care dau sfaturi și spun că unsul lanțului e o prostie să încerce sexul pe uscat cu frecvență mare și un orificiu strâmt.

 În primul rând lanțul se unge pentru a micșora frecarea cu pinioanele. Dacă ajunge niște ulei și între zale e bine, dacă nu, asta e. Inelele de cauciuc dintre zale indiferent de secțiunea lor x, o, y, z sunt făcute să reziste la frecare, hidrocarburi și temperatură scăzută sau ridicată. Ele împiedică frecarea zalelor între ele. Pe lângă inele intră foarte puțin ulei ca si pe lângă butoiașele metalice dintre zale.
 Adică cu orice speli lanțul nu se întâmplă nimic cu inelele de cauciuc. Lanțul nu îl speli ca să nu se mai frece zalele între ele, îl speli să nu frece praful de pe lanț pe pinion. Dacă speli lanțul și nu speli și pinionul ai făcut un drac. Ideal este să speli și pinionul mic, dar nici eu nu fac asta. Dau multă motorină pe lanț și sper să se curețe și pinionul mic ascuns sub capac

 Lanțul se spală pe calea de rulare care intră în contact cu pinionul nu pe exterior să lucească frumos. Și tot pe acolo se unge. Dacă uleiul este dat pe interior forța centrifugă exercitată în timpul rulării va împinge uleiul spre exterior și va intra puțin și la inelele de cauciuc. Nu e rău să dai un puf sau un ulei și pe exterior să nu ruginească să arate ca dracu. Dar altfel nu ajută la mare lucru.
 Lanțul se spală cu orice ai la îndemână motorină, benzină, WD40 sau soluții speciale. Se poate clăti cu jet de apă și se poate sufla cu aer. Dar se poate sterge doar cu cârpa și atât. Important este să fie uscat înainte de ungere, altfel nu aderă bine uleiul.
 Se poate unge lanțul cu orice lubrefiant. Ulei de motor, de cutie de viteze, WD40, ulei special, ulei de lanț de drujbă.
 Singura problemă este că unele uleiuri aderă mai bine și altele mai puțin. Uleiul de motor trebuie aplicat zilnic iar uleiul special ține câteva sute de km. Important este să aibă un lubrefiant, nu e necesar unul scump. 

 Lanțul se unge după fiecare ploaie dacă motocicleta este în mișcare.
 Dacă este parcată și acoperită nu trebuie uns atunci când plouă. Apa afectează multe dintre elementele motocicletei: furca, rulmenții de jug, de roți, cabluri și evident lanțul. Importanța unei huse este maximă.
 În trecut motocicletele aveau un canal din cauciuc și o carcasă la pinion care îl protejau de praf și intemperii. În societatea de consum aceste elemente au dispărut dar în schimb este mult mai ușor de procurat un kit de lanț nou.

 Foarte important! Dacă vă simțiți foarte atașați de degetele voastre NU spălați și NU ungeți lanțul cu motorul pornit  sau cu roata în mișcare. Mecanici experimentați au pățit accidente astfel și acum au mai puține degete decât au avut la naștere.
 În timpul operațiunii de spălat și uns lanțul roata se învârte cu mâna. Astfel soluția de curățare are timp să înmoaie murdăria iar în timpul unsului uleiul are timp să adere pe lanț. După ungere nu plecați imediat cu motocicleta la drum. Lăsați timp 10-15 minute pentru ca lubrefiantul să adere și să pătrundă printre zale. După ungere mișcați din când în când roata cu mâna pentru a se lubrefia uniform atât lanțul cât și pinioanele. La final stergeți surplusul pentru a nu fi aruncat pe motocicletă.


 Lanțul se schimbă când unele zale se blochează sau când acesta se întinde până la limita de reglaj.
 Pinioanele se schimbă când se ascut dinții. Când sunt noi, pinioanele au o parte dreaptă în capul dinților. Pe măsură ce se uzează acea parte se ascute. Nu este obligatorie schimbarea lanțului cu tot cu pinioane. Uneori un set de pinioane poate suporta două schimburi de lanț.

miercuri, 29 ianuarie 2020

Ne lipsesc protestele inteligente

 Nivelul scăzut de cultură din țara noastră se simte foarte acut și în modul în care se protestează.
 Fiecare pătură socială are modul ei de a protesta.
 Cei care au sindicate protestează cu ajutorul acestora, prin întreruperea activității sau prin diminuarea acesteia.
 Oameni fără sindicate protestează în stradă cu ajutorul ONG-urilor sau fără organizarea venită din partea acestora.
 Se mai protestează pe rețelele de socializare sau în mediul virtual prin diverse petiții.

