marți, 27 decembrie 2022

Uniunea Europeană este o mare minciună ? Adio România.

     Cum trebuia să fie Uniunea Europeană?
     Teoretic trebuia să fie o singură entitate unde oamenii și mărfurile să circule liber. Să avem aceleași legi care să ne ajute să ne dezvoltăm economic și social, finanțele să se împartă egal iar oamenii să aibă toți aceleași drepturi și obligații pe tot cuprinsul uniunii.

     În realitate pare să fie doar o păcăleală oribilă pusă la cale de marile puteri pentru a subjuga și jefui fostele țări comuniste pe principiul coloniilor deținute de aceleași mari puteri pe alte continente. Efectiv am fost păcăliți cu mărgele din sticlă și nu ar fi prima oară când suntem colonia Austriei. 
     În realitate în uniune nu prea este uniune. Uniunea care trebuia să ne transforme într-un singur popor european, în realitate este doar o alianță economică unde este fiecare pentru el. Se pare că noi și bulgarii am înțeles târziu acest lucru. Bulgarii au fost deja cumpărați în totalitate iar noi nu mai avem mult și vom aparține altor state. 

     Profitând de situația țărilor comuniste proaspăt scăpate din lagărul sovietic marile puteri ne-au găsit slăbiciunea din dorința de a circula liber după ce acest drept ne-a fost îngrădit zeci de ani de regimurile dictatoriale. Așa că marile puteri ne-au promis că ne vor da dreptul de a circula liber în schimbul tuturor resurselor țării și al industriei cu care le puteam face concurență. Industrie care acum ar fi folosit tuturor țărilor europene. Știu că o parte din industrie nu era rentabilă dar nu toată. Unele zone puteau fi retehnologizate cum ar fi de exemplu industria minieră dar și altele mai ales din zona energetică de care este nevoie acum în toată Europa.
     Nu este o teorie a conspirației, pur și simplu sunt doar interese economice normale ale statelor europene. De când e lumea și pământul țările mai mari și mai dezvoltate economic au jefuit și cucerit, într-un fel sau altul, țările mai mici, prin forță sau prin tratate negociate prost de țările mai mici sau vândute de guvernații acelor țări.

     Poveste ar putea începe cu mult timp în urmă, pe vremea când majoritatea românilor dormeau în bordeie săpate în pământ. Doar că acel pământ în care erau săpate bordeiele conținea resurse dorite de toate țările civilizate.
     Proprietarii acelor pământuri ,boierii și nobilii, nu voiau să le dea ieftin fiindcă se pricepeau la afaceri. 
     Marile puteri nu aveau șanse să ne transforme în colonie așa că s-a ivit ocazia ca după război să ne vândă comuniștilor. Probabil intuiseră că sistemul comunist nu va funcționa fiind format din oameni slab pregătiți. Noua clasă politică comunistă a îndepărtat intelectualii de la putere și au pus în locul lor nulități fără experiență. Negociatori slabi.
     Comuniștii proaspăt instalați la putere au confiscat pământurile boierilor și nobililor, i-au izgonit de pe moșiile lor, îndepărtând practic, fix pe cei care se pricepeau la afaceri și de care se temeau marile puteri occidentale. Oamenii care nu voiau să își vândă pământul.
     Comuniștii așa cum se putea preconiza nu au știut să gestioneze resursele și s-au împrumutat excesiv pentru a le exploata mecanizat. Împrumuturile au fost făcute fix la marile puteri. Dobânzile au devenit prea mari pentru regimul comunist care a hotărât să scape de împrumut. Așa că a început să vândă resurse ieftin către marile puteri, care au obținut astfel ce și-au dorit. Sau poate a fost doar o conjunctură nefericită iar comuniștii au fost doar extrem de proști, conjunctură de care au profitat marile puteri care nu pun în funcțiile cheie ale statului oameni nepregătiți, rude sau alte pile și relații, cum au făcut comuniștii și cum fac încă guvernanții actuali au României. 

     Aproape jumătate de secol țara noastră și-a vândut resursele la prețuri mici iar marile puteri au huzurit in trai ușor și ieftin.
     Apoi datoria a fost achitată și urma ca prețurile la resursele noastre să crească. Până și comuniștii au reușit să învețe între timp valoarea resurselor țării. Acest lucru nu convenea marilor puteri așa că au dat jos regimul comunist care nu mai era folositor și au pus în locul lor niște oameni ușor de cumpărat.
     Încă mă întreb de unde au avut partidele politice în anii 90 bani pentru campaniile electorale. 

     Nu putem ști cât a fost o mișcare coordonată sau pur și simplu marile puteri au profitat de situație ca să cumpere în continuare  resurse ieftine dar rezultatul a fost crunt pentru țara noastră. 
     Intrarea României în Uniunea Europeană a fost negociată prost sau a fost vândută ieftin de conducerea de la acea vreme. Ni sa impus să desființăm, să privatizăm societățile deținute de statul român în timp ce acestea erau cumpărate de societăți deținute de alte state europene. O mare lovitură a fost desființarea băncilor românești și înlocuirea acestora cu bănci în care printre acționari sunt și state europene.
     Nu este ceva ieșit din comun ca țările să dețină societăți comerciale în alte state. Pe vremea comuniștilor aveam și noi așa ceva. O parte dintre aceste societăți sunt acoperire pentru spionaj, altele desfășoară activități comerciale cu sprijinul statului din care provin, în interesul acelui stat. Din păcate nu cred că noi mai avem așa ceva. Majoritatea au fost furate imediat după lovitura de stat din 89, de către cei care le administrau, în mare parte oameni din serviciile de informații. Adică foștii securiști. Din acest motiv a fost desființat Bancorexul fiind banca prin care se desfășurau tranzacțiile statului român cu firmele private din alte țări la care statul era acționar. 
 
     Într-o democrație corectă este bine să ai societăți private în toate domeniile. Dar nu este corect ca resursele unei țări, inclusiv finanțele, să fie deținute de societăți în care sunt implicate alte state. Practic se ajunge la momentul în care un stat poate deține un alt stat.

     Intuiam de foarte mult timp aceste aspecte și mă nedumerea faptul că nu se sesizează nimeni să cerceteze. Intuiam că fiecare stat al uniunii europene, a vrut câte un domeniu din economia României, pentru a ne primi în UE dar Austria a fost cea mai calică. Austria a luat petrolul, gazele, sistemul bancar, lemnul și  poate multe altele. Și acum vrea mai mult. Probabil nu se vor opri până când nu vor reface imperiul Austro-Ungar. Pe acest fond, în ultimul timp, au ieșit la iveală multe aspecte dubioase. Doar că acum este puțin cam târziu. Legile făcute de corupții din fruntea statului român sunt în favoarea firmelor în care printre acționari se numără și alte state dar și membrii din familiile guvernaților. O acoperire inteligentă pe care o practicam și noi în perioada comuniștilor când făceam și noi ce făceau ceilalți. În naivitatea noastră am crezut că aceste practici nu mai sunt oportune în uniunea statelor europene. Dar se pare că marile puteri nu pot renunța la orgoliul de a fi puteri dominante și superioare.

     Uniunea Europeană trebuia să fie o zonă în care să nu conteze naționalitatea, religia, etnia sau culoarea pielii.   Dar se pare că această uniune este de fapt o capcană pentru țările slabe și corupte pentru a fi jefuite elegant. Oare de ce nu este primită Turcia în UE? Pentru că Turcia este o țară puternică care nu va accepta un alt statut decât cel de egalitate. Pe scurt nu va accepta să fie furată și jefuită. Nu își va vinde resursele nimănui cu atât mai puțin unor alte state. Turcia nu va fi acceptată în UE. Marile puteri europene nu au nevoie de concurență. Dar noi avem o pungă de petrol comună cu Turcia. Jocurile Austriei sunt mult mai largi și încurcate.

