marți, 21 iunie 2016

Bikers for Humanity Romania. Bacau, Romania 2016

A fost greu pentru toti, dar a meritat.

Drumul a fost lung, canicula, praf, ploaie, iar apoi multa munca.
A fost greu, dar toti am plecat acasa cu sufletul usor si plin de mandrie. Am reusit ce ne-am propus. Adica sa turnam fundatiile pentru casele in care cateva familii isi vor creste copii in conditii umane.

Cum de a fost posibil ca un numar atat de mare de oameni sa se uneasca pentru un scop nobil? Pai cam asa e poporul asta al romanilor. De cand e lumea si pamantul cronicarii vremurilor stravechi au scris ca suntem un popor primitor. Poate ca nu am fost noi mari cuceritori, nici mari razboinici, dar cu un lucru ne-am facut remarcati. Suntem un popor plin de omenie, de umanitate cum se spune acum.
 Peste noi au trecut multe popoare, am fost sub diverse stapaniri straine, am primit diverse influente straine, dar romanii au ramas tot acei oameni cu suflet mare.
 Acest lucru este valabil acum si pentru motociclistii romani. Ma bucur ca chiar si cu influentele straine ce le domina vietile, cluburile moto au reusit inca o data, ca si in trecut, sa se uneasca pentru a face un bine.

 Probabil ca toti motociclistii si mai ales cei din cluburile moto isi dau seama ca degeaba detii o forta daca nu o folosesti sau o folosesti intr-un mod egoist doar sa iti fie tie bine. Iar cluburile moto romanesti sunt o forta, iar atunci cand se unesc pot realiza lucruri minunate asa cum au facut acum.



 Printre cluburile participante am remarcat si cateva MC-uri. Un gest laudabil as putea spune, mai ales ca in ultimul timp trendul MC-urilor este sa nu mai participe la actiuni caritabile asa cum faceau in trecut. Tot respectul pentru MC-urile prezente si cred ca si-au castigat mai multi simpatizanti decat daca ar fi organizat 10 intruniri. Practic au fost prezente cele mai importamte MC-uri din tara, aratand ca inca dau directia in care merge motociclismul din Romania asa cum au facut intotdeauna.

 Nu ar fi fot rau daca mai multe vedete isi miscau curul pana la Bacau. Acest lucru ar fi atras mai multa publicitate evenimentului. Nu spun ca Hrubaru nu a fost suficient. A fost mai mult decat suficient, iar vedetele care ar fi putut participa nici macar nu trebuiauu sa munceasca cat a muncit Hrubaru, fiindca omul asta a muncit mai mult decat multi dintre noi. Cel putin mai mult ca mine a muncit sigur. Dar totusi nu ar fi fost rau sa fi avut mai multa rezonanta acest eveniment. Sa vada tot poporul ca in tara asta nu se intampla doar lucruri rele.



 Evenimentul merita mai multa publicitate, fiindca a fost organizat impecabil. Organizatorii aveau deja listele cu participantii ce au fost instruiti, dotati cu manusi, casti de protectie si cu tehnica necesara realizari acelor fundatii. Au avut chiar si contracte de voluntariat, plus tricouri si patchuri cu evenimentul.
 Locul era ingradit si pazit, cortul mare era incapator si curatat permanent. Desi hrana trebuia sa ne-o asiguram singuri, ne-au oferit trei mese si apa la discretie.



Aveau chiar si un dozator de unde se putea cumpara bere, care functiona doar seara spre disperarea unora dintre noi. Chiar se mirau unii ca 300 de motociclisti au baut doar apa o zi intreaga. Minunea asta nu o intalnesti decat o data in viata.



Printre meritele organizatorilor se numara si faptul ca am avut dusuri, pe langa numarul mare de toalete ecologice. Acele dusuri nu au fost niste minuni tehnologice. Niste bazine la care erau adaptate cateva furtunuri pentru dus. Apa se incalzea de la soare si nici nu ne doream mai mult.  Sunt de parere ca multi organizatori de intruniri moto ar trebui sa mearga la instruire la organizatorii de la Bacau.
  In final acest eveniment nu a fost doar o actiune caritabila, a fost si o ocazie ca multe cluburi prietene sa se reuneasca si sa reia legaturile ce au fost intrerupte uneori in ultimul timp.
 Din pacate ploaia a scurtat distractia, dar si oboseala ne-a facut sa ne retragem la corturi pentru o meritata odihna.