 Problema despre care vreau să scriu astăzi este nivelul scăzut al modului în care protestează oamenii de cultură. Modul lor de protest este prin arta fiecăruia.
 În perioada comunistă existau foarte mulți oameni de cultură care protestau împotriva regimului ceaușist. Mulți dintre ei au ajuns în închisorile comuniste, iar restul care au încercat să protesteze au avut mult de suferit. Unii dintre ei au ajuns de pe scenă direct la strung în halele de producție.
 În ciuda pericolului reușeau sub diverse forme să își manifeste dezaprobarea în privința regimului dictatorial.
 Artiștii acelor vremuri protestau prin replici subtile sau prin glume cu mai multe înțelesuri, prin mimică sau cu ajutorul cântecelor.
 Toate aceste moduri prin care protestau artiștii făceau populația să fie mai atentă, mai receptivă și de ce nu, mai cultivată. Dacă voiai să înțelegi protestul unui actor trebuia în primul rând să cunoști foarte bine opera, astfel încât să știi ce este schimbat în piesa de pe scenă.
 De asemenea, trebuia să fii bine ancorat în politică pentru a înțelege unde bate versul subtil din cântecul artistului.
 În acele vremuri proștii sau ignoranții erau mai ușor de recunoscut. Erau cei care nu înțelegeau anumite glume și erau astfel obligați să nu ridice pretenții la poziții importante. Proștii stăteau în banca lor.

 Nu știu ce îi determina pe artiști să riște atât de mult atunci iar acum vocile lor s-au stins încet.
 Poate că cenzura de atunci îi durea mai mult decât îi dor nedreptățile din societatea actuală.
 Poate că astăzi au mai mult de pierdut financiar dacă atacă greșelile politicienilor. Putem observa mulți artiști pe șcenele petrecerilor electorale. Partidele și primăriile sunt surse de venit pentru mulți artiști, iar banul este o cenzură mai mare decât cea comunistă.
 Probabil că influența politicienilor este atât de mare în țara noastră, încât artiștii preferă să rămână neutri decât să supere un baron local și să nu mai poată presta în zona de influență a acestuia.

 În anii '90, cuprinși de euforia libertății de exprimare proaspăt câștigate, artiștii români criticau aspru orice abatere a politicienilor. În felul ăsta atrăgeau atenția populației către acele greșeli.
 Cu timpul aceste critici au fost tot mai puține. Nu știu dacă nivelul de cultură al populației a scăzut atât de mult încât acele glume, replici sau cântece au ajuns oricum de neînțeles pentru majoritatea oamenilor sau este vorba despre faptul că artiștii țin mai mult la bugetul lor și nu riscă să îi supere pe politicieni.

 E adevărat că  majoritatea artiștilor din zilele noastre nu par să aibă un grad de cultură mai mare decât cel al populației generale. Deci nu avem ce să le cerem.
 Dar există și actori foarte buni, cu un grad de cultură extrem de ridicat, care ar avea multe de spus despre clasa politică și despre societatea românească. Ar putea pune la zid prostia în moduri sofisticate, care să stimuleze gândirea și înțelepciunea poporului, dar în același timp să spună lucrurile la nivelul actual de înțelegere.
 Știu că astfel de artiști nu sunt promovați fiindcă publicul cere arta la nivelul lui de înțelegere. Dar poate încet, încet putem ridică nivelul cultural al populației.

 Sunt sigur că așa cum vechea generație de artiști a putut ține steagul sus putem reuși ca doar o singură generație de artiști buni să scoată societatea din mocirla de incultură în care se scaldă.

Astăzi cântecul Adei Milea, Curcubeu de gaze, se potrivește perfect situației bucureștenilor.

 https://www.youtube.com/watch?v=P2m5oiXJY2k

joi, 23 ianuarie 2020

Despre civilizația rutieră

Știm cu toții că atunci când circulăm pe șosele trebuie ne respectăm între noi. Sau cel puțin unii dintre noi o facem.
 Ca să existe acest respect trebuie să ne gândim unii la alții. De exemplu știm cu toții că trebuie să nu circulăm cu faza lungă aprinsă atunci când vine un alt participant la trafic din sens opus. Dar știm acest lucru fiindcă dacă nu comutăm pe fază scurtă, ne vom trezi cu faza lungă în ochi de la celălalt participant la trafic.
 Ce facem în schimb dacă ceilalți participanți la trafic nu ne pot anunța că facem ceva greșit?

