luni, 15 august 2016

Jurnal de intrunire in Serbia





In primul rand in tara noastra, daca nu ai prieteni in orasele de granita, nu poti afla despre intrunirile din tarile vecine.
Am vazut la intrunirea de la Triumph MK motociclisti veniti din aproape toate tarile Europei. De unde stiu ca erau din alte tari? Pai scria pe spatele vestelor pe care le purtau, indiferent ca erau MC sau RC.

Dar sa incepem cu inceputul.

La intrunirea de la Oltenia Bikers am aflat de la clubul Drobeta Motors ca este o intrunire la sarbi in orasul Zajecar.
Am facut un calcul si a iesit ca sunt 400 de km de la Bucuresti pana la intrunire. Nu sunt multi km, dar tot te costa cam 400 de lei benzina, iar dumul nu e usor.
Pana la urma am decis sa mergem sa vedem si noi cum se distreaza sarbii.

Am fost insotiti si de unul din membrii clubului nostru din Constanta, pentru care calatoria a fost si mai grea fiindca a trebuit sa faca peste 1200 de km. A venit insotit de prietena, iar o calatorie pe o asemenea distanta nu e usoara nici daca mergi singur si cu bagaj minim.

Plecarea a fost pe la ora 16 fiindca unii mai si muncesc.
Iesirea din Bucuresti vineri dupa pranz este ceva horror. Caldura sufocanta, blocaje rutiere si ca totul sa fie cum trebuie o masina a luat foc, asa ca traficul a fost blocat complet.
Nici nu stiu pe la ce ora am reusit sa ne intalnim la intrarea pe autostrada. Trei motociclete, patru calatori si emotiile drumului.

Autostrada spre Pitesti la fel cum o stim. 100 de km de gropi, petice si un trafic haotic. Toata lumea vrea sa depaseasca pe toata lumea, unii merg prea incet, altii prea repede, iar soarele musca din noi fara mila.
Am incercat sa conduc grupul cum am putut mai bine. Fara eroisme si cu o viteza constanta. Nu neaparat o viteza mare, fiindca ar fi devenit obositor. Incerc doar sa gasesc un ritm bun pentru toata lumea.

Nu prea iubesc mersul in grup. E frumos, e antrenant, dar este mai lent si mai obositor. Dar este si mai obositor sa conduci grupul. Trebuie sa stai cu ochii in oglinzi si sa numeri farurile din spatele tau. Depasirile in grup trebuie calculate cu grija astfel incat majoritatea gupului sa faca depasirea impreuna. Norc ca am fost doar trei motociclete. Probabil unii vor gandi ca ma plang ca e greu cu un grup atat de mic. Eu cred ca un grup e un grup, indiferent de numarul motocicletelor din care e format.

Pana la Pitesti am scaldat-o cumva. Chiar daca a fost aglomerat erau totusi doua benzi pe sens. Dupa Pitesti pana la Craiova a inceput circul, unde jongleriile cu depasirea tirurilor au fost o reprezentatie cu multiple reluari.

Dupa multe pauze de alimentare, hidratare si fumat am ajuns la Craiova unde am oprit sa mancam pe bordura de la supermarket. E mai ieftin si mai ales mai rapid. Nu astepti pana vine mancarea si nota de plata.

Noaptea ce ne sufla in ceafa a reusit in cele din urma sa ne prinda din urma.
La iesirea din Craiova a inceput dansul, iar noaptea nu este un partener prea placut. Drumul era in lucru pana la Calafat, iar semnele lipseau cu desavarsire. Curbele erau semnalizate foarte rar si nu a trecut mult pana am inceput sa avem vedenii. Franam aiurea fiindca aveam senzatia ca urmeaza o curba si de fapt drumul era drept. Oricum a fost distractiv, dar am mers incet si am lungit timpul.

