duminică, 11 februarie 2018

De ce cluburile RC, MF sau alte asocieri între motocicliști sunt mai adaptate zilelor noastre


 Trăim în era tehnologiei. Avem telefoane inteligente, camere video, GPS și comunicare text în timp real. Și totuși nu toți reușim să fim conectați la realitate.
 Am primit întrebări diverse care m-au făcut să privesc sceptic interlocutorul, încercând să mă conving că nu glumește.

 O întrebare a venit de la un membru al clubului nostru. Când mai facem o ședința?
 Păi vorbim zilnic între noi. Ideile rămân scrise pe telefon. Nu e necesar să le noteze cineva în cadrul unei ședințe clasice. Nu ne pierdem în discuții paralele și nu pierde nimeni informația. Ce rost are să pierdem timpul doar ca să dea bine în poză stând cu toții în jurul mesei, că oricum nu o să ne picteze nimeni pe bolta unei biserici.
 Ok, ne întâlnim să bem o bere sau să facem o acțiune caritabilă cum au făcut cei de la Free Bikers din Hunedoara? Da, mergem ne întâlnim și facem. Dar să stăm la masă și să dezbatem probleme imaginare nu cred că mai are rost. Putem să ne spunem părerea din mers (și mai rămâne și scrisă), fără să mai pierdem timpul doar ca să arătăm ca în serialele cu motocicliști.

 Altcineva mi-a pus întrebarea, cum pot fi prieten bun cu un om din alt oraș?  Pe bune?
 Că cică nu ne prea întâlnim.
 Probabil se gândea tot la celebrele ședințe de club.
 Păi cu mulți prieteni vorbesc aproape zilnic și dacă vreau să îi văd dau drumul la cameră și îi văd.
 Eu am un frate în altă țară. Poate că nu mai sunt așa frate cu el fiindcă nu ne vedem prea des. Iar nici mama nu prea mai e și mama lui că se întâlnesc doar o dată pe an.

 În timpuri preistorice cluburile moto erau organizate astfel încât membrii trebuiau să stea cât mai aproape pentru a ține legătura cât mai strâns, astfel încât veștile să se afle cât mai rapid și eventual să se apere unii pe alții. Atunci chiar se împușcau oamenii între ei. Sau trăiau în țări în care armele erau mult mai răspândite. Era o necesitate "frăția".
 Când intra un membru nou într-un club singura sursă de informații erau membrii acelui club.
 Despre adunările de motocicliști, întrunirile cum le știm noi, se afla de multe ori verbal de la un motociclist la altul. Locațiile întrunirilor de asemenea erau greu de găsit. Deplasarea dintr-un loc în altul se făcea greu, motocicletele nu erau așa fiabile ca în zilele noastre.
 Există cluburi care au încă regula ca membrii clubului să își verifice bine motocicleta înainte de plecare. Pai mai mult decât presiunea din roți nu prea ai ce să verifici la motocicletele de generație nouă.
 La unele motociclete este afișată pe bord până și presiunea din roți. Iar dacă se strică, chemi o platformă. Asta dacă nu cumva motocicleta este programată să cheme singură platforma. Eu am o mașină de spălat rufe care, dacă se strică,  vorbește singură la telefon cu cei de la depanare.
 Desigur, regula cu verificarea motocicletei ar putea fi încă valabilă dacă clubul respectiv are numai motociclete vintage.

 Deci membrii care erau în probe, prospecții, nu aveau altă sursă de informare în afara membrilor clubului. Așa că erau obligați să stea pe lângă casa clubului pentru a învăța tot ce înseamnă motociclismul ca stil de viață.
 Trebuiau să învețe mersul în grup, locurile unde se țin petrecerile, drumurile până acolo, cluburile care le organizează și pentru că nu existau prea multe drumuri moderne, iar deplasările erau anevoioase, era necesară disciplina militară. Așa că pe lângă cele enumerate mai sus trebuiau să învețe disciplina și mai ales ierarhia. Cine este sergent, locotenent, responsabil cu drumul, responsabilul cu banii și evident cine-i șeful. Ba mai trebuia să învețe și cine-i cine la restul cluburilor, dar și eticheta. Cum să vorbești cu alte cluburi, pe cine să respecți mai mult. Subtilități sociale complicate.

 Toate aceste învățăminte necesitau timp îndelungat pentru a fi aprofundate și evident că veneau însoțite de un preț. Prețul era plătit de noul învățăcel către clubul în care urma să fie membru și către membrii de la care își obținea cunoștințele.
 Uneori cunoștințele erau plătite cu umilințe ce trebuiau să pună la încercare rezistența noului recrut. Rezistența era necesară atât în războaiele pentru teritorii cu alte cluburi, cât și pentru momentele grele întâmpinate pe drum. Teritoriile erau necesare pentru bunăstarea afacerilor în care era implicat clubul. Aceste afaceri de multe ori erau departe de a fi cinstite.

 Astăzi majoritatea informațiilor despre întruniri, petreceri, istoria cluburilor și uneori chiar ierarhia acestora sunt la o atingere de ecran distanță chiar de pe telefonul mobil.
 Responsabil cu drumul poate fi cel care are un suport mai bun pentru telefon ca să poată citi GPS-ul. Responsabili cu banii pot fi toți membrii care instalează aplicația băncii pe telefon.
 Afacerile necurate sunt mai dificil de accesat pe piață, fiindcă poliția poate asculta convorbiri cu microfoane cu direcționare și te poate urmări chiar și prin satelit. Așa că lupta pentru teritorii este demodată.
 Pentru ce este necesar un teritoriu pe care nu ai la ce să îl folosești, ba chiar nici concurența nu este interesată de el.

Unii oameni au adesea o convingere numită "nostalgia epocii de aur" sau cum se spune la noi, "înainte era mai bine". Nu se referă doar la modul în care unii regretă comunismul pe la noi, de multe ori generațiile au senzația că a lor era mai specială sau că unele generații anterioare erau mai grozave. O pățește fiecare generație la rândul ei, în toată lumea. E o chestie bine documentată.

 Oricâtă nostalgie ar avea unele cluburi pentru trecutul lor glorios, nu le prinde bine la imagine. Nu mai poți să trăiești ca în trecut cu telefonul inteligent în buzunar și călare pe motocicletă cu închidere centralizată la coburi și faruri pe led. Eventual lucrând de la 9 la 17, dar zicând că ești outlaw.

 Știu că vor fi mulți care vor spune despre mine că nu înțeleg, că nu am trăit ca ei ca să știu ce înseamnă viața de club adevărat. Nu pe mine trebuie să mă convingă de opusul afirmațiilor mele.
 Orice argumente ar aduce, nu vor rezista în fața majorității motocicliștilor care gândesc logic. Istoria a dovedit de nenumărate ori că orice lucru care nu evoluează este condamnat să dispară. Iar asta se vede deja la cluburile cu mentalitate rigidă. Probabil la un moment dat și feudalismul a avut rostul lui. Era bună și frăția la un moment dat, ca să te culeagă cineva de pe drum sau mai știu eu ce, însă cred că-s o groază de oameni pe care îi ajută prietenii chiar și dacă nu au reguli de militărie. Mă rog, dacă scopul suprem al vieții cuiva e să se bată prin baruri, da, poate are nevoie de frăție și acum. Dar fiecare cu scopurile lui în viață.

Sigur că există oameni care tot "reînvie" și pun în scenă războaiele de pe la americani sau epocile cu cavaleri. Chestia asta are și un nume, LARP-ing sau "live action role play".

Noile cluburi mult mai moderne și care știu să beneficieze de darurile tehnologiei vor fi mai puternice și mai adaptate zilelor în care trăim. Iar în natură specia dominantă nu a fost niciodată specia mai puternică din punct de vedere fizic. Întotdeauna cea care a câștigat a fost specia adaptată la mediul înconjurător.

 Ideea mea este de a arăta lumii ca există și altceva în lumea motociclismului. De fapt lumea motociclismului este mult mai mare și mai complexă decât ne arată serialele de televiziune, filmele celebre sau cine mai încercă să promoveze o singură direcție.
 Uneori anumite moduri de organizare te determină să trăiești un anumit stil de viață care chiar dacă este legat de motociclism ajung să te acapareze într-atât încât nu mai apuci să mergi cu motocicleta. Nici să faci alte lucruri nu mai apuci fiindcă ești mult prea ocupat să trăiești ca motocicliștii.

