marți, 15 februarie 2022

Întoarcerea comuniștilor europeni

     Conform noilor directive din PNRR se pare că frizeria va salva România. Mai exact cu impozitele impuse frizerilor vom crește PIB-ul.

     De fapt PIB-ul va fi crescut din orice mai puțin de unde ar putea fi crescut cu adevărat. Dar oare despre creșterea PIB-ului nostru  este vorba? Sau de fapt se urmărește altceva la nivel european?
     Cu câteva luni în urmă,  se vorbea în presă că suntem printre puținele țări cu cei mai mulți cetățeni proprietari de imobile și pământuri. Apoi au venit mai mulți experți să ne explice că nu este bine să fii proprietar, că nu este profitabil, că e mai eficient să stai cu chirie, că de fapt pe termen lung ai mai puține cheltuieli. Și au tot vorbit pe tema asta încercând să ne convingă să devenim toți chiriași.
     Probabil că românii nu au fost foarte receptivi la subiect așa că de câteva zile se vorbește despre creșterea impozitelor. Că românul este mai sensibil la capitolul taxe. Și dacă nu a putut fi convins cu vorba bună, că e mai bine să otrăvească fântânile și să de a foc la grâne, poate dacă îl punem să plătească tribut îl convingem că nu e eficient să fie proprietar.
    Nu ne sunt luate proprietățile cu forța pe metoda comunistă, suntem obligați să le dăm singuri cât mai ieftin ca să scăpăm de ele, că vine impozitul cel mare. Că în constituție în Articolul 44 îți este garantat dreptul la proprietate nu doar la o singură proprietate. Sau este garantat doar dacă ai bani de impozit? Probabil constituția este pentru cei bogați.
    
"Este o abordare social-democrată şi vreau să vă spun că există în toată Europa. La taxarea directă a proprietăţilor, avem cel mai mic coeficient în crearea PIB-ului, mi se pare că 2%, faţă de o medie europeană de 4,6%. Deci este normal, că te uiţi, niciodată cifrele nu mint. Te uiţi la statistici şi vezi unde este domeniul şi zona pe care trebuie să o acoperi, astfel încât să intri în trendul european. Nu putem trăi în Europa cu alte reguli", a spus Ciolacu citat de Agerpres.
     


    Domnul Ciolacu are dreptate. Să ne uităm la statistici și să vedem ce zonă trebuie să acoperim ca să intrăm în trendul european.
    Propun să începem cu zona nivelului de trai. Statistic o ducem mult mai rău decât media europeană. Ce spuneți dacă începem de acolo?
    Apoi, tot statistic și la infrastructură stăm foarte prost, comparativ cu trendul european de dezvoltare.     Așteptăm de 30 de ani o fâșie de asfalt de la București până la Arad. Un om cu o lopată o făcea singur în 30 de ani.
    Oare regulile europene spun că oamenii trebuie să aibă cât mai puțin? Cei care dețin un apartament, o casă bătrânească, două hectare de teren arabil și o garsonieră sunt chiaburi?
    Dar nici acordurile din PNRR și nici domnul Ciolacu nu spun că trebuie impozitate în plus proprietățile suplimentare care deja sunt impozitate diferit de proprietatea de domiciliu. În PNRR este specificat că trebuie colectate mai eficient. Atât.
    Așa apare un subiect fără formă și fără fond de tip sperietoare.


    Când am intrat în Uniunea Europeană nivelul de trai a crescut, l-am simțit toți. Salariul de 100 de dolari a devenit 300 de euro, apoi 500 de euro și timp de câțiva ani a fost bine. Apoi prețurile au început să crească urmate de taxe din ce în ce mai mari. Apoi au urmat diverse directive europene care în loc să ridice nivelul de trai îl scădeau. Salariile au rămas pe loc în jurul sumei de 500 de euro.
    Am început să simțim că am fost amăgiți ca indienii, cu mărgele și oglinzi, atunci când am intrat în Uniunea Europeană. Ne-au promis ne va fi bine, noi le-am dat tot ce au vrut iar noi am rămas cu promisiunile.
    Poate de data asta ne-am maturizat suficient încât să nu mai facem greșeala bunicilor noștri care au așteptat 40 de ani să vină americanii să îi salveze de comuniști sau greșeala părinților noștri care au sperat 40 de ani să îi salveze europenii de sărăcie. Se pare că în lumea asta nu te salvează nimeni de nimic așa că trebuie să o facem singuri.

    Acum Uniunea Europeană a dat regula să impozităm frizerii. Cu siguranță această categorie socială va salva România și va plăti datoria externă. Evident frizerii vor fi ajutați în misiunea lor sacră de instalatori și zugravi. Așa că trebuie impozitați urgent, fiindcă ei reprezintă marea economie subterană a acestei țări.
    Evident că nu trebuie să uităm de profesori. Acei infractori care fac educație pentru 30 de lei pe oră și care nu se mai satură de averile strânse din meditații și salariile imense care încep de la 2400 de lei și ajung la amețitoarele sume de 3800 de lei după zece ani. Și noi vrem profesori tineri și bine pregătiți care să vină pe salarii de 2400 de lei egale cu salariile muncitorilor fără bacalaureat?
    Dar oare nu se gândește nimeni că fără economia subterană nu am putea să trăim? Nu poți elimina economia subterană atâta timp cât există încă salarii de 300, 400, 500 de euro. Nu poți elimina economia subterană atâta timp cât nu există o protecție reală la locul de muncă. Nu poți elimina economia subterană dacă impozitele și taxele reprezintă jumătate din veniturile unei firme mici iar pentru acele taxe și impozite nu primești absolut nimic în schimb.
    Pur și simplu nu se poate trăi cu 500 de euro pe lună fără alte venituri suplimentare de 200-300 de euro pe lună. Păi dacă impozitezi acele venituri suplimentare acestea se reduc aproape de jumătate. Cine ar mai fi dispus să muncească suplimentar încă 3-4 ore pe zi pentru 100 de euro pe lună în plus? Și așa în România ziua de muncă are minim 10 ore și trece de 12 ore cu tot cu drum. La salarii și ore de muncă nu mai suntem europeni? Doar la taxe și impozite trebuie să fim în trendul european?

