La începuturile întrunirilor de pe la
noi țin minte că era haos. Oameni beți pe motociclete printre corturi și
printre mese, bătăi între motocicliști, motoare turate la maxim până dimineața
și furturi din corturi.
Nu
știam că se poate și altfel. Așa am găsit eu primele mele întruniri. Foarte
mulți dintre noi au renunțat să mai meargă la întruniri și și-au scris
nemulțumirile pe internet, pe forumurile acelor vremuri.
Încet,
încet organizatorii nu au avut de ales și au început să se organizeze mai bine, pentru că altfel riscau să rămână fără participanți. A apărut paza la corturi,
motocicletele au început să fie parcate separat de corturi și păzite, au apărut
reguli pentru evitarea scandalurilor și bătăilor, acestea fiind aplanate și
soluționate de către organizatori și au fost impuse reguli pentru zgomot, în
special după o anumită oră. Organizatorii au înțeles că cei veniți de departe
au nevoie de odihnă pentru a merge în siguranță înapoi acasă. Întrunirile care s-au menținut și au avut succes au fost în general cele la care organizatorii au ținut cont de feedback-ul participanților, fără să se supere.
Practic
întrunirile motocicliștilor deveniseră un simbol al respectului reciproc între
oameni ce împărțeau aceeași pasiune. Organizatorii erau "sfinți" și cine nu se
purta civilizat era poftit afară. Nimeni nu îndrăznea să pună la îndoială
autoritatea organizatorilor. Exista respectul pentru munca depusă de
către organizatori și pentru nopțile nedormite ale acestora în perioada
organizării, pentru ca motocicliștii să se simtă bine, să se distreze și să fie
în siguranță. Dacă existau dispute se puteau rezolva ca să zic așa după niște reguli bărbătești care nu mai sunt respectate acum, în afara întrunirii, la un moment ulterior. Dar mai mult decât certuri la beție nu apăreau, nu se întâmplau
bătăi organizate. Nimeni nu pleca la o întrunire să meargă sute de kilometri
călare pe motocicletă ca să se bată cu cineva.
Au existat și câteva incidente izolate. A existat unul dintre ele în care un club a mers în alt oraș pentru a rezolva o jignire directă făcută în mediul virtual, dar nu la o întrunire. Cum se spune, rufele se spălau în cerc restrâns. Nu avea nici un rost ca un asemenea incident sa ajungă public. Nici măcar când un ziarist a fost bătut de membrii unui club moto la o petrecere a acestora incidentul nu a ajuns in presă. Clubul respectiv a avut inspirația de a rezolva amiabil problema datorată consumului de alcool altfel încât să nu păteze și mai tare imaginea și așa șifonată a motocicliștilor.
Au existat și câteva incidente izolate. A existat unul dintre ele în care un club a mers în alt oraș pentru a rezolva o jignire directă făcută în mediul virtual, dar nu la o întrunire. Cum se spune, rufele se spălau în cerc restrâns. Nu avea nici un rost ca un asemenea incident sa ajungă public. Nici măcar când un ziarist a fost bătut de membrii unui club moto la o petrecere a acestora incidentul nu a ajuns in presă. Clubul respectiv a avut inspirația de a rezolva amiabil problema datorată consumului de alcool altfel încât să nu păteze și mai tare imaginea și așa șifonată a motocicliștilor.
Practic
de peste 15 ani motocicliștii si cluburile moto încearcă să păstreze o anumită
decență în comportament astfel încât să putem conviețui civilizat atât între
noi, cât și cu societatea în care ne desfășurăm pasiunea.
Astăzi
constatăm că am muncit degeaba în toți acești ani. Atât motocicliștii care au
prezentat o conduită civilizată, cât și organizatorii care au încercat să facă
petrecerile și întrunirile cât mai sigure din toate punctele de vedere au
muncit degeaba.
Ce
e de făcut în condițiile acestor vremuri?
Nu
știu ce vor face alții, dar știu foarte clar ce voi face eu. Practic istoria se
repetă, doar că are alt factor de influență. Până la urmă efectul este același.
Voi
începe sa merg doar la întrunirile și petrecerile unde știu că sunt în
siguranță, așa cum am făcut și în trecut, până când organizatorii își vor selecta
cu atenție participanții sau vor lua măsuri ca cei ce recurg la violența sa fie
sancționați pe cale legală și să părăsească spațiul destinat întrunirii.
Îmi
pare rău că nu voi mai merge la unele întruniri și petreceri. Unele dintre ele sunt organizate de prieteni vechi si probabil voi pierde acele prietenii, dar
fiecare are dreptul la propriile alegeri.
Probabil
că întrunirile vor deveni mai restrictive cu cei care au dreptul să intre și
astfel își vor păstra standardele si respectul participanților. Poate că nu vor
mai avea amploarea de până acum, dar întrunirile mici au avut întotdeauna
succes.
Cert
este că se vor schimba multe în viața moto și deşi sunt siderat de ultimele întâmplări
din lumea motociclismului, voi urmări cu interes urmările bune și rele.
Probabil curiozitatea de ziarist este de vină, altfel ar trebui să fac aşa cum
au făcut în ultimii aproximativ patru ani mulți dintre cunoscuții mei . Pur și
simplu nu îi mai interesează motociclismul ca stil de viața. Adică nu îi mai
interesează de cluburi, veste, MC-uri, RC-uri, întruniri și le-a trecut
obiceiul de a strânge mâna oricui poartă o vestă de club, indiferent dacă îl
cunosc sau nu. Au rămas doar motocicliști și atât, iar eu consider că este o
mare pierdere pentru fenomenul moto în ansamblu. Mulți nu au mai suportat, cum zic ei, atitudinea de "mătură în fund".
Cei
care au renunțat la acest mod de viața nu au putut înțelege rostul
divergențelor apărute în ultimii ani cu privire la teritorii, culori și
dominații, care nici măcar nu au un motiv întemeiat, adică măcar de ar fi vorba
de piețe de desfacere ale unor produse mai mult sau mai puţin legale, branduri consacrate
pe piața româneasca sau alte interese financiare. Măcar ar exista o oarecare "logică".
Adică
mai mult decât niște petreceri, uneori nereușite și trase la indigo unde
invariabil se consuma alcool mult peste gustul meu și al celor din anturajul
meu, nu am avea ce să împărțim între noi. Iar banii uneori nefiscalizați ce
rezultă din astfel de petreceri sunt puțini. Abia ajung cluburilor
organizatoare să facă câteva deplasări la alte petreceri. Adică ce se ia de
aici se cheltuie dincolo, într-un cerc care nu îmbogățește pe nimeni. Ba chiar
în unele cazuri membrii din clubul organizator trebuie sa cotizeze în plus
pentru a acoperi pierderile.
Și
totuși cum de ajungem să ne batem între noi, în mod organizat, pe la
întrunirile altora?
Părerea
mea este că orgoliile joacă un rol decisiv în această piesă de teatru trist.
Adică
dacă motivul financiar pică, jigniri, furturi sau alte divergențe (dacă nu sunt inventate, ca să existe o "justificare") nici nu pot
fi aduse în discuţie, cum de ajung să se urască între ei prieteni de-o viață ?
Tot
la orgolii ajungem. Motive de genul : „nu mă respecți dacă nu faci orice îmi
tună mie să impun” sau „dacă mai vorbești cu X, nu mă respecți suficient”, ajung
să provoace reacții naturale de apărare oricărui om și apar răspunsuri pe măsură,
de genul: "cum adică îmi spui mie ce sa fac?" (mai ales când treci
peste regulile nescrise obișnuite și începi să impui unele speciale și abuzive
după cum ai chef într-o zi) sau "nu îmi poate dicta nimeni cu cine să fiu
prieten". Din toate astea nimeni nu câștigă nimic.
Fără
ca aceste reacţii sa aibă un fundament care sa aducă un câștig material uneia
dintre tabere, nici măcar nu se justifică violența, că altfel măcar ai putea zice că ăsta e scopul unui anumit tip de organizații. Astfel în mod firesc
efectul este de marginalizare a agresorului.
De
câțiva ani nu mă mai simțeam bine la întrunirile și petrecerile cluburilor moto.
Atmosfera de prietenie și libertate dispăruse într-o grimasă de fals
respect.
Foarte
mulți gândesc că nu e bine ce se întâmplă, dar nu e uşor să o verbalizeze. Eu relatez ce gândesc foarte mulți. Și
nu frica îi împiedică să vorbească sau nu întotdeauna. Până la urmă suntem motocicliști și ne
punem în pericol de fiecare dată când ne suim pe motocicletă. Știm destul
de clar că o căzătura cu motorul doare la fel de tare ca și bătaia. Suntem
obișnuiți cu pericolul și cu posibilitatea de a muri oricând într-un accident
stupid sau dintr-o lovitură primită pe la spate.
Suntem
conștienți și despre faptul că avem familii acasă pe care orice prospect le poate
folosi ca monedă de reevaluare a deciziilor. Astfel unii se vor gândi că nu
merită riscul, alții se vor gândi ce exemplu dau copiilor dacă cedează, iar
ceilalți pur si simplu nu au familii.
Eu
am trăit 14 ani de dictatură comunistă. Iubesc ideea de libertate mai mult
decât orice pe lume. Motociclismul pentru mine este libertatea extremă pe care
mi-am dorit-o de când am devenit conștient că nu pot spune ce gândesc și exista
posibilitatea ca prietenul lui tata să fie turnător la securitate.
Nu
prea înțeleg cum de au uitat unii dintre noi acele vremuri și își doresc să le
retrăiască chiar și la un nivel mai mic.
Poate
ca tot ce am scris mai sus este greșit. Nu am pretins niciodată că dețin monopolul asupra adevărului. Dar simt că în aceste zile libertatea motociclismului
se clatină. Poate e doar un sentiment eronat, dar măcar toți cei care vor citi își
vor pune întrebări si vor căuta răspunsuri, iar asta este tot ce contează acum.
În
toata povestea asta nu sunt implicate doar două cluburi. În fenomen sunt
implicate mult mai multe cluburi de motocicliști de ambele părți.
Merita
sa ne gândim cu toții ce ne dorim in viitor de la o partida fără o miza reala
și concretă. Miza in acest moment este o himeră a tinereții care, pe măsură ce
vom îmbătrâni, se va devaloriza si vor rămâne doar rămășitele unor orgolii
absurde si ale unor prietenii eșuate. Nu înțeleg cum poți să dai cu piciorul unor prietenii, unor oameni care te-au ajutat și cum poți fii un astfel de om, și cum o fi să îți găsești sau inventezi justificări. Dar fiecare e liber să aleagă ce fel de om este.
Oricum
motociclismul aşa cum îl știam noi a murit, trăiască
..."motociclismul"!