 În zilele noastre un club de motocicliști poate foarte bine să existe și fără să aibă o casă a clubului. De asemenea petrecerile moto mi se par demodate. Acolo te întâlnești cu alte cluburi și bei alcool. E ok și asta pentru socializare doar că uneori alcoolul provoacă probleme de comportament.
 Așa că dacă vrei să socializezi cu alte cluburi poți merge împreună la o acțiune caritabilă. Până acum nu am întâlnit motocicliști care să se certe între ei la asemenea acțiuni.
 Desigur petrecerile și întrunirile sunt metoda clasică de a face bani pentru club.
 Oare de ce să nu căutăm alte metode? Se poate face un ziar virtual, un vlog la care să contribuie toți membrii clubului cu filmări banale din viața lor de motocicliști.

 Nu o dată am fost acuzați că încercăm să copiem unele cluburi, că am văzut în filme anumite șabloane pe care le aplicăm. Nu știu ce fac alții, dar eu și cei din jurul meu am declarat de la bun început că suntem altfel. Nu am făcut niciodată nicio petrecere la care să pretindem bani și nici petreceri la casa clubului nu am făcut. Nu îi acuz pe alții. De cele mai multe ori am ajutat cu plăcere anumite cluburi prin consumația făcută. E stilul lor și îl respect. Dar faptul că noi nu facem ca ei nu însemnă că nu putem.
 Facem lucrurile diferit fiindcă tocmai acele stereotipuri despre care am fost acuzați că le copiem am dorit să nu facă parte din viața noastră.
 Nu am dorit să afișăm o falsă atitudine dură imediat ce terminăm programul de lucru de la multinațională sau  de la diferite instituții ale statului. Nu ne-am dorit să impunem teamă nici altor motocicliști și nici oamenilor cu care interacționăm. Nu avem un mod militar de organizare și nici nu ni l-am dorit. Pentru că nu am considerat că este necesar și adaptat vremurilor. Avem încredere în oamenii noștri fără să îi mânăm cu joarda. Considerăm că cine are aceleași valori, face lucrurile pentru că și le dorește, nu de teama sancțiunilor.

 Am dat aceste exemple pentru a se înțelege cât mai clar că motociclismul ca mod de viață poate fi trăit diferit. Nu există doar modul de viață lăudat de unii și de alții sau prezentat în filme și seriale.
 Cândva nu se putea trăi și altfel fiindcă informația era dificil de obținut dacă nu erai în interior.
 Astăzi poți să porți cu mândrie însemnele clubului din care faci parte atâta timp cât nu sunt identice cu însemnele altor cluburi. Cândva anumite cluburi erau mai importante fiindcă ele dețineau informația, iar informația întodeauna a dat putere. Astăzi informația e liberă, unele cărți find scrise chiar de către membrii acelor cluburi.

Am fost întrebat de ce ai vrea să fii într-un club? Păi pentru că pe unii nu îi deranjează să coopereze, să facă lucruri bune împreună cu alții. Nu toată lumea se simte mai importantă și mai specială decât toți ceilalți încât să fie "lup solitar".  Sau unii au abilități de negociere fără enervare când nu sunt de acord cu restul grupului și reușesc să ajungă la o linie comună împreună cu grupul, cu scopul de a realiza ceva împreună. Și ar fi total nepractic să își spună "grupul care se plimbă împreună" și îi este mai practic să aibă un nume. Și așa cum am menționat într-un articol anterior, motocicliștii au descoperit de mult timp că vestele sunt mai practice decât gecile, hanoracele sau mai știu eu ce atunci când sunt pe motor.

 Vreți să formați un grup, gintă, trib sau club? Fiți unici fiind originali. Ca restul sunt sute de cluburi, Au aceeași rețetă, unele atât de diluate încât se pierd în peisaj fiind copii ale unor copii.
 Vă doriți un teritoriu? Cumpărați un domeniu virtual. Vreți un loc de întâlnire? Faceți un grup pe Facebook.
 Nu pierdeți timpul să stați împreună. Folosiți timpul să vă plimbați împreună. Și dacă doriți să socializați și cu alte cluburi, faceți impreună ceva util pentru alți oameni sau pentru societate. Astfel veți putea fi suma celor din jurul vostru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu