miercuri, 15 februarie 2023

Motociclismul off- road va fi sacrificat pentru interese obscure. E mai simplu să interzici tot decât să sancționezi vinovații

    



     În țara lui bășcălie și caterincă, cei care nu înțeleg încearcă să ducă discuțiile serioase în derizoriu. O altfel de cenzură fără să-ți pună pumnul în gură.
     Așa am pățit cu puțin timp în urmă pe un grup de pe o cunoscută rețea de socializare, când o persoană fără argumente a reușit să mă facă să par prost în fața unor oameni de la care aveam mari pretenții și pe care îi numesc prietenii mei. 
    Este cea mai simplă rețetă de a contracara un om mai bine informat. O dai în bășcălie cum se pune pe românește și ai deraiat orice discuție serioasa. Unii o fac din diverse interese economice sau politice, alții o fac pentru că atât pot ei, ăsta le este nivelul. Dar de pierdut pierdem toți, fiindcă se pierde unitatea, devenim dezbinați și ușor de manipulat.
     Discuția de pe grupul respectiv era despre interzicerea motocicliștilor peste tot. Exagerez dar motivele invocate erau pur ecologice, că stricăm flora că o călcăm sub roți și speriem fauna cu zgomot de eșapamente. 
    Găsiți -aici- articolul.
    Eu nu sunt un ecologist fanatic dar respect natura. Așa că nu pot fi de acord cu mersul printre copaci direct prin pădure și nici cu eșapamentele zgomotoase nu am fost niciodată de acord nici în pădure, nici în oraș. Dar am o problemă cu interzicerile suspecte.


    De exemplu dacă într-o pădure există un drum nu văd un motiv să fie interzis accesul pe acel drum. Dacă pe acel drum pot fi scoși copaci din pădure și se folosesc drujbe atunci acel drum nu poate fi interzis circulației indiferent că este arie protejată sau nu. 
    Vrem arie protejată? Atunci nimeni și nimic nu are voie în acea pădure. Nici țapinarii, nici vânătorii și practic nu ar trebui să existe un drum acolo. E simplu. Ce caută un drum forestier într-o arie protejată?
    Este părerea mea și am relatat-o și pe acel grup și o susțin în continuare indiferent de caterinca ieftină a celor care nu pot lega două argumente logice.

     Apoi am investigat motivele pentru care se intenționează interzicerea motocicletelor în ariile protejate și de ce există drumuri în acele zone.
    Pe lângă numeroase relatări de la motocicliști care au fost agresași și alungați din păduri de către tăietorii de lemne am mai descoperit -aici- un motiv prin care motocicliștii devin incomozi.
    În acele minunate arii protejate există și fonduri de vânătoare. Iar motocicliștii nu sunt doriți pe drumurile pe care merg barosanii la vânat fiindcă le sperie vânatul.
    Adică vânătorii au dreptul să meargă cu mașinile de teren pe acele drumuri pentru a omorî animalele dar motocicliștii nu au voie pentru că le sperie și nu le mai pot ucide vânătorii. Îmi scapă logica.
    Evident că o să apară un deștept fără argumente, care se dă ecologist și o să facă bășcălie, că mă cred eu prea deștept, că sunt eu dac liber și altă caterincă ieftină. Dar eu întreb în continuare, unde e ecologismul în țara asta? 
    Cu riscul de a fi acuzat de faptul că vorbesc eu ca un om mare, și voi fi gratulat cu diminutive de genul -măi Cosminele, nu pot să nu afirm cu tărie că nu există ecologie în țara noastră. Există doar interese financiare și politice care se folosesc de motivele ecologice pentru a ascunde intențiile dubioase.

    Până acum 20 de ani puteam merge cu mașina și cu motocicleta pe orice drum și nu am stricat nici flora, nici fauna iar în locurile unde se făceau grătare era mizerie la fel ca acum.
    Dovada că nu am stricat nimic este faptul că flora încă există și taie austriecii la ea de 10 ani și nici fauna nu am deranjat-o altfel nu mai aveau țiriacii și alți barosani ce să ucidă la partidele de vânătoare. Dacă deranjam fauna nu mai aveau unde să-și facă fonduri de vânătoare.

    Dacă chiar voiau să protejeze natura îi puteau amenda pe cei care merg aiurea direct prin pădure, îi amendau pe cei cu eșapamente zgomotoase dar dacă există un drum nu văd un motiv să nu fie accesibil decât dacă există interese ascunse în acea zonă.  Dar când vrei să protejezi interese financiare cel mai simplu este să interzici total totul. Interzici accesul, interzici camparea și chiar turismul în acele zone. 

    Totuși mă doare că prietenii mei nu au înțeles că toată poveste asta nu sunt eu ăla nebun sau poate sunt dar nu am intrat în discuții cu necunoscuți puși pe bășcălie. Mi-am spus părerea la modul cel mai serios pe marginea unui subiect serios iar răspunsul din partea prietenilor mei a fost că nu se așteptau de la mine să mă enervez. 
     Cum să le explic prietenilor mei că dacă nu reacționăm azi vor interzice motocicletele noaptea în capitală, mâine vor interzice motocicletele pe drumurile forestiere și apoi le vor interzice definitiv. Adică pe mine mă preocupă niște subiecte serioase iar pe prietenii mei îi preocupă că am deranjat eu un necunoscut care făcea mișto de mine dar cică era ironic.
    În timpul dictaturii lui Ceaușescu asocierea de orice fel era interzisă, adunările în grupuri mai mari de 10-20 de persoane, nu mai știu exact, erau interzise dar motocicliștii aveau un statut aparte și erau urmăriți constant de către securitate. Probabil erau considerați imprevizibili și liberi deci periculoși pentru regimul comunist.
    În prezent se încearcă interzicerea motocicliștilor pe mai multe căi. Poate fiindcă suntem organizați, suntem uniți și ne este ușor să ne asociem.
    Poate că sunt dus cu capul dar mă tot întreb, cât de mari sunt interesele financiare ale unui fond de vânătoare încât să ajungi să îi dai cu toporul în cap unui motociclist doar pentru că ți-a speriat vânatul.
    Cât de mari au fost sumele plătite motocicliștilor încât să își retragă plângerea după tentativa de omor cu toporul?
    Cât de profitabilă este afacerea cu fondurile de vânătoare?
    Cam cât de mare este numărul motocicliștilor care merg prin păduri încât să se ajungă la o lege dată pentru maxim 1000 de motociclete pe tot cuprinsul țării. Cam cât de mult pot strica natura acele motociclete încât să justifice o lege?
    Vă recomand să căutați răspunsuri la aceste întrebări și să exprimați public părerea. Pentru că părerea noastră chiar contează.

    Și în general eu când vorbesc, vorbesc serios iar dacă aveți argumente eu le voi asculta dar când vine un necunoscut și mă ia cu bășcălie pe care el o numește ironie mă aștept să fiți alături de mine nu să considerați că mă iau aiurea de oameni din lipsa de soare și moto.

 

miercuri, 1 februarie 2023

Care sunt drepturile motocicliștilor în Sectorul 4 al capitalei?

    
SECTORUL 4



    Am întâlnit în ultima perioadă, pe rețelele de socializare, mai multe discuții și imagini despre faptul că Primăria Sectorului 4  a început o adevărată cruciadă împotriva motocicliștilor. Mai exact primăria amintită a început prin a ridica motocicletele parcate pe trotuar și mai recent se pare că blochează roțile motocicletelor care nu sunt parcate legal. Evident aceste măsuri sunt însoțite și de amenzi pentru parcare neregulamentară. Singura problemă ar putea fi că motocicliștii nu au fost informați despre locul unde pot parca motocicletele. Nici pe site-ul primăriei nu am găsit date care să indice modul în care pot fi parcate motocicletele.
    Desigur motocicletele pot fi parcate legal pe locurile destinate autoturismelor. Dar această metodă nu este agreată de posesorii de autoturisme. Ar fi ilogic să ocupi spațiul destinat autoturismelor mai ales în contextul în care motocicliștii se mândresc cu faptul că o motocicletă aflată în trafic este o mașină mai puțin la semafor și un loc de parcare în plus. 
    Evident că în Sectorul 4 nu există locuri de parcare destinate exclusiv motocicletelor și nici nu se pot face cereri pentru un loc de parcare de reședință pentru motociclete.

