Mai există siguranță la întrunirile motocicliștilor?

La începuturile întrunirilor de pe la noi țin minte că era haos. Oameni beți pe motociclete printre corturi și printre mese, bătăi între motocicliști, motoare turate la maxim până dimineața și furturi din corturi.

 Nu știam că se poate și altfel. Așa am găsit eu primele mele întruniri. Foarte mulți dintre noi au renunțat să mai meargă la întruniri și și-au scris nemulțumirile pe internet, pe forumurile acelor vremuri.

 Încet, încet organizatorii nu au avut de ales și au început să se organizeze mai bine, pentru că altfel riscau să rămână fără participanți. A apărut paza la corturi, motocicletele au început să fie parcate separat de corturi și păzite, au apărut reguli pentru evitarea scandalurilor și bătăilor, acestea fiind aplanate și soluționate de către organizatori și au fost impuse reguli pentru zgomot, în special după o anumită oră. Organizatorii au înțeles că cei veniți de departe au nevoie de odihnă pentru a merge în siguranță înapoi acasă. Întrunirile care s-au menținut și au avut succes au fost în general cele la care organizatorii au ținut cont de feedback-ul participanților, fără să se supere.

 Practic întrunirile motocicliștilor deveniseră un simbol al respectului reciproc între oameni ce împărțeau aceeași pasiune. Organizatorii erau "sfinți" și cine nu se purta civilizat era poftit afară. Nimeni nu îndrăznea să pună la îndoială autoritatea  organizatorilor. Exista respectul pentru munca depusă de către organizatori și pentru nopțile nedormite ale acestora în perioada organizării, pentru ca motocicliștii să se simtă bine, să se distreze și să fie în siguranță. Dacă existau dispute se puteau rezolva ca să zic așa după niște reguli bărbătești care nu mai sunt respectate acum, în afara întrunirii, la un moment ulterior. Dar mai mult decât certuri la beție nu apăreau, nu se întâmplau bătăi organizate. Nimeni nu pleca la o întrunire să meargă sute de kilometri călare pe motocicletă ca să se bată cu cineva. 

Au existat și câteva incidente izolate. A existat unul dintre ele în care un club a mers în alt oraș pentru a rezolva o jignire directă făcută în mediul virtual, dar nu la o întrunire. Cum se spune, rufele se spălau în cerc restrâns. Nu avea nici un rost ca un asemenea incident sa ajungă public. Nici măcar când un ziarist a fost bătut de membrii unui club moto la o petrecere a acestora incidentul nu a ajuns in presă. Clubul respectiv a avut inspirația de a rezolva amiabil problema datorată consumului de alcool altfel încât să nu păteze și mai tare imaginea și așa șifonată a motocicliștilor.

 Practic de peste 15 ani motocicliștii si cluburile moto încearcă să păstreze o anumită decență în comportament astfel încât să putem conviețui civilizat atât între noi, cât și cu societatea în care ne desfășurăm pasiunea.

 Astăzi constatăm că am muncit degeaba în toți acești ani. Atât motocicliștii care au prezentat o conduită civilizată, cât și organizatorii care au încercat să facă petrecerile și întrunirile cât mai sigure din toate punctele de vedere au muncit degeaba.

 Ce e de făcut în condițiile acestor vremuri?

 Nu știu ce vor face alții, dar știu foarte clar ce voi face eu. Practic istoria se repetă, doar că are alt factor de influență. Până la urmă efectul este același.

 Voi începe sa merg doar la întrunirile și petrecerile unde știu că sunt în siguranță, așa cum am făcut și în trecut, până când organizatorii își vor selecta cu atenție participanții sau vor lua măsuri ca cei ce recurg la violența sa fie sancționați pe cale legală și să părăsească spațiul destinat întrunirii.

  

 Îmi pare rău că nu voi mai merge la unele întruniri și petreceri. Unele dintre ele sunt organizate de prieteni vechi si probabil voi pierde acele prietenii, dar fiecare are dreptul la propriile alegeri.

 Probabil că întrunirile vor deveni mai restrictive cu cei care au dreptul să intre și astfel își vor păstra standardele si respectul participanților. Poate că nu vor mai avea amploarea de până acum, dar întrunirile mici au avut întotdeauna succes.

