luni, 25 iulie 2016

Carpele discordiei motociclistilor.







     Cluburile moto din țara noastră au apărut de puțin timp. Practic nu putem vorbi despre o istorie a cluburilor moto românești. Acest lucru se întâmplă astfel deoarece pe vremea regimului comunist erau interzise asocierile între oameni, la fel și întâlnirile în grupuri mai mari de trei oameni.
     Așa că cluburile moto în România au apărut acum aproximativ 15 ani si au fost cluburi suta la suta românești. Cluburile nou apărute aveau vagi influențe din cluburile străine, inspirate din filmele americane și deoarece majoritatea aveau personalitate juridica, nu existau diferențe între cluburi. 
    Abia după 3-4 ani de la apariția primelor cluburi românești au apărut și cluburile străine, ce au înființat filiale în țara, denumite chaptere, conform influențelor americane.
     Cam în aceeași perioadă cu intrarea cluburilor străine în țara noastră a început să se facă diferența și între cluburile autohtone. Au apărut primele MC-uri, adică morcycle club urmate de RC-uri, riding club si restul cluburilor care au rămas așa cum se înființaseră, fără un specific anume si fără sa capete influențe străine în modul de organizare.
     Chiar dacă unele cluburi aveau reguli interne mai stricte si luaseră titulatura de MC-uri, încă nu apăruse o diferența în comunicarea cu restul cluburilor RC sau fără titulatură. Toata lumea era prietena cu toata lumea. Cluburile se ajutau între ele la diferite acțiuni fără a ca unele cluburi să fie mai importante ca altele.

     Apoi prin anul 2012  au apărut mai multe cluburi străine ce și-au făcut chaptere în Romania. Au apărut MC-uri cu pretenții de teritorialitate și dominație peste alte cluburi. Unele cluburi se pretind cluburi dominante în orașele în care activează. Adică au pretenția ca un club nou ce se înființează pe teritoriul lor să le ceară acceptul la înființare.
     Apariția cluburilor străine în țara noastră a coincis cu apariția serialului Sons of Anarchy. Acest serial a dus la apariția unui mare număr de cluburi și clubulețe, spre disperarea cluburilor MC.
     Există cluburi ce nu acceptă înființarea altor cluburi pe teritoriul lor, chiar si RC fiind, decât dacă acestea le poartă culorile și devin cluburi support. Adică cluburi subordonate clubului dominant.
    Cluburile support sunt obligate să îndeplinească ordinele clubului dominant și în general să facă muncile mai grele, paza pe la petrecerile clubului dominant, curățenia și debarasarea meselor. Munci destinate în general Prospecților, adică celor care aspiră să intre într-un club de motocicliști.

     RC-urile care acceptă această dominație o fac cu scopul de a deveni cândva chappter al clubului dominant sau măcar să devină MC support. Într-un fel acele cluburi sunt în probe adică tot un fel de prospectaj.
     Deci există și cluburi MC subordonate cluburilor dominante. Acestea sunt cluburile de unde clubul dominant își recrutează membri. De asemenea, MC-urile support acceptă statutul de subordonat în unele cazuri, tot cu scopul de a deveni chapter al clubului dominant sau ca unii membri să ajungă membri in clubul dominant. Deci revenim la prospectaj iar muncile pe care trebuie să le fac sunt și niște probe de loialitate pe lângă faptul că sunt utile clubului dominant.

     În toate cazurile de mai sus se cam pierde sentimentul de libertate oferit de sportul pe doua roți, se pierd prietenii de o viața și se pierde esența ce definea cândva un club moto românesc.

     Inițial cluburile moto în țara noastră au apărut ca urmare a prieteniilor legate în jurul motocicletelor.     Un grup de prieteni se cunoșteau întâmplător sau nu și începeau să se plimbe împreună. În grupul respectiv se remarca un lider, un organizator mai destoinic și grupul căpăta o denumire asociată ori cu numele liderului, ori cu zona în care locuiau membri.
 Grupurile încep să se întâlnească între ele și așa au apărut primele întruniri. Ca să se identifice între ele, grupurile încep să poarte anumite însemne. Practic identificarea cu unul din acele însemne te recomanda ca om de încredere pentru oricine cunoștea semnificația acelor însemne. Grupurile erau foarte exigente cu oamenii pe care îi acceptau. 

     De ce am scris aceasta scurta istorie? Pentru ca astăzi a început să se piardă esența acelor însemne. Cluburile MC au aderat la regulamentele cluburilor MC străine și în majoritatea cazurilor le interpretează greșit. Scopul interpretărilor agresive ale regulamentelor este probabil de a se identifica in mare drept cluburi dominante pe zona lor. Totuși din 2012 până în 2022 nu avem încă un club dominant bine definit la nivel național. 

     Am scris acest text ca urmare a unei întâmplări povestite pe facebook de către un participant la o întrunire a clubului Seawolves MC de la Constanța.
     Povestea se refera la o întâmplare cu un motociclist ce avea scris pe o vestă un text sub forma siglelor MC. Adică un text sus, un desen la mijloc și un alt text sub desen. Acesta este celebrul patch din trei piese interzis oricui nu face parte dintr-un club MC recunoscut de celelalte cluburi MC.
    A fost un mare scandal pe seama acelui om care purta o vestă cu patch-ul din trei piese.

