miercuri, 21 decembrie 2016

Despre traficul din Bucresti si alternative eficiente



 Multi cred ca daca ii inghesuie pe cetateni si le limiteaza spatiul de deplasare ii vor determina sa renunte la autoturism. De ce trebuie sa facem lucrurile cu japca? Eu cred ca exista si alte solutii prin care sa atragem oamenii catre transportul in comun. Sa se convinga singuri fara sa ii constrangem prin masuri abuzive.
 Multi oameni cred ca o banda speciala pentru mujloacele de transport in comun ar putea salva traficul din Bucuresti. Pot sa faca si banda aeriana. Nu asta e problema transportului in comun din capitala.
 Problema este ca in 25 de ani nu au schimbat mai nimic din schema transportului in comun.
 Avem in folosinta aceleasi rute mostenite de la comunisti. Nu cred ca au facut mai mult de 10 trasee in plus.
 O alta problema este programul de circulatie. Mijloacele de transport in comun vin la intervale foarte mari.  Si asta nu datorita traficului, ci pentru ca sunt prea putine pe traseu.
 Ei vor sa faca o magarie romanesca. Sa pastreze acelasi numat de mijloace de transport, dar care sa circule mai repede si astfel sa reduca timpul de asteptare.

 Realitatea este alta. Eu prefer sa merg cu mijloace proprii de deplasere fiindca as pierde mult timp asteptand mijloacele de transport in comun. Toti oamenii care circula cu transportul in comun se plang in primul rand de timpul de asteptare in statie pe frig sau in canicula. Abia apoi se plang de ritmul lent de deplasare. Trebuie rezolvate aceste probleme, dar in ordinea ceruta de cetateni.
 Daca plec cu autoturismul ajung de la A la B in 1 ora. Daca merg cu transportul in comun si astept 20 de minute in statie si schimb doua mijloace de transport ajung in 1 ora si 40 de minute. Dus intors am 3 ore si 20 de minute, fara sa luam in calcul timpul in care am mers pe jos pana la statie plus cumpararea biletului daca gasesti de unde sa il cumperi. Asta este alta problema pana cand sistemul de deplasare este destul de eficient incat sa imi pot plati biletul cu telefonul mobil sau sa imi fac abonament.
 Deci cu autoturismul castig 1 ora si 20 de minute minim fara timul de mers pe jos pana la cea mai apropiata statie.
 Daca mijloacele de transpoort in comun ar veni regulat, cu timp de asteptare de 5-10 minute, statii in apropiere si case de bilete peste tot sau cu taxare in mijlocul de transport ar fi ok.
 La mine pe bulevardul Ramnicu Sarat si pe celalalt de langa acesta, bulevardul Ramnicu Valcea, nu circula nici un mijloc de transport in comun. Eu stau la mijlocul bulevardului Ramnicu Sarat. Pana la orice mijloc de trasport merg pe jos cam 20 de minute. Mersul pe jos e sanatos, dar timpul costa bani. Daca nu pierd timp cu deplasarea pot castiga bani cu care sa imi cumpar timp sa merg pe jos la munte la aer curat impreuna cu familia
Dar daca adunam toti timpii nu renteaza sa merg cu transportul in comun.

 Ok stiu ca este foarte greoi traficul si iau in calcul ritmul de deplasare foarte lent.
Conditia sa merg cu mijlocul de transport nu este sa ajung mai repede ci sa ajung macar in acelasi timp hai poate cu o ora in plus dus intors . Dar peste 1 ora si 20 de minute mi se pare inacceptabil.
 Daca ar scurta timpul de asteptare si ar baga trasee in plus chiar daca timpul de deplasare ar ramane acelasi, oamenii ar incepe sa lase autoturismele acasa si atunci ar creste si viteza de deplasare.
 Nu cer decat o deplasare in conditii decente fara inghesuiala, la acelasi ritm cu cel al autoturismului. Si asta se rezolva doar cu trasee in plus, bine legate intre ele, timpi de asteptare mici, prin inmultirea mijloacelor de transport in comun.
 Nu poti sa ceri oamenilor sa isi lase masinile acasa in conditiile in care si asa transportul in comun este foarte aglomerat la anumite ore, timpul de asteptare si asa lung se dubleaza fiindca nu se pot urca, nu gasesti case de bilete in toate statiile si in transportul de suprafata nu se poate plati. Transportul de suprafata ar trebui dublat in mare parte de cel din subteran. Dar sa incepem cu marirea numarului de mijloace de transport in comun aflate in trafic.

 E utopie sa cerem descongestionarea traficului in conditiile in care in prezent nu avem o alternativa macar la acelasi ritm de deplasre daca nu se poate un ritm mai rapid decat autoturismul.
 Pentru moment tatal si mama deplasarilor rapide in orasele aglomerate ramane transportul pe doua roti. Bicicleta pentru cei care vor sa faca miscare si au unde sa o depoziteze, Scuterul mult mai comod si extrem de ieftin, dar inca periculos la nivelul nostru de educatie rutiera. Viteza redusa a scuterelor de capacitate mica le face periculoase datorita soferilor indisciplinati si grabiti. Scuterele vor fi depasite permanent, uneori prin manevre periculoase.
 Motocicleta ramane inca in topul vehiculelor cu cea mai rapida si sigura deplasare din gama transportului pe doua roti.
 Destul de puternica pentru a iesi din situatii posibli periculoase, Timpul mai mic in care se afla in deplasare o plaseaza in gama putin poluatoare de vehicule. Majoritatea modelelor au consum redus si implicit poluare mai mica. Nu se compara cu scuterele la capitolul poluare, dar clar majoritatea motocicletelor polueaza mult mai putin ca un autoturism.
Usurinta gasirii unul loc de parcare aduce un mare plus motocicletei mai ales in orasele aglomerate.
Desigur avem si perioada de iarna care face din motocicleta doar o grija in plus. Mai avem si deplasarea copiilor la scoli si gradinite unde motocicleta devine inutila si nici cumparaturile masive nu pot fi facute pe doua roti. 

In schimb bicicleta poate ajuta in cazul deplasarii copiilor. O mare problema pentru majoritatea dintre noi este depozitarea bicicletei in casa. Acesta este unul din motivele pentru care in capitala noastra deplasare pe bicicleta nu este atat de raspandita in comparatie cu alte tari.
O alta problema este furtul de biciclete. Nici cei care au curte nu scapa de aceasta problema.
Daca statul ar incuraja prin masuri clare deplasarea alternativa, situatia orasului ar incepe sa se imbunatateasca.
Pentru biciclisti sa reduca furtul de biciclete prin programe ale politiei de a descuraja furtul. Poate pedepse mai mari pentru cei care fura biciclete. De pistele de biciclete sa nu mai amintim, dar protejarea biciclistilor in trafic ar trebui sa fie prima masura. Adica pedepse si amenzi foarte mari pentru cei care accidenteaza un biciclist.

Tot la fel ar trebui sa faca regulile rutiere si pentru motociclisti si scuteristi.
Astfel incat sa ii determine pe soferi ca atunci cand vad un biciclist, scuterist sau un motociclist sa reduca viteza si sa conduca cu foarte mare atentie pentru a evita sanctiunile descurajante.
Aceste masuri ar putea sa creeze un trafic mai sigur pentru deplasarea pe doua roti si astfel mai multi oameni ar renunta la confortul si protectia oferita de autoturisme si ar alege deplasarea pe doua roti.
Toate aceste masuri ar duce la fluidizarea traficului si implicit la deplasarea mai usoara cu transportul in comun.

duminică, 18 decembrie 2016

Expozitia de la Daytona - Cristina riding steel



In Strada Tabacarilor la numarul paisprezece au expus astazi Cristina Dinu si Vova cateva din creatiile lor. Toata distractia a avut loc la sediul Daytona Twins. Un loc plin de caldura si primitor ca o casa de oaspeti.

Cristina a mai expus si la Campina, dar intr-o alta conjunctura.

De data asta eleganta expozitiei te ademenea fara sa simti cum trece timpul. Cred ca am pierdut cateva ore admirand exponatele sau ascultand povesti spuse de ceilalti privitori. Totul intr-o atmosfera de voie buna, hohotele de ras acoperind uneori muzica buna ce se auzea discret si rupand linistea in care se odihneau motocicletele lui Vova.

Cine este Vova? Pai sa spunem ca astazi avea dublu rol ca Sergiu Nicolaescu. Adica a fost si regizor si actor, fiind seful de la Daytona Twins si participant la expozitie alaturi de Cristina.

Unii cunosc creatiile lui Vova, altii mai tineri nici nu au auzit de el. Totusi acest om ramane daca nu primul, in mod sigur printre primii creatori de custom-uri din Romania. Mai exact pe vremea cand eu si altii mesteream la Ij-uri si Nipre, Vova construia custom-uri cu motorizari renumite, incepand de la cadru si terminand la seile de piele. Adica omul a facut ce i-a placut, desi piata romaneasca de la acea vreme nu era interesata de custom. Din punctul meu de vedere, piata noastra nu e pregatita nici acum, dar poate ma insel. Eu nu prea ma pricep la cultura custom si la fel ca mine si restul tarii. Sunt de parere ca pentru a avea o piata nu este suficient sa produci mai trebuie sa si educi piata in domeniul pe care doresti sa il dezvolti.





la noi in tara se vorbeste prea putin despre domeniul custom. Inca suntem la nivelul discutiilor despre piesele SH. In domeniul moto pana si piata SH este inca in dezvoltare.




Dar sa revenim la expozitia celor doi.

Expozitia se putea numi Cristina si Vova - povestea metalelor sau Imblanzitorii de Metale.

Dar expozitia nu a avut un nume fiindca nici prea multa promovare nu a avut. Poate ca Vova se gandeste ca cine trebuie sa stie ce poate el sa faca stie deja si asta e adevarul. Dar exista o zicala pe care sigur o stie toata lumea. Se spune ca reclama e sufletul comertului.

Mai lipseau cateva elemente de reclama, dar macar atmosfera placuta a compensat din lipsurile in acest sens.

Desi numarul vizitatorilor nu a fost foarte mare, macar calitatea acestora a fost la inaltime.

Eu am asa, o nedumerire, de foarte mult timp. Cum se face ca in alte tari la orice rahat de eveniment lumea se calca in picioare, iar la noi nu vin nici cu intrarea libera.

Si formula de calcul a absentei este simpla. La prima ora a diminetii am anuntat minim 30 de persoane despre eveniment si de asemenea am anuntat ca voi fi prezent. Din cele 30 de persoane a venit doar una.

Si asta la un eveniment gratuit. In alte tari ca sa vezi acele motociclete si cateva lucrari de arta plateai cativa euroi. E greu de inteles fenomenul nepasarii.



Nu pretind ca inteleg arta, nici macar fenomenul custom nu il inteleg asa cum ar trebui. dar faptul ca am fost acolo mi-a facut ziua frumoasa. Informatiile inregistrate ma vor ajuta sa gasesc solutii mai practice in viitor, iar discutiile cu cei prezenti au fost pe catde educative, pe atat de placute.

Daca nici la evenimentele dedicate nu mergem, la celelalte nici nu ne putem gandi.





Si sa revenim la fiarele Cristinei.

Pai eu de cand o stiu nu am vazut niciodata lac de unghii pe acele maini si in schimb erau permanent murdare de ulei. Cand am cunoscut-o avea 16 ani si o motocicleta fara cric pe care o proptea de toate gardurile si de toti pomii. Uneori o repara singura, apoi se ducea cu ea sa o mai repare cineva, dar atunci a capatat viata ei un sens. Adica sensul opus rochiilor, fustelor si al altor elemente feminine.

Multe seri am stat de vorba pe la intrunirile motocciclistilor si putine au fost ocaziile in care imi aduceam aminte ca este fata.
Si totusi sub aspectul unui baiat serios se ascundea totusi o viziune feminina asupra lucrurilor. Desi creatiile ei sunt facute dintr-un material dur chiar si pentru unii barbati, acestea ascund in ele partea feminina a Cristinei.

Acea parte care poate imbina in mod firesc frumusetile utile.
Spre din tot sufletul ca cei doi expozanti sa primesca tot ce isi doresc de la viata. Mult succes in continuare in munca voastra grea.

joi, 1 decembrie 2016

Ziua naționala a României, parada copiilor ținuti pe umeri. Țiganii - resursă națională!

 Astazi am facut o greseala. Am incercat sa particip cu copilul la parada organizata cu ocazia zilei nationale a Romaniei.
 O dezorganizare si o bataie de joc mai mare ca asta nu am mai vazut de mult timp.
 Nu stiu cine sunt desteptii care se ocupa de organizare, dar nu prea ii duce capul. Informatiile premergatoare evenimentului erau greu de gasit pe internet si foarte sumare. Adica m-am dus acolo la plesneala.
 Bai inteligentilor, ziua nationala este o campanie de imagine a unei tari. Este momentul cand poporul se intalneste cu patria. Cand si poporul si tara trebuie sa devina un singur element, sa isi transmita reciproc dragostea. Asa se naste patriotismul.
 Eu numai patrotism nu am simtit astazi acolo. Nu am simtit decat frustrare, nervi si panica.
 Desigur am mai simtit ceva dureri de spate. Dureri pe care le-am simtit alaturi de sutele de parinti veniti cu copiii sa ii invete iubirea de tara si mandria de a fi roman.
 Majoritatea oamenilor nu au vazut nimic. Toti aveau copii urcati pe umeri macar ei sa vada ceva.
 Probabil copii au avut ceva simtiri patriotice, dar aceste sentimente or sa dispara si din sufletele copiilor in cativa ani. Adica atunci cand or sa cresca si parintii nu vor mai putea sa ii tina pe umeri. Atunci cand nu or sa mai vada nimic din ce se desfasoara in parada. Bietul copil mă întreba: tati, ce aia? De ce stă omul ăla acolo? Îi spuneam "nu știu, tati, că eu nu văd, vezi numai tu, că ești sus".

 In primul rand inteligentii care au organizat parada sunt ajunsi in functii cu pile. Altfel nu imi explic situatia jenanta.
 Cum poti sa alegi, ma, un loc atat de prost pentru o parada? Inteleg ca e treba cu simbolul, dar parada o faci pentru simbol sau pentru popor?
 Bai organizatorii groazei, voi aveti cele mai mici notiuni de publicitate? Un eveniment ca sa aiba sens, organizarea lui trebuie sa aiba vizibilitate.
 Adica sa ne intelegem. Evenimentul a fost facut pentru televiziune sau pentru  publicul prezent?
 Ca nu a fost prea clar.
 Daca a fost facut pentru televiziune a fost organizat binisor. Practic publicul nu prea avea loc sa vada ceva din cauza ca unele televiziuni au venit cu camioanele. Cu niste masini imense parcate in punctele strategice de vizibilitate.
 Probabil ca se urmareste dresajul populatiei de a sta in casa la TV la orice eveniment. Si ne mai miram ca nu ies oamenii din case la evenimentele publice?
  Asta cu televizoarele le-a iesit bine. Cei mai multi or sa stea in casa data viitoare.

 Ce ne facem cu publicul?
 In primul rand accesul catre eveniment era restictionat aproape in totalitate.
 Strada de la Manastirea Casin spre Arcul de Triumf era blocata total. Am ocolit mult si bine si am facut accessul dinspre Podul Grant, unde soseaua era blocata si se circula pe o bucata de trotuar foarte ingust.
  In colt un car de televiziune bloca trotuarul. Lumea circula pe spatiul verde. Adica prin noroi.
 Am ajuns cu greu pe Kiselef unde trotuarul era ocupat de oamenii ce incercau sa vada ceva si se circula tot prin noroi.
 Au inceput sa treaca avioanele. Nu se vedea mare lucru din cauza copacilor. S-a gandit cineva la aspectul asta cand a ales locul? Cum sa faci miting aviatic in padure?
 Am incercat sa mergem spre Piata Victoriei. Cateva sute de metri mai la vale era un gard si jandarmii nu ne lasau sa trecem. Era imbulzeala mare. Ne-am intors mai inapoi, unde era ceva mai liber si acolo am ramas.
 Cateva megafoane explicau tehnica de lupta, dar asta se intampla numai la Arc. Mai la vale auzeai doar motoarele masinilor ce treceau pe langa noi cu soldati impaiati.
 Nu stiu ce utilaje defilau, ca eu am vazut doar soldatii intepeniți cu ochii in soare. Niste ochelari de soare are si armata noastra in dotare?
 Soldatii pareau niste manechine. Copilul ma intreaba de ce nu ne fac cu mana. Ce sa ii raspund?
 Adica asta este interactiunea dintre armata si popor. Armata este undeva acolo departe, nu interactioneaza cu populatia.
 Noi dadeam din steaguri ei priveau in zare putin superiori. La defilare inteleg intepeneala, dar cei din masini ar fi meritat sa ne dea impresia ca sunt vii si ca se bucura de eveniment. Nu era rau sa ne arate ca si militarii sunt oameni si stiu sa zambeasca.

Steagurile le-am cumparat de la o tiganca. Noroc cu ea, fiindca organizatorii nu au gandit acest aspect. Tiganca aia ar trebui declarata obiectiv militar strategic. Oricum era asezata strategic in locul de acces catre eveniment. Adica fix acolo unde ar fi trebuit sa fie oamenii organizatorilor, care sa imparta steaguri gratuit participantilor. Asa am vazut eu in filmele americane ca se face. Se dau steaguri, palarii si ecusoane. La americani, nu la noi.
  Daca se dorea public, se facea ceva. Senzatia mea a fost ca eram in plus. Noi eram cei care impiedicau televiziunile sa incadreze perfect defilarea.
 Oricum in materie de evenimente le recomand sa angajeze niste tigani. Sunt mult mai bine pregatiti in materie de evenimente comparativ cu organizatorii actuali. Tiganii aia huliti de toata lumea fac niste nunti mai organizate ca ziua nationala, la care participa tot cam atatia oameni. Doar ca la ei se defileaza cu masini de lux.

 Cum mai, organizatorule, sa nu te gandesti ca la un eveniment oamenii trebuie sa vina, sa participe si apoi sa plece. Cum acorzi, ma, organizatorule, primul ajutor in caz de ghinion? Cum faci accesul ambulantelor si al personalului medical?
 Cum se deplaseaza, ma, organizatorule, oamenii in interiorul evenimentului? Prin noroi, ma? Cum sa treci, ma, printr-un loc de maxim un metru intre carul TV si un gard? Copilul mi-a spus la un moment dat că nu mai poate să respire, că ea era mică în tot bulucul ăla. Măcar anunțau să nu vină lumea, că e doar pentru TV.
 A gandit cineva niste tribune ca sa vezi ceva daca tot ajungi acolo? Cum sa te uiti, ma, organizatorule, la avioane printre crengile copacilor. Ala e loc de parada militara, ma?

 Cu ce ajungi la eveniment? Pai din orice directie vii, ai de mers mult pe jos. In zona aia nici cand nu e eveniment nu prea ai cu ce sa ajungi. Persoanele cu handicap nu sunt destul de romani sa ajunga la ziua nationala? Bine ca avem 20 de locuri goale de parcare pentru persoane cu handicap la fiecare magazin. Adica mediul privat este obligat prin lege sa ofere asistenta in aceste cazuri, dar la evenimentele statului nu mai conteaza legea.
 Locuri de parcare si informatii despre acestea nu exista. Ok, trebuie sa fim ecologisti, dar la ziua nationala poate vin si oameni din alte orase. Ca si mediul rural are dreptul sa fie patriot. Si ei trebuie sa vina pe jos sau cu autobuzele inexistente?

 In acesta zi romanii sarbatoresc ziua unirii. Ma gandeam eu asa in timp ce incercam sa ies din multime ca ma bucur ca nu a trebuit sa facem acum unirea.
 Pai daca si stramosii nostri se organizau ca acum nu ne mai uneam noi in veci.
 Si daca cei care au participat atunci la unirea principatelor erau niste tarani fara carte, cam cum sunt cei care nu au reusit sa organizeze un eveniment atat de important la adevarata lui valoare.
 Un eveniment de o atat de mare importanta pentru poporul asta ar fi trebuit sa fie impecabil. Sa ofere oamenilor speranta. Sa plece de acolo cu sentimente inaltatoare de patriotism, Sa fie mandri de tara lor.

 Am urat si urasc in continuare vechiul regim totalitarist, bunicul meu nu a vrut sa munceasca nici macar o zi pentru acel regim. Era foarte madru ca nu a muncit nici macar o zi pentru comunistii pe care ii ura din tot sufletul. Dar din pacate trebuie sa recunosc ca macar stiau sa faca evenimente dedicate poporului.
 Am participat ca elev la mai multe mitinguri de 23 august. Muzica aia era o prostie cu partidul, dar macar era ceva ce se auzea peste tot. Desi stiam si atunci ca este ceva fals, nu puteai sa nu simti un mic sentiment de mandrie ca esti roman.
 In tonul acelor vremuri, va anunt dragi tovarasi ca sunteti praf. Daca nu aveati acele televiziuni care sa mentina iluzia ca totul merge, cred ca va impusca poporul si pe voi ca pe Ceausescu.

luni, 15 august 2016

Jurnal de intrunire in Serbia





In primul rand in tara noastra, daca nu ai prieteni in orasele de granita, nu poti afla despre intrunirile din tarile vecine.
Am vazut la intrunirea de la Triumph MK motociclisti veniti din aproape toate tarile Europei. De unde stiu ca erau din alte tari? Pai scria pe spatele vestelor pe care le purtau, indiferent ca erau MC sau RC.

Dar sa incepem cu inceputul.

La intrunirea de la Oltenia Bikers am aflat de la clubul Drobeta Motors ca este o intrunire la sarbi in orasul Zajecar.
Am facut un calcul si a iesit ca sunt 400 de km de la Bucuresti pana la intrunire. Nu sunt multi km, dar tot te costa cam 400 de lei benzina, iar dumul nu e usor.
Pana la urma am decis sa mergem sa vedem si noi cum se distreaza sarbii.

Am fost insotiti si de unul din membrii clubului nostru din Constanta, pentru care calatoria a fost si mai grea fiindca a trebuit sa faca peste 1200 de km. A venit insotit de prietena, iar o calatorie pe o asemenea distanta nu e usoara nici daca mergi singur si cu bagaj minim.

Plecarea a fost pe la ora 16 fiindca unii mai si muncesc.
Iesirea din Bucuresti vineri dupa pranz este ceva horror. Caldura sufocanta, blocaje rutiere si ca totul sa fie cum trebuie o masina a luat foc, asa ca traficul a fost blocat complet.
Nici nu stiu pe la ce ora am reusit sa ne intalnim la intrarea pe autostrada. Trei motociclete, patru calatori si emotiile drumului.

Autostrada spre Pitesti la fel cum o stim. 100 de km de gropi, petice si un trafic haotic. Toata lumea vrea sa depaseasca pe toata lumea, unii merg prea incet, altii prea repede, iar soarele musca din noi fara mila.
Am incercat sa conduc grupul cum am putut mai bine. Fara eroisme si cu o viteza constanta. Nu neaparat o viteza mare, fiindca ar fi devenit obositor. Incerc doar sa gasesc un ritm bun pentru toata lumea.

Nu prea iubesc mersul in grup. E frumos, e antrenant, dar este mai lent si mai obositor. Dar este si mai obositor sa conduci grupul. Trebuie sa stai cu ochii in oglinzi si sa numeri farurile din spatele tau. Depasirile in grup trebuie calculate cu grija astfel incat majoritatea gupului sa faca depasirea impreuna. Norc ca am fost doar trei motociclete. Probabil unii vor gandi ca ma plang ca e greu cu un grup atat de mic. Eu cred ca un grup e un grup, indiferent de numarul motocicletelor din care e format.

Pana la Pitesti am scaldat-o cumva. Chiar daca a fost aglomerat erau totusi doua benzi pe sens. Dupa Pitesti pana la Craiova a inceput circul, unde jongleriile cu depasirea tirurilor au fost o reprezentatie cu multiple reluari.

Dupa multe pauze de alimentare, hidratare si fumat am ajuns la Craiova unde am oprit sa mancam pe bordura de la supermarket. E mai ieftin si mai ales mai rapid. Nu astepti pana vine mancarea si nota de plata.

Noaptea ce ne sufla in ceafa a reusit in cele din urma sa ne prinda din urma.
La iesirea din Craiova a inceput dansul, iar noaptea nu este un partener prea placut. Drumul era in lucru pana la Calafat, iar semnele lipseau cu desavarsire. Curbele erau semnalizate foarte rar si nu a trecut mult pana am inceput sa avem vedenii. Franam aiurea fiindca aveam senzatia ca urmeaza o curba si de fapt drumul era drept. Oricum a fost distractiv, dar am mers incet si am lungit timpul.

Apoi am reusit sa ratam vama si ne-am ratacit in Calafat ghidati de un GPS expirat care voia sa ne treaca Dunarea inot. Drumul lui trecea direct peste Dunare fara sa existe un pod in acel loc. Evident ca ne-am ratacit si in Vidin, ghidati de acelasi GPS, pana cand am luat fortat o pauza de fumat si cu toata zgarcenia am scos telefoanele si le-am pus sa ne ghideze. Exceptionale GPS-urile din telefoane. Pana acum nu am fost dezamagit. Doar ca sunt putin mai costisitoare, iar in Serbia sunt de-a dreptul prohibitive preturile la roaming. La Digi costa doi euro si ceva sa suni si un euro sa primesti. Acum stiu c-am dat 10 EUR, dar la granita cu Serbia am inchis internetul, ca nu stiam cat va costa.

Dar drumul a continuat prin noapte, iar ora tarzie ne-a ajutat sa trecem de Bulgaria usor.
La intrarea in Serbia ne-am oprit imediiat dupa vama bulgara sa fumam. De unde sa stie Gigel ca in tarile care nu sunt in UE sunt doua puncte de frontiera. Asa ca ne-am oprit noi intre punctele de frontiera sa fumam.. Ma mir ca nu ne-au impuscat. Cand am ajuns si la vama sarbeasca ne astepta vamesul in mijlocul drumului, cu gatul ceva mai lung. Nu am avut probleme, dar totusi cat de prost sa fiii sa nu te gandesti ca intre punctele de frontiera nu e un loc prea bun sa te opresti sa fumezi.

Am pornit mai departe sub un cer senin ce parca avea mai multe stele decat are cerul nostru.
La miezul noptii am intrat in Zajecar intampinati de o viata de noapte foarte activa. Tot orasul era frumos luminat si plin de oameni la terase si prin parc. Prin centrul orasului am gasit si o banca cu bancomat unde am scos dinari pe care nu am reusit sa ii calculam pana in ziua de azi.




Am gasit si intrunirea destul de usor si timpul a fost dat inapoi cu minim 15 ani.
Mai tineti minte cum aratau primele intruniri pe la noi prin tara?
Corturi asezate peste tot, motociclete printre corturi, oameni beti calare pe motociclete si motoare cu esapamentele scoase, turate la maxim pana spre dimineata.

Nu a fost usor sa gasim corturile romanilor. Prietenii de la Drobeta Motors au ajuns mai devreme si au incercuit un loc cu umbra si pentru noi. Am montat corturile in concert de motoare turate, dar pana am terminat au inchis la mancare. Asa ca am baut cateva beri si am plecat spre corturi.

Cum stateam noi asa langa corturi apare o motocicleta care a oprit mai departe de noi cu o inclinare periculoasa. Oricine poate opri mai instabil mai ales pe teren accidentat. Dupa o stationare de cateva secunde motocicleta porneste, face cativa metri si se prabuseste impreuna cu pilot si pasager peste motocicletele romanilor parcate langa corturi. Una dintre motociclete cade peste un cort si noi sarim sa ii extragem pe ocupantii motocicletei prinsi sub aceasta.

Cei doi erau sarbi, dar puteau fi orice natie fiindca nu prea mai puteau sa vorbeasca din cauza alcoolului in care pluteau.

Se trezesc cei din cortul peste care cazuse motocicleta parcata, il gasim si pe proprietarul acesteia, constatam cu totii ca nu avem cu cine sa vorbim si o lasam balta. In acel moment pilotul sarb incerca sa se urce din nou pe motocicleta si sa plece. Il oprim si incercam sa aflam unde vrea sa o parcheze. Ne face semn sa il urmam si ne indica prin semne sa ii lasam motocicleta in mijlocul unei strazi. O lasam acolo cam neincrezatori, iar sarbul dupa cateva incercari reuseste sa se urce pe motocicleta si sa plece urmat pe jos de catre pasagerul ce parea cam vatamat la piciorul pe care cazuse motocicleta.

Nu am apucat sa dormim prea mult ca dimineata a inceput nebunia. Muzica, motoare care circulau printre oameni cu viteze cam prea mari. Cine isi aminteste la fel era si la noi candva.
Mancarea inca nu era gata, asa ca am plecat in oras sa mancam. Ne era prea foame sa asteptam.
Orasul pe lumina arata ca orice oras mic de provincie de pe la noi, doar ca se vorbea alta limba. Pana la urma si orasele mici de la noi din tara au ramas in urma timpului. Asta nu este neaparat un lucru rau.
Am mancat la terasa unui hotel, iar preturile au fost chiar mici. Nu e ca si cand am fi mancat la un hotel dintr-un oras mare.
Dupa ce am terminat masa ne-am despartit si am plecat la cumparaturi.

Am fost surprinsi de numarul mare al vorbitorilor de romana. Nu erau la nivel academic, dar te intelegeai foarte bine. O alta caracteristica uimitoare a sarbilor din acel orasel este ca sunt foarte binevoitori. Daca ii intrebai ceva te insoteau sa iti arate.
Un sarb si-a chemat copilul din magazin sa ma inteleg cu el in engleza, apoi au urcat amandoi in masina si m-au insotit pana la o benzinarie. Niste oameni extraordinari.



Am revenit la intrunire unde am constatat ca trebuie sa platim intrarea 200 de dinari. Noi nu platiseram fiindca noaptea nu mai era nimeni la intrare. Ne-am bucurat ca am platit si noi. Intrunirile astea costa bani si multa munca, e normal sa platesti pentru distractie.

Am lasat cumparaturile, am verificat una dintre motociclete care nu mai vroia sa munceasca si am plecat sa vizitam niste ruine ale unei cetati romane.





Un politist foarte amabil ne-a indrumat catre Romuliana, ocazie prin care am si aflat cum se numeste.
  Am ajus rapid, ajutati de indicatoare si am fost uimiti cat de bine era pastrata si restaurata o asemenea cetate dintr-o tara ce tocmai a trecut prin razboi. Nu exista grad de comparatie intre aceasta si Sarmisegetuza noastra. In timp ce la noi vezi doar cateva dealuri si poate doua ziduri pana la genunchi, aici aveai arcade pe ziduri, coloane verticale si chiar o pardoseala din mozaic. Existau si cateva incaperi in care intrai cu ghid si o mica terasa unde te puteai racori cu apa rece sau inghetata.

Soseaua buna si plina de curbe ne-a adus inapoi la intrunire. Am mancat si am cumparat cateva fleacuri pentru acasa. Existau si cativa comercianti cu anvelope si piese SH sau cu echipamente de asemenea SH. Cam cum era si pe la noi candva.

Dupa ce ne-am linistit am inceput sa studiem adunarea de motociclisti de toate varstele si de toate vestele.
Eram curiosi cum se distreaza sarbii. La concursuri am stat putin fiindca nu intelegeam nimic, asa ca am luat-o la vale sa vedem corturi si lume multa, foarte multa.
Adica poate cand se tinea intrunirea de la Paulesti sa fi vazut asa multa lume. La noi in ultimul timp nu mai vezi asa ceva. Ma intreb cum arata o intrunire mare de la sarbi. Ma gandesc ca asta nu este cea mai mare.

Motocicletele sarbilor sunt in mare parte destul de vechi. Nu sunt comunistele de pe vremea noastra, dar majoritatea erau mai vechi de 15 ani.
Cluburi multe, cam cum este la noi acum. Majoritatea MC-uri sarbesti. Am vazut chiar si un MC sarbesc 1%. Adica nu erau support la un club international. Era pur si simplu un club sarbesc.

Motocicletele cluburilor erau de la 125 chinezesti pana la vitezane. Majoritatea aveau Serbia scrisa pe spate. Si MC-uri si RC-uri. Pe unii scria MK si am banuit ca asa se scrie MC in sarba.


 A fost destul de amuzant cand au venit cativa membrii support al unui club international, au legat un steag mare cu sigla lor de doi copaci si dupa cateva ore l-au strans si au plecat. Adica au venit doar asa sa isi faca poze la intrunire probabil sau poate ca mai aveau de mers si la alte intruniri. Cine stie.

In rest oamenii foarte relaxati. Parca nu simteai incordarea de la intrunirile noastre de acum. Nu simteai ca te studieaza cineva sau ca nu stii pe cine deranjezi ca nu ai vesta cum trebuie. Nu simteai ca unii sunt mai cluburi decat altii. Efectiv toata lumea facea ce vroia, isi parcau motocicletele unde vroiau si mergeau cu ele pe unde doreau.

Nu am vazut organizatori agitati care sa treaca pe langa tine ca si cand ar avea cea mai importanta treaba din lume. Nici macar la intrare nu se agitau prea mult. De fapt existau cam trei intrari si doar la una se luau bani. Practic daca vroiai sa nu platesti puteai intra pe alta parte. Dar totusi pentru 15 lei nu cred ca se obosea cineva.



Au avut evident si muzica pe scena. Cateva trupe se auzeau chiar bine, dar au fost si cateva care chiar cantau fals. Dar nu prea interesa pe nimeni aspectul, nu a aruncat nimeni cu sticle si nu am vazut sa existe nici macar un scandal. La sosea a existat permanent un echipaj de politie, dar era foarte departe de locul unde se tinea intrunirea. In incinta nu am vazut nici macar un paznic.

Mancarea la intrunire era compusa din niste chiftele mari facute la gratar, pui tot la gratar si niste slanina tot pe gratar, perpelita. Iti bagau in lipie sau in chifla ce doreai de la gratar si tu puneai peste ea sosuri, si legume.Am apreciat ardeii iuti la maxim. Au avut si porc de lapte la rotisor dar nu am reusit sa ma inteleg cu sarbul sa nu imi dea jumatate de porc. Era ori totul ori nimic.


 Berea la dozator foarte proasta ca si berea la cutie. Evident ca nu aveau bere la sticla. Vodka locala la fel de prosta. Nu putea fi bauta nici cu apa tonica. Asa ca nu prea am baut nimic, dar oricum aveam de facut un drum lung inapoi acasa. La intoarcere a fost cald, dar drumul a fost destul de liber pana la Pitesti. Dupa Pitesti autostrada a fost extrem de aglomerata. Practic se mergea bara la bara pe ambele benzi.
 In Bucuuresti am intrat la caderea noptii. Ne-am despartit cu drag si am plecat obositi catre case.

Serbia a fost o experienta folositoare. Am constatat ca daca mergi mai incet si opresti mai des ajungi mai odihnit la destinatie. Pana la urma in calatoriile pe motocicleta drumul este la fel de important ca si destinatia.

In concluzie am facut cam 10 ore la dus si tot atat la intoarcere, am cheltuit cam 600 de lei in total, au fost cam 800 de km frumosi intr-o companie placuta si relaxanta. Un alt lucru important este ca cei ce te insotesc sa aiba acelasi stil de deplasare si sa se bucure de timpul petrecut alaturi de ceilalti, fara sa ii intereseze cat de repede ajung la destinatie.

Mi-a placut la sarbi ca nu se simtea acea competitie intre cluburi. Nu pareau sa existe cluburi mai importante decat altele si nici cluburi mai cluburi ca celelalte. Sa vad cluburi moto a fost unul din motivele pentru care am mers in Serbia si am observat cu mare atentie cum interactionau intre ei. Practic ne-am simtit la o intrunire foarte mare cam cum ne simtim in tara noastra la intrunirile mici. Asta a fost diferenta.

Ma gandeam pe drumul de intoarcere ca daca voi ajunge sa nu ma mai simt bine la intrunirile din tara noastra am o alternativa buna si ieftina in tarile vecine. In fond o calatorie de 800 de km a fost mai ieftina ca una de 400 din tara noastra. practic pe mancare, bautura si suveniruri am cheltuit 200 de lei.

Multumim Trimph MK pentru gazduire si distractie si sper sa ne vedem si anul viitor. Totusi cred ca voi cauta un hotel in apropiere. A fost cam multa galagie pentru gustul meu, dar pana la urma pretul libertatii il plateste fiecare fara exceptie.

--


---------------------------------------------------------------

Romantic Bikers http://www.romanticbikers.ro/

luni, 25 iulie 2016

Carpele discordiei motociclistilor.







 Cluburile moto din tara noastra au aparut de putin timp. Practic nu putem vorbi despre o istorie a cluburilor moto. Acest lucru se intampla astfel deoarece pe vremea regimului comunist erau interzise asocierile intre oameni, la fel si intalnirile in grupuri mai mari de trei oameni.
 Asa ca cluburile moto in Romania au aparut acum aproximativ 15 ani si au fost cluburi suta la suta romanesti. Cluburile nou aparute aveau vagi influente din cluburile straine si deoarece majoritatea aveau personalitate juridica, nu existau diferente intre cluburi. Abia dupa 3-4 ani de la aparitia primelor cluburi romanesti au aparut si cluburile straine, ce au infiintat filiale in tara, denumite chaptere.
 Cam in aceasi perioada cu intrarea cluburilor straine in tara noastra a inceput sa se faca diferenta intre cluburile autohtone. Au aparut primele MC-uri, adica morcycle club urmate de RC-uri, riding club si restul clubuurilor au ramas asa cum se infiintasera, fara un specific anume si fara sa capete influente straine in modul de organizare.
 Chiar daca unele cluburi aveau reguli interne mai stricte si luasera titulatura de MC-uri, inca nu aparuse o diferenta in comunicarea cu restul cluburilor RC sau fara titulatura. Toata lumea era prietena cu toata lumea. Cluburile se ajutau intre ele la diferite actiuni fara a se observa ceva diferit.

 Apoi acum 4-5 ani au aparut mai multe cluburi straine ce si-au facut chaptere in Romania. Au aparut MC-uri ccu pretentii de teritorialitate. Unele cluburi se pretind cluburi dominante in orasele in care activeaza. Adica au pretentia ca un alt club ce se infiinteaza pe teritoriul lor sa le ceara acceptul la infiintare.
 Aparitia cluburilor straine in tara noastra a coincis cu aparitia serialului Sons of Anarchy. Acest serial a dus la aparitia unui mare numar de cluburi si clubulete, spre disperarea cluburilor MC.
 Exista cluburi ce nu accepta infiintarea altor cluburi, chiar si RC fiind, decat daca acestea le poarta culorile si devin cluburi support. Adica cluburi subordonate clubului dominant. Cluburile support sunt obligate sa indeplineasca ordinele clubului dominant si in general sa faca muncile mai grele, paza pe la petrecerile clubului dominant, curatenia si debarasarea meselor.

 RC-urile ce accepta aceatsa dominatie o fac cu scopul de a deveni candva chapter al clubului dominant sau macar sa devina MC support.
 Deci exista si cluburi MC subordonate cluburilor dominante. Acestea sunt cluburile de unde clubul dominant isi recruteaza membrii. De asemenea, MC-urile support accepta statutul de subordonat in unele cazuri, tot cu scopul de a deveni chapter al clubului dominant sau ca unii membri sa ajunga membri in clubul dominant.

 In toate cazurile de mai sus se cam pierde sentimentul de libertate oferit de sportul pe doua roti, se pierd prietenii de o viata si se pierde esenta ce definea candva un club moto.

 Initial cluburile moto in tara noastra au aparut ca urmare a prieteniilor legate in jurul motocicletelor. Un grup de prieteni se cunosc intamplator sau nu si incep sa se plimbe impreuna. In grupul respectiv se remarca un lider si grupul capata o denumire asociata ori cu numele liderului, ori cu zona in care locuiesc membrii.
 Grupurile incep sa se intalneasca intre ele si asa au aparut primele intruniri. Ca sa se identifice intre ele grupurile incep sa poare anumite insemne. Practic identificarea cu unul din acele insemne te recomanda ca om de incredere pentru oricine cunostea semnificatia acelor insemne.

 De ce am scris aceasta scurta istorie? Pentru ca astazi a inceput sa se piarda esenta acelor insemne. Cluburile MC au aderat la regulamentele cluburilor MC straine si in majoritatea cazurilor le interpreteaza gresit. Scopul interpretarilor agresive ale regulamentele este probabil de a se identifica in mare drept cluburi dominante.