 Cert este că se vor schimba multe în viața moto și deşi sunt siderat de ultimele întâmplări din lumea motociclismului, voi urmări cu interes urmările bune și rele. Probabil curiozitatea de ziarist este de vină, altfel ar trebui să fac aşa cum au făcut în ultimii aproximativ patru ani mulți dintre cunoscuții mei . Pur și simplu nu îi mai interesează motociclismul ca stil de viața. Adică nu îi mai interesează de cluburi, veste, MC-uri, RC-uri, întruniri și le-a trecut obiceiul de a strânge mâna oricui poartă o vestă de club, indiferent dacă îl cunosc sau nu. Au rămas doar motocicliști și atât, iar eu consider că este o mare pierdere pentru fenomenul moto în ansamblu. Mulți nu au mai suportat, cum zic ei, atitudinea de "mătură în fund".

 Cei care au renunțat la acest mod de viața nu au putut înțelege rostul divergențelor apărute în ultimii ani cu privire la teritorii, culori și dominații, care nici măcar nu au un motiv întemeiat, adică măcar de ar fi vorba de piețe de desfacere ale unor produse mai mult sau mai puţin legale, branduri consacrate pe piața româneasca sau alte interese financiare. Măcar ar exista o oarecare "logică".

 Adică mai mult decât niște petreceri, uneori nereușite și trase la indigo unde invariabil se consuma alcool mult peste gustul meu și al celor din anturajul meu, nu am avea ce să împărțim între noi. Iar banii uneori nefiscalizați ce rezultă din astfel de petreceri sunt puțini. Abia ajung cluburilor organizatoare să facă câteva deplasări la alte petreceri. Adică ce se ia de aici se cheltuie dincolo, într-un cerc care nu îmbogățește pe nimeni. Ba chiar în unele cazuri membrii din clubul organizator trebuie sa cotizeze în plus pentru a acoperi pierderile.

 Și totuși cum de ajungem să ne batem între noi, în mod organizat, pe la întrunirile altora?

 Părerea mea este că orgoliile joacă un rol decisiv în această piesă de teatru trist.

 Adică dacă motivul financiar pică, jigniri, furturi sau alte divergențe (dacă nu sunt inventate, ca să existe o "justificare") nici nu pot fi aduse în discuţie, cum de ajung să se urască între ei prieteni de-o viață ?

 Tot la orgolii ajungem. Motive de genul : „nu mă respecți dacă nu faci orice îmi tună mie să impun” sau „dacă mai vorbești cu X, nu mă respecți suficient”, ajung să provoace reacții naturale de apărare oricărui om și apar răspunsuri pe măsură, de genul: "cum adică îmi spui mie ce sa fac?" (mai ales când treci peste regulile nescrise obișnuite și începi să impui unele speciale și abuzive după cum ai chef într-o zi) sau "nu îmi poate dicta nimeni cu cine să fiu prieten". Din toate astea nimeni nu câștigă nimic.

 Fără ca aceste reacţii sa aibă un fundament care sa aducă un câștig material uneia dintre tabere, nici măcar nu se justifică violența, că altfel măcar ai putea zice că ăsta e scopul unui anumit tip de organizații. Astfel în mod firesc efectul este de marginalizare a agresorului.

De câțiva ani nu mă mai simțeam bine la întrunirile și petrecerile cluburilor moto. Atmosfera de  prietenie și libertate dispăruse într-o grimasă de fals respect.

 Foarte mulți gândesc că nu e bine ce se întâmplă, dar nu e uşor să o verbalizeze. Eu relatez ce gândesc foarte mulți. Și nu frica îi împiedică să vorbească sau nu întotdeauna. Până la urmă suntem motocicliști și ne punem în pericol  de fiecare dată când ne suim pe motocicletă. Știm destul de clar că o căzătura cu motorul doare la fel de tare ca și bătaia. Suntem obișnuiți cu pericolul și cu posibilitatea de a muri oricând într-un accident stupid sau dintr-o lovitură primită pe la spate.

 Suntem conștienți și despre faptul că avem familii acasă pe care orice prospect le poate folosi ca monedă de reevaluare a deciziilor. Astfel unii se vor gândi că nu merită riscul, alții se vor gândi ce exemplu dau copiilor dacă cedează, iar ceilalți pur si simplu nu au familii.

 Eu am trăit 14 ani de dictatură comunistă. Iubesc ideea de libertate mai mult decât orice pe lume. Motociclismul pentru mine este libertatea extremă pe care mi-am dorit-o de când am devenit conștient că nu pot spune ce gândesc și exista posibilitatea ca prietenul lui tata să fie turnător la securitate.

