Fostul chitarist Motörhead, Phil Campbell live in capitală pe 3 septembrie 2018

 O parte din noi au crescut cu muzica celor de la Motorhead, Metallica, Judas Priest, AC/DC și alții ca ei.
 Desigur că nu poți spune că ți-a plăcut Queen, pentru că în țara noastră devii suspect și automat ești dubios.
 Am crescut cu aceste trupe pe pereții camerelor de cămin sau ai camerelor de acasă. Am trepidat de nerăbdare așteptând ca un prieten să facă rost de o casetă cu Manowar.  Evident că luam casetofonul și mergeam repede la un alt prieten ca să putem face o copie proastă, pe care o copiau la rândul lor toți prietenii mei.
 Un disc de vinil era cea mai mare minune ce putea să apară în lumea noastră. Puteai face de pe el copii mult mai bune.
 Coperțile se copiau cu creionul pe o coală mai deosebită. Erau și nebuni care copiau coperta pe coală de calc și apoi pe hârtie milimetrică. Alea erau opere de artă.

Apoi a venit epoca casetelor video. Atunci a fost o adevărată revelație. Mi-am dat seama că am ascultat ani la rând muzica unor oameni care nu știam cum arată.
 Atunci am văzut ocazia să văd pentru prima oară un concert rock. Adică eu mai fusesem la Hrușcă și Șeicaru și știam ceva despre concerte.
 Dar cel mai tare am fost impresionat de motociclete. Era un concert în aer liber și arătau scene din exterior, cum veneau oamenii la concert îmbrăcați în piele călare pe motoare din viitor. Din viitorul meu.
 Pentru mine era ceva magic. Nu credeam că există așa ceva. Iar la final orgasm total. Au urcat pe scenă o motocicletă cum nu mai văzusem în viața în mea.

Astăzi nume mari vin pe scenele noastre și pe lângă bucuria acestor concerte, nu pot să nu mă îngrijorez.
 Adică după ce am văzut fotografia lui Phil Campbell and the Bastard Sons nu am putut să nu mă întreb dacă au cerut voie să vină cu vestele alea în țara noastră.
 Știind care sunt problemele de vestimentație în lumea motocicliștilor și ținând cont că vor cânta într-un bar frecventat de motocicliști, întrebarea firească este dacă vor pleca acasă îmbrăcați sau cu vestele tăiate?
Mai sus este un scenariu amuzant care sper să rămână doar o glumă și atât.

 Partea serioasă apare după plecarea celor de la Bastard Sons. Ce se va întâmpla când puștimea rockului va dori să se îmbrace ca trupa ce tocmai a cântat pe scenă? Noroc că nu mai avem o mișcare rock cu adevărat numeroasă cum aveam în anii '90.
 Până la urmă e firesc să se întâmple așa. Toți cei care suntem motocicliști acum și am fost copii rockeri, cândva am făcut asta. Adică am încercat să copiem puțin vedetele care ne plăceau.
 Mă întreb dacă unii dintre noi au uitat sau unii dintre noi au devenit rockeri după ce și-au cumpărat motociclete ca ale celor din Sons of Anarchy?
 Până la urmă dacă nimeni nu are voie să poarte broderii care să semene cu cele interzise, ar trebui să li se comunice și celor de pe scenă. Adică să poarte acele veste la ei în țară că poate acolo au voie.
 Sau dacă ești vedetă ai voie să porți însemne indiferent cu ce seamănă?

Un lucru e clar. Când eram copil și mă uitam la concerte pe casete video, nu asta îmi imaginam că se întâmplă între acei zei cu motociclete.

Deși îmi place să scriu încă de atunci, nu îmi imaginam că o să ajung să scriu despre niște muzicieni mari raportându-mă la hainele lor.
 Dar sunt importante și hainele. Până la urmă mulți mai poartă șapcă ca a lui Angus sau se machiază ca Alice Cooper. Dar speram să nu fiu eu cel care spune să nu vă îmbrăcați ca Phil Campbell and the Bastard Sons fiindcă riscați probleme cu unii motocicliști. Dacă totuși vor fi de vânzare tricouri cu sigla trupei, vă recomand să le purtați doar în sufrageria voastră personală.