 Cand am ajuns acasa am descoperit pe facebook ca in timp ce noi caram ciment cu roaba si toceam coada la lopata, niste motociclisti pe care in general ii numim generic ,,slapari” au hotarat sa se dea pe o roata in grup mare pe autostrada Soarelui. Asa au vazut ei pe youtube si hai sa copieze romaneste. Ca doar e la moda, o fac si prim-ministrii. In principiu scopul evenimentului a fost sa fie si ei remarcati, sa puna o poza pe facebook ca poate se uda pitipoancele cand ii ,,vede”.
 In afara de faptul ca un asemenea eveniment este foarte periculos, nici macar nu are o utilitate. Ba chiar face un deserviciu comunitatii moto fiindca soferii nu cred ca au fost prea fericiti de disconfortul creat.
 Nu mai discutam ca in timpul plimbarii pana la Constanta sau unde au fost si cu benzina consumata, se putea veni la Bacau.

Sunt sigur ca organizatorii Ride of the Century stiau de Bikers for Humanity si macar din bun simt puteau amana sau anula evenimentul si poate numarul voluntarilor de la Bacau ar fi fost mai mare.
 Probabil unii dintre cunoscutii mei care au participat la evenimentul smecheri pe autostrada se vor supara ca i-am facut slapari. Poate ca nu e treaba mea sa imi pese ca merg unii haotic pe autostrada, ca se pun in pericol sau ca ne strica imaginea. Dar cand niste motociclisti merg sa faca un lucru bun, iar altii ne fac de rahat incurcand traficul pe o autostrada si asa aglomerata, punandu-se in pericol pe ei si pe ceilalati participanti la trafic, mergand cu viteza, haotic, pe o roata, parca nu poti ramane indiferent. Si pentru ce? Pentru ce sa participi la un asemenea eveniment? Sunt sigur ca nu toti participantii au mers pe o roata. Practic unii au fost doar de umplutura pentru a le ridica rangul celor care stiau sa merga pe o roata. Adica au fost cei care ieseau in fata si aplaudacii lor. Oare acele gaste ce incercau sa tina pasul cu smecherii nu isi dau seama ca sunt penibili? Nu isi dau seama ca isi pun viata si sanatatea in pericol doar ca sa iasa in fata cativa complexati?
 Priviti care este diferenta intre o alergatura pe autostrada organizata iresponsabil si o deplasare a unor cluburi moto. Poate asa vor intelege toti de ce suntem mandri cand punem vestele pe noi.
moto haotici
cluburi moto

 Unele imagini au fost luate de pe facebook si apartin lui Razvan Podgornai.

joi, 2 iunie 2016

Doua roti si multa munca

Acum cateva zile a ajuns la final si editia a patra a festivalului Iubim Doua Roti organizat de clubul de motociclisti Free Riders.
 Asteptam cu nerabdare acest eveniment, fiind practic singurul eveeniment moto important din capitala tarii noastre. Chiar o putem numi intrunirea motociclistilor de la Bucuresti, fiindca era rusinos ca tocmai capitala sa nu aiba un eveniment moto important.
 Evenimentul a debutat vineri, 27 mai, cu concerte, in spatiul de la Club Quantic. Un loc despre care nu stiam ca exista, desi locuiesc in Bucuresti de cand ma stiu. O sa revin cu detalii despre acest loc.

 Acum o sa continuam cu ziua de sambata, cand ne-am adunat cu motocicletele in parcarea de la Piata Alba Iulia. Dupa ce ne-am salutat, ne-am imbratisat cu oameni pe care nu ii mai vazusem de multa vreme, am plecat in parada. Un sir lung de motociclete deplasate prin centrul orasului. Pot spune ca parada a fost ok. Nu extraordinara, dar nici jalnica. Viteza a fost buna, asa ca am reusit sa ajung la final de data asta fara sa imi ia foc motorul. Politia putea totusi sa faca in asa fel incat sa ne putem deplasa mai fluent. Noi am fi ajuns mai usor la final, iar traficul putea fi reluat mai repede.
 In timp ce ma deplasam in parada imi veneau diverse idei. Spre exemplu traseele astea prin centru parca sunt degeaba. Adica nu prea au o tinta. Practic nu te vede nimeni. Faceam fara sa vreau comparatie cu parada clubului Choppper Academy din Calarasi la care am participat de curand. Am vazut acolo oameni iesiti pe la porti cu copii de mana, saluturi si poze, zambete si incurajari.

Ce vreua sa spun este ca un efect mai clar, o apropiere mai mare a oamenilor de motociclism si implicit de motociclisti am avea daca am merge la ei acasa. Sa nu mai fim niste straini ce trec unii pe langa altii prin centrul orasului. Eu paradele astea le-as face prin cartiere, printre blocurile aproape reabilitate pe ultima suta de metri, unde oamenii sa iasa la fereste si sa ne salutam prieteneste. Cel mai minunat ar fi o colaborare intre cluburile bucurestene si fiecare sa isi faca parada in alt cartier. Astfel incat sa putem saluta cu respect tot orasul. Dar probabil asta este doar un vis al unui motociclist aflat in parada ce traversa o zi insorita de vara.
 La finalul paradei am uitat de visele mele fiindca membrii clubului Free Riders ne-au mai pregatit o surpriza. Cluburile moto au fost adunate si am primit cu totii mai multe pungi cu jucarii pe care le-am impartit cu darnicie copiilor aflati la plimbare in parcul Carol, locul unde ajunsese parada la final. Bucuria copiilor a fost enorma si noi ne-am bucurat alaturi de ei. Practic copii au sarbatorit ziua lor in avans alaturi de motocciclisti. Gestul clubului organizator a fost exceptional, oferind bucurie atat participantilor la eveniment, cat si copiilor aflati in parc.
 Din cate stiu ziua a continuat cu alte evenimente, dar clubul nostru a trebuit sa plece pentru scurt timp din oras.

 La intoarcere am lasat motocicletele acasa si am plecat spre Club Quantic unde ne astepta peetrecerea.
 Am intrat prin strada mare urcand cateva trepte. Accesul civilizat si elegant. Te simteai ca atunci cand intri la teatru. In general accesul la evenimentele moto este mai agitat si niciodata nu stii in ce directie trebuie sa mergi.
 Desi aveam invitatii oferite de catre organizatori, unii dintre noi am hotarat sa platim intrarea. Evenimentele de genul asta costa bani si am vrut sa ne aducem si noi aportul minim. Totusi nu am putut sa nu observ evolutia tehnicii. Invitatiile ne-au fost trimise electronic pin e-mail. Noi le-am printat acasa, iar la intrare codul de bare de pe acele invitatii era scanat cu telefonul.

 Imediat dupa intrare era o terasa incapatoare, apoi intrai intr-o sala enorma si ieseai chiar langa prima scena.
 Lume suficienta la mese, dar nu cat te-ai fi asteptat. Am luat si noi o bere si ceva mancare, incercand sa intram in atmosfera ce ni se parea putin cam slaba pentru o intrunire de motociclisti. Am privit in jur si peste tot erau dozatoare de bere si frigidere pline. Multe tarabe cu mancaruri felurite si totul foarte bine organizat. Nimeni nu statea la coada la nimic. Te simteai chiar ciudat de bine fără cozi. Si totusi cam putina lume.

 Am dat cateva telefoane la prieteni si am inceput sa ne adunam. Am mai salutat cativa cunoscuti si incepusem sa ma cam dezamagesc. Am terminat berea si prietenii de la Danubian Riders ne-au spus ca ei sunt stransi la cealalta scena. Devenea interesant. Am plecat impreuna vorbind si razand.

Am ocolit prima scena si in spatele ei am gasit o alta lume. Multa lume, o scena imensa, alte multe dozatoare de bere fara cozi, zeci de mese cu corturi si multa distractie.

 Am stat o perioada la masa baietilor de la Danubian Riders apoi am facut o escala la cei de la Valah Motors din Targoviste si apoi am constatat ca e timpul sa plec spre casa. Era tarziu, scena imensa era tacuta, berea a fost multa si nu stiam unde a zburat timpul.
 In drum spre iesire am aflat de ce nu mai era nimeni in jurul nostru la mese. Concertele continuau la cealalta scena, unde era nebunie. Desi mi-ar fi placut sa mai stau, nu ar fi fost indicat si oricum nu mai era loc.
 Am plecat doar ca sa ma intorc a doua zi. M-am intors fiindca si duminica concertele au continuat.
 Si fiindca nu pot sa beau trei zile si trei nopti ca eroii din poveste sau alti eroi contemporani, am mers cu motocicleta. Am parcat in parcarea pentru motociclete fiindca exista asa ceva si am vrut sa vizitez locul pentru corturi, dar am uitat. Vroiam sa vad daca la editia viitoare vin cu cortul, fiindca nu as mai vrea sa ratez nimic.
 De data asta la intrare am folosit invitatia fiindca aruncasem bratara cumparata sambata de frica sa nu o vada copilul si sa se prinda ca am fost fara ea la intrunire.

 Am ajuns la timp sa prind intrarea celor de la Timpuri Noi pe scena. Chair daca lipsa lui Artan se simte, trupa inca se tine bine. Din pacate repertoriul nu a fost pe gustul meu. Efectiv au cantat cele mai banale piese.
 Spre final am plecat spre casa, dar nu inainte sa imi iau la pachet cateva clatite.
  Pe drum spre casa ma gandeam ca ma asteptam ca organizarea sa fie buna la festivalul Iubim Doua Roti, dar nu ma asteptam sa fie atat de fabuloasa.
 Sper ca exemplul lor sa ridice standardele celorlalte intruniri. Felicitari.