 Un alt aspect este resursa umană pe care o pierdem constant.
 Regimul comunist a făcut greșeala să blocheze granițele pentru a nu pierde resursa umană mai ales cea de calitate. Oameni care ar fi putut aduce mari contribuții la economia țării. Marile puteri economice ale Europei au profita de sărăcia din țara noastră pentru a atrage forță de muncă de calitate dar prin acest demers au lăsat România în mâinile unor oameni slabi calitativ și incompetenți. Practic au cumpărat intelectualii așa cum au cumpărat și clasa politică. Și a rămas un vid de resurse umane în țara noastră.
     Un aspect demn de menționat este momentul în care oamenii de calitate și bine pregătiți au înțeles că democrația nu poate exista în țara noastră iar acest moment a fost la mineriadă. Probabil cândva vom afla dacă acel moment de cotitură a fost doar prostia clasei politice din eșalonul doi al comuniștilor sau au fost jocurile politice ale marilor puteri. 
     De 30 de ani suntem dezbinați sistematic atât din exterior cât și din interior. O vorbă veche spune - dezbină și cucerește.

     În ultimii 30 de ani am repetat cele două războaie mondiale doar că de data asta nu au fost militare au fost economice.
     Imediat după lovitura de stat din 1989 piața a fost acaparată de turci care cumpărau absolut tot ce se putea inclusiv sistemul bancar. Turcii au fost relativ corecți, oricum cumpărau la prețuri mici. Dar și în fața turcilor ne-am vândut ieftin resursele pe blugi și casetofoane de slabă calitate. În plus am fost prostiți de libertatea de a intra în Turcia doar cu pașaportul fără vize. Este fascinant cât de mult a contat faptul că am fost închiși de  comuniști în interiorul țării și ce am fost dispuși să sacrificăm pentru libertatea de a călători în alte țări.
     Apoi a venit UE care după ce ne-au oferit o ușoară creștere economică au eliminat băncile turcești, au acaparat sistemul bancar, au inventat creditul cu buletinul și ne-au ținut din criză în criză până au cumpărat ieftin toată țara. A fost marea criză economică din 2009, apoi covidul și acum războiul din Ucraina. Aceste crize ne-au împiedicat să ne ridicăm economic și am rămas la nivelul din 2009. Adică ieftin de cumpărat. Mai ales pământul a fost ieftin și dat liber străinilor.
     Dacă repetarea istoriei continuă pe același fir, logic ar fi ca la final să ajungem din nou în mâinile rușilor.
     Se spune că gazul din Marea Neagră ar asigura consumul țării noastre cam 8 ani. Dacă îl împărțim cu UE se termină în 3,4,5 ani maxim. După ce nu vom mai avea gaz devenim inutili și putem fi vânduți rușilor în schimbul gazelor rusești. Nu ar fi prima oară când suntem dați la schimb rușilor.
     Peste câțiva ani, statele care dau arme către Ucraina se vor pupa cu noua guvernare de la Moscova. Totul va fi uitat. Iar partenerul nostru strategic SUA se va bucura de pământul cumpărat în Ucraina, cam jumătate de țară.

     Tot ce am scris mai sus este doar o simplă speculație bazată pe zvonurile apărute în presă în ultimul timp cu privire la corupția din privatizarea gazelor, petrolului, băncilor și pădurilor luate de austrieci, marile lanțuri de magazine care ne slăbesc industria alimentară, apa și energia luate de francezi care duc profiturile în țările lor și multe alte zvonuri despre corupție și contracte ilegale dar secretizate în care sunt implicate și alte state.

 Nici un om nu poate cuprinde toată această încrengătură dar concluzia este simplă. Toate duc către dovezi de incompetență și corupție din partea conducătorilor noști, sprijiniți de alte state, despre care se spune că noi îi alegem în funcții.  

     Din păcate, oamenii destul de bine pregătiți pentru a găsi o soluție la situația dificilă în care ne aflăm au fost cumpărați de alte țări sau lucrează în țara noastră pentru firme din alte țări și sunt bine plătiți astfel încât să nu merite să renunțe la o viață bună, pentru a se implica în cauza pierdută a țării lor.