     Trebuie știut că fiecare club MC, conform regulamentelor, trebuie să își apere culorile, adică patch-urile cu prețul vieții, că trebuie să își apere teritoriul și nevoile și neamul, dar dacă povestea cu omul cu vesta a fost adevărată, deja se exagerează. Este știut faptul că în alte țări dacă un om care nu face parte dintr-un club MC este prins de către membrii unui club MC că poartă însemne asemănătoare unui club MC acel om poate fi deposedat de acele însemne sau chiar mai rău. Să sperăm că nu se va ajunge și la noi la asemenea situații.
     De ce am o îndoială în privința adevărului în această poveste? Pentru că în ultimul timp de când cluburile străine au venit în țara noastră, este dificil să mai ai încredere în cineva. Oameni cu care ai petrecut timpul ani la rând, cu care te-ai ajutat în momente grele, au uitat de prietenie doar fiindcă au intrat într-un MC.
     Am ajuns în situația în care dacă un membru al unui MC pretinde ca îți este prieten, te îndoiești de intențiile lui. Ruperea unor prietenii vechi poate fi un test de loialitate pentru a fi primit în anumite MC-uri.

     Viața moto a luat o cale greșita. Înainte la întrunirile moto te duceai cu inima deschisă și fără nici o teama. Acum nu te mai poți îmbrăca cu haine de o anumită culoare fiindcă dacă nimerești din greșeală o culoare a unui club MC rival unui alt MC prezent la acea întrunire se poate lăsa cu scandal.           Organizatorii au ajuns sa îți recomande la intrare să dai jos vesta doar fiindcă la întrunirea lor participă un MC căruia nu îi place vesta ta.

      Înainte organizatorii garantau siguranța tuturor participanților la întruniri. Intrai fără frică și orice altercație era imediat aplanată de către organizator. În caz de că apărea o problemă regula era să te adresezi organizatorului iar acesta avea obligația să aplaneze cât mai imparțial conflictul. Dacă încercai să îți rezolvi problema pe cont propriu în mod agresiv, erai imediat evacuat din cadrul întrunirii. Așa erau regulile atunci.
     Ajunsesem la nivelul la care la întruniri nu existau conflicte. Era ceva de vis. Nimeni nu tura motocicleta noaptea, muzica avea o oră decentă la care se oprea, motocicletele erau păzite permanent, la fel și incinta pentru corturi. 

      În prezent am ajuns să îți fie frica sa mai mergi la anumite întruniri. Organizatorii din frica de a nu se certa cu anumite MC-uri ajung să te dezbrace la intrare de toate hainele ce ar putea provoca reacția agresivă a acelor MC-uri.

     Frica ce îi face pe organizatori să sufle și în iaurt face ca unele întruniri să nu mai fie atrăgătoare. Poate că asta si urmăresc unele MC-uri. Să coboare nivelul întrunirilor și astfel să rămână doar cele agreate de acele MC-uri, mai ales că avem întruniri foarte frumoase organizate de către RC-uri. Până la urmă concurența nu place nimănui.
     Teama că ai putea deranja un MC te face sa te gândești de două ori înainte să pui o vestă pe tine sau să te apuci să faci o întrunire.
     Am auzit de cazuri în care membrii unor MC-uri au agresat niște persoane fiindcă purtau celebrul patch din trei piese cu sigla serialului Sons of Anarchy sau cu a unei trupe de muzica.
     Mi se pare puțin jenant să îți umfli mușchii la un om ce poarta un costum de carnaval și care nu are cum sa înțeleagă ce ai cu el.

     Aici consider că cluburile moto au interpretat greșit regulamentele cluburilor străine. Să spunem că ar fi ok sa pretinzi explicații de la un GRUP ce poartă aceleași însemne și sunt scrise sub forma cluburilor MC. Dar în nici un caz nu poți avea pretenții de la oameni care nu au nicio legătură cu motociclismul să înțeleagă semnificația acelor însemne.

     Majoritatea motocicliștilor înțeleg că se fac anumite sacrificii să faci parte dintr-un club moto și că nu  e normal să se îmbrace toată lumea ca tine. Dar când individul nu face parte din lumea moto, și nu e motociclist, îl lași în pace sa fie fericit cu serialul lui. Chiar dacă e motociclist, dar nu e "organizat" ca și club și își pune el pe vesta o aiureala din care se vede clar că nu a putut face față sau nu s-a putut integra într-un club, îl ignori sau cel mai bine faci mișto de el. Îl faci din vorbe să își dea singur vesta jos. Nu mi se pare onorabil ca un club moto să își arate mușchii în fața unor habarniști sau a unora care nu au făcut față prin alte cluburi și acum se cred lupi singuratici.
     Ca o paranteza, când aveam 14 ani am primit vesta din imagini, adusă din Italia, ce avea pe spate un patch din trei piese. Am purtat-o aproape 10 ani, de când am primit-o până când am primit vesta unui adevărat club de motocicliști.
     Mergeam cu acea vestă pe mine mai ceva decât port astăzi vesta clubului din care fac parte. Am aparat acea vesta cu preț de sânge când au vrut sa mi-o ia minoritarii.
     Cum ar fi fost sa dau în acele vremuri de un grup de motocicliști care să îmi taie vesta fiindcă nu am voie sa o port. Adică niște membri de MC să bată prin Vama Veche un puști de 14-15 ani fiindcă are vesta cu patch din trei piese cumpărată din comerț din Italia, iar sigla de pe spate este sigla producătorului.
     Recunosc că mergeam cu vesta pe bicicletă și mă imaginam membru de club moto cum văzusem eu în filme. Nu avem habar ce însemnă MC și nici nu mă interesa. Mă simțeam dur si asta era tot ce conta. Si totuși nu cred ca meritam sa fiu bătut și dezbrăcat din această cauza.

