duminică, 22 decembrie 2013

Sa vina presa, sa ii scoatem lesa.

Asa strigau protestatarii in Piata Universitatii, in Piata Victoriei si in Piata Revolutiei.
 Pe moment oricine este in piata nu intelege tocmai fiindca se afla in acea piata.
 Daca cineva ar putea fi si in piata si in fata televizorului, ar intelege imediat. Aproape nimic din ce a fost in Bucuresti pe 21 decembrie si din ce a fost cu o saptamana mai devereme nu a fost televizat.
 Cum e posibil sa ai cateva mii de oameni in strada, iar televiziunile sa nu considere acest eveniment ca fiind destul de important incat sa faca o stire din asta?
 O asemenea manipulare nu intalnesti decat in tarile comuniste. Si se presupune ca regimul comunist din tara noastra a fost desfiintat.
 Din pacate, regimul comunist a fost schimbat cu un comunism pervers.
 Efectiv acum cand am avut timp sa caut stiri in presa  romanesca m-am simtit ca intr-un acavariu. Am avut sentimentul ca ne agitam in spatele unor geamuri prin care vocile noastre disperate nu pot razbate. In partea cealaltă e liniste, viata merge inainte si trece in liniste prin fata oamenilor legati la ochi. Pana astazi fotografia facuta de Doru Oprisan nu simboliza atat de bine sensul acvariului mut. https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.net/hphotos-ak-frc3/q71/s720x720/1472927_10201496369830965_1865637891_n.jpg

Nu sunt obisnuit cu gheata ce o simt acum in suflet. Ma consider un om dur, sunt motociclist si sunt obisnuit cu pericolul, dar reunosc ca ce simt acum se numeste frica. Frica de viitor, frica de trecutul ce ne urmareste in continuare.

 Fratele meu este stabilit in Anglia si acum doua zile, de ziua lui avea in status un mesaj: "Ma intereseaza viitorul fiindca acolo o sa imi petrec restul vietii".
 Cam asa ar trebui sa gandeasca totii romanii. Mai ales romanii din Romania.
 Sa se gandeasca toti la viitorul lor si sa nu se mai lase manipulati.
 Eu nu mă mai uit la televizor de cativa ani si constat de multe ori ca sunt mai corect informat decat cei din jurul meu care se uită la televizor cateva ore pe zi.
 Imi aleg singur subiectele de stiri fara sa astept sa imi arate cineva doar ce trebuie sa vad. Stiri trucate si trunchiate, care ar trebui sa imi adoarma vigilenta.

 Cu ochii in televizor romanii isi rateaza sansele la o viata mai buna.
 O viata unde guvernantii raspund penal pentru faptele lor, o viata in care cei care trebuie sa fie in penitenciare raman in penitenciare fiindca exista motive sa fie acolo, o viata in care, daca aleg sa nu se exploateze gaze langa ograda lor, guvernantii tin cont de aceasta alegere. O viata in care sunt intrebati ce doresc si nu se iau decizii importante exclusiv in interesul celor de la putere.
  Romanii isi rateaza viitorul asteptand ca cineva sa selecteze pentru ei stirile care conteaza, stirile care vin la fix pe langa ce e cu adevarat important.
 Astfel romanii au ratat inca o incercare disperata de eliberare.
 Stiu ca nu sunt citit de prea multa lume, dar vreau ca cei care imi citesc scrierile sa vada asta: https://fbcdn-sphotos-e-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/1506999_570829942991274_1867850248_n.jpg

 Au fost peste 3000 de oameni, Am fost multi, am fost civilizati si seriosi. Pana si celebrii membri ai galeriilor de data asta au fost mai mult decat civilizati. De data asa au fost de un real ajutor. Au strigat neobositi lozinci in felul lor caracteristic, mesaje impotriva guvernului penal. Sper ca si pe viitor sa fie alaturi de noi, fiind pasnici cand e nevoie si agresivi cand trebuie.
 A fost un eveniment mare, am blocat trei bulevarde, am ocupat trei piete, iar in presa au aparut cateva stiri ratacite.
 Nu-i nimic. In viitor vom fi mai multi.
 Sper ca in acel viitor sa gasesc in acele piete mai multi oameni cunoscuti.
 E putin straniu, fiindca eu cunosc cateva sute de persoane si de fiecare data nu gasesc mai mult de trei cunoscuti. Asa ca doresc sa transmit un mesaj tuturor prietenilor si cunoscutilor mei. Daca nu veniti sa protestati, nu aveti dreptul sa va plangeti.
 Nu vreau sa va aud ca aveti salarii mici, ca angajatorul nu va plateste cu lunile, dar face petreceri de craciun, ca platiti taxa auto, taxe in benzina, taxe pe autostrada, taxe de drum, asigurari obligatorii nejustificate, drumuri proaste, energie scumpa..
 Nu aveti dreptul sa va plangeti de nimic fiindca nu faceti nimic sa schimbati asta.
 Nu vreau sa va aud ca nu veniti fiindca vin ecologistii, anarhistii, PSD-istii, nazistii, juristii sau mai stiu eu cine va este voua rival in principii.
 Stiu ca se poate intampla sa fie deturnat protestul, se poate intampla sa se anunte un motiv de protest si sa gasiti altul cand ajungeti in piata. Dar se pot gasi alternative, se poate lupta impotriva celor ce vor sa va preia protestul in numele lor, se poate indrepta directia in care a alunecat evenimentul.
 Dar pentru a indrepta un eveniment ce a deraiat, e nevoie de oameni multi si uniti. Puteti astepta ceva mai departe pana va strangeti suficienti astfel incat sa ii acoperiti pe cei ce striga pe langa subiect. Acum aveti tehnica necesara pentru a va anunta si a va organiza.
 Asa ca nu ramaneti acasa cu idei preconcepute. Nu va lasati demoralizati de zvonistii internetului. Veniti la proteste si luati acolo decizia de a ramane si a va organiza sau de a pleca inapoi acasa.
 "Daca va pasa, ieisti din casa" era una din lozincile protestelor din ultimele zile, asa ca nu ma lasati sa raman dezamagit de preietenii mei si cunoscutii mei. Haideti sa inghetam impreuna in strada pentru un viitor in care ne vom petrece restul vietii.

luni, 16 decembrie 2013

Lupta pentru inceputul democratiei in Romania

 Noi nu suntem primii care incerca sa instaureze democratia in Romania.
 Au mai fost si altii inaintea noastra si au esuat. Probabil ca nici noi nu vom reusi, dar macar ne vom putea uita in ochii copiilor nostri fara sa ne fie rusine ca am fost lasi.
 Inaintasii nostrii au incercat instaurarea democratiei in 1989, fara sa stie ca de fapt ajutau la o lovitura de stat. Apoi un an mai tarziu, in 1990, si-au dat seama de greseala si au incercat sa o repare. Nu au reusit, fiindca demonstratia pasnica a fost inabusita violent de catre minerii chemati de Ion Iliescu.
 In 1991 o noua incercare a fost sortita esecului, protestele fiind dizolvate tot de catre Ion Iliescu, folosind aceasi metoda violenta cu ajutorul minerilor.
 Apoi totul a fost clar pentru oricine, in Romania instaurarea democratiei a esuat. Tara este condusa in continuare de aceasi clica de nomenclaturisti si acolitii lor ramasi la putere de pe vremea regimului comunist.
 Nimic nu mai poate schimba acest fapt. Alegerile sunt furate, electoratul este cumparat cu bani putini, informarea se face trunchiat de catre televiziuni aservite politic.

 Acum in acest sfarsit de an este randul nostru sa luptam pentru libertate.
 Capusele catarate la putere vor sa se ridice mai presus de lege. Vor sa ne inchida gura prin legi neconstitutionale. Sa ne ingradeasca libertatea de exprimare dupa bunul lor plac.
 Aseara priveam oamenii stransi sa protesteze in Piata Universitatii. Oameni inteligenti, tineri si batrani pasnici.
 Frigul musca puternic, iar oameni strigau pentru democratie. O democratie pe care nu au gustat-o niciodata pana acum. O democratie ce pare a fi o himera.
 Probabil pentru a se incalzi, protestatarii au pornit catre Piata Victoriei civilizat pe trotuar. Jandarmii au inpiedicat deplasarea grupului, asa ca acesta a luat-o spre cea mai apropiata iesire din Piata Universitatii.
 Asa au ajuns sa blocheze Calea Victoriei. Nu a fost nimic premeditat. Pur si simplu a fost o intamplare facilitata si de greseala jandarmilor de a nu lasa un protest pasnic sa se desfasoare normal.
 In cele din urma protestul a ajuns fara incidente in fata sediului guvernului din Piata Victoriei. Fara sa fie devastate magazine, fara sa se arunce cu obiecte in jandarmi.
 Apoi lucrurile au degenerat si agresivitatea a aparut brusc. Cum se poate explica faptul ca oamenii stau calmi cale de doua bulevarde si devin brusc agresivi cand ajung la destinatie?
 Un lucru e clar. conducatorii acestei tari nu doreau ca acele demonstratii sa se tina la sediul Guvernului. Si dupa metoda mostenita de la idolul lor, Ion Iliescu, apeleaza la metode staliniste. Cheama ajutoare si asa cum Ion Ilescu a apelat la mineri, la fel noile guverne apeleaza la galeriile de fotbal. Metoda a mai fost aplicata si anul trecut si a functionat.
 Asa ca infiltrati printre protestatari, membrii galeriilor de fotbal provoaca jandarmii pentru a le da motive acestora sa actioneze violent si sa imprastie manifestantii.
 Si astfel intelegem ca protestele nu sunt asa cum credem noi. Protestele nu sunt adunari spontane unde poporul isi striga nemultumirea.
  Va trebui sa invatam ca protestele sunt actiuni organizate. Si daca vrem sa ne reuseasca va trebui sa invatam repede. Sa ne asumam niste sarcini si sa nu ne mai lasam manipulati prin aceste infiltrari ale galeriilor si ale altor structuri de acest gen. Va trebui sa ne invatam dreptrile si obligatiile astfel incat sa nu dam motive autoritatilor sa faca abuzuri.
 Si cu cat invatam mai repede, cu atat democratia va fi mai aproape de noi.

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Pungesti, gaze de sist si terenurile agricole.

Care este legatura dintre cele enumerate in titlu? Nu pot decat sa presupun.
Citind tot ce am gasit pe internet despre aceste subiecte, parca imi vine o idee.
Politicienii cumpara pamant fiindca de la 1 ianuarie strainii vor putea cumpara pamant in Romania si preturile vor exploda. Totusi nu toti jmecherii din tara asta au bani de bagat in pamanturi si au nevoie sa traga de timp pana fac rost de bani.
 Parerea mea este ca sunt mai multe manevre in desfasurare. In primul rand legile proprietetii sunt foarte proaste. Orice strain cu capul pe umeri se va gandi ca nu poate cumpara pamant intr-o tara in care statul iti poate lua pamantul cum vrea el si au multe exemple din care sa se inspire, cand pe toate canalele media nu vezi decat cum se incalca proprietatea in Romania. Exemplele mai mult decat elocvente si cu rasunet international sunt Rosia Montana si Pungesti unde sunt implicate firme straine. In asa fel incat sa se asigure ca presa internationala va consuma multa cerneala cu aceste subiecte.
 Si eu la fel as proceda daca as dori ca oamenii din toata lumea sa afle ca in Romania proprietatea nu este sigura. As face un scandal pe aceasta tema si as folosi doua firme straine.
 Astfel terenurile vor putea fi tinute la preturi mici inca o perioda de timp prin instabilitatea evidentiata, pana se vor face cartile si fiecare jmecher din tara asta va cumpara cat va putea.
 Eu ma astept ca in curand dupa ce terenurile vor apartine cui trebuie sa apara o noua lege a proprietatii. Si pentru cei care cumpara acum terenuri in disperare va aparea o denumire asemanatoare cu cea a baietilor destepti din energie, probabil se vor numi inteligentii din imobiliare.
Apoi statul va proteja proprietatea cu aceasi indarjire cu care o incalca astazi cu ajutorul jandarmilor si va vinde terenuri sigure pe bani multi.
 Chiar ma intrebam de multi ani cand se va ajunge si la cumpararea pamanturilor imprastiate prin reimpropietarire. Probabil cu totii asteptau aceasta oportunitate. Era clar ca nu se poate face agricultura la scara mare pe acele petice de pamant. Cineva trebuia sa le stranga si sa faca agricultura macro. Se pare ca acest tip de agricultura nu trebuia facut de catre romani.
 Stiu ca ce povestesc eu aici pare un text din teoria conspiratiei. De fapt este un pariu cu viitorul. Numai in viitor vom afla daca ma insel sau nu.
 Nu ne ramane decat sa asteptam.