Necesitatea autoturismului în defavoarea bicicletei.

 Se tot discută în ultimul timp despre cum o să facă primăria capitalei curățenie pe străzi și cum o să măture toate mașinile prin mărirea de taxe.
 În primul rând taxa este o investiție prin care cetățenii primesc înapoi diverse avantaje. Taxa nu este o pedeapsă folosită ca armă de constrângere. 
 Dacă cetățenii vor fi nevoiți să plătească taxe de parcare mai mari atunci în cel mai scurt timp trebuie să apară parcări suficiente. Dar cum încrederea cetățenilor în primărie tinde spre zero, cel mai bun lucru este ca primăria să facă întâi parcări și apoi să mărească taxele.
 O altă problemă este că în ultimii 30 de ani primăria nu a investit prea mult în locuri de parcare noi. Ba chiar a lăsat investitorii din imobiliare să construiască locuințe fără locuri de parcare.
 Acum primăria vine să mărească taxele pe locurile de parcare construite de comuniști. Logic ar fi să impună taxele mai mari pe locurile de parcare construite de primărie în ultimii 30 de ani. 
 Să nu mai vorbim de retrocedările făcute în capitală și care a secătuit primăria de multe terenuri.
 De exemplu lângă parcul IOR primăria a retrocedat mai multe șosele. Efectiv există zone unde au fost retrocedate terenuri luând din strada care înconjoară parcul.
 După toate aceste probleme și nereguli, primăria are tupeul să mărească taxele de parcare și să ne oblige astfel să renunțăm la autoturisme. Taxa nu este o metodă de constrângere. Metoda de constrângere se numește amendă. 

 Primăria vrea piste pentru biciclete.
 Dacă facem un studiu simplu privind pe geamul locuinței, vom înțelege că locuitorii capitalei nu sunt pregătiți pentru o asemenea schimbare. 
 Primăria ar trebui să fie în slujba cetățeanului, iar în acest moment cetățenii capitalei au nevoie de autoturisme pentru a putea evolua economic și social. 
 Am mai spus faptul că trebuie trecute etapele istorice. 
 Privind istoria țărilor dezvoltate unde cetățenii se deplasează cu bicicleta, vom observa că și acele țări au trecut prin perioada blocajelor rutiere. 
 Toate economiile țărilor dezvoltate au la bază perioada autoturismului.

 Noi suntem în perioada istorică a lipsei de timp. Majoritatea țărilor dezvoltate au trecut prin această perioadă cu 100 de ani în urmă. Încă nu avem un nivel de trai care să ne permită timpul de a ne deplasa cu bicicleta. Pentru a ajunge să câștigăm jumătate din venitul unui cetățean din Olanda, noi, în România, trebuie să muncim de două ori mai mult. Pentru asta avem nevoie să câștigăm timp iar autoturismul ne ajută în acest sens.

 Pentru a putea evolua economic avem nevoie de infrastructură pentru o deplasare rapidă. 
 Probabil că suntem toți de acord că atunci când vom avea autostrăzi, saltul economic pe care îl va face țara noastră va fi enorm. La fel se va întâmpla și dacă vom avea o infrastructură mai bună în orașe. Principala preocupare a primăriei ar trebui să fie fluidizarea traficului. Înainte de a ajunge să se deplaseze pe biciclete, locuitorii țărilor dezvoltate au avut intersecții inteligente. Etape, etape, etape. Nu putem sări peste ele doar pentru că la alții arată frumos. Trebuie să acceptăm că suntem o țară în curs de dezvoltare și să acționăm în consecință.

 În cazul meu, nivelul de trai a crescut simțitor când am avut un autoturism mai performant, a crescut mobilitatea și am câștigat timp pentru a munci mai mult, implicit am câștigat mai mulți bani și benzina pe care nu mi-o permiteam înainte.
 Cu cât ni se va restrânge mobilitatea urbană cu atât ne va fi mai greu să ne păstrăm nivelul de trai.
 Când nivelul de trai va ajunge egal cu al capitalelor din care se inspiră primăria atunci vom cere singuri piste pentru biciclete fără să mai așteptăm să ni se impună cu forța sub amenințarea taxelor.
 