 Nu prea înțeleg cum de au uitat unii dintre noi acele vremuri și își doresc să le retrăiască chiar și la un nivel mai mic.

 Poate ca tot ce am scris mai sus este greșit. Nu am pretins niciodată că dețin monopolul asupra adevărului. Dar simt că în aceste zile libertatea motociclismului se clatină. Poate e doar un sentiment eronat, dar măcar toți cei care vor citi își vor pune întrebări si vor căuta răspunsuri, iar asta este tot ce contează acum.

 În toata povestea asta nu sunt implicate doar două cluburi. În fenomen sunt implicate mult mai multe cluburi de motocicliști de ambele părți.

 Merita sa ne gândim cu toții ce ne dorim in viitor de la o partida fără o miza reala și concretă. Miza in acest moment este o himeră a tinereții care, pe măsură ce vom îmbătrâni, se va devaloriza si vor rămâne doar rămășitele unor orgolii absurde si ale unor prietenii eșuate. Nu înțeleg cum poți să dai cu piciorul unor prietenii, unor oameni care te-au ajutat și cum poți fii un astfel de om, și cum o fi să îți găsești sau inventezi justificări. Dar fiecare e liber să aleagă ce fel de om este.

 Oricum motociclismul aşa cum îl știam noi a murit, trăiască ..."motociclismul"!

Intrunirea moto de la Constanta. Frumos, dar ...complicat

Ploaia marcheaza uneori aceasta intrunire inca de la inceputuri.
 Într-un an în care intrunirea a avut loc la Eforie, dacă rețin bine, prin 2008, a plouat ca in povesti, trei zile si trei nopti.
 Atunci am plecat pe ploaie, am ajuns pe ploaie, ne-am distrat in ploaie si ne-am intors tot cu ploaia impreuna.
 Apoi au urmat alte editii ale acestei intruniri si evident alte ploi. În mai putine dati am avut norocul sa ramanem uscati.
 Tin minte ca acum 3-4 ani a plouat la Fetesti trei zile torential. Era ca o perdea de ploaie prin care treceai inainte sa ajungi la intrunire, unde am avut norocul sa fie soare. Dar niciun motociclist nu a reusit sa ajunga uscat. Ploua atat de puternic incat nu se mai vedea soseaua. Ne ghidau doar marcajele albe sa nu intram in parapeti.
 Asa a fost candva, dar prietenia și respectul pentru clubul organizator ne indemnau sa mergem an de an sa ne distram alaturi de ei și să îi susținem cu prezența. Nu conta ca era ploaie sau frig, noi mergeam la intrunirea de la Constanta.

 La fel am facut si in acest an si desi organizarea a fost net superioara anilor precedenti, noi nu prea am fost in forma dorita. Desi respectul pentru clubul de la malul marii este acelasi sau chiar mai mare, ne va fi greu sa ne mai simtim la fel ca in trecut. Si pentru toate astea clubul organizator nu are nicio vina. Ei au facut mai mult decat era necesar ca noi sa ne simtim bine. Sa nu mai punem la socoteala sonorizarea impecabila din acest an, trupe bine pregatite si locuri suficiente la mese. Cristi Hrubaru a fost la inaltime ca de obicei. Clubul gazdă a ținut cont de feedback-ul din anii trecuți și s-au apropiat la o miime de milimetru de perfecțiune.

 Doar ploaia de vineri a stirbit putin din ambianta, lasand in urma ei un noroi crunt. Eu am fost dintre cei norocosi ce au avut rezervare facuta inca din prin februarie la hotelul din incinta campingului. Insa cei ce au venit cu cortul au avut viata grea.
 Sambata a fost o zi superba, cu o temperatura perfecta si multi prieteni in jurul nostru, care ne-au facut sa ne simtim bine. Și duminică ploaia a ocolit întrunirea, ceea ce ne-a bucurat.

 Totusi dupa lasarea noptii nu am mai zabovit mult. Viata moto asa cum o stim noi a inceput sa apuna. Siguranta  pe care o intalneai candva la intrunirile moto nu o gaseai niciunde. Acum desi organizatorii fac tot ce le sta in puteri sa pastreze acea siguranta, este indicat sa nu zabovesti mult dupa lasarea serii si pe cat posibil sa ocolesti locurile intunecoase. Deocamdata aceste avertizari sunt valabile in primul rand pentru unii dintre prietenii mei, dar probabil nu va trece mult timp si vor fi valabile pentru oricine nu face lucrurile "cum trebuie".

 Dar viata merge inainte si probabil vom reveni la obiceiul de a merge cu precadere la intrunirile mici, unde toti participantii ajung sa se cunoasca intre ei si unde nu trebuie sa ocolesti locurile intunecoase și nu e necesar să ai grijă să nu ramai singur.
 Totusi vom continua sa sustinem intrunirea de la Constanta, chiar daca nu o vom mai putea face ca organizatie de motociclisti. O vom face ca oameni, fiindca efortul clubului organizator de a face cea mai mare intrunire din Romania trebuie apreciat.

 Ii felicitam pe organizatori, clubul moto Seawolves MC, si le multumim pentru tot efortul de a ne face sa ne simtim bine, in ciuda tuturor greutatilor intampinate de noi.

Bikers for Humanity, mai mult decât o acțiune umanitară?

Se spune ca este foarte usor sa faci un rau, dar este mult mai greu sa faci un bine.

 Asa am ajuns noi, cei din Romantic Bikers, in localitatea Cumpana. Trei din Calarasi si doi din Bucuresti, cei din Constanta fiind la ei acasa.

 Am plecat sa incercam sa facem un bine unor oameni pe care nu ii cunosteam si carora viata nu le-a oferit prea multe sanse. In fond cu acest scop a fost infintata si Asociația Romantic Bikers. Scopul nostru principal este sa ajutam cat putem motociclismul din Romania sa se dezvolte, sa ii imbunatatim imaginea, dar nu numai atat. O alta vorba spune ca atunci cand detii o putere, ai si o mare responsabilitate. Orice grup de oameni bine organizati reprezinta o forta, din orice unghi ai privi acel grup. Responsabilitatea principala a unui grup este sa nu faca rau. E foarte usor sa fii imbatat de puterea pe care o da grupul oricarui individ din grup, de aceea este foarte important ca acea putere sa fie canalizata catre chestii benefice, atat pentru grup, cat si pentru societatea care prin lege da dreptul oricui sa se asocieze liber cu cine doreste.

 Astfel, au strigat prezent la Cumpana foarte multe cluburi din toata tara, unindu-si fortele pentru a face un gest frumos.

  Evident lider in prezenta a fost clubul local Seavolwes MC, care desi peste nici o saptamana au de organizat cea mai mare intrunire moto din Romania, si-au facut timp sa participe la munca grea din santier.

 De asemenea, un alt grup numeros a fost reprezentat de cei din clubul Free Riders din Bucuresti care, alaturi de restul participantilor, a pus umarul la terminarea unui complex de apartamente, constructia unui etaj la al doilea complex si pregatirea fundatiei pentru al treilea.

 Nu trebuie uitat nici clubul Chopper Academy MC și nici cei de la Support 31, prin mainile carora au trecut aproape 1,5 tone de fier beton pentru fundatii, ajutati de membrii clubului North Gang Riders MC veniti de departe, tocmai din Suceava si nu trebuie uitat nici clubul bucurestean Slowriders RC.

 Tencuiala exerioara a trecut prin mainile baietilor de la Black Helmets, dar si-au adus aportul si colegii lor bucuresteni din mai nou infiintatul club Wheels of Life.

 Dar cele mai grele conditii au fost intampinate de cei care au izolat cu vata minerala acoperisul, printre care s-au numarat si cei din clubul Valah Motors din Targoviste. Imbracati in costume speciale, infruntand canicula, au reusit sa termine treaba fara a se plange. Dificil a fost si la final cand au muncit din greu sa scoata costumele de protectie ce se lipisera de pielea transpirata.

 Dar acestea sunt doar o parte din cluburile prezente la actiunea celor de la Habitat for Humanity.

 Un merit deosebit il au si motoclistii ce nu fac parte din nici un club. E nevoie de multa determinare sa pleci singur la drum cu gandul de a munci voluntar pe un santier.
 Unii au facut chiar mai mult, cum este Mihai Manolache care pe langa munca facuta pe santier a depus mult efort pentru a strange bani de pe unde a putut, pe care apoi i-a donat tot catre santierul de la Cumpana. Probabil multi se intreaba cine este acest Mihai. El este simpaticul Vaca Punkista care este intodeauna imbracat cu vesta lui specifica și ne incanta cu multa buna dispozitie si umor.

 Nu au lipsit nici momentele hazlii orchestrate de Cristian Hrubaru, la care toti motociclistii strigau deja celebrul "Țâțeeeeee!", spre disperarea primaritei comunei Cumpana. Dar pana la urma primarita trebuia sa se astepte la faptul ca motociclistii nu sunt ca toti oamenii. Cu toate astea, primarul comunei Cumpana Mariana Gâju a interactionat placut cu motociclistii voluntari, oferindu-le acestora cateva mese calde. Chiar daca pare un gest electoral, a fost un moment frumos cand  primarita a tinut ca masa de pranz sa o serveasca personal. Pana la urma nu ai multe sanse in viata sa primesti sarmale in farfurie din mainile unui primar, care de asemenea a reusit sa patreze ordinea la servire in fata motociclistilor infometati. Iti trebuie ceva curaj sa te impui in fata motociclistilor care dau navala la gogosi si placinte.

  La final, primarita ne-a informat printre altele ca natalitatea comunei Cumpana este in crestere si ne-a rugat sa nu ne aducem aportul la aceasta crestere, decat cu conditia sa devenim cetateni ai comunei. E clar ca trebuie sa lucram mai mult la imaginea motociclistului roman, tinand cont de faptul ca jumatate din motociclistii prezenti au acasa familii trainice. Desi nu stiu in ce masura acest lucru se datoreaza motociclistilor. Meritul pentru acele familii probabil trebuie cautat in alta parte. Sunt sigur ca nu e usor sa fii nevasta de motociclist. Totusi clar nu aratam a oameni cu copii acasa.

Probabil nici a oameni nu aratam, mai ales fetele care au zugravit interiorul. Murdare de vopsea aduceau putin a zombies. Sper ca macar ele sa fi prins apa sa se spele, fiindca cei care au incheiat ziua de munca mai tarziu nu au mai beneficiat de acest lux, fiindca din cauza unei avarii nu a mai fost apa. Dar cum pana acum niciun motociclist nu a murit de jeg, nu am lasat acest amanunt sa ne strice buna dispozitie. Nu a mai fost apa, dar bine macar ca mai era bere. Cred ca si asta a ajutat la pastrarea bunei dispozitii pana seara cand, rapusi de oboseala, motociclistii au plecat catre corturi. Multi dintre ei aveau drum lung pana acasa.

 Cam asta inseamna Bikers for Humanity la o prima vedere. Inseamna motociclisti voluntari si constiinciosi, inseamna multa munca in conditii grele, ca sa nu mai punem la scocoteala oboseala drumului. Si toate astea fara sa auzi pe nimeni sa se planga, fiindca in primul rand motociclistii sunt oameni duri, dar cu suflet mare.

 Ce nu se vede in acesta actiune este ca Bikers for Humanity reprezinta ceva in plus pentru toti cei prezenti. Muncind umar la umar, intre motociclisti a aparut o legatura stransa, iar doza de respect obtinuta prin aceasta colaborare nu poate fi nici cumparata si nici impusa.

 Toate acestea probabil ca nu ar fi fost posibile fara efortul sustinut al lui Cristi Hrubaru, care a reusit sa ne motiveze sa ne lasam problemele acasa si sa participam intr-un numar destul de mare la o actiune umanitara.

 Seara, vedeta Rock FM a ramas alaturi de noi purtand cu mandrie si fara nici o problema vesta ce avea pe spate sigla Bikers for Humanity. 

 Cam asa a fost la cea mai recentă editie a Bikers for Humanity. O actiune care, pe langa partea umanitara, ajuta la coeziunea dintre motoiclisti si imbunatateste imaginea acestora.

 Cuvintele care sa exprime mandria de fi alaturi de toti motociclistii prezenti pe santier sunt multe si nu incap in aceste cateva randuri; sunt sigur ca o sa ne revedem si la urmatoarea editie. Imi cer scuze ca nu am reusit sa retin toate cluburile prezente si le-am enumerat doar pe cele ce imi sunt mie mai cunoscute. În lista voluntarilor înscriși am mai găsit Intruder Owners Club Romania, Motosketeers, Road Eagles, RoadWolves, Wild Wheels. În plus, asa cum am mai spus, au fost o mulțime de motocicliști neafiliați. De asemenea, nu am putut sa nu observ ca multe cluburi au lipsit de aceasta data, unele chiar reprezentative pentru comunitatea cluburilor din Romania. Dar poate vor veni data viitoare.

 Sa ne vedem cu bine sambata viitoare la mega intrunirea clubului Seavolwes MC din Constanta si nu uitati sa repetati acasa celebrul strigat muncitoresc al voluntarilor de la Bikers For Humanity deci: Țâțeeeeeeee!