miercuri, 27 septembrie 2017

Călărași, orașul paradelor moto

📽📽🎞📽📽📽🎞📽📽📽Ҝ24 septembrie 2017 - Călărași, Zilele orașului

 M-am trezit cu greu dimineață după doar patru ore de somn. Mi-am adunat adormit echipamentul și am coborât în spatele blocului unde Mihai și Mădălina mă așteptau gata pregătiți. Răcoarea zilelor de toamnă ne șoptea că va fi un drum zgribulit, dar cerul senin ne dădea speranțe pentru o zi caldă

Doar Mădălina părea să nu simtă nici răcoarea și nici oboseala dimineții. Pentru ea emoția primului drum mai lung și a primei parade la care participa ca pasager pe o motoicletă îi ținea de cald și o umplea de energie. Recunosc că eram invidios.

 Din fericire locuim în apropierea autostrăzii A2, așa că ieșirea din oraș a fost rapidă. Ne-am așezat la drum și am încercat să găsim o viteză confortabilă adaptată vântului lateral ce bătea ușor din dreapta.
 Autostrada era aproape goală și se mergea destul de potolit. Deși am depașit rareori 120 km/h am fost depășiți doar de câteva autoturisme.
 Nu o să-i înțeleg niciodată pe cei ce preferă drumul vechi. La întoarcere ni se recomanda de asemenea să venim pe drumul vechi.
 Recunosc că autostrada este plictisitoare, dar este mult mai rapidă și mult mai sigură. Pe drumurile ce trec prin sate pericolul pândește la tot pasul. Oricând iți poate tăia calea o căruță, un tractor sau un șofer ce iese de pe un drum lateral. Ce să mai vorbim de viețuitoare, de la vaci și cai până la câini și chiar copii. Sau am uitat așa repede cazul Sânzieni. Observ că motocicliștii care trăiesc mai mult sunt cei cu o memorie bună.
 Totuși drumul pe autostradă a fost frumos. Mi-a lăsat timp să verific mersul bătrânului meu CB fabricat în 1985.
 Foarte mulți m-au întrebat de ce am investit într-o motocicletă fără valoare. Le recomand să facă cel puțin o călătorie cu o motocicletă fabricată înainte de 1990. Sunt cu totul alte motociclete. Nu au ciclistica perfectă a motocicletelor din zilele noastre, motoarele nu merg atât de rotund și liniar. Practic pe o motocicletă veche nici o accelerare nu seamăna cu alta și virajele trebuie negociate cu grijă.
 Cu o motocicletă veche orice drum este o aventură. Ca să nu mai vorbim de emoțiile fiecărui rateu.
 Pe drumul dintre autostrada și oraș turațiile au început să scadă, iar emoțiile au crescut. Evident primul gând a fost să trec robinetul de benzină pe rezervă și din fericire asta a rezolvat problema, iar turometrul a revenit la valori normale. De data asta am avut noroc, dar au fost și situații în care doar demontarea carburatoarelor si curățarea acstora a rezolvat problema. Din păcate lipsa timpului nu îmi permite să fac călătorii prea lungi cu această motocicletă. Cu o motocicletă veche știi când pleci, dar nu știi când ajungi sau când te întorci. Deși majoritatea pieselor sunt noi, câteva sunt secund hand deoarece nu se mai fabrică. Deși întreținerea unei motociclete vechi este foarte costisitoare și cere mult timp, plăcerea și senzația oferită merită orice efort.

 Ajunși în oraș ne-am adunat acasă la Florică zis Problema sau Transalpu. Un membru de bază al clubului nostru care întotdeauna este bucuros de oaspeți. Am fost așteptați cu masa plină și multă bucurie. Revederile cu prietenii sunt întotdeauna plăcute.
 Printre discuții amuzante am admirat noul acoperiș de la terasa lui Florică unde cu siguranță vom face multe petreceri reușite.