    De asemenea am mai citit pe un forum obscur, despre faptul că asociațiile de motocicliști nu iau atitudine în fața Primăriei Sectorului 4, pentru combaterea acestor măsuri ce par abuzive.
    Vreau să îi informezi pe obscurii forumiști că nici o asociație nu este obligată să le raporteze despre acțiunile pe care le inițiază. Dacă vor să fie la curent cu acțiunile unei asociații tot ce trebuie să facă este să se înscrie în acea asociație și atunci cu siguranță vor fi informați ba chiar ar putea să inițieze ei diferite acțiuni.
    Oricum sunt deja două asociații moto implicate în acest demers dar nu cred că această informație va ajunge la forumiștii obscuri și neinformați.

    Dar să revenim la subiect iar acesta este despre presupusele abuzuri ale Primăriei Sectorului 4.
    De ce suntem sceptici cu privire  la acțiunile
 raportate pe rețelele de socializare?
    Pentru că atunci când este vorba despre zona politică trebuie verificate bine toate sursele.
    O asociație bine pregătită nu se poate expune public aducând acuzații nefondate, pentru că își pierde credibilitatea atât în fața autorităților, cât și în fața celor care activează în domeniul pentru care a fost înființată asociația.
    Nici o asociație nu își permite să intre din greșeală în jocurile electorale ale partidelor politice care în țara noastră își bazează campaniile electorale atât pe promisiuni mincinoase cât și pe dezinformări și discreditări.
    Pentru a arăta că suntem o asociație serioasă suntem nevoiți să acționăm profesional și cu maximă prudență. Din păcate nu am reușit să găsim o sursă credibilă în rândurile motocicliștilor dar mai căutăm motocicliști care să vină cu dovezi cu privire la acțiunile abuzive ale Primăriei Sectorului 4.

    Drept urmare am demarat verificările începând cu cei incriminați, respectiv cu Primăria Sectorului 4 unde am trimis un email prin care solicităm următoarele:
    
    Care este actul normativ ce reglementează parcarea autovehiculelor pe domeniul public din cadrul localităților (carosabil și trotuar) ce permite imobilizarea motocicletelor fără ataș ?
    Care sunt normele locale prin care sunt definite, în mod explicit, restricțiile și drepturile privind parcarea motocicletelor pe domeniul public din Municipiul București, Sector 4?
    Mai prezintă interes și data/datele la care aceste norme au fost supuse procesului de dezbatere publică.
    Am mai solicitat, conform actelor normative în vigoare, dacă este permisă parcarea vehiculelor de tip motocicletă fără ataș în următoarele situații:
- pe trotuare și alei pietonale, cu condiția să nu încurce deplasarea pietonilor și să asigure o distanță de cel puțin un metru pentru deplasarea acestora;
- pe locurile de parcare amenajate și destinate autoturismelor;
- în spațiile adiacente locurilor de parcare amenajate și destinate autoturismelor, cu condiția ca motocicletele să nu obtureze vizibilitatea conducătorilor auto asupra indicatoarelor instalate de autoritățile competente.

    Orice instituție publică este obligată să răspundă solicitărilor în termen de 30 de zile  lucrătoare.
    Pentru moment așteptăm răspunsul Primăriei Sectorului 4 și în funcție de răspunsul primit vom stabili direcția de acțiune a Asociației Pentru Drepturile Motocicliștilor.
    Vă vom ține la curent cu toate demersurile pe care le face ARBRRO.