 Desigur că unii se vor supăra pe mine că scriu despre aceste lucruri, că pun în umbră acest eveniment și poate consideră că îmi asum un risc inutil.
 Doar că eu nu pot să bag gunoiul sub preș. Nu pot să mă prefac că nu există oameni care ar putea să sancționeze purtarea unui tricou pictat sau a unei veste mai ciudate. Și nu e vorba de vestele unor cluburi moto, fiindcă această problemă am lămurit-o în alte articole. Este vorba despre vestele sau tricourile unor fani ai unor trupe de muzică. În istorie vesta de rocker este atestată aproape odată cu vesta de motociclist. Diferența este că vesta de rocker are pe spate numele trupei favorite. Dacă sigla trupei seamănă cu cea a unui club moto ar trebui sancționată trupa, nu fanul acesteia.

 Dar pentru unii e ca în bancul cu cei de la protecția animalelor care fac scandal doar împotriva hainelor de blană, dar nu și împotriva hainelor de piele. Că e mai ușor să hartuiești niște doamne în vârstă decât o gașcă de motocicliști.
O soluție simplă ar fi ca cluburile moto ce organizează evenimente sau doar le promovează să își asume răspunderea acelor evenimente cu seriozitate.
 Au fost vremuri când dacă făceai probleme la un eveniment guvernat de motocicliști zburai afară fără să conteze cine ești sau din ce club faci parte. Nu existau simpatii, exista doar respect chiar și în acele cazuri. Adică erai poftit afară cu tot respectul.

 Această atitudine și aceste măsuri greșite pe care le iau unii motocicliști ne afectează pe toți indiferent dacă suntem sau nu membri în cluburi moto.
 Chiar dacă nu le-aș scrie acum, se vor afla mai târziu pe calea mai grea pentru motocicliști.

 În clipa când autoritățile se vor sesiza că motocicliștii hărțuiesc oameni aiurea vor începe să ne hărțuiască ei pe noi ca să simțim că sunt prin zonă. Cei care au trăit în comunism cunosc metoda poliției. Mai există și exemplele din alte țări unde datorită unor cluburi, toate cluburile au probleme cu poliția.
 Deși unele cluburi de pe la noi spun că tocmai asta vor să preîntâmpine, cel puțin de la mine se vede exact opusul.
 Până să fie ''reglementată,, lumea cluburilor, nu au existat nici măcar discuții despre teritorii, veste, funcții sau  culori. Se certau unii pe la Tulcea, dar nimic care să ne afecteze la nivel național.

 Acum nu mai poți să faci un grătar la munte că sigur ești pe teritoriul cuiva și dacă pui pe tine un tricou trebuie să ai grijă ce culori alegi.
 Eu consider că direcția în care mergem este greșită și nu ar fi rău să revenim la drumul cel bun.

De ce motocicletele au motoare atât de diferite ca formă și dimensiune

Nu toți oamenii își cumpără motocicletă doar ca să se distreze sau să agațe femei.
Este greșit să crezi că nu contează câtă benzină consumă o motocicletă fiindcă asta ar însemna să nu cunoști deloc istoria motociclismului. Un motociclist ar trebui să cunoască măcar anumite aspecte despre pasiunea lui.
Există oameni care nu au mașină și merg doar cu motocicleta. Deci nu-și permit să meargă doar când au bani de benzină. Așa că pe ei îi interesează consumul de carburant.

La începuturile motociclismului, motocicleta a fost promovată ca fiind un vehicul ieftin, ușor de întreținut și cu consum mic. Acest lucru s-a întâmplat cu precădere imediat după ultimul război mondial când resursele erau limitate. Benzina se găsea greu, dar oamenii aveau nevoie de deplasare. Astfel motocicleta a fost o idee excelentă. Ușor de fabricat, ușor de condus și de parcat, iar consumul redus a sporit popularitatea acestui vehicul. Cu precădere consumul a dictat capacitatea cilindrică la care s-au limitat majoritatea constructorilor.