Apoi am reusit sa ratam vama si ne-am ratacit in Calafat ghidati de un GPS expirat care voia sa ne treaca Dunarea inot. Drumul lui trecea direct peste Dunare fara sa existe un pod in acel loc. Evident ca ne-am ratacit si in Vidin, ghidati de acelasi GPS, pana cand am luat fortat o pauza de fumat si cu toata zgarcenia am scos telefoanele si le-am pus sa ne ghideze. Exceptionale GPS-urile din telefoane. Pana acum nu am fost dezamagit. Doar ca sunt putin mai costisitoare, iar in Serbia sunt de-a dreptul prohibitive preturile la roaming. La Digi costa doi euro si ceva sa suni si un euro sa primesti. Acum stiu c-am dat 10 EUR, dar la granita cu Serbia am inchis internetul, ca nu stiam cat va costa.

Dar drumul a continuat prin noapte, iar ora tarzie ne-a ajutat sa trecem de Bulgaria usor.
La intrarea in Serbia ne-am oprit imediiat dupa vama bulgara sa fumam. De unde sa stie Gigel ca in tarile care nu sunt in UE sunt doua puncte de frontiera. Asa ca ne-am oprit noi intre punctele de frontiera sa fumam.. Ma mir ca nu ne-au impuscat. Cand am ajuns si la vama sarbeasca ne astepta vamesul in mijlocul drumului, cu gatul ceva mai lung. Nu am avut probleme, dar totusi cat de prost sa fiii sa nu te gandesti ca intre punctele de frontiera nu e un loc prea bun sa te opresti sa fumezi.

Am pornit mai departe sub un cer senin ce parca avea mai multe stele decat are cerul nostru.
La miezul noptii am intrat in Zajecar intampinati de o viata de noapte foarte activa. Tot orasul era frumos luminat si plin de oameni la terase si prin parc. Prin centrul orasului am gasit si o banca cu bancomat unde am scos dinari pe care nu am reusit sa ii calculam pana in ziua de azi.




Am gasit si intrunirea destul de usor si timpul a fost dat inapoi cu minim 15 ani.
Mai tineti minte cum aratau primele intruniri pe la noi prin tara?
Corturi asezate peste tot, motociclete printre corturi, oameni beti calare pe motociclete si motoare cu esapamentele scoase, turate la maxim pana spre dimineata.

Nu a fost usor sa gasim corturile romanilor. Prietenii de la Drobeta Motors au ajuns mai devreme si au incercuit un loc cu umbra si pentru noi. Am montat corturile in concert de motoare turate, dar pana am terminat au inchis la mancare. Asa ca am baut cateva beri si am plecat spre corturi.

Cum stateam noi asa langa corturi apare o motocicleta care a oprit mai departe de noi cu o inclinare periculoasa. Oricine poate opri mai instabil mai ales pe teren accidentat. Dupa o stationare de cateva secunde motocicleta porneste, face cativa metri si se prabuseste impreuna cu pilot si pasager peste motocicletele romanilor parcate langa corturi. Una dintre motociclete cade peste un cort si noi sarim sa ii extragem pe ocupantii motocicletei prinsi sub aceasta.

Cei doi erau sarbi, dar puteau fi orice natie fiindca nu prea mai puteau sa vorbeasca din cauza alcoolului in care pluteau.

Se trezesc cei din cortul peste care cazuse motocicleta parcata, il gasim si pe proprietarul acesteia, constatam cu totii ca nu avem cu cine sa vorbim si o lasam balta. In acel moment pilotul sarb incerca sa se urce din nou pe motocicleta si sa plece. Il oprim si incercam sa aflam unde vrea sa o parcheze. Ne face semn sa il urmam si ne indica prin semne sa ii lasam motocicleta in mijlocul unei strazi. O lasam acolo cam neincrezatori, iar sarbul dupa cateva incercari reuseste sa se urce pe motocicleta si sa plece urmat pe jos de catre pasagerul ce parea cam vatamat la piciorul pe care cazuse motocicleta.

Nu am apucat sa dormim prea mult ca dimineata a inceput nebunia. Muzica, motoare care circulau printre oameni cu viteze cam prea mari. Cine isi aminteste la fel era si la noi candva.
Mancarea inca nu era gata, asa ca am plecat in oras sa mancam. Ne era prea foame sa asteptam.
Orasul pe lumina arata ca orice oras mic de provincie de pe la noi, doar ca se vorbea alta limba. Pana la urma si orasele mici de la noi din tara au ramas in urma timpului. Asta nu este neaparat un lucru rau.
Am mancat la terasa unui hotel, iar preturile au fost chiar mici. Nu e ca si cand am fi mancat la un hotel dintr-un oras mare.
Dupa ce am terminat masa ne-am despartit si am plecat la cumparaturi.

Am fost surprinsi de numarul mare al vorbitorilor de romana. Nu erau la nivel academic, dar te intelegeai foarte bine. O alta caracteristica uimitoare a sarbilor din acel orasel este ca sunt foarte binevoitori. Daca ii intrebai ceva te insoteau sa iti arate.
Un sarb si-a chemat copilul din magazin sa ma inteleg cu el in engleza, apoi au urcat amandoi in masina si m-au insotit pana la o benzinarie. Niste oameni extraordinari.



Am revenit la intrunire unde am constatat ca trebuie sa platim intrarea 200 de dinari. Noi nu platiseram fiindca noaptea nu mai era nimeni la intrare. Ne-am bucurat ca am platit si noi. Intrunirile astea costa bani si multa munca, e normal sa platesti pentru distractie.

Am lasat cumparaturile, am verificat una dintre motociclete care nu mai vroia sa munceasca si am plecat sa vizitam niste ruine ale unei cetati romane.





Un politist foarte amabil ne-a indrumat catre Romuliana, ocazie prin care am si aflat cum se numeste.
  Am ajus rapid, ajutati de indicatoare si am fost uimiti cat de bine era pastrata si restaurata o asemenea cetate dintr-o tara ce tocmai a trecut prin razboi. Nu exista grad de comparatie intre aceasta si Sarmisegetuza noastra. In timp ce la noi vezi doar cateva dealuri si poate doua ziduri pana la genunchi, aici aveai arcade pe ziduri, coloane verticale si chiar o pardoseala din mozaic. Existau si cateva incaperi in care intrai cu ghid si o mica terasa unde te puteai racori cu apa rece sau inghetata.

Soseaua buna si plina de curbe ne-a adus inapoi la intrunire. Am mancat si am cumparat cateva fleacuri pentru acasa. Existau si cativa comercianti cu anvelope si piese SH sau cu echipamente de asemenea SH. Cam cum era si pe la noi candva.

Dupa ce ne-am linistit am inceput sa studiem adunarea de motociclisti de toate varstele si de toate vestele.
Eram curiosi cum se distreaza sarbii. La concursuri am stat putin fiindca nu intelegeam nimic, asa ca am luat-o la vale sa vedem corturi si lume multa, foarte multa.
Adica poate cand se tinea intrunirea de la Paulesti sa fi vazut asa multa lume. La noi in ultimul timp nu mai vezi asa ceva. Ma intreb cum arata o intrunire mare de la sarbi. Ma gandesc ca asta nu este cea mai mare.

Motocicletele sarbilor sunt in mare parte destul de vechi. Nu sunt comunistele de pe vremea noastra, dar majoritatea erau mai vechi de 15 ani.
Cluburi multe, cam cum este la noi acum. Majoritatea MC-uri sarbesti. Am vazut chiar si un MC sarbesc 1%. Adica nu erau support la un club international. Era pur si simplu un club sarbesc.

Motocicletele cluburilor erau de la 125 chinezesti pana la vitezane. Majoritatea aveau Serbia scrisa pe spate. Si MC-uri si RC-uri. Pe unii scria MK si am banuit ca asa se scrie MC in sarba.


 A fost destul de amuzant cand au venit cativa membrii support al unui club international, au legat un steag mare cu sigla lor de doi copaci si dupa cateva ore l-au strans si au plecat. Adica au venit doar asa sa isi faca poze la intrunire probabil sau poate ca mai aveau de mers si la alte intruniri. Cine stie.

In rest oamenii foarte relaxati. Parca nu simteai incordarea de la intrunirile noastre de acum. Nu simteai ca te studieaza cineva sau ca nu stii pe cine deranjezi ca nu ai vesta cum trebuie. Nu simteai ca unii sunt mai cluburi decat altii. Efectiv toata lumea facea ce vroia, isi parcau motocicletele unde vroiau si mergeau cu ele pe unde doreau.

Nu am vazut organizatori agitati care sa treaca pe langa tine ca si cand ar avea cea mai importanta treaba din lume. Nici macar la intrare nu se agitau prea mult. De fapt existau cam trei intrari si doar la una se luau bani. Practic daca vroiai sa nu platesti puteai intra pe alta parte. Dar totusi pentru 15 lei nu cred ca se obosea cineva.



Au avut evident si muzica pe scena. Cateva trupe se auzeau chiar bine, dar au fost si cateva care chiar cantau fals. Dar nu prea interesa pe nimeni aspectul, nu a aruncat nimeni cu sticle si nu am vazut sa existe nici macar un scandal. La sosea a existat permanent un echipaj de politie, dar era foarte departe de locul unde se tinea intrunirea. In incinta nu am vazut nici macar un paznic.

Mancarea la intrunire era compusa din niste chiftele mari facute la gratar, pui tot la gratar si niste slanina tot pe gratar, perpelita. Iti bagau in lipie sau in chifla ce doreai de la gratar si tu puneai peste ea sosuri, si legume.Am apreciat ardeii iuti la maxim. Au avut si porc de lapte la rotisor dar nu am reusit sa ma inteleg cu sarbul sa nu imi dea jumatate de porc. Era ori totul ori nimic.


 Berea la dozator foarte proasta ca si berea la cutie. Evident ca nu aveau bere la sticla. Vodka locala la fel de prosta. Nu putea fi bauta nici cu apa tonica. Asa ca nu prea am baut nimic, dar oricum aveam de facut un drum lung inapoi acasa. La intoarcere a fost cald, dar drumul a fost destul de liber pana la Pitesti. Dupa Pitesti autostrada a fost extrem de aglomerata. Practic se mergea bara la bara pe ambele benzi.
 In Bucuuresti am intrat la caderea noptii. Ne-am despartit cu drag si am plecat obositi catre case.

Serbia a fost o experienta folositoare. Am constatat ca daca mergi mai incet si opresti mai des ajungi mai odihnit la destinatie. Pana la urma in calatoriile pe motocicleta drumul este la fel de important ca si destinatia.

In concluzie am facut cam 10 ore la dus si tot atat la intoarcere, am cheltuit cam 600 de lei in total, au fost cam 800 de km frumosi intr-o companie placuta si relaxanta. Un alt lucru important este ca cei ce te insotesc sa aiba acelasi stil de deplasare si sa se bucure de timpul petrecut alaturi de ceilalti, fara sa ii intereseze cat de repede ajung la destinatie.

Mi-a placut la sarbi ca nu se simtea acea competitie intre cluburi. Nu pareau sa existe cluburi mai importante decat altele si nici cluburi mai cluburi ca celelalte. Sa vad cluburi moto a fost unul din motivele pentru care am mers in Serbia si am observat cu mare atentie cum interactionau intre ei. Practic ne-am simtit la o intrunire foarte mare cam cum ne simtim in tara noastra la intrunirile mici. Asta a fost diferenta.

Ma gandeam pe drumul de intoarcere ca daca voi ajunge sa nu ma mai simt bine la intrunirile din tara noastra am o alternativa buna si ieftina in tarile vecine. In fond o calatorie de 800 de km a fost mai ieftina ca una de 400 din tara noastra. practic pe mancare, bautura si suveniruri am cheltuit 200 de lei.

Multumim Trimph MK pentru gazduire si distractie si sper sa ne vedem si anul viitor. Totusi cred ca voi cauta un hotel in apropiere. A fost cam multa galagie pentru gustul meu, dar pana la urma pretul libertatii il plateste fiecare fara exceptie.

--


---------------------------------------------------------------

Romantic Bikers http://www.romanticbikers.ro/