    Consider că cluburile moto românești ar trebui să își reconsidere poziția în lumea motociclismului din țara asta.  Nu este chiar o tragedie dacă apare unul cu o vestă aiurea. Până în anul 2012 nu interesa pe nimeni cu ce te îmbraci. Cluburile autohtone nu aveau pretenții de teritorii și alte bălării de genul ăsta.       Aveam vestele pe noi ca să știm că suntem între oameni serioși ok. Nu făceam ca politicienii români care inventează reguli mai zeloase decât directivele europene sau le sucesc în interesul lor.

     Au mai fost și alte cluburi străine în țara asta. Așa cum au apărut așa au și dispărut. Nu-i ușor să fii membru într-un club în țara asta. Cluburile străine au mari pretenții de la membri lor, iar în Romania e mai greu cu banii când cotizația la club este cat un salariu mediu, iar timpul este ocupat cu munca.

     Părerea mea este că mulți motocicliști vor începe să ocolească anumite întruniri unde organizatorii nu mai sunt capabili sa le ofere protecția necesară unei distracții liniștite. Nimeni nu se duce la întrunire să stea încordat că ar putea deranja involuntar pe cineva, iar organizatorul sa nu aibă potența necesară să te apere și sa ia masurile ce se impun prin regulamentul întrunirii. Adică sa îl dea afară pe cel ce a pornit scandalul și să aplice fără discriminare regulamentul întrunirii.

     Se vede deja că anumite persoane sau cluburi beneficiază de tratament preferențial. Și e clar că organizatorii îi protejează sau le e frică să aplice regulamentul în toate cazurile.
     O alta varianta este ca în regulamentul afișat să se specifice clar care cluburi nu au dreptul să intre la acea întrunire, ce culori nu ai voie să porți la haine și ca nu ai voie cu veste de carnaval cum sunt cele cu Sons of Anarchy, lupi singuratici fără club sau alte trupe de muzica.
 E oarecum înjositor să bați un drum lung pentru a ajunge la o întrunire, iar acolo să te trezești dezbrăcat doar fiindcă ai pe spate o broderie ce ar putea deranja pe cineva. Să nu mai vorbim când te duci la cluburi cu care ai fost cândva prieten, nu ai avut nici o supărare cu acel club si ești tratat ca și când nu te cunosc sau te cunosc si te pun sa te dezbraci.

 Astfel anumite întruniri vor ajunge sa fie ocolite de multe cluburi. Și așa cum am mai spus în repetate rânduri, cluburile fac muzica în lumea moto. Adică cluburile vor ocoli anumite întruniri împreuna cu toți cei ce gravitează în jurul acelor cluburi.

 Toate întrunirile din țara noastră sunt organizate de cluburi autohtone în afară de cea a clubului Trust. Poate cluburile autohtone fac un efort și își amintesc că au fost mulți ani sprijinite pe bază de prietenie. Chiar dacă au ajuns mari și puternice, cluburile să nu uite că au fost mici și prietenoase, iar ca să primești respect trebuie să oferi respect. Respectul nu se poate impune, acesta se câștigă cu multa muncă și se pierde rapid.

Sper că toate cluburile știu ca forța unui club nu este reprezentată de numărul de membri cât de calitatea acestora.

   

32 de comentarii:

  1. Super tare ,din pacate ai mare dreptate.Acum cativa ani am fost invitat la o petrecere ,prima la care mergeam cu sotia,in fine dupa vre-o 300km am ajuns,toate bune si frumoase ,am facut parada si cand sa ne intoarcem.......... ma asteptau 5 baieti de la Hells . Tocmai eram pe punctul de a-mi da tricoul jos (vesta o dadusem) sa intru in piscina ca era o caldura de cum numai in Romania intalnesti in zilele de vara.M-am dus la ei sa vad care le e vrerea, in fine dupa multe discutii fara rost cum ca Hells detine autonomia in ceea ce privesc cluburile din Romania ,ei fiind club dominant(asa pretindea presedintele lor pe Romania),am fost rugat sa-mi dau jos tricoul si vesta pentru ca la petrecerea i ncauza ei sunt cei care dicteaza cine intra si cine nu .....drept urmare l-am chemat pe tresedintele care mi-a facut invitatia si l-am intrebat daca este la curent cu ce se intampla,mi-a spus ca ar fi bine sa-mi dau jos "culorile" sa nu am probleme ...drept urmare ,m-am suit pe motocicleta si am plecat .Am plecat deoarece am considerat ca cei la care am fost invitat au dat dovada de lasitate (avand in vedere ca am fost INVITAT ).Pentru cei care nu stiu ,cand inviti o persoana la tine la petrecere ESTI RASPUNZATOR de ceea ce se intampla cu acea persoana. La un club care se respecta OASPETELE ESTE INTANGIBIL. Cei de la ORAVITA au dat demonstrat ca sunt niste pizde cu motoare (imi cer scuze fata de limbaj) . Dar nu toti de la Oravita ,drept urmare uni dintre baieti au considerat ca ceea ce a facut presedintele lor nu-i caracterizeaza si si-au facut un alt club >Aquilas Oravita> un club care are tot ce-i trebuie pentru a fi un adevarat club . Cam asta e una din povestile mele .