Cum anunțăm dacă cel din față își spală parbrizul și ne stropește și pe noi, cei din spate?
Nu știu dacă în școlile de șoferi elevii sunt informați asupra acestor aspecte.
 Norocul nostru este că nu avem o climă în țara noastră care să permită mai multe mașini decapotabile. Imaginați-vă un domn aflat la vârsta a treia, îmbrăcat în costum alb, stând în ambuteiaj la volanul decapotabilei cu tapițerie bej. Și cum stă el așa, începe să îl plouă cu picături albastre ce se imprimă extrem de bine în țesăturile deschise la culoare. De fapt, cucoana de vârstă mijlocie spală nonșalant parbrizul Passatului cu facelift dat de corporație. În proces, ștergătoarele aruncă zeamă de culoare albastru murdar și pe mașina alăturată proaspăt spălată la jeton. Doamna nu se gândește la cei din jur, de fapt doamna nu cred că gândește în general. Evident în locul doamnei poate fi și un bărbat fără creier.
 Motocicliștii sunt cei mai dezavantajați când cei din jur își spală parbrizele la semafor. Și nu vorbesc despre cei îmbrăcați în costume moto, deși nu e plăcut să fii umplut de zemuri. Mă refer la cei care merg la locul de muncă uneori în costum și cravată. Știu că noi nu suntem obișnuiți cu acest gen de motocicliști, dar vă informez că au începu să fie din ce în ce mai mulți cei care merg la job pe motociclete.

 Concluzia este că nu este civilizat să spălăm parbrizul când avem și alte vehicule în jurul nostru.

 Deci o mare problemă în traficul din țara noastră este faptul că nu ne gândim și la cei din jurul nostru.
 Nu știu care sunt motivele acestui egoism național, dar este întâlnit peste tot. La magazine unde întâlnim coșuri cu cumpărături lăsate în drum sau oameni care se opresc în drum ca să citească mesaje pe telefon fără să îi bage în seamă pe cei care îi ocolesc cu greu.

 În magazine sau pe trotuar, faptul că ne stăm în drum unii altora, nu este chiar așa grav. Ține doar de civilizația noastră. Dar când aceste lucruri se întâmplă pe șosele, devine foarte periculos.
 Atunci când găsim, de exemplu, un BMW parcat pe banda 2 dublând mașinile parcate pe banda 1, ne cam punem în pericol când încercăm să trecem de el.  Și dacă la 10 metri de locul unde este parcat BMW-ul vedem și un loc de parcare liber ne punem viața în pericol fiindcă riscăm un atac cerebral de nervi. Am dat exemplu BMW-ul fiindcă este marca parcată cel mai des în drumul celorlalți.

 Semnalizarea, o altă problemă națională.
 Evident și la acest capitol posesorii de BMW sunt campioni, deși în capitală lucrurile au început să se îndrepte. Adică suntem surprinși din ce în ce mai des de luminile stranii ce se aprind pe colțurile BMW-urilor atunci când acestea schimbă direcția.
 Cum spuneam, în capitală lucrurile par să se îmbunătățească pentru că probabil din ce în ce mai mulți oameni civilizați își cumpără BMW și nu mai este marca preferată a maneliștilor, cum a fost până acum.
 Probabil că traficul dificil din capitală a făcut ca majoritatea șoferilor să descopere beneficiile semnalizărilor.
 Dar cum facem să le aducem la cunoștință și șoferilor din afara capitalei că dacă intră în oraș este spre binele lor să folosească semnalizările cu care este dotat vehiculul, indiferent că este BMW sau altă marcă.
 În afară de faptul că folosirea semnalizărilor îi va feri de accidente periculoase, cei din afara capitalei vor constata că acele luminițe îi vor ajuta să se deplaseze mai ușor în jungla bucureșteană.

 În ultimii ani am observat o înțelegere tacită între șoferii bucureșteni când este vorba de schimbarea direcției de mers.  Dacă schimbarea direcției se face cu semnal, de cele mai multe ori ești lăsat să îți faci manevra. În schimb apare o iritare evidentă dacă încerci să te bagi fără să semnalizezi.
 O altă îmbunătățire vizibilă este îngăduința șoferilor din spate atunci când se permite pătrunderea pe artera principală de pe un drum secundar sau schimbarea benzilor. Înainte sunetul claxoanelor apărea aproape simultan cu intenția șoferului de a lăsa un alt vehicul să pătrundă în fața lor.

 Mai avem de lucru și la unele șoferițe care au tendința de a ignora absolut tot ce se întâmplă în jurul lor.  Efectiv nu se poate face contact vizual cu ele. Când ești motociclist contactul vizual cu ceilalți participanți la trafic este vital. Privirea lor îți confirmă că te-au văzut și direcția privirii lor îți arată încotro se vor îndrepta. Ei bine, unele șoferițe efectiv au priviri goale care nu spun nimic și în general nici nu văd nimic din ce este în jurul lor. Am văzut și bărbați de acest gen, dar în număr mult mai mic.
 Știu că foarte multe femei sunt hărțuite zilnic de privirile sau gesturile unei specii de bărbați din țara noastră. Dar și la acest capitol lucrurile par să se îmbunătățească. Nu am mai auzit de foarte mult timp claxoane admirative la trecerea de pietoni sau strigăte pe geamurile mașinilor scoase de bărbații din specia descrisă mai sus. Probabil acea specie de bărbat este pe cale de dispariție. Dar cum facem să le actualizăm status-ul și doamnelor din trafic?
 Am văzut și frustrați care probabil au o viață tristă, dar în trafic devin zmei, însă curajul lor se manifestă doar în fața femeilor. Și asemenea frustrați sunt mulți. Așa că înțeleg atitudinea femeilor în relația lor cu traficul rutier. Dar dacă adoptă politica struțului nu cred că își vor câștiga drepturile.
 Nici atitudinea isterică a unora dintre șoferițe nu ajută în trafic, mai ales când acestea greșesc și tot ele sunt cu gura mare.

 De asemenea, în capitală a început să se reducă și poluarea fonică. Mai sunt motocicliști ce se cred pe circuit și se deplasează în treapta întâi cu turație maximă, dar numărul lor a scăzut. Locuiesc la bulevard și simt acest lucru direct în calitatea somnului.
 Dar există motocicliști în restul țării care nu fac diferența între câmpurile de la ei de acasă și societatea urbană în care circulă când intră în capitală. Un exemplu ar fi motociclistul din Giurgiu care cu trei săptămâni în urmă teroriza cu motorul în limita superioară de turații Petrom-ul de la ieșirea spre A1 și apoi restaurantul McDonalds din apropiere. Adică la terasă câțiva oameni luau masa, iar sunetul eșapamentului spart chinuit de motorul turat la maxim sigur nu a ajutat la digestie.

 Dacă suntem atenți la detalii cum ar fi numerele de înmatriculare, vom constata că bucureștenii tind spre un grad de civilizație superior față de restul țării în aceste domenii. Acest lucru pe mine mă face să mă simt mândru că sunt bucureștean.
 Probabil va mai dura ceva timp până când cei din alte orașe vor dori să fie și ei mândri de urbea lor și vor vrea să o reprezinte cu mândrie. Dar până atunci...
 Nu ne rămâne decât să avem răbdare și să sperăm că vom apuca vremurile civilizate ce urmează să vină.

 Civilizația unui popor începe cu educația copiilor. Mare parte din educație se formează prin exemplul părinților.
 Drumul spre școală face parte din educație. Păi ce exemplu le dăm noi atunci când oprim pe banda doi și punem nonșalant avariile ca să coboare copilul. Sau ce am văzut astăzi, o mămică a oprit mașina fix în mijlocul intersecției ca să coboare copilul. E adevărat că nu exista nici un pericol pentru copil fiindcă mămica respectivă a reușit să blocheze absolut toată intersecția, inclusiv trecerea de pietoni.
 Eu înțeleg că școlile noastre nu au fost construite pentru a facilita adusul copiilor la școală cu mașina. Dar trebuie să facem în așa fel încât să respectăm regulile de circulație mai ales când avem copii în mașină.
 Poate par misogin, dar nu fac decât să redau ce văd prin trafic. Și am observat o predispoziție a doamnelor de la volan de a încălca regulile de circulație, mai ales în privința parcărilor.
 Nici soția mea nu este strălucită la parcare, dar măcar nu încurcă traficul. Parchează mai departe și apoi merge pe jos.
 Nu este obligatoriu să parcăm toți mașinile perfect, dar dacă suntem și comozi și incapabili să parcăm  rapid și corect, atunci devenim un pericol pentru ceilalți.
 Probabil că cer prea mult de la oameni. Pentru unii oameni poate fi dificil să se gândească la cei din jurul lor.
 Deci chiar dacă nu ne putem gândi la cei din jurul nostru, este suficient să respectăm regulamentul rutier.
 Prin exemplul nostru vom determina copiii să respecte regulamentele rutiere. Astfel vor fi mai în siguranță când vor începe să meargă singuri la școală.

 Dar din fericire lucrurile merg spre bine. Voi mai reveni cu completări la acest articol pe măsură ce voi constata îmbunătățiri sau abateri în traficul rutier.

marți, 14 ianuarie 2020

Realitatea tragică din declarația neinspirată a primarului din Tg. Mureș

 Este puțin deplasată propunerea primarului și pentru asemenea declarații este recomandat ca orice politician să consulte o serie de consilieri specializați în declarații de presă.
 E păcat că nu are o abordare mai delicată.
 Și totuși omul are dreptate în privința faptului că trebuie făcut ceva în privința copiilor proveniți din medii defavorizate. Că soluția lui nu dă bine pe sticlă este cu totul altă problemă.
 Adică eu acum spun același lucru cu ce a vrut să spună primarul doar că o fac mult mai corect politic.
 Această problemă a copiilor din mediile sărace au semnalat-o și alți politicieni, dar au făcut-o mai puțin sonor decât acest primar.
 Faptul că acest primar a avut curajul să își asume o abordare foarte abruptă îi va aduce multe voturi fiindcă a avut curajul să spună lucruri pe care mulți doar le gândesc. Poate nu le gândesc în această formă sau poate o fac în moduri mult mai extreme.
 Important este că cineva a avut curajul să pună benzină pe rană, deși el credea că este apă oxigenată.   Indiferent de modul greșit prin care primarul ăla a propus să trateze rana, măcar a arătat că rana există. Adică el apus punctul pe ú în loc să pună punctul pe i.

 Cert este că acum vor sări pe el toate entitățile ce apără diverse drepturi ale oamenilor săraci fără a face nimic pentru ei. Multe organizații apăra dreptul la sărăcie al oamenilor săraci și atât. Măcar primarul ăsta le-a dat ocazia acestor organizații să își justifice existența fiindcă în România discriminarea directă nu prea există. Adică nu există organizații formate pe criterii rasiste. Poate doar aia cu ținutul secuiesc dar sunt subțiri fiind minoritari prin definiție. Nu reprezintă o amenințare la nivel național.
 Rasismul la noi în țară este de conjunctură. Adică apelăm la diverse înjurături cu baze rasiste când un om cu pielea mai închisă la culoare se crede tramvai deși el conduce un coteț de BMW. Cam ăsta e maximul de rasism la nivel național deocamdată.
 Posibil primarul să primească niște amenzi, dar poate totuși vorbele lui vor atrage atenția asupra problemei. Poate organizațiile care apără sărăcia și nevoile și neamul mediilor defavorizate vor începe să pună în practică programe dedicate ameliorări situațiilor acestor familii.
 De exemplu Fundația Pentru Comunitate patronată de Mol România în colaborare cu Crucea Roșie
 au demarat un program pentru a ajuta tinerii ce provin din medii defavorizate să obțină permise de conducere pentru autovehicule, tractoare sau mașini agricole.
 Acest gen de programe nu rezolvă problemele pe termen scurt, dar oferă o șansă reală pe termen lung.
 Obținerea permiselor de conducere le oferă șansa de a se angaja pe posturi mai bine plătite. În multe cazuri va descuraja consumul de alcool, păstrarea permisului de conducere fiind o motivație în plus.
 Ciudat este că majoritatea membrilor consiliului director al Fundației Pentru Comunitate au nume maghiare și totuși încercă să facă ceva pentru români. Nu cumva ura asta între români și maghiari este un conflict fals? Poate doar un mod de guvernare? Doar speculez.

 Problemele copiilor din mediile sărace sunt cunoscute de foarte mult timp. Împreună cu prietenii mei  din Asociația Romantic Bikers am participat la multe campanii care aveau ca scop strângerea de ajutoare pentru aceste familii fără șanse prea mari de integrare în societate.
 În aceste medii există foarte multe cazuri de dependența de alcool care se instalează la vârste fragede, iar pe fondul consumului de alcool rezultă foarte mulți copii.
 Aceste informații le știm cu toții. Le vedem în general în diverse tragedii prezentate la știri. Deși nu se pune accentul pe situația tristă în care se află acei oameni, se pot deduce multe din imaginile filmate.
 Am văzut cu toții la televizor oameni din satele moldovenești sau din alte zone, care nu știu să citească, copii care în loc să meargă la școală merg în pădure să fure lemne fiindcă un părinte este plecat din țară și nu mai știu nimic de el, iar celălalt părinte este la pușcărie pentru furt de material lemnos.