 Am scris acest text ca urmare a unei intamplari povestite pe facebook de catre un participant la intrunirea clubului Seawolves MC de la Constanta.
 Povestea se refera la o intamplare cu un motociclist ce avea scris pe o vesta un text sub forma siglelor MC. Adica un text sus, un desen la mijloc si un alt text sub desen. Acesta este celebrul patch din trei piese interzis oricui nu face parte dintr-un club MC recunoscut de celelalte cluburi MC.

 Trebuie stiut ca fiecare club MC, conform regulamentelor, trebuie sa isi apere culorile cu pretul vietii, ca trebuie sa isi apere teritoriul si nevoile si neamul, dar daca povestea e adevarată, deja se exagereaza.
 De ce am o indoiala in privinta adevarului in aceasta poveste? Pentru ca in ultimul timp de cand cluburile straine au venit in tara noastra, este dificil sa mai ai incredere in cineva. Oameni cu care ai petrecut timpul ani la rand, cu care te-ai ajutat, au uitat de prietenie doar fiindca au intrat intr-un MC.
 Am ajuns in situatia in care daca un mebru al unui MC pretinde ca iti este prieten, te indoiesti de intentiile lui.

 Viata moto a luat o cale gresita. Inainte la intrunirile moto te duceai cu inima deschisa si fara nici o teama. Acum nu te mai poti imbraca cu haine de anumita culoare fiindca daca nimeresti din greseala o culoare a unui club MC rival unui alt MC prezent la acea intrunire se poate lasa cu scandal. Organizatorii au ajuns sa iti recomande la intrare sa dai jos vesta doar fiindca la acea intrunire participa un alt MC caruia nu ii place vesta ta.

 Inainte organizatorul garanta siguranta participantilor de la intruniri. Intrai fara frica si orice altercatie era imediat aplanata de catre organizator. Ajunsesem la nivelul la care la intruniri nu existau conflicte. Era ceva de vis. Nimeni nu tura motocicleta noaptea, Muzica avea o oarecare decenta la care se oprea, Motocicletele erau pazite permanent, ca si incinta pentru corturi.

 In prezent am ajuns sa iti fie frica sa mai mergi la anumite intruniri. Organizatoriii din frica de a nu se certa cu anumite MC-uri ajung sa te dezbrace la intrare de toate hainele ce ar putea provoca reactia agresiva a acelor MC-urri.
 La Constanta nu a fost un caz singular. Se intampla in toata tara.

 Frica ce ii face pe organizatori sa sufle si in iaurt face ca unele intruniri sa nu mai fie atragatoare. Poate ca asta si urmaresc unele MC-uri. Sa coboare nivelul intrunirilor si astfel sa ramana doar cele agreate de acele MC-uri, mai ales ca avem intruniri foarte frumoase organizate de catre RC-uri.
 Frica ca ai putea deranja un MC te face sa te gandesti de doua ori inainte sa pui o vesta pe tine.
 Am auzit de cazuri in care membrii unor MC-uri au agresat niste persoane fiindca purtau celebrul patch din trei piese cu sigla serialului Sons of Anarchy sau cu a unei trupe de muzica.
 Mi se pare putin jenant sa iti umfli muschii la un om ce poarta un costum de carnaval si care nu are cum sa inteleaga ce ai cu el.

 Aici consider ca cluburile moto au interpretat gresit regulamentele cluburilor straine. Sa spunem ca ar fi ok sa pretinzi explicatii de la un GRUP ce poarta aceleasi insemne si sunt scrise sub forma cluburilor MC.

 Sa spunem ca am putea intelege ca se fac anumite sacrificiii sa faci parte dintr-un club moto si ca nu  e normal sa se imbrace toata lumea ca tine. Dar cand individul nu face parte din lumea moto, si nu e motociclist, il lasi dracu in pace sa fie fericit cu serialul lui. Chiar daca e motociclist, dar nu e "organizat" ca si club si isi pune el pe vesta o aiureala de frustrat fara club, il ignori sau cel mai bine faci misto de el. Il faci sa isi dea singur vesta jos. Nu mi se pare onorabil ca un club moto sa isi arate muschii in fata unor habarnisti sau a unor frustrati fara cluburi ce se cred lupi singuratici.
 Ca o paranteza, cand aveam 14 ani am primit o vesta cumparata din Italia ce avea pe spate un patch din trei piese. Am purtat-o aproape 10 ani, de cand am cumparat-o pana cand am primit vesta unui adevarat club de motociclisti.
 Mergeam cu acea vesta pe mine mai ceva decat port astazi vesta clubului din care fac parte. Am aparat acea vesta cu pret de sange cand au vrut sa mi-o ia tiganii.
 Cum ar fi fost sa dau in acele vremuri de un grup de motociclisti care sa imi taie vesta fiindca nu am voie sa o port. Adica niste membri de MC sa bata un pusti de 14-15 ani fiindca are vesta cu patch din trei piese cumparata din comert din Italia, iar sigla de pe spate este sigla producatorului.
 Recunosc ca mergeam cu vesta pe bicicleta si ma imaginam membru de club moto cum vazusem eu in filme. Nu avem habar ce insemna MC si nici nu ma interesa. Ma simteam dur si asta era tot ce conta. Si totusi nu cred ca meritam sa fiu batut si dezbracat din aceasta cauza.

Consider ca cluburile moto romanesti ar trebui sa isi reconsidere pozitia in lumea motociclismului. Cluburile sa nu mai fie asa incordate unele cu altele. Nu este chiar o tragedie daca apare unul cu o vesta aiurea. Pana cum 4-5 ani nu interesa pe nimeni cu ce te imbraci. Cluburile autohtone nu aveau pretentii de teritorii si alte balarii de genul asta. Aveam vestele pe noi ca sa stim ce oameni sunt ok. Nu faceam ca politicienii romani care inventeaza reguli mai zeloase decat directivele europene sau le sucesc in interesul lor.

 Au mai fost si alte cluburi straine in tara asta. Asa cum au aparut asa au si disparut. Nu-i usor sa fii membru intr-un club in tara asta. Cluburile straine au mari pretentii de la membrii lor, iar in Romania e mai greu cu banii cand cotizatia la club este cat un salariu mediu, iar timpul este ocupat cu munca.

 Parerea mea este ca multi motociclisti vor incepe sa ocoleasca anumite intruniri unde organizatorii nu mai sunt capabili sa le ofere protectia necesara unei distractii linistite. Nimeni nu se duce la intrunire sa stea incordat ca ar putea deranja involuntar pe cineva, iar organizatorul sa nu aiba potenta necesara sa te apere si sa ia masurile ce se impun prin regulamentul intrunii. Adica sa il dea afara pe cel ce a pornit scandalul si sa aplice fara discriminare regulamentul intrunirii.

 Se vede deja ca anumite persoane sau cluburi beneficieaza de tratament preferential. Si e clar ca organizatorii ii protejeaza sau le e frica sa aplice regulamentul in toate cazurile.
 O alta varianta este ca in regulamentul afisat sa se specifice clar care cluburi nu au dreptul sa intre la acea intrunire, ce culori nu ai voie sa porti la haine si ca nu ai voie cu veste de carnaval cum sunt cele cu Sons of Anarchy, lupi singuratici fara club sau alte trupe de muzica.
 E oarecum injositor sa bati un drum lung pentru a ajunge la o intrunire, iar acolo sa te trezesti dezbracat doar fiindca ai pe spate o broderie ce ar putea deranja pe cineva. Sa nu mai vorbim cand te duci la cluburi cu care ai fost candva prieten, nu ai avut nici o suparare cu acel club si esti tratat ca si cand nu te cunosc sau te cunosc si te pun sa te dezbraci.

 Astfel anumite intruniri vor ajunge sa fie ocolite de multe cluburi. Si asa cum am mai spus in repetate randuri, cluburile fac muzica in lumea moto. Adica cluburile vor ocoli anumite intruniri impreuna cu toti cei ce graviteaza in jurul acelor cluburi.

 Toate intrunirile din tara noastra sunt organizate de cluburi autohtone in afara de cea a clubului Trust. Poate cluburile autohtone fac un efoort si isi amintesc ca au fost formate si sprijinite pe baza de prietenie. Chiar daca au ajuns mari si puternice, cluburile sa nu uite ca au fost mici si prietenoase, iar ca sa primesti respect trebuie sa oferi respect. Respectul nu se poate impune, acesta se castiga cu multa munca si se pierde rapid.

Sper ca toate cluburile stiu ca forta unui club nu este reprezentată de numarul de membri.

   

marți, 21 iunie 2016

Bikers for Humanity Romania. Bacau, Romania 2016

A fost greu pentru toti, dar a meritat.

Drumul a fost lung, canicula, praf, ploaie, iar apoi multa munca.
A fost greu, dar toti am plecat acasa cu sufletul usor si plin de mandrie. Am reusit ce ne-am propus. Adica sa turnam fundatiile pentru casele in care cateva familii isi vor creste copii in conditii umane.

Cum de a fost posibil ca un numar atat de mare de oameni sa se uneasca pentru un scop nobil? Pai cam asa e poporul asta al romanilor. De cand e lumea si pamantul cronicarii vremurilor stravechi au scris ca suntem un popor primitor. Poate ca nu am fost noi mari cuceritori, nici mari razboinici, dar cu un lucru ne-am facut remarcati. Suntem un popor plin de omenie, de umanitate cum se spune acum.
 Peste noi au trecut multe popoare, am fost sub diverse stapaniri straine, am primit diverse influente straine, dar romanii au ramas tot acei oameni cu suflet mare.
 Acest lucru este valabil acum si pentru motociclistii romani. Ma bucur ca chiar si cu influentele straine ce le domina vietile, cluburile moto au reusit inca o data, ca si in trecut, sa se uneasca pentru a face un bine.

 Probabil ca toti motociclistii si mai ales cei din cluburile moto isi dau seama ca degeaba detii o forta daca nu o folosesti sau o folosesti intr-un mod egoist doar sa iti fie tie bine. Iar cluburile moto romanesti sunt o forta, iar atunci cand se unesc pot realiza lucruri minunate asa cum au facut acum.



 Printre cluburile participante am remarcat si cateva MC-uri. Un gest laudabil as putea spune, mai ales ca in ultimul timp trendul MC-urilor este sa nu mai participe la actiuni caritabile asa cum faceau in trecut. Tot respectul pentru MC-urile prezente si cred ca si-au castigat mai multi simpatizanti decat daca ar fi organizat 10 intruniri. Practic au fost prezente cele mai importamte MC-uri din tara, aratand ca inca dau directia in care merge motociclismul din Romania asa cum au facut intotdeauna.

 Nu ar fi fot rau daca mai multe vedete isi miscau curul pana la Bacau. Acest lucru ar fi atras mai multa publicitate evenimentului. Nu spun ca Hrubaru nu a fost suficient. A fost mai mult decat suficient, iar vedetele care ar fi putut participa nici macar nu trebuiauu sa munceasca cat a muncit Hrubaru, fiindca omul asta a muncit mai mult decat multi dintre noi. Cel putin mai mult ca mine a muncit sigur. Dar totusi nu ar fi fost rau sa fi avut mai multa rezonanta acest eveniment. Sa vada tot poporul ca in tara asta nu se intampla doar lucruri rele.



 Evenimentul merita mai multa publicitate, fiindca a fost organizat impecabil. Organizatorii aveau deja listele cu participantii ce au fost instruiti, dotati cu manusi, casti de protectie si cu tehnica necesara realizari acelor fundatii. Au avut chiar si contracte de voluntariat, plus tricouri si patchuri cu evenimentul.
 Locul era ingradit si pazit, cortul mare era incapator si curatat permanent. Desi hrana trebuia sa ne-o asiguram singuri, ne-au oferit trei mese si apa la discretie.



Aveau chiar si un dozator de unde se putea cumpara bere, care functiona doar seara spre disperarea unora dintre noi. Chiar se mirau unii ca 300 de motociclisti au baut doar apa o zi intreaga. Minunea asta nu o intalnesti decat o data in viata.



Printre meritele organizatorilor se numara si faptul ca am avut dusuri, pe langa numarul mare de toalete ecologice. Acele dusuri nu au fost niste minuni tehnologice. Niste bazine la care erau adaptate cateva furtunuri pentru dus. Apa se incalzea de la soare si nici nu ne doream mai mult.  Sunt de parere ca multi organizatori de intruniri moto ar trebui sa mearga la instruire la organizatorii de la Bacau.
  In final acest eveniment nu a fost doar o actiune caritabila, a fost si o ocazie ca multe cluburi prietene sa se reuneasca si sa reia legaturile ce au fost intrerupte uneori in ultimul timp.
 Din pacate ploaia a scurtat distractia, dar si oboseala ne-a facut sa ne retragem la corturi pentru o meritata odihna.

 Cand am ajuns acasa am descoperit pe facebook ca in timp ce noi caram ciment cu roaba si toceam coada la lopata, niste motociclisti pe care in general ii numim generic ,,slapari” au hotarat sa se dea pe o roata in grup mare pe autostrada Soarelui. Asa au vazut ei pe youtube si hai sa copieze romaneste. Ca doar e la moda, o fac si prim-ministrii. In principiu scopul evenimentului a fost sa fie si ei remarcati, sa puna o poza pe facebook ca poate se uda pitipoancele cand ii ,,vede”.
 In afara de faptul ca un asemenea eveniment este foarte periculos, nici macar nu are o utilitate. Ba chiar face un deserviciu comunitatii moto fiindca soferii nu cred ca au fost prea fericiti de disconfortul creat.
 Nu mai discutam ca in timpul plimbarii pana la Constanta sau unde au fost si cu benzina consumata, se putea veni la Bacau.

Sunt sigur ca organizatorii Ride of the Century stiau de Bikers for Humanity si macar din bun simt puteau amana sau anula evenimentul si poate numarul voluntarilor de la Bacau ar fi fost mai mare.
 Probabil unii dintre cunoscutii mei care au participat la evenimentul smecheri pe autostrada se vor supara ca i-am facut slapari. Poate ca nu e treaba mea sa imi pese ca merg unii haotic pe autostrada, ca se pun in pericol sau ca ne strica imaginea. Dar cand niste motociclisti merg sa faca un lucru bun, iar altii ne fac de rahat incurcand traficul pe o autostrada si asa aglomerata, punandu-se in pericol pe ei si pe ceilalati participanti la trafic, mergand cu viteza, haotic, pe o roata, parca nu poti ramane indiferent. Si pentru ce? Pentru ce sa participi la un asemenea eveniment? Sunt sigur ca nu toti participantii au mers pe o roata. Practic unii au fost doar de umplutura pentru a le ridica rangul celor care stiau sa merga pe o roata. Adica au fost cei care ieseau in fata si aplaudacii lor. Oare acele gaste ce incercau sa tina pasul cu smecherii nu isi dau seama ca sunt penibili? Nu isi dau seama ca isi pun viata si sanatatea in pericol doar ca sa iasa in fata cativa complexati?
 Priviti care este diferenta intre o alergatura pe autostrada organizata iresponsabil si o deplasare a unor cluburi moto. Poate asa vor intelege toti de ce suntem mandri cand punem vestele pe noi.
moto haotici
cluburi moto

 Unele imagini au fost luate de pe facebook si apartin lui Razvan Podgornai.

joi, 2 iunie 2016

Doua roti si multa munca

Acum cateva zile a ajuns la final si editia a patra a festivalului Iubim Doua Roti organizat de clubul de motociclisti Free Riders.
 Asteptam cu nerabdare acest eveniment, fiind practic singurul eveeniment moto important din capitala tarii noastre. Chiar o putem numi intrunirea motociclistilor de la Bucuresti, fiindca era rusinos ca tocmai capitala sa nu aiba un eveniment moto important.
 Evenimentul a debutat vineri, 27 mai, cu concerte, in spatiul de la Club Quantic. Un loc despre care nu stiam ca exista, desi locuiesc in Bucuresti de cand ma stiu. O sa revin cu detalii despre acest loc.

 Acum o sa continuam cu ziua de sambata, cand ne-am adunat cu motocicletele in parcarea de la Piata Alba Iulia. Dupa ce ne-am salutat, ne-am imbratisat cu oameni pe care nu ii mai vazusem de multa vreme, am plecat in parada. Un sir lung de motociclete deplasate prin centrul orasului. Pot spune ca parada a fost ok. Nu extraordinara, dar nici jalnica. Viteza a fost buna, asa ca am reusit sa ajung la final de data asta fara sa imi ia foc motorul. Politia putea totusi sa faca in asa fel incat sa ne putem deplasa mai fluent. Noi am fi ajuns mai usor la final, iar traficul putea fi reluat mai repede.
 In timp ce ma deplasam in parada imi veneau diverse idei. Spre exemplu traseele astea prin centru parca sunt degeaba. Adica nu prea au o tinta. Practic nu te vede nimeni. Faceam fara sa vreau comparatie cu parada clubului Choppper Academy din Calarasi la care am participat de curand. Am vazut acolo oameni iesiti pe la porti cu copii de mana, saluturi si poze, zambete si incurajari.

Ce vreua sa spun este ca un efect mai clar, o apropiere mai mare a oamenilor de motociclism si implicit de motociclisti am avea daca am merge la ei acasa. Sa nu mai fim niste straini ce trec unii pe langa altii prin centrul orasului. Eu paradele astea le-as face prin cartiere, printre blocurile aproape reabilitate pe ultima suta de metri, unde oamenii sa iasa la fereste si sa ne salutam prieteneste. Cel mai minunat ar fi o colaborare intre cluburile bucurestene si fiecare sa isi faca parada in alt cartier. Astfel incat sa putem saluta cu respect tot orasul. Dar probabil asta este doar un vis al unui motociclist aflat in parada ce traversa o zi insorita de vara.
 La finalul paradei am uitat de visele mele fiindca membrii clubului Free Riders ne-au mai pregatit o surpriza. Cluburile moto au fost adunate si am primit cu totii mai multe pungi cu jucarii pe care le-am impartit cu darnicie copiilor aflati la plimbare in parcul Carol, locul unde ajunsese parada la final. Bucuria copiilor a fost enorma si noi ne-am bucurat alaturi de ei. Practic copii au sarbatorit ziua lor in avans alaturi de motocciclisti. Gestul clubului organizator a fost exceptional, oferind bucurie atat participantilor la eveniment, cat si copiilor aflati in parc.
 Din cate stiu ziua a continuat cu alte evenimente, dar clubul nostru a trebuit sa plece pentru scurt timp din oras.

 La intoarcere am lasat motocicletele acasa si am plecat spre Club Quantic unde ne astepta peetrecerea.
 Am intrat prin strada mare urcand cateva trepte. Accesul civilizat si elegant. Te simteai ca atunci cand intri la teatru. In general accesul la evenimentele moto este mai agitat si niciodata nu stii in ce directie trebuie sa mergi.
 Desi aveam invitatii oferite de catre organizatori, unii dintre noi am hotarat sa platim intrarea. Evenimentele de genul asta costa bani si am vrut sa ne aducem si noi aportul minim. Totusi nu am putut sa nu observ evolutia tehnicii. Invitatiile ne-au fost trimise electronic pin e-mail. Noi le-am printat acasa, iar la intrare codul de bare de pe acele invitatii era scanat cu telefonul.

 Imediat dupa intrare era o terasa incapatoare, apoi intrai intr-o sala enorma si ieseai chiar langa prima scena.
 Lume suficienta la mese, dar nu cat te-ai fi asteptat. Am luat si noi o bere si ceva mancare, incercand sa intram in atmosfera ce ni se parea putin cam slaba pentru o intrunire de motociclisti. Am privit in jur si peste tot erau dozatoare de bere si frigidere pline. Multe tarabe cu mancaruri felurite si totul foarte bine organizat. Nimeni nu statea la coada la nimic. Te simteai chiar ciudat de bine fără cozi. Si totusi cam putina lume.

 Am dat cateva telefoane la prieteni si am inceput sa ne adunam. Am mai salutat cativa cunoscuti si incepusem sa ma cam dezamagesc. Am terminat berea si prietenii de la Danubian Riders ne-au spus ca ei sunt stransi la cealalta scena. Devenea interesant. Am plecat impreuna vorbind si razand.

Am ocolit prima scena si in spatele ei am gasit o alta lume. Multa lume, o scena imensa, alte multe dozatoare de bere fara cozi, zeci de mese cu corturi si multa distractie.

 Am stat o perioada la masa baietilor de la Danubian Riders apoi am facut o escala la cei de la Valah Motors din Targoviste si apoi am constatat ca e timpul sa plec spre casa. Era tarziu, scena imensa era tacuta, berea a fost multa si nu stiam unde a zburat timpul.
 In drum spre iesire am aflat de ce nu mai era nimeni in jurul nostru la mese. Concertele continuau la cealalta scena, unde era nebunie. Desi mi-ar fi placut sa mai stau, nu ar fi fost indicat si oricum nu mai era loc.
 Am plecat doar ca sa ma intorc a doua zi. M-am intors fiindca si duminica concertele au continuat.
 Si fiindca nu pot sa beau trei zile si trei nopti ca eroii din poveste sau alti eroi contemporani, am mers cu motocicleta. Am parcat in parcarea pentru motociclete fiindca exista asa ceva si am vrut sa vizitez locul pentru corturi, dar am uitat. Vroiam sa vad daca la editia viitoare vin cu cortul, fiindca nu as mai vrea sa ratez nimic.
 De data asta la intrare am folosit invitatia fiindca aruncasem bratara cumparata sambata de frica sa nu o vada copilul si sa se prinda ca am fost fara ea la intrunire.

 Am ajuns la timp sa prind intrarea celor de la Timpuri Noi pe scena. Chair daca lipsa lui Artan se simte, trupa inca se tine bine. Din pacate repertoriul nu a fost pe gustul meu. Efectiv au cantat cele mai banale piese.
 Spre final am plecat spre casa, dar nu inainte sa imi iau la pachet cateva clatite.
  Pe drum spre casa ma gandeam ca ma asteptam ca organizarea sa fie buna la festivalul Iubim Doua Roti, dar nu ma asteptam sa fie atat de fabuloasa.
 Sper ca exemplul lor sa ridice standardele celorlalte intruniri. Felicitari.

luni, 23 mai 2016

Cum poti sa concepi o organizare buna la o intrunire moto.

In viata mea mea am fost si scriitor la o revista moto. Adica eram platit sa ma duc la intruniri si sa scriu despre ce se intampla acolo. Acum nu mai face nimeni acest lucru. Adica nimeni nu te mai plateste sa te duci la intruniri moto si nici nu mai scrie nimeni despre asta.
 Asa ca m-am dus pe banii mei pana la Manesti in judetul Dambovita si o sa scriu gratis despre intrunirea Black Helmets.

In primul rand vreau sa ii felicit pentru efortul depus. Desi fac si eu parte dintr-o gasca de motociclisti, nu am avut niciodata curajul sa organizam o intrunire.

 As mai vrea sa se inteleaga de la inceput ca aceasta nu este o critica. Sunt doar niste sfaturi ce pot fi acceptate sau nu. Eu oricum voi veni si anul viitor, doar ca probabil ma voi caza la hotel in Targoviste. Imi place sa stau la cort, dar la intruniri e mai dificil sa vii cu tot echipamentul de campare mai ales ca nu poti alege locul in care vei campa. In general la intruniri pui cortul unde gasesti un loc mai drept. In plus, cand dormi la cort in natura, iti petreci timpul pentru a organiza o sedere cat mai confortabila. La intruniri timpul il petreci distrandu-te in alte feluri. La intruniri te vezi cu oameni de departe, asculti muzica, participi sau te uiti la concursuri si bei bere cu prietenii. Cand pleci singur cu cortul ai timp sa umpli sacul cu apa pentru spalat pe maini, iti cumperi singur gheata sa pui berea la rece in sacul termoizolant, faci vatra pentru focul unde vei prepara mancarea, faci un pod din pietre peste rau si in general ai timp sa le faci pe toate fiindca nu trebuie sa faci nimic altceva.

 Stiu ca despre organizarea intrunirilor moto s-a mai scris si pe diferite forumuri inca de acum 10-15 ani. Dar voi incerca sa fac o sinteza din ce imi aduc aminte din istoria acestor intruniri.
 Intrunirile la noi au inceput timid, in sunetul de 2 timpi al IJ-urilor mai mult sau mai putin chopperite si in bubuitul hotarat al Niprelor cu esapamentele goale.
 Uneori somnul participantilor era întrerupt de zgomotul unui Minsk fara toba, turat cat il tinea pistonul. In general linistea era restabilita prin violenta de catre un somnoros deranjat. Uneori organizatorii trebuiau sa se lupte cu ambele probleme pentru a face pace.
 In timp, urletul motoarelor  2T si fara esapamente a fost inlocuit in noapte de catre motoarele japoneze turate pana in limitare si de pacanelele facute din butonul rosu.
 Au existat alte batai intre zgomotosi si somnorosi urmate de discutii interminabile pe forumurile moto.
 Care erau aceste discutii? Pai nemultumirea unora dintre participanti, mai ales a celor veniti de departe, fiindca nu se puteau odihni. Si este destul de greu sa parcurgi 300-400 de km dupa ce ai dormit doar 2-3 ore.
 Astfel majoritatea organizatorilor de intruniri au luat diverse masuri de siguranta.Au parcat motoarele cat mai departe de corturi, au pus muzica si mancarea tot la o distanta cat mai mare de locurile de dormit.
 In acest fel au creat conditii cat mai bune pentru odihna calatorilor. Dar cel mai important multi organizatori au incercat sa faca pe cat posibil liniste dupa orele 2-3 noaptea. In timp s-a constat si de catre organizatori, dar mai ales de catre participantii la intruniri, ca e destul de greu sa te odihnesti cand canta Parazitii la maxim in boxe pana la 5 dimineata. Desigur unii vor spune ca daca nu poti sa dormi in zgomot inseamna ca nu esti suficient de beat. Dar asta este o alta problema. Cu ce sa te imbeti?
 Este problema cozilor unde te bronzezi asteptandu-ti randul la bere sau la mici. Este ca si problema cu iarna care ii ia prin surprindere pe guvernanti. E normal sa nu stii cand ninge si cat ninge, dar e bine sa fii pregatit.
 Nu poti estima niciodata cati oameni or sa vina la o intruniire. Dar poti sa mai aduci 3-4 gratare in plus. Gratare care sa arda doar la orele de maxima foame. Cred ca trei oameni care sa se ocupe de acele gratare gasesti si printre participanti. Aprovizionarea se poate face direct din localitatea cea mai apropiata. Astfel se ridica si economia locala putin.

 Cand cele doua dozatoare de bere nu mai fac fata se poate suplimenta cu bere imbuteliata. Se da o fuga cu o masina pana la cel mai apropiat magazin si se cumpara toata berea din frigidere. Nu conteaza marca sau cantitatea. Se vinde la pahar, la sticla sau la galeata cum vrea clientul sa o cumpere, ca oricum nu se da bon fiscal asa ca nu mai conteaza. Din nou economia locala primeste oxigen.
 Nu va mai chinuiti cu frigidere si generatoare. Cumparati ieftin trei cadite pentru copii in care puneti gheata. Gheata se cumpara de la orice benzinarie. Vorbiti inainte sa fie bine aprovizionati si din doua transporturi se rezolva problema cu racirea bauturilor pe o zi intreaga. E posibil ca gheata sa fie mai ieftina ca benzina din generatoare. Sigur raceste mai rapid si mai eficient.
 Oricum ar fi racita berea aceasta trebuie sa se gaseasca si in alta forma nu numai la dozator sau la cutie cu lamaie. Obligatoriu sa fie si la sticla si sa se vanda separat, nu la coada de la dozator. Cum spuneam, nici nu trebuie sa fie racita la locul intrunirii. Poate fi racita in cea mai apropiata localitate si adusa rece cand e cazul.
 Cand curg apele pe tine in soare si tu stai la coada la dozator, pretul unei beri la sticla nu prea mai conteaza.
  Dar berea trebuie scoasa din organism. Unde facem acest lucru? Pai daca exista o padure deasa in vecinatate e bine. Dar ce te faci cand padurea se afla pe un deal si esti despartit de ea de un rau. Raul il treci pe pietre, dar nu toti avem rude caprioare si nici nu suntem toti alpinisti sa urcam dealul pana in padure. Fara sa ne mai gandim ca uneori poti sa nu mai apuci sa urci dealul sau sa treci raul.
 Atunci revenim la alternative. Asa cum berii la dozator ii trebuie alternative reprezentate de berea la recipient fara lamaie, la fel si toaletei in natura ii trebuie o alternativa reprezentată de toaleta ecologica.
 Toaleta ecologica poate fi pe bani. 1 leu intrarea si se autofinanteaza. Însă de obicei o problema a acestor toalete este ca nu-s curatate. Dimineata nu prea mai poti intra in ele din cauza a ce gasesti acolo. Pana acum nu am vazut o intrunire in Romania unde sa existe personal care sa curete toaletele, de la firma de la care vin acestea.
 Desigur mai pot fi facute niste paravane din panza sau alt material ieftin. Daca boschetii nu ajung facem niste boscheti artificiali. Doi busteni pot face un podet simplu peste rau. Solutiile simple aduc bucurii mari.
 De asemenea se poate stabili un perimetru pentru corturi si un altul pentru necesitatile fiziologice. Adica nu punem corturile oriunde. Am gasit un cort verde dincolo de rau fix in cea mai buna zona in care un om isi putea face nevoile. Foarte riscant locul ala pentru pus cortul. Mai ales noaptea.
 In general lumea dupa ce sa duce acolo unde merge omul singur, se spala pe maini. Ca asa e igienic. Chiar daca ai un rau in apropiere este riscant sa te igienizezi in el. Te poti gandi ca mai sus in amonte cineva isi face nevoile in acel rau.

 La o intrunire din Bulgaria unde nu exista apa curenta am vazut niste cisterne de la care erau trase niste tevi cu robineti. Probabil ca prin sate exista ceva cisterne ce se pot inchiria ieftin sau se pot inchiria niste recipiente din plastic de la magazinele mari cu materiale de constructii.