Faptul că în țara noastră, datorită situației politico-economice am sărit niște etape în dezvoltarea motociclismului, se poate observa în numărul scăzut de motociclete prezent pe șosele.

Au existat și la noi în țară oameni cu viziune care și-au cumpărat motociclete. Dar cum la noi circulația oamenilor era restricționată, fenomenul moto nu a luat amploare. Apoi a urmat o perioada de aproape 10 ani de pauză în motociclism. Din anul 1990 până prin anul 2000 de pe șoselele României, motocicletele au dispărut aproape în totalitate. Până și celebra Mobra cu care eram atât de obișnuiți în peisaj a dispărut odată cu fabrica. Având în vedere că accesul la un autoturism nu a mai fost îngrădit, mulți proprietari de motociclete au trecut de la doua la patru roți. Mai trebuie luat în calcul că densitatea de autoturisme era foarte mică și aglomerația nu a fost un factor important la acea vreme, iar locul de parcare nici atât.

Dar cel mai important aspect în decizia luată de motocicliștii români de a trece la patru roți a fost benzina și prețul acesteia. După perioada comunistă în care benzina era raționalizată și se cumpăra pe cartelă, iar cozile de la stațiile PECO erau descurajante, au venit zilele în care aceasta putea fi cumpărată liber la un preț foarte mic. Dar perioada comunistă în care benzina era puțină și greu de obținut nu a reușit să construiască o modă din motociclism care să se întipărească în memoria colectivă ca un lucru normal și natural. Până și în zilele noastre există oameni care consideră că cei care merg cu motocicleta sunt săraci și nu au bani de autoturism.
Foarte mulți oameni consideră motociclismul o distracție uneori trecătoare.
În țările dezvoltate normal, motocicleta este o necesitate. Faptul că fiecare familie are cel puțin un motociclist îi face mai conștienți și mai atenți la motocicliștii din trafic.
De asemenea probabil că mulți ar considera că ăia nu sunt motocicliști fiindcă au motociclete de 125 cc.
Motocicletele au atât de multe capacități cilindrice fiindcă cererea este pe măsură. Nu datorită categoriilor de permis, ci fiindcă unii merg doar în oraș își cumpără scutere, alții locuiesc în jurul orașelor mari și merg pe motociclete de 125 cc. Unii fac naveta pe autostradă și merg cu motoare de 600cc.

Singurele motociclete considerate dedicate plimbărilor sunt cele touring, unde motoarele variază de la 700 la peste 2500 cc. În țările unde dezvoltarea motociclismului a decurs firesc, oamenii au învățat că motocicleta oferă multe avantaje. La noi se descoperă timid scuterele și motocicletele de capacitate mică pentru mers în orașele din ce în ce mai aglomerate. Un aspect totuși nu s-a schimbat de pe vremea comuniștilor până astăzi. Statul nu încurajează mersul pe două roți. Dacă pe vremea comuniștilor motocicliștii erau considerați elemente negative ale societății și erau hărțuiți constant de către Miliție, in zilele noastre sunt ignorați cu succes chiar și de catre conducătorii auto din trafic. Așa ajungem la un număr de accidente în care sunt implicați motocicliștii, care este mai mare decât în alte țări. O mare parte din accidente se datorează și unei infrastructuri medievale care stă evident și în calea dezvoltarii motociclismului. Va mai dura ceva vreme până când atât cei care ne conduc, cât și ceilalți cetățeni vor înțelege că motociclismul fluidizează traficul, scade poluarea și eliberează locuri de parcare.

De ce cluburile RC, MF sau alte asocieri între motocicliști sunt mai adaptate zilelor noastre

 Trăim în era tehnologiei. Avem telefoane inteligente, camere video, GPS și comunicare text în timp real. Și totuși nu toți reușim să fim conectați la realitate.
 Am primit întrebări diverse care m-au făcut să privesc sceptic interlocutorul, încercând să mă conving că nu glumește.

 O întrebare a venit de la un membru al clubului nostru. Când mai facem o ședința?
 Păi vorbim zilnic între noi. Ideile rămân scrise pe telefon. Nu e necesar să le noteze cineva în cadrul unei ședințe clasice. Nu ne pierdem în discuții paralele și nu pierde nimeni informația. Ce rost are să pierdem timpul doar ca să dea bine în poză stând cu toții în jurul mesei, că oricum nu o să ne picteze nimeni pe bolta unei biserici.
 Ok, ne întâlnim să bem o bere sau să facem o acțiune caritabilă cum au făcut cei de la Free Bikers din Hunedoara? Da, mergem ne întâlnim și facem. Dar să stăm la masă și să dezbatem probleme imaginare nu cred că mai are rost. Putem să ne spunem părerea din mers (și mai rămâne și scrisă), fără să mai pierdem timpul doar ca să arătăm ca în serialele cu motocicliști.

 Altcineva mi-a pus întrebarea, cum pot fi prieten bun cu un om din alt oraș?  Pe bune?
 Că cică nu ne prea întâlnim.
 Probabil se gândea tot la celebrele ședințe de club.
 Păi cu mulți prieteni vorbesc aproape zilnic și dacă vreau să îi văd dau drumul la cameră și îi văd.
 Eu am un frate în altă țară. Poate că nu mai sunt așa frate cu el fiindcă nu ne vedem prea des. Iar nici mama nu prea mai e și mama lui că se întâlnesc doar o dată pe an.

 În timpuri preistorice cluburile moto erau organizate astfel încât membrii trebuiau să stea cât mai aproape pentru a ține legătura cât mai strâns, astfel încât veștile să se afle cât mai rapid și eventual să se apere unii pe alții. Atunci chiar se împușcau oamenii între ei. Sau trăiau în țări în care armele erau mult mai răspândite. Era o necesitate "frăția".
 Când intra un membru nou într-un club singura sursă de informații erau membrii acelui club.
 Despre adunările de motocicliști, întrunirile cum le știm noi, se afla de multe ori verbal de la un motociclist la altul. Locațiile întrunirilor de asemenea erau greu de găsit. Deplasarea dintr-un loc în altul se făcea greu, motocicletele nu erau așa fiabile ca în zilele noastre.
 Există cluburi care au încă regula ca membrii clubului să își verifice bine motocicleta înainte de plecare. Pai mai mult decât presiunea din roți nu prea ai ce să verifici la motocicletele de generație nouă.
 La unele motociclete este afișată pe bord până și presiunea din roți. Iar dacă se strică, chemi o platformă. Asta dacă nu cumva motocicleta este programată să cheme singură platforma. Eu am o mașină de spălat rufe care, dacă se strică,  vorbește singură la telefon cu cei de la depanare.
 Desigur, regula cu verificarea motocicletei ar putea fi încă valabilă dacă clubul respectiv are numai motociclete vintage.

 Deci membrii care erau în probe, prospecții, nu aveau altă sursă de informare în afara membrilor clubului. Așa că erau obligați să stea pe lângă casa clubului pentru a învăța tot ce înseamnă motociclismul ca stil de viață.
 Trebuiau să învețe mersul în grup, locurile unde se țin petrecerile, drumurile până acolo, cluburile care le organizează și pentru că nu existau prea multe drumuri moderne, iar deplasările erau anevoioase, era necesară disciplina militară. Așa că pe lângă cele enumerate mai sus trebuiau să învețe disciplina și mai ales ierarhia. Cine este sergent, locotenent, responsabil cu drumul, responsabilul cu banii și evident cine-i șeful. Ba mai trebuia să învețe și cine-i cine la restul cluburilor, dar și eticheta. Cum să vorbești cu alte cluburi, pe cine să respecți mai mult. Subtilități sociale complicate.

 Toate aceste învățăminte necesitau timp îndelungat pentru a fi aprofundate și evident că veneau însoțite de un preț. Prețul era plătit de noul învățăcel către clubul în care urma să fie membru și către membrii de la care își obținea cunoștințele.
 Uneori cunoștințele erau plătite cu umilințe ce trebuiau să pună la încercare rezistența noului recrut. Rezistența era necesară atât în războaiele pentru teritorii cu alte cluburi, cât și pentru momentele grele întâmpinate pe drum. Teritoriile erau necesare pentru bunăstarea afacerilor în care era implicat clubul. Aceste afaceri de multe ori erau departe de a fi cinstite.