    RăspundețiȘtergere
  2. Prima oară când am auzit de evoluțiile astea, i-am spus persoanei care mi le-a povestit că aici va fi în curând competent DIICOT-ul, fiind vorba de un început de crimă organizată.
    Rămân la aceeași părere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca te uiti mai bine ai sa vezi ca ........marginea.... Romaniei e ocupata de MC.urile de afara,stii dece ??? :D
      Ai sa vezi ca formeaza un cordon din Turcia pana-n Germania ...........stii dece ? :D Asta asa ca sa-ti dau de gandit oleaca.

      Ștergere
  3. Din pacate ceea ce povestesti tu se intampla in toate domeniile, mereu exista unii "mai organizati" ca ceilalati, "mai smecheri", mai "statutari". Si de aici ideea de hobby si de bucurie si de placere dispare

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu nu imi fac prea multe griji ca o sa dispara placerea de a fi motociclist. In fond nu e obligatoriu sa faci parte dintr-un club moto ca sa fii motociclist.
    Pana la urma sa fii intr-un club moto este doar o forma de organizare. Legea protejeaza dreptul la libera exprimare si libera asociere in tara noastra.
    Legile MC-urilor spun ca nu esti MC daca implici justitia oficiala in conflicte. Dar aceste reguli se aplica doar celor care vor sa se joace de-a MC-ul.
    Cand esti o asociatie legal infiintata care o poti denumi RC, MF sau nu o denumesti in nici un fel si te intitulezi club moto doar asa ca sa dea bine, in mod normal un MC, nu ar trebui sa te bage in seama.
    Ok sa spunem ca ei au un fel de drepturi asupra minunatei sigle din trei piese. Ok sa spunem ca unii se cred cluburi dominante. Ei bine, de ce ai vrea sa fii asociat cu unii dintre ei? Daca te tin puterile poti face o legenda din sigla ta fara sa fii nevoit sa copiezi siglele altora.
    De exemplu sigla clubului din care fac parte a fost creata in asa fel incat sa fie total opusa ideilor de MC. Clubul ale reguli total opuse regulilor de MC. Ma refer la MC-urile 1%. Si totusi fara sa copieze siglele cluburilor MC clubul din care fac parte este respectat de toate cluburile mai putin cateva MC-uri.
    Nu am nimic cu MC-urile 1% chiar daca nu le inteleg scopul. Dar la fel nu inteleg nici galeriile de fotbal.
    Dar ca si in cazul galeriiilor de fotbal incerc sa nu interactionez prea mult nici cu cluburile 1%. Asa cum nu merg in barurile unde merg microbistii la fel o sa ocolesc si intrunirile unde merg anumite MC-uri.
    Ma interesez la organizatori daca in locatia respectiva vin microbisti sau MC-isti si gata.
    In cazul in care nu ma pot interesa si ajuns acolo gasesc oameni care nu imi plac ori plec ori raman dar nu mai merg alta data.

    Adica nu vad o mare problema in faptul ca la unele intruniri esti pus sa dai jos anumite obiecte vestimentare. Nu esti obligat sa mergi la acele intruniri. Sunt atat de multe intruniri frumoase incat nu am eu timp sa merg la ele. Intruniri facute de cluburi verticale unde te poti simti bine chiar daca nu au scene de mii de becibeli.

    Oricum organizatorii de intruniri se vor adapta la cerintele participantilor. Asa a fost de la inceput.
    La primele intruniri din tara noastra se turau motoare, ieseau scandaluri, muzica tare pana dimineata si nu te puteai odihni pentru drumul lung. Au aparut discutii, multi nu au mai mers la acele intruniri si organizatorii aveau mult de pierdut.
    Unele intruniri au disparut au aparut altele noi adaptate la nevoile participantilor.
    Asa va fi si acum. Asa ca nu e nici o panica. Dar discutiile sunt necesare de preferat fara injuraturi si fara sa aruncam cu noroi in organizatori. In fond este petrecerea lor si o fac cum cred ei de cuviinta sau cum le dicteaza interesele. Noi ca participanti ne spunem civilizat parerea. Daca organizatorii or sa ia in seama parerile noastre e bine. Daca nu ii intereseaza parerea noastra avem multe intruniri de unde putem alege.

    RăspundețiȘtergere
  5. Totul e sa nu existe presiuni prea mari ca intrunirile ok sa nu mai existe deloc. Atunci ar fi chiar pacat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dincolo de cele povestite de tine, mai e ceva care ma deranjeaza cumplit. Cativa amici au ajuns sa ma roage sa nu spun cuiva ca s-au intalnit cu mine sau ca ma ajuta cu ceva, pentru ca sunt independenta si pentru ca prestez servicii pentru diverse cluburi si pot fi vazuta ca spion si ei ca informatori. Altii ma roaga sa nu tag-uiesc poze cu ei ca nu au voie sa apara ca au fost in alte iesiri.
    E o panica si o frica incredibila. Au luptat oameni sa scape de securitate si acum din disperarea de a avea o vesta pe eu si a se crede gigi duru , accepta sa fie urmariti, cenzurati si ingraditi.
    Din partea mea e o cretinatate tot ce se intampla si o idiotenie ca se accepta, dar vine din frustrarea romanilor si va dura mult in timp.

    RăspundețiȘtergere
  7. E destul de dificil sa fie ingradita libertate cluburilor de a face intruniri cand vor. In era internetului oamenii pot fi anuntati foarte usor cu privire la un eveniment. Se poate intra doar pe baza de invitatie si cine nu este dorit nu are cum sa intre.
    Mi-a placut enorm modul in care cei de la Free Riders au scanat invitatiile de la intrunirea lor cu telefoanele mobile. Viata in zilele noastre este guvernata de tehnologie, de inovatie. Unele intruniri pot fi tinute secret si ar da un aer mai interesant. Dar sper sa nu se ajunga pana acolo.

    Si eu am o mirare cum accepta unii oameni ingradirea libertatii mai ales dupa ce au trait-o in perioada comunista.
    Pe de alta parte, cei din generatia mea sunt ultimii motociclisti care nu pot accepta nici un fel de cenzura fiindca au trait-o din plin in epoca de aur a comunismului.
    Dupa noi vine o generatie mult mai moale care este mai usor de supus si de intimidat. O generatie mult mai speriata ca noi, care cauta protectie si stabilitate.

    Dar in fond fiecare isi traieste viata cum crede de cuviinta. Daca poti accepta ca cineva sa iti dicteze unde sa mergi si cu cine dar mai ales daca esti fericit cu acest fel de viata e treaba ta. Conditia este sa nu imi ceri si mie sa fac acelasi lucru chiar daca impartim aceleasi pasiuni, purtam haine asemanatoare, suntem organizati in grupuri asemanatoare si mergem pe drumuri paralele.

    Multi motociclisti cauta libertatea suprema in motociclism si libertatea spirituala in modul vestimentar. uneori vestimentatia poate sa coincida cu ce a vazut fiecare in filmele din copilarie.
    Unii o interpreteaza ca si cand ai dori sa copiezi un stil de viata prin acea vestimentatie. Acest lucru este total gresit. Putini sunt cei care isi doresc un stil de viata depasit. De ce as dori sa traiesc cum traiau motociclistii din cluburile englezesti si americane acum 50 de ani?
    Acei motociclisti de acum 50 de ani aveau motivele lor sa traiasca intr-un anumit fel. Cluburile moto erau adaptate societatii din acele vremuri. Mi se pare putin gresit sa te ghidezi in zilele noastre cu regulamente vechi de 50 de ani. Dar cum spuneam fiecare isi face singur alegerile cu conditia sa nu incerce sa ma oblige si pe mine sa fac aceleasi alegeri.

    E ok sa purtam niste discutii dar cu conditia sa nu ii judecam pe cei de langa noi. Poate ca au ei motivele lor sa faca anumite alegeri.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ca tot ai adus aminte de intrunirile celor de la Trust ... Am fost pe la ei la intruniri acum ceva ani in urma... Cu participare a unor membrii grei ai clubului lor, veniti de prin Germania.. etc ,chiar si din America erau 2...
    Ghici ce ? Nu m-am simtit niciodata privit , deranjat... sau sa se vb in spatele meu ... Si nici nu am auzit pe nimeni sa se planga de probleme. Oamenii aceia stiau ce inseamna RESPECTUL, pentru ca intai il ofereau si apoi asteptau sa il primeasca...
    La Romànica noastra plina de ... Marutzi, Simone Gherghe si alte aberatii nu ai cum sa ai pretentii...

    RăspundețiȘtergere
  9. 0zzy ...sa-mi bag toata putza...asta in primul rand :)

    in ultimul rand as zice ca prietenii sunt prieteni intotdeauna indiferent de cluburi sau noncluburi, dar asa prieteni fiind fiecare e pe drumul lui

    te tzucka nutz ;)

    RăspundețiȘtergere
  10. Felicitari pentru articol, Cosmin.
    Mai este o treaba foarte interesanta si in acelasi timp foarte dezamagitoare aceea ca daca nu ai vesta, nu esti om. De cand am parasit clubul din care faceam parte din varii motive, dar si ca nu ma mai regaseam in aplicatiile lui si nu mai port nicio vesta, nu mai sunt cunoscut de nimeni. Este o dezamagire destul de puternica pentru mine pen'ca timp de niste ani te saluti cu alti membri din alte cluburi, stai cu ei la baute, party-uri, va ajutati reciproc, iar in momentul in care nu mai ai acel obiect vestimentar nu te mai cunoaste nimeni. Este frustrant si deranjant din punctul meu de vedere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fram man, nu trebuie sa pui la suflet. Nu e vorba ca oamenii nu te mai cunosc dupa ce dai vesta jos. Pur si simplu nimeni nu are cum sa tina minte atatia oameni. Cand ai vesta pe tine esti salutat fiindca asa se saluta vestele. Eu ma mai intalnesc cu oameni care nu au vestele pe ei ii salut dar nu stiu cum ii cheama sau de la ce club sunt chiar daca uneori am mai baut cu ei la intruniri.

      Ștergere
  11. Domnilor totul pleca de la Prietenie și Respect oricum nu trebuie sa generalizam .... pot sa zic ca în clubul din care fac eu parte încă sa se tine legătura cu foști membri ..încă ne ajutam intre noi chit ca mai purtam vesta sau nu...iar nu în ultimul rând sa nu uitam ca totuși suntem in Romania...iar caracterul nostru balcanic nu prea se pretează pe regulamentele M.C internaționale.

    Cat despre veste și însemne etc...eu va întreb de ce nu purtam toți însemne de ex...militare, decorații..etc? In fine asta nu înseamna sa te duci la om sa dai cu el de pământ și sa îl dezbraci...te duci frumos la el ii explici ce înseamna acele însemne pt restul lumi și cum sunt percepute, după acea e treaba lui ce decide. Eu personal acum ceva timp m-am întâlnit în Cora Militari cu un tip care avea vesta S.O.A cu patch din 3 bucăți. asa ca m-am prezentat și l-am invitat la o bere și i-am explicat frumos cum sta treaba cu patch-ul și ne-am despărțit prieteni. In legătura cu faza povestita de FRAM ca după ce nu mai ai vesta nu te mai cunoaște nimeni, îmi aduc aminte ca acum câțiva ani dacă era cu motorul tras pe dreapta având un defect se opreau alți motocicliști care te întrebau dacă poate sa te ajute ce sa întâmplat etc...acum câți dintre noi mai fac asta...deci RESPECTUL se câștiga nu se impune.

    Nu patch-ul te definește... tu ca om îl definești.

    RESPECT

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai mare dreptate cu faptul ca nu ne incadram la regulamente MC. Nici ca natie si nici financiar.

      Explicatia cu insemnele militare am mai primit-o dar e subtire.
      Adica daca te duci in Vama Veche jumatate dintre turisti sunt imbracati cu haine militare. Se vand la taraba haine militare unele cu grade cu tot. Sunt haine militare din alte tari. Se gasesc de vanzare si la magazine in Bucuresti la kaki si altele.
      Nu sunt identice cu hainele militare romanesti asa ca nu e interzis sa le porti.
      Asa si cu vestele. Daca il gasesc pe unul cu vesta ca a mea il iau la o discutie. Daca are doar o vesta cu SOA de exemplu e treaba lui.
      Asa mi se pare mie logic. Asemanator nu e egal cu identic.

      Si crede-ma ca si acum opresc motociclistii daca te vad pe marginea drumului. Problema este ca motociclistii noi aparuti nu prea stiu ca este politicos sa te opresti cand vezi un alt motociclist oprit. Altii daca vad un club de motociclisti ii ocolesc ca au vazut si ei filme.
      O datorie a cluburilor moto este sa indrume si sa educe ceilalti motociclisti. Ca sa faca asta trebuie sa fie intr-un fel ca sa ii atraga. Cam cum erau cluburile cu ceva timp in urma. Cam cum erau Dacii si cum sunt acum cei de la Free Riders.

      Si ai dreptate, fiecare isi defineste patch-ul cum crede de cuviinta.

      Ștergere
  12. Nu am inteles faza cu "astia care se cred lupi singuratici"...? Adica trebuie sa faca toti parte din cluburi, iar daca mergi singur esti papagal?? Si daca ma imbrac cu vreo imitatie de vesta dintr-un film sint imediat frustrat? (Tin sa precizez ca nu port nici veste si nici nu agreez ideea de cluburi moto doar pentru imagine de badass...)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne fereste sa faca toti parte din cluburi moto. Nu esti papagal daca mergi singur dar esti papagal daca scrii asta pe spatele vestei.
      Adica daca nu faci parte dintr-un club e suficient sa nu porti vesta si e suficient de clar pentru toata lumea.
      Evident ca oricune poate sa-si scrie pe spate orice dar sa nu se astepte sa fie apreciat pentru orice prostie.
      Adica mi se pare aiurea sa scrii pe tine aberatii dar mi se pare si mai gresit sa fii sanctionat si amenintat pentru asta.
      Nu stiu cat de frustrat e cineva care se imbraca cu o vesta dintr-un film. Si eu eram imbract ca in filme la 14 ani si nu ma simteam frustrat. Chiar ma simteam dur.
      In rest am si eu ceva banuieli la adresa unora care poarta veste doar ca sa para duri. Dar asta se intampla doar de cand cu serialul minune. Am explicat in articol cum au aparut vestele in tara noastra. Unii dintre cei care poarta veste nici nu au auzit de cluburi 1%. Asa ca nici nu aveau cu cine sa isi asocieze imaginea de purtator de vesta. :)

      Ștergere
  13. Fumuri de route66? nu e chiar asa. Ma umfla rasul cand ma uit la mc-urile astea de la noi. Rai, urati si plini de tatuaje da' cand ii opreste un politai loganar toti scot permisele.... ROFL.

    Niste mizerabili care nu se dau inapoi sa-si umfle muschii la unii mai slabi, dar cand ii prinde radarul platesc amanda. Muhahahaha.

    Eu unul n-am fost la intruniri moto si nici n-o sa fac parte vreodata dintr-un club fiindca mi-e sila sa ma duc la "sedintele de club" si sa car bere pentru "membri" fara macar sa particip la sedinta, timp de 3 ani, saptamanal (cum facea un prieten de-al meu).

    MC-urile din Romania sunt ca orice lucru romanesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e chiar asa cum ai vazut tu.
      Nu in toate MC-urile trebuie sa servesti pe la mese. Nu in toate MC-urile se cred duri si isi doresc sa incalce legea.
      Hai sa nu generalizam. In toate tarile exista MC-uri si MC-uri. Depinde la fiecare cum au ales sa fie.
      Nu esti obligat ca MC sa incalci legea.
      Nici macar in MC-uri 1% nu esti obligat sa incalci legea. Mc-urile 1% accepta si oameni certati cu legea in schimb nu accepta politisti dar exista MC-uri care nu accepta infractori dar accepta politisti.
      Eu zic sa mai te documentezi inainte sa spui vorbe grele.

      Ștergere
  14. Prieteni, cred ca o parte din voi inca traiesc in filme. Obisnuiti sa vedeti doar partea neagra. Am fost la intruniri in toata tara, majoritatea organizate de MC-uri, am cunoscut o gramada de oameni faini, majoritatea din MC-uri, cu care am legat prietenii ce sunt stabile de peste 10 ani. E vina noastra ca vrem sa gasim nod in papura oricui si oricum. Daca un teribilist ce isi arunca 2 carpe pe spate face un c%$cat in trafic, ghici unde se duce politia prima oara sa ceara explicatii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu a negat nimeni ca exista oameni ok in MC-uri. Problema pe care o discutam este ca unele MC-uri au inceput sa exagereze.
      Adica se vad niste diferente intre cum erau acele MC-uri acum cativa ani si ce fac acum.
      Noi nu facem decat sa ne spunem nemultumirile. daca vor tine cont de ele ne vom bucura cu totii. Daca nu vor tine cont asta e, mergem fiecare pe drumul lui.

      Si explicatia asta cu scandalul in trafic am mai primit-o si e la fel de subtire ca aia cu hainele militare.
      Politia ancheteaza fix persoana implicata in scandal. Nu prea ii intereseaza cu ce esti imbracat cand te amprenteaza.
      Hainele, insemnele, tatuajele tin de cei de la crima organizata. Si trebuie ca cei ce poarta aceleasi insemne sa persiste in infractiuni ca sa fie luati ca si organizatie.
      Daca unul din clubul din care fac parte fura din magazine crezi ca ne va aresta politia pe toti? Iti garantez eu ca nu. Il va aresta fix pe ala care a furat si atat. Cand vor aresta 10 oameni care fura din magazine si vor constata ca suntem organizati in acele furturi abea atunci ne vor lua pe toti la intrebari.
      Adica politistii nu sunt ei prea inteligenti dar nici complet tampiti nu sunt. :) Am prieteni politisti asa ca stiu ce spun. :))))) Si ca dovada ca le mai merge un neuron inteleg pana si glumele mele. :))))

      Ștergere
  15. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  16. Acum că ai noștri sunt în Serbia, nu ar fi stricat deloc să scrie ROMÂNIA pe veste (poate nu mai intra sârbul cu motorul în motorul președintelui de la Drobeta, care a căzut pe cortul unui român - noroc că omul avea salteaua în partea opusă, altfel se alegeau si cu capul spart (el și soția). Dar au decis unii că ROMÂNIA nu e țara tuturor românilor, ci numai a unora. Și mai rău e că alții s-au lăsat convinși să susțină treaba asta. E ca și cum ai susține dictatura. Urât, tocmai din partea motocicliștilor pentru care motociclismul se presupune că implică ideea de libertate.

    RăspundețiȘtergere
  17. Eu vin cu urmatoarele propuneri :
    1. sa se interzica purtatul de chiloti ca sa nu fie cineva confundat cu alt purtator de p..a
    2. sa se faca un fond din care sa ne putem lua haine, numai cele permise de "lege". Astfel, nu mai suntem nevoiti sa dam banii nostrii pe haine pe care nu avem voie sa le purtam.
    3. sa se dea un comunicat cu vestimentatiea permisa in functie de sezon - sa se dea noul trend pe baza de culori, materiale si marimi....
    4. sa se faca o campanie la nivel national - media- tv etc... prin care sa se spuna " PURTATUL DE VESTA DAUNEAZA GRAV SANATII CORPORALE" gen cele de pe pachetele de tigari sau cea cu "consumul excesiv de alcool..."
    5. sa se interzica serialele de genul SOA ... apar tot felul de ciudati dupa aceea : copii cu veste Sons si insemne despre care nu stiu nimic si trebuie sa stea apoi cineva sa le explice ..., se apuca oamenii de batai pe teritorii fara sa aiba insa nimic de impartit...

    Acum vreo 2-3 ani cineva , nu dau nume, se apucase sa imi explice cum ca :"pana acum a fost prea multa libertate in randul motociclistilor si a cluburilor din Ro" si ca e timpul sa se puna lucrurile la punct...

    RăspundețiȘtergere
  18. Se vede că ai un dinte împotriva lupilor. Cum poți să afirmi că un lone wolf este papagal dacă arată celor din jur chestia asta? Sau frustrat ? Atunci cei care își impopoțonează vesta cu tot felul de chestii fanteziste, ce sunt ?

    RăspundețiȘtergere
  19. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  20. Treaba cu lone wolf pe vesta e ca si cum ti-ai face o vestă pe care scrii "eu nu port vesta de club" cand putea fi evident ca nu porti doar pentru ca nu o porti. E direct o declaratie impotriva celor care poarta vesta de club, care spune "sunteti nashpa ca aveti veste de club, eu sunt mai smecher". Cand cineva iti scoate ochii in felul asta, nu are cum sa se astepte la simpatie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unde este ideea aia de libertate despre care tot tu vorbeai mai devreme ? Cum îți poate scoate ochii o vestă ? Despre dreptul la liberă exprimare ai auzit ?

      Ștergere
    2. Daca citeai si comentariile ai fi vazut ca caolo am scris ca fiecare e liber sa poarte ce vrea. Singura chestie este ca nu trebuie sa se astepte sa fie aplaudat si evident nici sa fie pus sa se dezbrace nu este ok.
      Pur si simplu fiecare e liber sa se exprime cum vrea si daca cuiva nu ii convine il poate ignora cu secces.
      Dar libertaea asta de a se exprima se opreste acolo unde individul se imbraca cu un obiect vestimentar identic cu cel inventat de mine. Acolo intra in functiune legea aia cu drepturi de autor si inainte de asta legea aia a bunului simt.
      Adica daca eu imi fac o asociatie, un club moto, o firma si tu imi copiezi sigla si te afisezi cu ea e normal sa te iau la intrebari.
      Daca nu porti sigla mea poti sa porti ce vrei. Probabil ca daca e ceva aberant voi zambi si ma voi intoarce cu spatele.
      Sincer eu am tot respectul pentru cei care poarta tricouri cu SOA. Adica nici macar nu zambesc cand ii vad. Si mie mi-a placut acel serial. Consider ca e cel mai tare film cu motociclisti din toate timpurile iar actorii au jucat impecabil.
      Nu mi-as pune pe mine tricou cu SOA dar un ecuson mic mi-ar fi placut. Serialul ala merita admiratia mea.
      Ma gandeam sa cumpar un poster cu SOA sa il pun in garaj sa imi aduca aminte de zilele cand asteptam sa apara urmatorul episod.
      Cred ca sunt doua feluri de motociclisti. Cei carora le-a placut serialul si cei care nu recunosc.
      Am auzit ca unii motociclisti au vanat prin Vama Veche pustani care purtau tricouri cu SOA. Sper sa nu fie adevarat.

      Ștergere
  21. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  22. Total greșit afirmația că primul MC a aparut de 15 ani. Avem club, care a înplinit 30 de ani de existență...

    RăspundețiȘtergere
  23. Pot doar să vă felicit. Chiar mi-aș dori să aflu numele acestui MC care împlinește 30 de ani de existență.
    Iar în articol scris acum 4 ani eu am dat generic o anumită perioadă de timp. Adică perioada când cultura moto din țara noastră a luat amploare, când au început să fie cunoscute la nivel național unele cluburi.
    Clubul Romantic Bikers de exemplu împlinește 20 de ani peste 2 ani dar în momentul înființării exista deja Dac Motors MC care ar fi avut la această dată aproape 25 de ani iar la data când am scris articolul cam 21 de ani.
    Deci afirmația că primul MC a apărut cu 15 ani în urmă nu a fost o eroare ci doar o aproximare a apariției unei culturi moto în țara noastră când cluburile MC au început să se cunoască între ele. Deci vorbim de primele MC-uri nu de asociațiile sportive.
    Mai există și o problemă de atestare. Pentru că, practic, clubul Romantic Bikers a fost înființat mai devreme dar am ales ca dată a înființării anul 2002 fiindcă din acel an avem primele fotografii ale existenței clubului. În presă orice afirmație trebuie susținută cu dovezi.
    Tot cam prin anul 2000 au apărut primele întruniri cu muzică pe scenă, diferite de cele câmpenești organizate în grup restrâns.

    Mulțumesc pentru răspuns și aștept numele clubului MC cu 30 de ani vechime alături de o dovadă chiar și povestită. E important de documentat câteva date istorice din lumea moto.

    RăspundețiȘtergere