 Chiar daca zonele in care sunt organizate intrunirile sunt superbe, nu este suficient. Cu totii ar trebuie sa fim constienti de eforturile facute de organizatori pentru a ne face sa ne simtim bine. Dar si organizatorii ar putea, daca vor, sa fie putin mai atenti la mici detalii ce ar putea transforma o intrunire frumoasa intr-una fabuloasa.
 Inca o data vreau sa ii felicit pe baietii de la Black Helmes pentru efortul deosebit si sper sa ne revedem anul viitor in conditii mult mai bune.

vineri, 12 februarie 2016

Copii bucuresteni discriminati de primarii

Sunt constient de faptul ca discrepanta dintre centrul orasului si periferii a existat de cand lumea. Totusi parerea mea este ca ar cam trebui sa inceteze. Daca vrem ca si copii de la periferii sa se dezvolte macar apropiat de copii elitelor din centru, trebuie sa le oferim aceleasi sanse.
 In zilele noastre toti platim aceleasi taxe si impozite catre primarii. In consecinta toti copii trebuie sa beneficieze de aceleasi conditii de joaca.
 Am fost astazi cu copilul in parcul Cismigiu. Intai am cautat loc de parcare si am gasit cu greu destul de departe. Deci avem parcuri, dar nu avem locuri de parcare. Se intelege ca parcul respectiv este doar pentru locuitorii din zona.
 Parcarea este cu plata, doar ca nu avem automate de plata sau macar o banala plata prin SMS. Nu am gasit omul care incasa parcarea si nu puteam sa il astept cu copilul langa masina.
 In parc jucarii, leagane si carusele cum nu am mai vazut in nici un alt parc. Ca un copil sa beneficieze de acele jucarii trebuie sa fie nascut acolo in zona elitelor bucurestene.
 Am terminat joaca si am plecat. La iesirea din parc am vazut cum se indeparta agale omul de la parcare. Sa il prind din urma nu puteam ca nu poti alerga cu un copil de mana. Sa il astept langa masina, iarasi nu puteam fiindca rabdarea copiilor e limitata. Nu ma incanta ideea unei amenzi asa ca am fluierat ca ciobanii si am reusit sa ii atrag atentia incasatorului.
 Parcurile din cartiere sunt ingrijite. Sunt si acolo leagane si tobogane, dar din orice unghi privesti se vede diferenta.
 Nu stiu de ce este asa. Inteleg sa se vada diferenta dintre oamenii din centru si oamenii de la periferii. Diferente de educatie exista si vor exista mereu. In centru mai putini oameni manaca seminte pe bordura sau in parcul de joaca. E oarecum normal sa fie alta civilizatie si alta cultura.
 Totusi copii nu au nici o vina, iar cei ce se ocupa de parcuri nu ar trebui sa faca diferente. Nu am pretentii ca in parcurile mici sa fie cine stie ce jucarii. Dar macar in parcurile mari cum este IOR/Titan spre exemplu.
 In zona Floreasca am vizitat un parc mic aproape la fel de bine dotat ca si Cismigiul.  Dar e Floreasca, nu Dristor, sau mai rau, Rahova.
 Absența discriminarii de orice natura este poate cheia spre civilizatie. Probabil ca orice copil va observa mai devreme sau mai tarziu ca la el in cartier nu este ca in centru.

joi, 11 februarie 2016

Pensiile militarilor au miros de ciorapi imputiti.


"Dragă Civilule,

Ştiu că ai fi vrut să fii ca mine şi, pentru că nu ai putut, acum, la pensie, vrei să fiu eu ca tine. Însă, nu se poate, pentru că noi am fost şi suntem diferiţi, aşa cum doi fraţi sunt diferiţi, chiar dacă au fost făcuţi de aceeaşi mamă şi acelaşi tată şi chiar dacă se iubesc unul pe altul, ca fraţii.

Când am ales să mă înscriu la liceul militar, ştiam că voi avea parte atât de casă şi masă gratuite, cât şi de şcoală de cea mai bună calitate posibilă. La fel, ştiai şi tu acelaşi lucru. Faptul că nu ai venit să fii coleg cu mine de bancă înseamnă fie că nu ai vrut, în sensul că nu ţi-au trebuit nici gratuităţile şi nici învăţătura oferite de Armată, fie că nu ai putut, în sensul că nu ai avut calitățile necesare pentru admitere. În niciuna dintre aceste două situaţii, nu ai însă cum să te compari cu mine şi să zici că am fost egali vreun moment. Dacă tu ai ales să mergi la un liceu mai bun şi să te pregăteşti pentru o viaţă mai îndestulată decât îmi promitea mie milităria, cinste ţie! Dacă ai rămas mai modest decât mine, asta este! Nu ai de ce să fii invidios. Nu ai putut mai mult
."



Aceasta asa zisă scrisoare a fost preluata de mai multe ziare virtuale.

Interesant articolul, dar cam nedrept. Nu spune nimeni ca a fi militar e usor. Dar totusi pana cand a fost desfiintat stagiul militar, o mare parte dintre ofiteri frecau menta. Aia nu erau ofiteri militari. Aia au fost gardieni de puscarii. Toti cei care au facut stagiul militar obligatoriu au fost detinuti, nu soldati. Daca venea un razboi, acei tineri reprezentau carne de tun.

Deci acei ofiteri, subofiteri si alte grade, iau acum pensie egala cu militarii adevarati de astazi, care au fost prin teatrele de razboi.

Pe de alta parte nici sa fi fost muncitor in fabrica nu a fost usor. Mai trebuie tinut cont ca majoritatea pensionarilor de astazi au muncit majoritatea anilor in fostul regim. Au muncit in trei schimburi sase zile pe saptamana. A fost usor? Pai ori suntem soldati corecti, ori nu mai suntem. Nu spunem doar adevarul care ne avantajeaza.

Poate ca militarii de cariera au facut armata inca din scoala, dar ei cred ca un muncitor bine calificat a fost nascut asa? Stiu pensionari care aveau carte de munca la 16 ani. Acei pensionari au muncit mult si au produs PIB astfel incat militarii sa aiba mesele alea gratuite si tot ce le trebuie ca sa fie militari.

Bai oameni buni nu mai puneti botul la manevrele politicienilor. Oamenii unei tari sunt interdependenti. Daca unii nu fac sosele, nu se transporta marfurile. Daca altii nu fac agricultura, nu mai papam paine. Daca oamenii nu produc, nu mai avem armata. Daca nu aveam armata, ne manancau cainii. Oricum aia nu a fost armata, a fost butaforie, dar trecem mai departe.

Cine pune botul la conspiratii de genul celor din acel articol are o gandire limitata. E doar o propaganda de manipulare. E simplu. Ii strangi de fudulii pe pensionarii militari si le faci publice pensiile. Pensionarii militari ies in strada si toata lumea ii uraste pentru pensiile alea mari. Pensiile alea mari nu sunt rezultatul serviciului executat. Acele pensii rezulta din manevre politice.

O parte dintre militarii cu grade mari inevitabil stiu niste secrete de stat. O revolutie furata, o mineriada, un serviciu de informatii manipulat, un Bancorex devalizat. Secrete periculoase pentru multi guvernanti.

Ca sa le inchida gura celor cu grade mari, se dau niste legi pentru pensii speciale. De la cei cu grade mari in jos pe cale ierarhica incep sa curga pensiile mari pana la ultimul sergent angajat pe baza de contract.

Vin alte guverne isi dau seama de manarie si vor sa le mai taie din avant pensionarilor militari. Ca nu sunt bani. Evident ca e greu sa le tai din nivelul de trai cu care se obisnuisera. Guvernele incearca macar noilor pensionari militari sa le mai taie avantul. Intervin alte grade mari pensionabile. Alt santaj la guvernare si ramane aceeasi pensie mare.

Treaba e mai incurcata decat pare. Dar per ansamblu dezbinarea cetatenilor prin discriminarea pensionarilor foloseste intereselor celor din toate guvernele. Metoda "dezbina si stapaneste' functioneaza de 2000 de ani cel putin. De ce sa nu functioneze si acum?

Mai trebuie specificat si faptul ca nu sunt bani pentru pensii? Ca asta e. Avem mai multi pensionari decat muncitori. Pe caz de boala, social si alte pensii. Cum facem totusi sa inchidem gura celor cu grade mari care stiu prea multe? Pai dam strungarului mai putin ca nu a invatat cat militarul si ii dam militarului mai mult. Nu fiindca militarul a muncit mai mult, ci fiindca stie niste lucruri deranjante.

Nu am nimic cu militarii. Si-au facut datoria fata de tara asa cum si-au facut datoria si cei care au construit canalul Dunare-Marea Neagra, blocurile in care locuim si cam tot ce a fost facut in tara asta. Daca militarii incep sa se considere mai buni decat ceilalti oameni incepem sa ne aducem si noi aminte de ei.

Sa ne aducem aminte ca stagiul militar obligatoriu a fost o mare prostie. Sa ne aducem aminte de spagile pe care ofiterii le cerseau de la soldatii in termen pentru o permisie de trei zile. Sa ne aducem aminte ca majoritatea pensionarilor militari din zilele noastre provin din unitatile militare unde erau chinuiti militarii in termen. Imi amintesc cum atunci cand venea ratia de hrana, intai se faceau pungutele pentru ofiteri si ce mai ramanea se dadea soldatilor. Un an de zile cu hrana proasta indurau soldatii fiindca se fura ca in codru. Haine proaste, igiena precara si umilinta fara limite. Asta indurau soldatii de la cei ce astazi se cred superiori fata de ceilalti pensionari.

Astazi avem cu adevarat militari. Antrenati bine, hraniti bine si pregatiti in spirit ostasesc. Ei au dreptul sa ceara pensii. Ceilalti care striga acum in strada ca sunt speciali nu au avut parte de o zi de razboi. Singura lor datorie era sa pazeasca in unitatile alea mizere niste copii ce aveau obligatia sa suporte puscaria un an de zile. Majoritatea pensionarilor militari din zilele noastre au fost gardieni, nu soldati.

Eu, fostul militar in termen sunt obligat astazi sa le platesc lor pensiile supraevaluate. Le voi plati in continuare fiindca eu nu sunt ca ei. Eu nu o sa imi bat joc de ei asa cum au procedat ei cu mine un an de zile. Stiu ca sunt obisnuiti sa fie nesimtiti, asa cum cu nesimtire isi apara astazi pensiile, dar tot o sa le platesc acele pensii asa cum le platesc si strungarilor si zidarilor si tuturor celor care au muncit in tara asta. Militarilor le cer doar sa coboare cu picioarele pe pamant si indiferent cat de superiori se cred, sa nu uite ca pensiile alea sunt platite deocamdata de generatia mea. Generatia care le-a cusut la ordin ciorapii imputiti.