Ideologie, propagandă, tineretul nostru ceaușist

    E trist că oameni gândesc pozitiv despre perioada ceaușistă. Mai trist este când o fac tinerii fiindcă asta înseamnă că noi, cei care am trăit acele vremuri îngrozitoare nu ne facem bine datoria să le spunem cum a fost. Dar mai e și conjunctura socială și economică care nu ne ajută să transmitem destul de clar atrocitățile ceușismului.
    Din cauza guvernărilor corupte e greu să le transmitem tinerilor mesajul că atunci a fost rău și acum e bine.
    Ei văd că acum e rău și extrapolează că atunci era mai bine. E destul de logic să gândească așa.
    Ei văd hoția, și corupția la înalt nivel și se gândesc că atunci măcar furau mai puțini. Și mai puțini se afișau cu ce furau.
    Exemplul pe care îl vedeau constant tineri era unul destul de corect. Vedeau exemplul omului muncitor și corect. Propaganda funcționa bine. Azi nici măcar nu se mai prefac că hoții sunt persoane negative. Ba chiar sunt pozitive când mai aruncă un os prin acțiuni caritabile.
    Astăzi hoții sunt vedete și frustrarea oricărui tânăr este maximă. În fiecare tânăr se dă o luptă între cinste și hoție fiindcă valorile sociale îi spun ceva iar realitatea altceva.

    Dacă privesc în urmă văd clar că e doar vina generației noastre. Încă suntem orbiți de libertatea culturală și transfrontalieră câștigată după lovitura de stat. Atât de orbiți încât încă îi lăsăm să folosească termenul de revoluție.
    Am fost naivi și ne-am lăsat cumpărați cu propriile noastre drepturi fundamentale și încă ne purtăm de parcă le avem datorită celor care fură țara de aproape 40 de ani.

    A fost ca mărgele pentru indieni. Au zis că ne dau libertatea în schimbul a tot ce conține țara asta. Iar noi am fost atât de proști și suntem în continuare, încât le suntem recunoscători că ne lasă liberi. Încă nu percepem faptul că libertatea este un drept fiindcă noi încă mai avem urme de zgardă iar ei profită.

    Și cât timp noi suntem vinovați de situația actuală e cam dificil să le spunem tinerilor că acum este mai bine ca înainte. Poate că noi am câștigat ceva dar pentru tineri nu însemnă nimic celebra noastră libertate.
    Faptul că avem libertatea de exprimare și liberă circulație nu înseamnă nimic pentru cei tineri. Ei sunt născuți liberi și pentru ei asta e normalitatea.
    Tinerii vor justiție corectă pentru corupți și hoți ca răsplată pentru cetățenii cinstiți. Tinerii vor acces corect la piața muncii fără pile și relații. Vor o șansă la o familie fără sacrificii materiale, vor un sistem de învățământ măcar la nivelul din perioada ceaușistă. Iar ultima frază e cea mai tristă . Nu am scris ceva atât de neplăcut în ultimii 20 de ani.

    Dacă nu îi înțelegem pe tineri nu îi putem ajuta. Mai grav este că nu știu în ce măsură îi mai putem ajuta. Din păcate ne-am ratat șansa și nu avem dreptul să îi judecăm indiferent ce spun sau ce alegeri vor face.
    Poate că tinerii vor aduce peste douăzeci de ani un fel de comunism adaptat la vremurile lor. Vor trebui să oprească cumva hoțiile și singura metodă găsită de ei pentru a opri jefuirea țării de toți șacalii ar putea fi un altfel de comunism.
    Iar idolul mișcării lor ar putea fi Ceaușescu.
    Dacă noi ne făceam datoria și nu ne lăsam cumpărați cu mărgele sunt sigur că tinerii ar fi avut șanse mai mari în viață și nu ar fi spus că era mai bine cu Ceaușescu.

    

    Astăzi nu avem o direcție trasată pentru tineri. Nu avem o ideologie  națională concepută pentru tineri. Nu facem cultură pentru ei și se ghidează după un amalgam cultural internațional și subcultural. 
 Adică noi avem așteptări ca tinerii să aibă cultură dar îi lăsăm să și-o facă singuri si apoi suntem nemulțumiți de rezultat, că tinerii apreciază realizările ceaușismului.  
     Putem trece asta tot la capitolul eșecuri ale generației noastre. 
     Poate mai avem timp să îndreptăm ceva dar trebuie să ne grăbim fiindcă au mai rămas maxim 10 ani disponibili generației noastre să mai schimbe ceva. 