A venit timpul să plecăm spre locul de întâlnire pentru paradă. Ne-am încolonat și am pornit.
 În lumea cluburilor moto se obișnuiește să intri cu grupul în locurile unde se adună motocicliștii. Asta așa, ca să-ți arați valoarea, cum se spune în limbajul subcultural.
Nu știu cum am reușit, dar ne-am cam fragmentat pe drum și s-a dus dracu Apariția noastră grandioasă. Nu știu cum fac alții, dar nouă nu prea ne reușește schema asta. Poate doar dacă ne strângem fix lângă intrare, dar noi suntem capabili și de acolo să intrăm în dezordine. Disciplina nu prea e punctul nostru tare. Probabil avem alte calități, altfel nu rămâneam uniți atâția ani.

 La locul de plecare în parada ne-am întâlnit și cu alți prieteni, dar și cu clubul Chopper Academy MC, organizatorul acestui eveniment. Am schimbat câteva vorbe cu ei și a urmat semnul de plecare. Momentul de început al unei parade moto este sublim. La început nu distingi nimic. Doar un mic murmur al motoarelor. Nu știi dacă auzi alte motoare ce vin la locul de adunare sau doar motoare ce se încălzesc.
 Apoi zgomotul creste către tine și lumea începe să se agite, mergând cu toții către motociclete. În final zgomotul devine uniform peste toată adunarea și primele motociclete pornesc către ieșire. Ne încolonăm și noi încercând să rămânem grupați. Evident că nu reușim, dar întotdeauna aceste încercări mă fac sa zâmbesc. Probabil că dacă am reuși nu am mai fi noi, ne-am transforma într-un altfel de club și nu cred ca ne dorim acest lucru. Au mai încercat diverse cluburi să ne explice ca nu e bine așa cum suntem, dar nu am reușit să înțelegem unde e problema. Noi ne simțim excelent în felul nostru de a fi.

 Parada a fost frumoasă, unitara și ordonată. Viteza de deplasare excelentă, adică nici rachetă, nici ca melcul. Astfel am avut timp sa le facem cu măna copiilor de pe trotuare, să îi salutăm pe cei care ne filmau cu telefoanele și în esență să facem un spectacol frumos pentru locuitorii liniștitului oraș Călărași.
 Până la urmă o paradă de motociclete este un spectacol frumos oriunde pe această planetă.
 Evident că traseul a fost lung, așa cum deja ne-am obișnuit, dar de data asta a fost o paradă reușită.

  Călărăși este probabil cel mai bogat oraș în parade moto din țara noastră. Clubul Chopper Academy MC a făcut o mică paradă la începutul sezonului, apoi a mai fost una la întrunirea acestora din vară, iar acum la jumătatea toamnei a mai fost una cu ocazia zilelor orașului.

 Ca în fiecare an, primăria a răsplătit efortul motocicliștilor cu mititei la grătar și multă voie bună, deși mulți dintre noi au preferat să-și cumpere o o pastramă de oaie, care, sincer, nu prea mergea fără o bere rece sau un vin aspru românesc. Dar desigur că băuturile alcoolice au lipsit din meniu.
 După ce ne-am potolit foamea, am făcut o scurtă plimbare până la Dunăre pentru a savura o cafea sau un ceai la restaurantul Monica.
 Nu am poposit foarte mult fiindcă un roi de viespi au făcut doua victime într-un timp scurt. Cum nu ne doream foarte tare să facem cunoștință cu acele temutelor creaturi, am încălecat pe o șa sau pe două în cazul celor ce aveau pasager și am pornit înapoi către oraș.

 Înainte de plecare am făcut o scurtă oprire la Club 31 pentru a ne lua la revedere de la membrii clubului Chopper Academy MC, probabil cel mai relaxat club din câte cunoaștem noi.
 I-am felicitat pentru parada reușită, ne-am hidratat pentru drum și am plecat înapoi către capitala noastră zbuciumată.