 Practic primarul din Tg. Mureș a prezentat situația foarte gravă în care se află o parte din populația țării, situație care a inspirat acestui primar soluții nefericit de radicale.
 Este evident că acest primar nu este pregătit să emită soluții pentru aceste probleme deosebit de grave cu care ne confruntăm. În fond nu este de datoria lui să construiască programe la un asemenea nivel. Practic a emis doar o părere necizelată pe care media, alături de organizațiile pentru diverse drepturi au sărit ca șacalii acuzând semantica greșită din punct de vedere politic și mai puțin problema care a dus la această exprimare nefericită. Discursul primarului poate fi interpretat ca fiind nazist, dar problema care a determinat acest discurs cum o numim? Oare acestă problemă nerezolvată de zeci de ani poate fi numită crimă împotriva umanității? În sens metaforic, evident, deoarece acei oameni pentru care se fac prea puține pentru a fi integrați trăiesc în condiții inumane, iar copii lor le moștenesc viețile lipsite de șanse la o viață umană.
 Dar poate că a venit vremea ca cei a căror datorie este să facă programe de integrare a oamenilor din mediile defavorizate să își facă datoria pentru care sunt plătiți și să extragă din discursul primarului esența acestuia. Rezolvarea problemei care a generat acel discurs va duce la evitarea acestor discursuri.
 Dacă problemele oamenilor fără șanse nu vor fi rezolvate de către statul român riscăm ca acest gen de discursuri să se transforme în acțiuni extreme.
 În anumite zone problemele cu oamenii din mediile sărace sunt foarte grave si cauzează multe neplăceri cetățenilor care au votat un primar și îi cer acestuia să rezolve problema. Unii primari au ales să construiască un zid care să îi marginalizeze pe cei săraci de restul lumii. Alt primar a venit cu propuneri extremiste.
 Dacă soluțiile nu vin de la aleșii electoratului este foarte posibil ca oameni să încerce să-și obțină singuri liniștea în urbe. Chiar au existat câteva cazuri izolate, dar care nu au escaladat în acțiuni brutale.

  Oamenii de rând care muncesc 10-12 ore pe zi pe un salariu de mizerie văd că asistatul social nu muncește, dar are bani de băutură la fel ca cel din bordeiul de la marginea satului care are 5 copii.
 Mai adăugăm ura populației asupra celor din penitenciare care huzuresc pe banii țării și avem rețeta completă pentru acțiuni rasiste și extremiste.
 Concluzia este că trebuie urgentată integrarea celor din mediile sărace. Cu cât viața este mai grea cu atât oamenii vor căuta un țap ispășitor. Iar în acest moment mulți oameni consideră că o duc rău datorită banilor ce merg către asistații sociali sau în alocațiile celor cu mulți copii. Este greu să le explici oamenilor simplii că suma cheltuită de stat cu alocațiile de mizerie ale copiilor, chiar și dublate , împreună cu pensia socială, sunt un procent foarte mic din cheltuielile unei țări.

 Problema principală este proasta guvernare din ultimii 30 de ani care ne ajunge din urmă. Practic statul nu se ocupă de nicio categorie socială începând cu mediul de afaceri până la cei mai săraci români. Statul român nu este capabil să gestioneze nici banii țării așa că nu putem avea pretenții să gestioneze banii europeni. Nu e capabil să construiască două autostrăzi nenorocite sau să facă să funcționeze sistemul de învățământ, ca să nu mai vorbim de sistemul medical.
 Este foarte clar că toată guvernarea acestei țări trebuie reformată, dar din păcate nu avem cu cine. Nu avem specialiști capabili să guverneze o țară. În afară de foștii comuniști aflați încă în politica românească, noii politicieni sunt politicieni de conjunctură incapabili să înțeleagă politica internă nici atât pe cea externă și mai ales incapabili să genereze politici publice fezabile.
 Țara funcționează din inerție și sper din suflet să rămână în mișcare până ne dumirim noi ce dracu avem de făcut cu ea.
 Acest blog reprezintă părerea mea personală și mi-o asum. Așa văd eu lucrurile și nu pretind că le văd corect.