Educația vestimentară a copiilor săraci.

     Se discută intens pe tema umilinței copiilor săraci din cauza vestimentației fără pretenții.
     Problema acestor copii este în principal că nu sunt îmbrăcați la modă și cu cele mai scumpe haine. Vorbim despre copiii ai căror părinți își permit haine. Fiindcă există și foarte mulți copii care nu au haine deloc.
     Practic, toți copiii care au ceva haine pe ei trec prin această perioadă și toate generațiile au avut asemenea probleme.
     Copiii cresc și încercă să își descopere locul în lume prin diferențele care îi ajută să își găsească identitatea.

     Am avut și eu asemenea probleme, Nefiind un copil bogat nu aveam haine scumpe și la modă. De fapt aveam haine deja purtate de fratele meu. Acum, ca părinte, înțeleg economia care îi ajuta pe părinții mei să treacă și peste încă o lună și faptul că nu trebuiau să îmi mai cumpere toate hainele. Dar copil fiind sufeream că nu am hainele pe care mi le doream și pe care le vedeam la copiii mai bogați.

     În primii trei ani de școală nu prea înțelege nici un copil ce se întâmplă. Apoi în următorii 3 ani încep să se vadă diferențele. Și nu contează dacă ai uniformă. Noi am avut uniforme și tot se vede diferența socială. Pe mine uniforma stătea ca pe sârmă la uscat iar unii colegi arătau de parcă urmau să meargă la nuntă. Cămașa mea spălăcită nu avea acel albastru intens ca a colegului, pantalonii erau cu două numere mai mari și încălțările la fel. 

     Apoi, după loviluția din 89 a fost și mai rău. Colegii care aveau uniforme bine croite și cămăși de calitate au început să vină cu haine de firmă. Apoi a venit moda formațiilor. Trebuia să te îmbraci ca o anumită formație rap. Blugii ăia burlan costau cât salariul lui tata pe o lună iar hanoracele alea lungi și colorate cât salariul mamei.
     Evident că nu am avut niciodată așa ceva.

     Cam pe la 13 ani am început să gândesc singur. Părinții erau prea ocupați cu supraviețuirea și cu greu au reușit să trecem peste anii 90. Cei mai grei ani frumoși, plini de libertate și lipsuri.
    Oricum părinții nu aveau timp să asculte frustrările unui adolescent care nu avea capacitatea de a a înțelege ce se întâmplă în acea perioadă de sărăcie.
 
     Pot spune că muzica m-a salvat. Îmi plăcea muzica. Toată muzica. Ascultam orice, de la muzică populară, lăutărească, disco, rap, rock, hard rock, heavy metal. Adică orice în afară de punk și manele, acestea fiind genurile muzicale dedicate găștilor inculte care se luau de oameni pe stradă pentru a se distra.

     Ca orice copil încercam să îmi găsesc identitatea și era cam obligatoriu să te încadrezi undeva. Altfel păreai ciudat mai ales îmbrăcat cu haine deja purtate.
     Am privit în jurul meu și toți erau îmbrăcați după moda formațiilor muzicale preferate, erau tunși după acea modă și nici frizerul nu era ieftin. Frezele alea trebuiau întreținute constant.
     Așa că am gândit că nu mă pot îmbrăca cu ie precum cântăreții de muzică populară, nici cămăși de mătase lucitoare nu aveam, pantaloni cu dungă și pantofi cu ciucuri nu îmi permiteam să cumpăra, blugi largi și hanorace colorate nu se pune problema să dețin așa că trebuie să mă limitez la ce am.

     Așa că am avut avantajul de a nu se supăra nimeni dacă îmi tăiam hainele fiindcă nu erau noi. Mi-am tăiat blugii, am tăiat mânecile la tricouri, am scris cu pixul sigla unei formații rock pe spatele unei geci și a ieșit rockerul din mine. Mai greu a fost să fac rost de o geantă de mască de gaze militară care să atârne până la genunchi.  Dar am rezolvat.
     Cu părul lung am fost dificil fiindcă părinții nu au înțeles niciodată aspectul problemei și mă tot obligau să mă tund. Asta îmi cam ofilea personalitatea fiindcă nu reușeam să mă încadrez.
     Nu a fost ușor să asortez ce aveam prin casă cu ce vedeam în reviste. Dar am studiat mult și în final am ajuns să arăt ca un rocker onorabil. Puteam ieși cu mândrie din casă și să stau demn în fața oricărui bogat.
     Evident că au existat glume pe seama mea. Dar acele glume nu mai erau despre valoarea hainelor mele erau despre statutul meu de rocker. Și era bine fiindcă chiar reușisem. Cu cât râdeau mai tare despre faptul că sunt rocker cu atât îmi întăreau convingerea că arăt ca un rocker și mă făceau și mai mândru de mine.

     E adevărat că odată ce îți găseai și îți declarai identitatea nu mai erai primit în alte cercuri. Maneliștii tolerau raperii dar nici unii nu iubeau rockerii. Și deșii rockerii tolerau raperii nu acceptau nici atunci maneliștii.

     Nu a fost o mare pierdere faptul că nu am mai fost primit în cercurile maneliștilor sau ale raperilor, oricum nici înainte nu eram printre preferații lor fiindcă din acele cercuri făceau parte copiii bogați iar eu nu mă încadram financiar în standardele lor.

     Partea bună la rockeri era că diferențele sociale erau greu de sesizat. Existau și rockeri din convingere. Adică chiar dacă aveau o situație financiară bună ei iubeau muzica și viața de rocker.
     M-am gândit de multe ori ce aș fi ales dacă aveam de ales. Dar nu îmi pare rău nici acum pentru alegerea făcută. 
 
      În final mi-am găsit gașca mea. Vedem și acolo diferențele vestimentare dar rockerii nu puneau valoare pe asta. Chiar existau rockeri care se rușinau de faptul că părinții le cumpăraseră blugi scumpi deși ei nu își doreau. 

     Eu am învățat singur să supraviețuiesc cu moralul întreg în lumea copiilor cu haine scumpe de la firme de renume. Din păcate nu știu să vă spun cum să vă educați copiii să facă față în lumea vestimentației scumpe din școli. Copilul meu sper să aibă măcar înțelepciunea mea și să folosească moda în interesul ei și nu invers să se lase folosită de modă chiar dacă acum posibilitățile financiare sunt altele decât cele din anii 90.

 Oricine se poate reinventa. Iar când nu ai bani e bine să te orientezi către un stil vestimentar mai ieftin sau chiar să îți creezi unul propriu. Cum ar fi un stil army sau utilitar fiindcă face bine la moral.

Posibil să fie ceva putred în biserică

    Copilul unui preot s-a sinucis. Lumea vorbește că ar fi primit corecții fizice din partea tatălui.
     Motivul sinuciderii nu îl cunoaștem încă. 

     Dar știm că unora dintre oameni religia le ia mințile. Mai ales angajaților bisericilor sau partenerilor de viață ai acestora. Din acest motiv, acestor oameni, nu ar trebui să li se dea voie să aibă copii.