Profesori contra părinți într-un stat eșuat

    Nu sunt profesor, sunt doar un părinte care citind un articol scris de o profesoară nu a înțeles nimic. Adică am înțeles frustrarea autorului dar nu am găsit soluția la problemele expuse. Subiectul articolului erau părinții care petrec prea puțin timp cu copii și îi lasă pradă tehnologiei demonice.
    Apoi am citit toate comentariile părinților la acel articol și am dedus că soluția nu există pentru că efectiv profesorii și părinții vorbesc despre lucruri diferite.
    Practic profesorii vorbesc despre educație și părinții despre învățământ. Din păcate cuvântul educație are un larg înțeles.
    Spre exemplu profesorii sunt nemulțumiți de faptul că unii elevii nu sunt disciplinați, nu sunt politicoși nu respectă instituția și nici profesorii. Iar aici este vina părinților fiindcă, celebri șapte ani de acasă, la acest fel de educație se referă.
    Și pentru eșecul ca părinte în privința educației elementare nu există scuze. Practic unii oameni nu ar trebui să aibă dreptul de a avea copii în posesie, fiind incapabili să le transmită cele mai elementare reguli de bună purtare. Și la acest aspect nu există soluție, altfel unora ar trebui să li se retragă și dreptul de vot.
    Din colțul celălalt părinții vorbesc despre educația școlară. Adică predarea materiilor.
    Știu că sunt părinți care nu au capacitatea de a disciplina un copil de 5, 6, 7 ani și ar dori să îl disciplineze școala. Și evident că acei părinți nu au nici capacitatea de a înțelege că instituția de învățământ nu are rolul de a disciplina și educa copiii în acest fel. Nici măcar nu are instrumentele necesare de când au fost interzise corecțiile fizice.
    Toți părinții ar trebui să fie capabili să înțeleagă că sarcina instituției de învățământ numită școală, este să furnizeze anumite cunoștințe elevilor nu să îi educe, la modul, că nu este politicos să facă precum urangutanii în timpul orelor ca să își amuze colegii.
    Pentru eșecul părinților în educația de bază a copiilor, mulți dintre profesori dau vina pe tehnologie sau pe lipsa de implicare a părinților în viața copiilor.
    Din punctul meu de vedere abordarea este total greșită. Fiind cadre didactice, ar trebui să vadă incapacitatea intelectuală a anumitor părinți de a oferi o educație elementară copiilor. Pentru că în multe dintre cazuri, copiii cu probleme de comportament, primesc foarte multă atenție, doar că este direcționată greșit. Mai pe scurt vorbim de celebrul răsfăț. Copilul devine astfel centrul universului și îi este totul permis și nimic interzis.
    În ajutorul unei astfel de educații vine și noul curent de educație cu blândețe care este înțeles total greșit. Majoritatea părinților înțeleg că lovirea copiilor nu este normală dar o parte dintre părinți nu știu cum să ofere educație altfel. Suntem practic prima generație care încearcă să elimine corecțiile fizice și va mai dura până când acest lucru va deveni normalitate. În acest context cadrele didactice și părinții ar trebui să înțeleagă situația, ar trebui să existe organisme care să explice problemele cu care ne confruntăm și toți ar înțelege care este în realitate problema. Din păcate statul ignoră cu succes absolut toate aspectele mai puțin cele care țin de guvernare. Să nu uită că avem un stat eșuat.
    Dar este mai simplu să dăm vina pe tehnologie și pe părinții care nu petrec destul de mult timp cu copiii.
    Cu doar o generație în urmă părinții plecau dimineața la câmp și veneau seara iar copilul era cu vaca la păscut. Interacțiunea dintre părinte și copil era doar atunci când copilul făcea o năzbâtie și își lua bătaie. Se numea educație.
    Și totuși majoritatea copiilor acelor vremuri au ajuns oameni cinstiți și muncitori care au crescut generația noastră.
    Dar să revenim la nemulțumirile părinților care ar trebui să se reducă la capacitatea profesorilor de a preda anumite cunoștințe copiilor.
    Profesorii nu trebuie să fie polițiști în clasă, să își ocupe majoritatea timpului acordat predării, să disciplineze elevii.
    Treaba ar trebui să fie simplă. Elevii indisciplinați să fie excluși din colectiv. Așa cum cineva care ar face gălăgie la birou ar fi concediat fiindcă ar deranja colegii, la fel cum în societate dacă cineva deranjează liniștea publică este extras de poliție din locul respectiv, nu văd care este diferența. Singura preocupare a profesorilor ar trebui să fie predarea cât mai eficientă. Dar cum să facem asta? Părinții vor copilul la școală, copilul nu este pregătit pentru societate, școala nu îl poate elimina, și părinții vor performanță școlară în aceste condiții.
    Și aici apare problema la care fac referire majoritatea părinților când spun că profesorii nu știu să facă educație. Așa ne lovim iar de cuvântul celebru cu multe înțelesuri.
    Din păcate există foarte mulți profesori care nu au ce să caute la catedră iar părinții strigă că trebuie să le taie salariile drept pedeapsă.
    Realitatea este alta. Un profesor debutant are puțin peste două mii de lei salariu urmând să ajungă la trei mii și ceva cam în zece ani.
    Un vânzător la un magazin mai răsărit are același salariu și nu are nevoie nici de studii și nici nu are atâta bătaie de cap.
    În concluzie de câți bani, atâta pește. Vrem să avem profesori buni? Trebuie să îi atragem de tineri, cu salarii motivante. Să știe pentru ce își tocesc coatele prin facultăți. Pe salariul de vânzător evident că avem profesori mai puțin pregătiți și fără chef de muncă. Că dacă aveau chef de muncă și îi ducea capul puteau fi mai mult decât vânzători și evident câștigau mult mai bine.
    Dacă vom înțelege că nu putem avea performanță pe bani puțini este posibil ca în două, trei generații să avem un sistem de învățământ performant. Dacă vă așteptați să se întâmple în doi, trei ani riscați viitorul copiilor voștri.
    Soluția este că în timp ce faceți scandal, școlarizați copii suplimentar în toate modurile posibile.
    Toți avem probleme cu lipsa timpului, trebuie să ne câștigăm traiul în timp ce creștem copii.