 Drumul de întoarcere a decurs fără incidente, iar bătrâna mea Honda a supraviețuit și acestui drum.
 Probabil că aceasta a fost ultima călătorie din acest an. Dar cine știe ce ne rezervă viitorul.
 A fost o zi plăcută petrecută alături de oameni simpatici, relaxați și plini de voie bună. Nu am simțit nici un semn de încordare în jur și nici atitudini forțate. Poate totuși viitorul va aduce o atmosferă prietenoasă în comunitatea nostra agitată. Să rămânem optimiști, totuși.


joi, 21 septembrie 2017

Sfârșit de sezon cu parcurs tragic

(sursa: poză proprie, accident 2016 București)

 Toată suflarea motocicliștilor din țară, adică cei care încă mai respiră, au tras concluzia că acesta a fost cel mai sângeros sezon moto din ultimii ani.
 Evident că nimeni nu observă că acești ultimi ani au fost și cei mai săraci ani în campanii anti-accidente dedicate motocicliștilor.
 Majoritatea campaniilor de până acum dedicate siguranței rutiere pe segmentul moto au fost demarate de către cluburi. Și aici nu mă refer la marșuri, fiindcă au fost câteva. Vorbesc de campanii ceva mai ample care să includă discuții cu autoritățile, emisiuni televizate și implicarea pe cât posibil a școlilor de șoferi.
 Știu că sunt mulți care consideră aceste campanii pierdere de vreme și care se înșeală foarte tare.
 În urma statisticilor se vede clar creșterea numărului de accidente după îngroparea Asociației Motociliștilor. Și asta nu o spun eu, o spun autoritățile.

 Cu doi ani în urmă întâmplator m-am întâlnit cu unul din colaboratorii Asociației Motocicliștilor din cadrul Brigăzii de Politie Rutieră. Concluzia pe care mi-a transmis-o a fost foarte clară. Numărul accidentelor este în creștere depășind creșterea numărului de motocicliști prezenți în trafic. Rugămintea lui a fost să reîncepem campaniile dedicate siguranței rutiere a motocicliștilor.

 O bună țintă erau elevi de liceu care deveneau în scurt timp participanți la trafic. Acele campanii erau concentrate pe termen lung, iar întreruperea lor a fost o mare greșeală.
 Pentru a realiza această campanie a fost și este nevoie de colaborarea organizațiilor de motocicliști, iar cele mai numeroase asemenea organizații sunt cluburile de motocicliști. Problema actuală este că deși cluburile moto s-au înmulțit, acestea sunt preocupate mai mult să demonstreze altor cluburi că merită acest statut.
 Foarte mulți motocicliști, indiferent că sunt membri ai unui club moto sau nu, sunt afiliați altor organizații care uită în repetate rânduri în ce țară trăiesc. Majoritatea privesc spre realitate doar în situațiile când le mor prieteni în măcelul șoselelor. În acele clipe tragice toți vor să facă ceva, vor să astupe durerea simțită cu acțiuni violente țintite către participanții la trafic care au produs suferința lor și a familiilor îndoliate.

 Această răbufnire ține până la următoarea petrecere cu prezență obligatorie organizată de un club moto. Atunci cei îndurerați se moblizează într-o direcție care nu va îndepărta pericolul șoselelor din țara noastră, dar va arăta altora ce club adevărat sunt ei. Sigur se vor simți uniți într-o cauză comună, doar că plimbările în grup, petrecerile și întrunirile nu vor rezolva problema care ne clasează pe primul loc la mortalitatea rutieră din Uniunea Europeană.

 În perioada de activitate a Asociației Motocicliștilor numărul accidentelor în care erau implicate motociclete scăzuse cu un mic procent. Procentul era mic, dar dacă acest procent reprezenta viața unui singur motociclist, tot reprezenta o victorie.  Acel procent a reprezentat munca a sute de oameni și a zeci de cluburi moto pe o perioadă de un an.
 Această muncă nu a fost tot timpul frumoasă. Nu am mers mereu cu motocicletele în parade cu soarele deasupra căștilor. În cele mai multe cazuri s-a fost mers cu mijloacele de transport în comun, prin zăpada sau cu motocicletele prin ploaie. Si toate astea fiindcă aveam o treabă de făcut pentru care nu ne plătea nimeni. Nci nu era nevoie, o făceam pentru noi și pentru prieteni și cunoscuții noștri, pentru o mică șansă la viață.
 Cam asta ar trebui să facem toți permanent. Să muncim ca să nu ne mai moară prietenii. Să muncim pentru viața noastră. Le datorăm asta celor care au murit, să sacrificăm plimbări și petreceri pentru acel nenorocit de procent mic ce poate să reprezinte viața noastră sau a unui prieten drag.

 Dacă vrem sa facem cu adevărat să conteze trebuie să ne implicăm cu toții în campanii cât mai dese. Sa ne implicăm împreuna cu familiile noastre, cu prietenii nemotocicliști și cu toate resursele de care dispunem. În aceste campanii ar trebui să se implice rudele și prietenii celor uciși pe șosele de indiferența noastră, a tuturor.
 Ar mai fi nevoie și de renunțarea la orgoliile dintre noi și să luptăm fără să ne intereseze cine organizează o campanie de prevenire a accidentelor și fără sa ne pese cine își asumă meritele. Poate învățăm și noi că în asemenea situații cel mai important este rezultatul.

 Ar trebui să ne punem toți întrebarea unde se va ajunge? Dacă am ajuns la performanța de a culca cinci motociclete deodată, am depășit deja celebra afirmație - Nu te-am văzut. Deja suntem la afirmații de genul: - De ce nu ai frânat când ai văzut că mă bag?

 Foarte mulți dintre noi cei care am rămas în viața și care am învățat din greșelile altora am ajuns la performanța de a ocoli șoselele periculoase cum sunt DN1, DN1A, Valea Oltului sau șoseaua ce duce la Buzău. În cazul în care suntem totuși obligați de împrejurări să mergem pe acele drumuri o facem cu maximă prudență, evitând orele târzii.

 Deși este adevărat că infrastructura noastră rutieră facilitează producerea de accidente, totuși latura umană are cea mai mare vină în carnagiul de pe șosele.
 Nu suntem singura țară din lume unde infrastructura lasă de dorit dar suntem printre puținele țări care au ridicat la rang de sport național  indisciplina rutieră.
 Aud tot mai des vorbindu-se despre lipsa de sancțiuni sau vina legilor prea blânde. Multi sunt de părere că civilizația se face cu forța. Eu consider că doar animalelor li se face educație cu forța. Rămân la părerea mea, că am depășit acest stadiu și că putem rezolva această problemă prin explicarea pe înțelesul tuturor a implicaților dezastruoase la care duce circulația iresponsabilă pe șosele.

 Admirăm tacit rezultatele la care au ajuns țările pe care le numim civilizate. Am urmărit cu atenție mișcarea motocicliștilor francezi care au blocat circulația metroului parizian pentru a demonstra cât de utila este circulația pe două roți. Probabil că românii s-ar fi întrebat cine organizează manifestația, cine își asumă meritele, cine iese în față și evident ne-am fi gândit că nu are rost fiindcă oricum nu se rezolvă nimic.

 Mai avem și cluburile care de atâtea orgolii nu li se poate cere să fie unitare, dacă ținem cont de faptul ca nici măcar între ele nu pot rămâne unite. Ca să nu mai vorbim că nici măcar întregi nu reușesc să rămână. Multe dintre ele se rup în cluburi mai mici sau chiar dispar cu totul fiindcă românul nu își poate asuma răspunderea de a munci fără să câștige nimic. Mulți întreabă ei ce câștigă dacă intră într-un club. Oare cluburile franceze au participat la acțiunea din Paris? Oare și la francezi cluburile stau deoparte fiindcă membri lor se cred invulnerabili?

 Trebuie să înțelegem că dacă nu ne cerem drepturile, nimeni nu ni le va da din mărinimie. Se spune că dacă copilul nu plânge, nu primește mâncare. Nu trebuie să așteptăm ca alții să se gândească la noi. Oamenilor trebuie să li se explice ce greșesc și unde greșesc fiindcă unii nu au timp să se gândească singuri, iar alți nu au capacitatea să o facă.

 În primul rând trebuie sa ne gândim singuri la siguranța noastră fiindcă nu o va face nimeni.
 Dacă nu ne vom face auziți, vor continua să ne accidenteze câte cinci deodată, iar în acest ritm ne va veni și nouă rândul foarte rapid să ajungem un simplu contur făcut cu creta pe asfalt. Să nu uităm mesajul unui martor: "I-a luat pe toți 5 ca pe popice!"