 Nu suntem un stat eșuat, suntem pierduți definitiv.

joi, 22 decembrie 2022

Încălzirea bucureștenilor este scumpă prin furt?

     Din discuțiile avute cu persoane mai în vârstnice care au prins construcția termocentralelor am înțeles cum suntem furați printr-un sistem făcut să fie gratis.
     Centralele termoelectrice au rolul de a produce electricitate iar cu apa reziduală să încălzească orașul.
     Practic aceste centrale nu folosesc gazul ca să încălzească orașul, îl folosesc ca să producă energie electrică pe care o vând. Apoi gunoiul care rezultă din producere de energie, respectiv apa caldă reziduală îl mai vând încă o dată la prețul de nou. Adică ca și când ar consuma special gazul pentru a încălzi apa din calorifere. Scumpirea gazului nu ar trebui să afecteze prețul agentului termic din calorifere.
     Nu am înțeles încă, ce datori are primăria la aceste termocentrale? Oare din vânzarea energiei electrice nu se recuperează cheltuielile cu gazul?
     Teoretic consumatorii casnici ar trebui să plătească doar transportul agentului termic în caloriferele din apartamente.  Pierderile din rețeaua de distribuție practic nu sunt pierderi financiare fiindcă apa care se pierde nu este cumpărată special pentru consumatorii casnici. Ea este cumpărată pentru centrala electrică. Vara această apă este eliberată în atmosferă sub formă de abur. Oare consumatorii plătesc iarna și aburul eliberat în atmosferă pe timpul verii?
     Deci noi plătim ceva la mâna a doua la preț de nou? De ce are primăria datorii la o societate care nu produce ceva special pentru oraș? 

joi, 1 decembrie 2022

Cum condusul agresiv mărește poluarea generată de trafic. Cum să conduci calm, economic și ecologic.

     Se vorbește foarte mult în ultimul timp despre poluarea produsă de traficul auto mai ales în capitala țării noastre. În general doar se vorbește fiindcă practic nu se face nimic. Poate doar așa o discuție electorală despre zgomotul produs de motociclete.
     Dar am observat că deși avem lege care să incrimineze condusul agresiv aceasta nu se aplică. Nu am văzut niciodată ca poliția să fi oprit un șofer fiindcă a condus agresiv. Nici nu am auzit de la prieteni de un asemenea eveniment.
     Poliția ar trebui să aplice legea și prin acest demers ar duce la  scăderea poluării atât fonice cât și a mediului.
     Știm cu toții că atunci când mergem mai tare cu cu autoturismul, când accelerăm brusc și frânăm violent, consumul de carburant crește. Asta însemnă că și emisia de noxe va fi mai mare cu cât ardem mai mult carburant.
     Am mai observat că deși costul carburantului a crescut, majoritatea oamenilor nu și-au schimbat stilul de condus. În continuare conduc foarte nervos, te depășesc deși nu este necesar ca apoi imediat să oprească la culoarea roșie a semaforului. Foarte mulți șoferi accelerează foarte puternic ca apoi să frâneze violent la următoarea intersecție care într-un oraș ca al nostru nu poate fi departe. Cred că totuși suntem un popor bogat din moment ce foarte puțini fac economie de carburant printr-un condus defensiv.
     Aceste accelerări violente pe lângă evacuarea de noxe în atmosferă produc și zgomot din turația excesivă a motorului iar scârțâitul roților la frânare sau la plecarea bruscă produc poluarea fonică deranjantă.

     Este foarte greu să ai un condus economic într-un trafic agresiv mai ales când ești împins de la spate de șoferul nervos și grăbit care conduce la limita producerii unui accident.
     Soluția ar fi educarea șoferilor pe toate canalele media și comunicarea de instrucțiuni pentru un condus cât mai economic. Sunt convins că sunt și foarte mulți șoferi care nu știu că  accelerările violente cresc semnificativ consumul de carburant. Acum este o șansă îi informăm și să educam toți șoferii să conducă economic și ecologic mai ales când ajung prin capitală.