 Astăzi majoritatea informațiilor despre întruniri, petreceri, istoria cluburilor și uneori chiar ierarhia acestora sunt la o atingere de ecran distanță chiar de pe telefonul mobil.
 Responsabil cu drumul poate fi cel care are un suport mai bun pentru telefon ca să poată citi GPS-ul. Responsabili cu banii pot fi toți membrii care instalează aplicația băncii pe telefon.
 Afacerile necurate sunt mai dificil de accesat pe piață, fiindcă poliția poate asculta convorbiri cu microfoane cu direcționare și te poate urmări chiar și prin satelit. Așa că lupta pentru teritorii este demodată.
 Pentru ce este necesar un teritoriu pe care nu ai la ce să îl folosești, ba chiar nici concurența nu este interesată de el.

Unii oameni au adesea o convingere numită "nostalgia epocii de aur" sau cum se spune la noi, "înainte era mai bine". Nu se referă doar la modul în care unii regretă comunismul pe la noi, de multe ori generațiile au senzația că a lor era mai specială sau că unele generații anterioare erau mai grozave. O pățește fiecare generație la rândul ei, în toată lumea. E o chestie bine documentată.

 Oricâtă nostalgie ar avea unele cluburi pentru trecutul lor glorios, nu le prinde bine la imagine. Nu mai poți să trăiești ca în trecut cu telefonul inteligent în buzunar și călare pe motocicletă cu închidere centralizată la coburi și faruri pe led. Eventual lucrând de la 9 la 17, dar zicând că ești outlaw.

 Știu că vor fi mulți care vor spune despre mine că nu înțeleg, că nu am trăit ca ei ca să știu ce înseamnă viața de club adevărat. Nu pe mine trebuie să mă convingă de opusul afirmațiilor mele.
 Orice argumente ar aduce, nu vor rezista în fața majorității motocicliștilor care gândesc logic. Istoria a dovedit de nenumărate ori că orice lucru care nu evoluează este condamnat să dispară. Iar asta se vede deja la cluburile cu mentalitate rigidă. Probabil la un moment dat și feudalismul a avut rostul lui. Era bună și frăția la un moment dat, ca să te culeagă cineva de pe drum sau mai știu eu ce, însă cred că-s o groază de oameni pe care îi ajută prietenii chiar și dacă nu au reguli de militărie. Mă rog, dacă scopul suprem al vieții cuiva e să se bată prin baruri, da, poate are nevoie de frăție și acum. Dar fiecare cu scopurile lui în viață.

Sigur că există oameni care tot "reînvie" și pun în scenă războaiele de pe la americani sau epocile cu cavaleri. Chestia asta are și un nume, LARP-ing sau "live action role play".

Noile cluburi mult mai moderne și care știu să beneficieze de darurile tehnologiei vor fi mai puternice și mai adaptate zilelor în care trăim. Iar în natură specia dominantă nu a fost niciodată specia mai puternică din punct de vedere fizic. Întotdeauna cea care a câștigat a fost specia adaptată la mediul înconjurător.

 Ideea mea este de a arăta lumii ca există și altceva în lumea motociclismului. De fapt lumea motociclismului este mult mai mare și mai complexă decât ne arată serialele de televiziune, filmele celebre sau cine mai încercă să promoveze o singură direcție.
 Uneori anumite moduri de organizare te determină să trăiești un anumit stil de viață care chiar dacă este legat de motociclism ajung să te acapareze într-atât încât nu mai apuci să mergi cu motocicleta. Nici să faci alte lucruri nu mai apuci fiindcă ești mult prea ocupat să trăiești ca motocicliștii.

 În zilele noastre un club de motocicliști poate foarte bine să existe și fără să aibă o casă a clubului. De asemenea petrecerile moto mi se par demodate. Acolo te întâlnești cu alte cluburi și bei alcool. E ok și asta pentru socializare doar că uneori alcoolul provoacă probleme de comportament.
 Așa că dacă vrei să socializezi cu alte cluburi poți merge împreună la o acțiune caritabilă. Până acum nu am întâlnit motocicliști care să se certe între ei la asemenea acțiuni.
 Desigur petrecerile și întrunirile sunt metoda clasică de a face bani pentru club.
 Oare de ce să nu căutăm alte metode? Se poate face un ziar virtual, un vlog la care să contribuie toți membrii clubului cu filmări banale din viața lor de motocicliști.

 Nu o dată am fost acuzați că încercăm să copiem unele cluburi, că am văzut în filme anumite șabloane pe care le aplicăm. Nu știu ce fac alții, dar eu și cei din jurul meu am declarat de la bun început că suntem altfel. Nu am făcut niciodată nicio petrecere la care să pretindem bani și nici petreceri la casa clubului nu am făcut. Nu îi acuz pe alții. De cele mai multe ori am ajutat cu plăcere anumite cluburi prin consumația făcută. E stilul lor și îl respect. Dar faptul că noi nu facem ca ei nu însemnă că nu putem.
 Facem lucrurile diferit fiindcă tocmai acele stereotipuri despre care am fost acuzați că le copiem am dorit să nu facă parte din viața noastră.
 Nu am dorit să afișăm o falsă atitudine dură imediat ce terminăm programul de lucru de la multinațională sau  de la diferite instituții ale statului. Nu ne-am dorit să impunem teamă nici altor motocicliști și nici oamenilor cu care interacționăm. Nu avem un mod militar de organizare și nici nu ni l-am dorit. Pentru că nu am considerat că este necesar și adaptat vremurilor. Avem încredere în oamenii noștri fără să îi mânăm cu joarda. Considerăm că cine are aceleași valori, face lucrurile pentru că și le dorește, nu de teama sancțiunilor.

 Am dat aceste exemple pentru a se înțelege cât mai clar că motociclismul ca mod de viață poate fi trăit diferit. Nu există doar modul de viață lăudat de unii și de alții sau prezentat în filme și seriale.
 Cândva nu se putea trăi și altfel fiindcă informația era dificil de obținut dacă nu erai în interior.
 Astăzi poți să porți cu mândrie însemnele clubului din care faci parte atâta timp cât nu sunt identice cu însemnele altor cluburi. Cândva anumite cluburi erau mai importante fiindcă ele dețineau informația, iar informația întodeauna a dat putere. Astăzi informația e liberă, unele cărți find scrise chiar de către membrii acelor cluburi.

Am fost întrebat de ce ai vrea să fii într-un club? Păi pentru că pe unii nu îi deranjează să coopereze, să facă lucruri bune împreună cu alții. Nu toată lumea se simte mai importantă și mai specială decât toți ceilalți încât să fie "lup solitar".  Sau unii au abilități de negociere fără enervare când nu sunt de acord cu restul grupului și reușesc să ajungă la o linie comună împreună cu grupul, cu scopul de a realiza ceva împreună. Și ar fi total nepractic să își spună "grupul care se plimbă împreună" și îi este mai practic să aibă un nume. Și așa cum am menționat într-un articol anterior, motocicliștii au descoperit de mult timp că vestele sunt mai practice decât gecile, hanoracele sau mai știu eu ce atunci când sunt pe motor.

 Vreți să formați un grup, gintă, trib sau club? Fiți unici fiind originali. Ca restul sunt sute de cluburi, Au aceeași rețetă, unele atât de diluate încât se pierd în peisaj fiind copii ale unor copii.
 Vă doriți un teritoriu? Cumpărați un domeniu virtual. Vreți un loc de întâlnire? Faceți un grup pe Facebook.
 Nu pierdeți timpul să stați împreună. Folosiți timpul să vă plimbați împreună. Și dacă doriți să socializați și cu alte cluburi, faceți impreună ceva util pentru alți oameni sau pentru societate. Astfel veți putea fi suma celor din jurul vostru.