    Așa cum spunea domnul Ciolacu să ne uităm la statistici și să începem cu oamenii și în final să ne ocupăm și de impozitele clădirilor.
Statistic un profesor din România are cel mai mic salariu din Uniunea Europeană. De exemplu, un profesor debutant în loc de 2400 de lei să aibă minim 5000 de lei, ca să nu vorbim de 1500-2000 de euro. Apoi să ne ocupăm de educație și să avem școli dotate la nivel european. De asemenea o asistentă medicală să aibă salariu la nivel european, la fel și polițiștii, pompierii, militarii și lucrătorii de la salubritate.
    Când toți acești oameni își vor permite să plătească 50 de euro un tuns la frizer, 2000 de euro un zugrav și 200 de euro un instalator, atunci le putem cere celor trei categorii să plătească impozite.

    Când copilul meu va veni de la școală fără să ca eu să mai fac 3-4 ore teme cu el acasă înseamnă că aveam învățământ la nivel european și o să plătesc cu plăcere impozit dublu la toate proprietățile.
    Cred că puteți face mai mult decât să cereți impozite și taxe. Îndrăzniți să încercați dragi politicieni.


    Eu nu cred în conspirații. Efectiv nu ai cum să faci conspirații la nivel mondial fără să răsufle ceva în presă. Suntem destui ziariști nebuni, care ne-am da viața pentru adevăr și justiție.
    Dar cred în interese, mai ales în interese financiare. Orice ziarist, oricât ar crede în justiție, nu poate să trăiască fără bani. Deci un ziarist bun trebuie să știe să ia urma banilor, pentru el sau pentru alții.        Interesele financiare pot fi confundate cu conspirațiile, deoarece sunt în general legale sau sunt făcute să fie legale, prin diverse manevre politice. Dar nu au scopuri malefice, doar financiare și servesc grupuri mici, nimic mondial, nici măcar European. Doar grupuri mici, bine țintite și protejate legislativ de țările din care provin. E normal să fie protejați fiindcă aduc bani la bugetul acelor țări. Acest lucru nu se întâmplă și în țara noastră. Statul român doar pretinde taxe și impozite fără a oferi protecție, ajutor sau îndrumare firmelor românești. În schimb oferă diverse avantaje companiilor străine care amenință că plecă și concediază oameni. Pentru a primi acele avantaje companiile străine mai sunt susținute și de țările de origine prin diverse canale diplomatice si politice. Companiile românești primesc amenzi dacă vin cu pretenții către statul român.

    Pe timpul lui Ceaușescu România avea deschise în diferite țări companii private sub acoperire, administrate de ofițeri din securitate. Ofereau acoperire pentru spionaj și facilitau exporturile și importurile.
    După lovitura de stat din 89, acele companii au fost furate de cei care le administrau și trecute pe numele lor cu tot cu capital.
    Oare câte companii private străine de pe teritoriul României aparțin de fapt anumitor țări?
    Și aproape sigur noi nu mai avem așa ceva prin nicio țară din lume.

    Dar nu este conspirație, este politică veche de când lumea. Indiferent de tratate, alianțe sau uniuni, țările își vor proteja propriile economii prin jefuirea altor state. În zilele noastre nu se mai practică jefuirea militară decât în țările subdezvoltate și poate în Rusia. Azi jaful se face economic, prin corupție și politică agresivă.
    Dacă aș putea să îi conving pe toți cei care cred în conspirații cu 5G, guverne mondiale sau alte povești, că în realitate lucrurile sunt mult mai pământești. Și dacă acei oameni și-ar concentra atenția pe realitatea despre care nu vorbește nimeni dar care este destul de evidentă, atunci poate vom reuși să determinăm câțiva oameni capabili să gândească câteva strategii politice, economice și legislative care să mai sperie șacalii.
    Aveam 14 ani în anii 90 când în serialul Dallas am văzut cum companiile mari pot cumpăra segmente economice din țările mici și cum pot schimba chiar guvernele acelor țări dacă este necesar. Atunci am crezut că este ficțiune. Astăzi am înțeles că este posibil.


    Datorită conjuncturii politice din țara noastră a existat o oportunitate și marii jucători economici din țările dezvoltate au profitat din plin și profită în continuare. Ei aveau experiență de zeci de ani noi nu o avem nici acum.

    Nu e vina nimănui că nu avem politicieni. Haosul de după comunism nu avea de unde să ne aducă la conducerea țării oameni capabili. Toți cei veniți la conducere în ultimii 30 de ani au fost oameni ușor de manipulat și corupt, mai ales că cei interesați aveau oameni special pregătiți pentru acest lucru.


    Printre profesorii ieftini din școli puțini mai găsim cu pasiune. Un popor fără învățători nu va avea educație și nici cultură și va gândi ieftin. 
     Evident că nu ne va spune nimeni să ne gândim ce lăsăm copiilor noștri și mai ales unde le lăsăm moștenirea culturală și spirituală dacă noi nu mai avem pământul fiindcă a fost prea scump impozitul.
    Nu vom avea nici un legământ cu strămoșii, căci impozitul pe mormintele lor va fi prea mare iar urmașii noștri nu își vor mai aminti de unde vin.


    Astfel, dacă toți vom sta cu chirie, nimeni nu va mai lupta pentru un pământ care nu este al lui. 
    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu