Mai există siguranță la întrunirile motocicliștilor?

La începuturile întrunirilor de pe la noi țin minte că era haos. Oameni beți pe motociclete printre corturi și printre mese, bătăi între motocicliști, motoare turate la maxim până dimineața și furturi din corturi.

 Nu știam că se poate și altfel. Așa am găsit eu primele mele întruniri. Foarte mulți dintre noi au renunțat să mai meargă la întruniri și și-au scris nemulțumirile pe internet, pe forumurile acelor vremuri.

 Încet, încet organizatorii nu au avut de ales și au început să se organizeze mai bine, pentru că altfel riscau să rămână fără participanți. A apărut paza la corturi, motocicletele au început să fie parcate separat de corturi și păzite, au apărut reguli pentru evitarea scandalurilor și bătăilor, acestea fiind aplanate și soluționate de către organizatori și au fost impuse reguli pentru zgomot, în special după o anumită oră. Organizatorii au înțeles că cei veniți de departe au nevoie de odihnă pentru a merge în siguranță înapoi acasă. Întrunirile care s-au menținut și au avut succes au fost în general cele la care organizatorii au ținut cont de feedback-ul participanților, fără să se supere.

 Practic întrunirile motocicliștilor deveniseră un simbol al respectului reciproc între oameni ce împărțeau aceeași pasiune. Organizatorii erau "sfinți" și cine nu se purta civilizat era poftit afară. Nimeni nu îndrăznea să pună la îndoială autoritatea  organizatorilor. Exista respectul pentru munca depusă de către organizatori și pentru nopțile nedormite ale acestora în perioada organizării, pentru ca motocicliștii să se simtă bine, să se distreze și să fie în siguranță. Dacă existau dispute se puteau rezolva ca să zic așa după niște reguli bărbătești care nu mai sunt respectate acum, în afara întrunirii, la un moment ulterior. Dar mai mult decât certuri la beție nu apăreau, nu se întâmplau bătăi organizate. Nimeni nu pleca la o întrunire să meargă sute de kilometri călare pe motocicletă ca să se bată cu cineva. 

Au existat și câteva incidente izolate. A existat unul dintre ele în care un club a mers în alt oraș pentru a rezolva o jignire directă făcută în mediul virtual, dar nu la o întrunire. Cum se spune, rufele se spălau în cerc restrâns. Nu avea nici un rost ca un asemenea incident sa ajungă public. Nici măcar când un ziarist a fost bătut de membrii unui club moto la o petrecere a acestora incidentul nu a ajuns in presă. Clubul respectiv a avut inspirația de a rezolva amiabil problema datorată consumului de alcool altfel încât să nu păteze și mai tare imaginea și așa șifonată a motocicliștilor.

 Practic de peste 15 ani motocicliștii si cluburile moto încearcă să păstreze o anumită decență în comportament astfel încât să putem conviețui civilizat atât între noi, cât și cu societatea în care ne desfășurăm pasiunea.

 Astăzi constatăm că am muncit degeaba în toți acești ani. Atât motocicliștii care au prezentat o conduită civilizată, cât și organizatorii care au încercat să facă petrecerile și întrunirile cât mai sigure din toate punctele de vedere au muncit degeaba.

 Ce e de făcut în condițiile acestor vremuri?

 Nu știu ce vor face alții, dar știu foarte clar ce voi face eu. Practic istoria se repetă, doar că are alt factor de influență. Până la urmă efectul este același.

 Voi începe sa merg doar la întrunirile și petrecerile unde știu că sunt în siguranță, așa cum am făcut și în trecut, până când organizatorii își vor selecta cu atenție participanții sau vor lua măsuri ca cei ce recurg la violența sa fie sancționați pe cale legală și să părăsească spațiul destinat întrunirii.

  

 Îmi pare rău că nu voi mai merge la unele întruniri și petreceri. Unele dintre ele sunt organizate de prieteni vechi si probabil voi pierde acele prietenii, dar fiecare are dreptul la propriile alegeri.

 Probabil că întrunirile vor deveni mai restrictive cu cei care au dreptul să intre și astfel își vor păstra standardele si respectul participanților. Poate că nu vor mai avea amploarea de până acum, dar întrunirile mici au avut întotdeauna succes.

 Cert este că se vor schimba multe în viața moto și deşi sunt siderat de ultimele întâmplări din lumea motociclismului, voi urmări cu interes urmările bune și rele. Probabil curiozitatea de ziarist este de vină, altfel ar trebui să fac aşa cum au făcut în ultimii aproximativ patru ani mulți dintre cunoscuții mei . Pur și simplu nu îi mai interesează motociclismul ca stil de viața. Adică nu îi mai interesează de cluburi, veste, MC-uri, RC-uri, întruniri și le-a trecut obiceiul de a strânge mâna oricui poartă o vestă de club, indiferent dacă îl cunosc sau nu. Au rămas doar motocicliști și atât, iar eu consider că este o mare pierdere pentru fenomenul moto în ansamblu. Mulți nu au mai suportat, cum zic ei, atitudinea de "mătură în fund".

 Cei care au renunțat la acest mod de viața nu au putut înțelege rostul divergențelor apărute în ultimii ani cu privire la teritorii, culori și dominații, care nici măcar nu au un motiv întemeiat, adică măcar de ar fi vorba de piețe de desfacere ale unor produse mai mult sau mai puţin legale, branduri consacrate pe piața româneasca sau alte interese financiare. Măcar ar exista o oarecare "logică".

 Adică mai mult decât niște petreceri, uneori nereușite și trase la indigo unde invariabil se consuma alcool mult peste gustul meu și al celor din anturajul meu, nu am avea ce să împărțim între noi. Iar banii uneori nefiscalizați ce rezultă din astfel de petreceri sunt puțini. Abia ajung cluburilor organizatoare să facă câteva deplasări la alte petreceri. Adică ce se ia de aici se cheltuie dincolo, într-un cerc care nu îmbogățește pe nimeni. Ba chiar în unele cazuri membrii din clubul organizator trebuie sa cotizeze în plus pentru a acoperi pierderile.

 Și totuși cum de ajungem să ne batem între noi, în mod organizat, pe la întrunirile altora?

 Părerea mea este că orgoliile joacă un rol decisiv în această piesă de teatru trist.

 Adică dacă motivul financiar pică, jigniri, furturi sau alte divergențe (dacă nu sunt inventate, ca să existe o "justificare") nici nu pot fi aduse în discuţie, cum de ajung să se urască între ei prieteni de-o viață ?

 Tot la orgolii ajungem. Motive de genul : „nu mă respecți dacă nu faci orice îmi tună mie să impun” sau „dacă mai vorbești cu X, nu mă respecți suficient”, ajung să provoace reacții naturale de apărare oricărui om și apar răspunsuri pe măsură, de genul: "cum adică îmi spui mie ce sa fac?" (mai ales când treci peste regulile nescrise obișnuite și începi să impui unele speciale și abuzive după cum ai chef într-o zi) sau "nu îmi poate dicta nimeni cu cine să fiu prieten". Din toate astea nimeni nu câștigă nimic.

 Fără ca aceste reacţii sa aibă un fundament care sa aducă un câștig material uneia dintre tabere, nici măcar nu se justifică violența, că altfel măcar ai putea zice că ăsta e scopul unui anumit tip de organizații. Astfel în mod firesc efectul este de marginalizare a agresorului.

De câțiva ani nu mă mai simțeam bine la întrunirile și petrecerile cluburilor moto. Atmosfera de  prietenie și libertate dispăruse într-o grimasă de fals respect.

 Foarte mulți gândesc că nu e bine ce se întâmplă, dar nu e uşor să o verbalizeze. Eu relatez ce gândesc foarte mulți. Și nu frica îi împiedică să vorbească sau nu întotdeauna. Până la urmă suntem motocicliști și ne punem în pericol  de fiecare dată când ne suim pe motocicletă. Știm destul de clar că o căzătura cu motorul doare la fel de tare ca și bătaia. Suntem obișnuiți cu pericolul și cu posibilitatea de a muri oricând într-un accident stupid sau dintr-o lovitură primită pe la spate.

 Suntem conștienți și despre faptul că avem familii acasă pe care orice prospect le poate folosi ca monedă de reevaluare a deciziilor. Astfel unii se vor gândi că nu merită riscul, alții se vor gândi ce exemplu dau copiilor dacă cedează, iar ceilalți pur si simplu nu au familii.

 Eu am trăit 14 ani de dictatură comunistă. Iubesc ideea de libertate mai mult decât orice pe lume. Motociclismul pentru mine este libertatea extremă pe care mi-am dorit-o de când am devenit conștient că nu pot spune ce gândesc și exista posibilitatea ca prietenul lui tata să fie turnător la securitate.

 Nu prea înțeleg cum de au uitat unii dintre noi acele vremuri și își doresc să le retrăiască chiar și la un nivel mai mic.

 Poate ca tot ce am scris mai sus este greșit. Nu am pretins niciodată că dețin monopolul asupra adevărului. Dar simt că în aceste zile libertatea motociclismului se clatină. Poate e doar un sentiment eronat, dar măcar toți cei care vor citi își vor pune întrebări si vor căuta răspunsuri, iar asta este tot ce contează acum.

 În toata povestea asta nu sunt implicate doar două cluburi. În fenomen sunt implicate mult mai multe cluburi de motocicliști de ambele părți.

 Merita sa ne gândim cu toții ce ne dorim in viitor de la o partida fără o miza reala și concretă. Miza in acest moment este o himeră a tinereții care, pe măsură ce vom îmbătrâni, se va devaloriza si vor rămâne doar rămășitele unor orgolii absurde si ale unor prietenii eșuate. Nu înțeleg cum poți să dai cu piciorul unor prietenii, unor oameni care te-au ajutat și cum poți fii un astfel de om, și cum o fi să îți găsești sau inventezi justificări. Dar fiecare e liber să aleagă ce fel de om este.

 Oricum motociclismul aşa cum îl știam noi a murit, trăiască ..."motociclismul"!