    Deocamdată puteți folosi școala ca să aveți un loc unde să vă depozitați copiii cât sunteți la muncă dar nu vă bazați că vor primi și cunoștințe în acel depozit.
    Știu cât de greu este să fi părinte în ziua de azi mai ales dacă lucrezi la privat. Nu ai dreptul la concediu medical, nu ai dreptul la concediu de odihnă, nu poți întârzia la muncă, nu are cine să ia copilul de la grădiniță sau de la școală. Copilul stă mai mult cu bona și la televizor sau tablete.
    Înțeleg frustrarea tuturor când vine cineva și spune că toate probleme vin din faptul că părinții nu mai petrec timp suficient cu copiii și tehnologia întruchipează toate problemele comportamentale ale copiilor.
    Consider că un dascăl bun nu trebuie să îmi arate care sunt problemele. Datoria lui este să mă învețe să găsesc soluții. Acel articol era doar refularea unei frustrări.
    Iar niște părinți înțelepți nu ar trebui să se răzbune pe profesori pentru eșecurile lor ca părinți ai zilelor noastre sau pentru decăderea sistemului de învățământ. Dacă am fi deștepți ar trebui să cerem profesioniști în învățământ. Dar profesioniștii întotdeauna vin cu costuri suplimentare. Așa că în loc să cerem tăieri de salarii ar trebui să cerem măriri. Nu poți să vânezi pești mari fără momeala potrivită.

Milionarul, vaccinul și australienii

     De când sunt conștient de faptul că exist pe planeta asta și am început să înțeleg cam ce însemnă călătoriile în țările exotice, am aflat și faptul că dacă vrei să intri în unele țări ai nevoi de anumite vaccinuri obligatorii. 
     Eram copil când prin anii 80 am auzit adulții vorbind despre faptul că zidarii care erau trimiși pe șantierele din Africa urmau să fie vaccinați obligatoriu.
     Fascinant este că pe câțiva dintre acei zidari îi cunoșteam și deși au fost obligați să se vaccineze au trăit o viață lungă și prosperă ca a vulcanienilor din Star Trek. 

     Că acum este vorba despre un vaccin nou, o regulă nou apărută și despre un rachetist căruia banii i-au mâncat demnitatea, e altă poveste.
    Concluzia este că acei zidari aveau mai mult sânge în instalație și o coloană vertebrală mult mai verticală decât au mulți campioni sau oameni cu mulți bani ce se cred inteligenți. Zidarii s-au vaccinat fără gargară, au fost la muncă în Africa, apoi s-au întors și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți iar unii mai trăiesc și astăzi. După vaccinare nu le-a crescut nici un deget în plus, nu au făcut cancer și nici nu au fost sterilizați până la a treia generație.

    Mai jos prezint un exemplu destul de recent copiat de la MAE prin care se poate înțelege destul de clar că situația din Australia nu este singulară pe planetă și există multe alte exemple asemănătoare cu precădere în privința febrei galbene.

    Atenţionare de călătorie
    Data: 17.01.2018
    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români că Organizația Mondială a Sănătății, în urma evaluării situației internaționale cu privire la circulația virusului polio (supravegherea circulației de enterovirusuri și prevenirea apariției cazurilor de paralizie acută flască), a actualizat lista cu țările pentru care se cere obligatoriu vaccinarea antipoliomelită, astfel: Afganistan, Nigeria, Pakistan, Republica Democratică Congo și Siria.
    Rămâne obligatorie vaccinarea persoanelor care călătoresc dinspre Afganistan, Nigeria, Pakistan, Republica Democratică Congo și Siria. Aceste persoane nu au dreptul să părăsească teritoriul țărilor respective, indiferent de punctul de trecere frontieră (rutier, naval, aerian), fără documentele prin care se atestă vaccinarea antipolio.

    Deci dacă nu e vorba despre tenis, covid, sau milionari nu face nimeni valuri în Australia. Congo e Congo, ce ne pasă nouă de Nigeria! Cine rahat merge în Siria să joace tenis?
    Și vaccinul e obligatoriu când te întorci nu când te duci. Deci e ok, chiar omitem faptul că tot despre un vaccin obligatoriu vorbim.

    Mie mi se rupe de antivacciniști sau de vacciniști. Fiecare face ce vrea cu viața lui dar uneori trebuie să fim mai flexibili și să ne adaptăm indiferent ce sume de bani avem în conturi. Soarele nu se învârte nici în jurul nostru, nici în jurul unui campion mingicar plin de bani. 
    Până la urmă dacă vreau să fac afaceri în Congo îmi asum că la întoarcere voi fi obligat să mă vaccinez sau dacă sunt președinte de țară semibananieră și vreau să joc golf în Australia îmi asum că trebuie să mă vaccinez la intrare.
     Dacă nu vreau să mă vaccinez renunț la acele destinații. E simplu. 
     Sau dacă sunt un milionar arogant, arunc câteva zeci de mii de euro la trei spitale care tratează bolnavii de covid și apoi consider că mie nu mi se mai aplică legile muritorilor de rând. Patetic.
     De când li se acordă filantropilor privilegiul de a fi mai presus de lege? Adică așa, pe față?

     Nu mă interesează ce face jalnicul campion cu corpul lui, nu mă interesează dacă se vaccinează sau nu. Dar dacă vine la mine în vizită și regula din casa mea este să se descalțe la intrare, atunci va trebui să facă asta indiferent câți bani a donat el în conturile mele sau pentru cauze umanitare. E vorba de modestul bun simț.
    Dar el a vrut să fie războinicul luminii, vocea antivacciniștilor, apărătorul libertății.

     Îmi pare rău pentru palmaresul tenismenului. Putea să se retragă elegant. Își chema avionul personal care poluează într-o oră cât mașina mea în zece ani, pleca acasă unde cumpăra o țară ieftină ca România și își organiza propriul turneu de tenis ajutat de omologul lui român dar mai bătrân, care își conduce singur avioanele, la plural, că are mai multe. Că așa e în tenis. Păcat