vineri, 7 aprilie 2023

Primăria sectorului 3 prietenoasă cu motocicliștii



     În ultimul timp, primăriile nu au venit prea des în întâmpinarea motociclismului deși ar putea reprezenta viitorul circulației urbane în următorii ani.
     După cum am mai scris pe acest blog, Primăria Capitalei vrea să interzică motocicletele noaptea sau cel puțin pe cele care depășesc un anumit număr de decibeli. Și fac acest lucru abuziv deși am oferit alternative care au fost luate în râs de consilierii primăriei. Dar așa înțelege Primăria Capitalei să colaboreze cu societatea civilă și cu asociațiile din domeniul moto. Sună mai bine electoral să interzicem ceva decât să facem prevenție. Ca să nu mai amintim că la ședința de informare, că nu poate fi numită consultare, am discutat cu niște consilieri, primarul nu a venit așa că nu merită menționat.
     Urmează abuzurile asupra motocicliștilor făcute de către Primăria Sectorului 4. Ultima problemă rămasă nerezolvată în sectorul 4, o reprezintă motocicletele parcate pe trotuar. 
     În urma intervenției asociațiilor de motocicliști Primăria Sector 4 a răspuns prin Direcția de Mobiliate Urbană cu citate din legea parcărilor care este o lege învechită și care se referă la toate vehiculele fără excepții. O lege care, pe lângă faptul că nu tratează separat vehiculele pe două roți, este evident că nici vehiculele electrice nu sunt tratate diferit. Adică Direcția de Mobilitate Urbană nu ia în calcul motocicletele ca fiind o soluție la problemele de trafic din capitală.
     Ridicarea sau blocarea motocicletelor parcate pe trotuar este un alt abuz al primăriilor și descurajează transportul alternativ oferit de motociclete și scutere. Nu am primit un răspuns clar pentru a înțelege în ce bază se ridică motocicletele în sectorul 4 al capitalei.
     Dar asociațiile motocicliștilor vor continua să fie incomode pentru toți cei care fac abuzuri și încercă să blocheze evoluția transportului urban către motociclism.



     Cu puțin timp în urmă aceste asociații au participat la consultarea în privința parcărilor ce a avut loc la Primăria Sectorului 3.
     Întâlnirea a fost uimitoare.
     În afară de faptul că a participat chiar primarul Sorin Negoiță acesta a făcut câteva declarații uluitoare. Este primul politician care declară public că motocicletele reprezintă viitorul transportului urban.
     Pe primul loc se află declarația primarului, că nu va vâna motocicletele parcate pe trotuar. Ba mai mult, chiar dacă are în vedere crearea de locuri de parcare de reședință destinate motocicletelor, nu va fi obligatorie achiziționarea unui asemenea loc. Adică cine poate ține motocicleta pe aleea blocului, în fața blocului sau în spatele acestuia, fără să aibă probleme cu vecinii din această cauză, va putea ține liniștit motocicleta pe trotuar.
     O altă declarație fascinantă din partea primarului este că locurile de parcare pentru motociclete ar trebui să fie gratuite, adăugând că motocicletele sunt mai puțin poluante și descongestionează traficul.
     Problema taxei de parcare vine totuși de la Consiliul General al Capitalei care a emis o lege în care este specificat că toate vehiculele trebuie să plătească parcare egal.
     Deducem că primarul susține parcarea gratuită pentru motociclete. 


     Nu putem să nu remarcăm faptul că primarul sectorui 3 este un politician abil care a înțeles că motocicliștii sunt o comunitate mică care nu deranjează într-o asemenea măsură, încât să merite efortul de a degaja trotuarele pe care sunt parcate motociclete. 
     Iar în cazul în care există sesizări de la populație este dispus să pună la dispoziție locuri de parcare cu plată pentru motocicletele incomode.

     Asociațiile de motocicliști vor continua lupta împotriva abuzurilor de la Primăria Sector 4 și Primăria Capitalei, vor contacta Consiliul General al Capitalei pentru ca locurile de parcare pentru motociclete să fie gratuite deoarece așa cu am spus și primarul Sorin Negoiță motocicletele ajută la scăderea poluării aerului și la descongestionarea traficului.
     De asemenea vom ține legătura cu Primăria Sector 3 pentru a ne consulta în privința modului în care se vor face locurile de parcare pentru motociclete, cu plată sau nu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu