Sufletul negru al patriotismului

     Mă uit cu groază pe rețelele de socializare și văd cum dispare umanitatea din privirile unor oameni, pe care îi cunosc și pe care îi respectam. Îi văd cum își înfig ghearele ascuțite în sufletele unor oameni, care fug din calea celui mai mare dezastru posibil pe planeta asta. 
     În numele patriotismului, aruncă cu pietre și noroi în cei care încearcă să fie fizic sau măcar cu sufletul, lângă refugiații din Ucraina. 
    Încerc să înțeleg, ce legătură are patriotismul cu drama acestor oameni? Sunt doar niște oameni care fug din calea războiului și în acest moment nu mai au cetățenie, rasă sau religie. Sunt doar oameni disperați.
    Se aduc argumente istorice despre relațiile dintre România și Ucraina, despre teritorii pierdute, insule câștigate sau canale de navigație blocate. Se vorbește pe aceleași rețele de socializare despre faptul că, avem și noi oameni săraci și că trebuie să îi ajutăm întâi pe românii noștri. De parcă ajutorul oferit refugiaților, îl exclude pe cel acordat românilor cu mai puține posibilități. Se spun povești despre comunitățile de români din Ucraina care nu aveau drepturi și erau asupriți. Se aduc diverse argumente stupide pentru care să nu îi ajutăm pe refugiați. 
 
     Evident cei care aduc aceste argumente, nu se gândesc nici măcar o clipă că acei oameni cu copii mici în brațe, sunt doar simpli cetățeni ai unei țări. Nu ei ne-au luat Insula Șerpilor, nu ei au scufundat nava Rostok și nici nu ne-au luat Basarabia și Bucovina. 
     Ar fi inutil să ne revărsăm ura, asupra unor oameni simpli, care nu au nici o vină că sunt născuți pe un alt teritoriu sau că vorbesc altă limbă.  Așa cum noi nu putem controla ce decizii iau guvernanții noștri corupți, nici poporul ucrainean nu poate fi acuzat pentru deciziile greșite ale guvernelor lor. 

     Sunt sigur că, dacă am fi invadați de un alt popor și ar trebui să ne refugiem în Ungaria, nu am vrea să fim primiți cu pietre și cu ură, fiindcă unii unguri consideră că Ardealul aparține Ungariei.
    Este greșit să judeci sau să tratezi cu răutate un întreg popor, pentru niște neînțelegeri istorice, la care nici măcar bunicii acelor oameni nu au fost prezenți.
     Ar trebui să îi tratăm pe refugiații ucraineni așa cum am dori să fim tratați și noi, în cazul nefericit în care am ajunge în situația lor.

    Este greșit să amestecăm umanitatea cu politica și istoria. În momentul în care alegem să acordăm ajutor selectiv, în funcție de religie, rasă, naționalitate, orientare sexuală sau politică, înseamnă că am renunțat la umanitate și ne merităm soarta.

    Războiul este singurul lucru de care mă tem pe lumea asta și sper din toată inima să nu ajungem niciodată să îl trăim. 
    Fiindcă dacă vom ajunge vreodată la război, vă garantez dragi tovarăși, că patriotismul vostru bizar, nu va mai valora nici două parale.