    Probabil că dacă ar fi aflat că are un copil LG îl omora direct.
    Știm cu toții care este poziția bisericii în privința asta. Familia tradițională.
    Eu nu am nici o problemă cu credința. Fiecare om este liber să aleagă în ce vrea să creadă sau ce viață sexuală vrea să aibă.
    Dar este o problemă când religia vrea să impună anumite criterii prin care un om este bun sau rău în funcție de credința sau de orientarea sexuală.
    Când copiii nu se ridică la standardele dictate de religie este o altă problemă mare pentru părinții din mediul religios. În general acești părinți recurg la metode medievale violente pentru a corecta comportamentul copiilor.
    Nu este primul și singurul caz de abuz pe care îl vedem în jurul nostru din partea celor care afirmă cu credință că bătaia e ruptă din rai.
    Legea este greu de aplicat în asemenea cazuri fiindcă intră în contradicție cu faptul că biserica este o instituție a statului primind bani de la buget. Statul român este o instituție mafiotă unde toți sunt rude și cunoștințe care se apără între ei. E normal să fie așa. Se gândesc că dacă vor lua măsuri nu se știe când vor ajunge și ei în situația de a se lua măsuri împotriva lor. Așa că acționează cu precauție. Nimeni nu e curat 100%. Toți avem ceva compromițător de ascuns.
    Știu că ne place să credem că noi suntem mai buni, că dacă noi am fi angajați la stat am aplica legea corect. Oare?
    Dar oricare dintre noi dacă am lucra la stat și am avea un salariu mic cu sporuri mari, ne-am gândi că dacă aplicăm legea corect ar putea să existe o răzbunare asupra noastră din partea unei rude sau cunoștințe a celui sancționat.
    Viața e grea pentru toți și banii primiți de la stat sunt mulți și buni. Pensia e mare și devreme. De ce ne-am periclita situația materială pentru un copil sinucigaș? Nu știi niciodată dacă pilele preotului sunt mai mari ca ale tale. Plus că biserica are relații adânci în instituțiile statului. Nu va fi nici o anchetă.
    PCR-ul n-a murit și speranțele să avem o țară mai bună scad pe zi ce trece fiindcă putregaiul e în mine în tine, în noi toți. Indiferent cât de corecți ne credem, toți ne-am apăra scaunul cald care generează sporuri mari la salariul mic din care rezultă vacanțe în țări exotice.
    Câți dintre noi am spune că am vrea să fim angajați la stat dar să avem salariu mic, să fim îmbrăcați modest și am refuza vacanțele scumpe. Noi am merge la Eforie în concediu.
    Dramele din această țară definesc normalul zilelor noastre. Am luptat, am pierdut și pierdem în continuare fiindcă ei suntem noi și toți suntem la fel.

Motocicliștii, zgomotul și Primăria Capitalei

Campania zgomot 2009

 

    În urma mai multor sesizări făcute de unele persoane sau asociații de locatari cu privire la zgomotul urban primite la Primăria Capitalei,  un consilier din primărie a decis să facă un proiect care să interzică noaptea anumite tipuri de vehicule. Nu e specificat în proiect despre ce tipuri de vehicule este vorba așa că mai multe asociații moto ne-am sesizat din oficiu și am mers la dezbaterile de pe marginea acestui proiect.

     Înainte de dezbateri am mai avut o discuție cu un angajat al primăriei, care motociclist fiind ne-a asigurat, că acest proiect nu are nici o șansă să fie aprobat, fiind imposibil de pus în practică. Probabil acesta a fost și motivul pentru care reprezentanții poliției și ai Registrului Auto Român nu au fost prezenți în sală pentru dezbateri.
     De asemenea din sală au lipsit și reprezentanții acelor asociații de locatari  care au făcut plângeri și sesizări la primărie cu privire la zgomotul urban. Practic la discuții au participat doar motocicliștii și primăria.
     Din sală a lipsit și presa cu excepția unei televiziuni care nu a fost interesată și de părerile motocicliștilor. Probabil televiziunea respectivă este aservită partidului din care provine inițiatorul proiectului deoarece au luat interviu doar domnului consilier. 
     Asociațiile prezente fizic în sală au fost Greuceanu, Blue Knight, Green Knight, Moto Veteranii, Romantic Bikers- RRO și online a participat Moto ADN.
     Am luat cuvântul pe rând, fiecare reprezentant al asociațiilor și am încercat să îi explicăm domnului consilier că propunerea dânsului este bună doar ca să mulțumească electoratul reclamagiu absent de la dezbateri.
     I-am mai explicat că știm și noi că unii motocicliști deranjează prin faptul că fac modificări nesimțite la sistemul de evacuare și că merg noaptea cu turații exagerate ale motorului. Că noi ne facem datoria și le explicăm că acele modificări nu ajută la nimic, ba chiar dăunează și că soluția găsită de dânsul de a interzice orice vehicul nu este cea mai inteligentă posibil.
     De asemenea l-am informat că nu este primul care încercă măsuri aberante de genul interzicerii totale a anumitor tipuri de vehicule, care fiind omologate pentru circulația pe drumurile publice nu pot fi interzise. Ar fi o discriminare clară iar Uniunea Europeană este foarte sensibilă la acest aspect.
     Dacă primăria interzice toate motocicletele fiindcă anumite motociclete modificate fac zgomot, atunci trebuie să interzică toate mașinile BMW fiindcă anumite modele ale acestei mărci sunt modificate și fac zgomot. Și semnul ,,accesul mașinilor BMW interzis,, nu există.

     Oricum în anul 2009 a mai existat un proiect identic care evident nu a fost aprobat fiindcă era făcut tot pentru a atrage capital electoral. Probabil este manevră standard la primărie. Funcționează astfel: în preajma alegerilor locale, se urmăresc cele mai spectaculoase reclamații apoi consilierii se prefac că încercă să rezolve problema, asociațiile de motocicliști se prefac că protestează, instituțiile abilitate să sancționeze abaterile se prefac la rândul lor că sancționează și în final proiectul nu este aprobat.
 
     Dacă primăria ar dori cu adevărat să facă ceva pentru populația deranjată de zgomotul urban ar trebui să ia legătura cu asociațiile de automobiliști și motocicliști și să înceapă o campanie de conștientizare a faptului că zgomotul generat de vehiculele modificate chiar este deranjant.
     Dar materialele de informare costă bani, o asemenea măsură necesită timp, resurse și multă acțiune de teren iar toate aceste acțiuni reprezintă muncă și prea puțin capital electoral pentru angajații Primăriei Capitalei. Așa cum se spune în popor se încearcă rezolvarea problemelor din pix.
     Cum ar suna în fața electoratului faptul că primăria încercă să le comunice motocicliștilor că eșapamentele modificate și turațiile mari deranjează cetățenii. Ar fi banal. Este mult mai simplu și fără costuri suplimentare să încerci să interzici, să amendezi și să iei dreptul de circulație. În plus dai circ electoratului, care deși nu va avea nici un beneficiu de pe urma acestui proiect va fi fericit că cineva a făcut ceva, chiar dacă inutil.

Poster campanie 2009

     În anul 2009 Asociația Pentru Drepturile Motocicliștilor Romantic Bikers a făcut o campanie împotriva zgomotului, cu sprijinul unui vestit club moto din Ploiești  și a Brigăzii de Poliție Rutieră. Campania a avut rolul de a demonstra Primăriei Capitalei cum ar trebui să decurgă lucrurile într-o țară civilizată.
     Am pus în locurile de întâlnire ale motocicliștilor banere de informare cu privire la decență și civilizație al nivelului de zgomot, am făcut afișe și am împărțit pliante.
    Motocicliștii au fost informați cu blândețe că zgomotul este deranjant și poate chiar dăuna portofelului dacă modificările evacuărilor nu se remediază. După o perioadă de timp de la informare noastră, poliția și RAR-ul, au început să dea amenzi pentru modificări aduse motocicletelor la sistemul de evacuare al gazelor.

     Din 2009 nu a mai contactat nimeni de la primărie asociațiile de motocicliști pentru a fi consultate și implicate cu privire la reducerea  zgomotului urban. Din asta putem deduce că acea campanie  a avut efecte bune dacă până în 2022 nu s-a mai plâns nimeni de zgomot.

     Nu am înțeles de ce această ultimă dezbatere a fost politizată prin prezența la discuții unui consilier din partea unui partid politic.
     În 2009 discuțiile au fost purtate, așa cum este normal, cu directorul departamentului de mediu din Primăria Capitalei. Probabil și acel director era numit politic dar măcar a avut înțelepciunea de a nu politiza discuțiile.
      La dezbateri nici acest director nu a fost prezent deși eram fix pe domeniul acestui departament.

    Totuși această dezbatere a arătat un detaliu foarte important și anume că motocicliștii nu vor tolera abuzurile politice. Asociațiile de motocicliști au fost prezente fără a se organiza în prealabil. Pur și simplu ne-am întâlnit în fața primăriei.