 Să parcurgem puțin istoria în mod simplist. Când țările pe care primăria le ia ca exemplu aveau drumuri pavate și trăsuri simandicoase noi mergeam prin noroi cu carul cu boi. Când țările dezvoltate produceau autoturisme ieftine pentru fiecare familie noi așteptam 10 ani să cumpărăm o Dacia și apoi umblam cu soț și fără soț iar benzina era pe cartelă. Când la noi o motocicletă costa cât o garsonieră țările dezvoltate erau în perioada scuterelor și la apogeul mobilității urbane.
 Avem maxim 20 ani de evoluție tehnologică de la Oltcit la mașini cu ABS. Suntem la începutul perioadei scuterelor și descoperim mobilitatea urbană la alt nivel. 
 Dacă ne păstrăm ritmul de dezvoltare, aproximez că în maxim 20 de ani vom ajunge la biciclete.
 Ne dezvoltăm rapid și avem șanse să ajungem la nivelul țărilor dezvoltate în jumătate din timpul de care au avut nevoie acestea pentru a evolua. Dar nu putem forța lucrurile și să punem carul înaintea boilor doar de dragul de a fi în ton cu țările dezvoltate pentru că nu suntem.
 
 Primarul de azi ar trebui să fie mai realist și să înceapă cu începutul. Adică să fluidizeze traficul și să construiască parcări. Să desființeze gardurile din mijlocul șoselelor și să îi amendeze pe nesimțiții care circulă pe linia de tramvai.  Așa face primăria bani pentru parcări subterane. Dar taxele sunt mai ușor de colectat decât amenzile taxele nu pot fi contestate în instanță și astfel ascundem incompetența unui sistem corupt de la care nu mai așteptăm nimic bun. 

 Și uite așa mi-am pierdut eu timpul să scriu un text inutil adresat unei primării la fel de inutile. Un text pe care îl vor citi inutil niște oameni care își vor pierde timpul la fel de inutil.
 În altă țară un anunț despre mărirea taxelor ar fi fost întâmpinat cu proteste. Dar noi nu avem timp de proteste, noi suntem ocupați să supraviețuim și mâine. 
 Lipsa timpului este principalul impediment în calea evoluției către deplasarea pe bicicletă. Sper să priceapă și primarul.
  Dacă blochează circulația va încetini și viteza de evoluție și vom ajunge la biciclete când țările dezvoltate de azi vor fi la drone sau alte vehicule zburătoare. 
 

Stagiul militar obligatoriu te făcea bărbat sau sclav?

 Citesc în multe locuri despre faptul că pe vremea când stagiul militar era obligatoriu oamenii învățau ceva acolo în unitățile militare și reveneau acasă peste un an, total schimbați în bine.
 Eu am simțit după efectuarea stagiului militar doar că sunt un supraviețuitor. 
 
 Nu știu cum a fost în alte unități militare dar vă pot spune cum a fost în cazul meu.
 În primul rând când primeai ordinul de încorporare simțeai că pleci la pușcărie.
 Poate alții au simțit așa un val de patriotism că merg să servească patria și poate sunt eu un model românesc defect. 
 Așa că am plecat cu inima strânsă către Constanța, să caut unitatea militară unde urma să fiu închis un an de zile. Urma să pierd un an de viață, un an de muncă și un an fără salarizare. Cică aveai o soldă dar era ceva modic care nu acoperea nici nevoile elementare.
 
 Am ajuns în fața unității și am stat în soare de dimineața până seara fără să ne bage cineva în seamă. Probabil trebuia să ne exersăm răbdarea. Noi prinsesem lovitura de stat a lui Iliescu și așteptam cu răbdare vremuri mai bune. Așa că aveam răbdare.
 Apoi au venit cu niște saci de haine purtate, uzate și murdare. Am ales pe întuneric ce am putut. La bocanci a fost mai greu că toți erau rupți și desperecheați.
 Ne-am dezbrăcat acolo afară, în curtea unității. Bine că era vară. Sau poate nu era atât de bine, fiindcă hainele miroseau greu și toate bolile luate de pe acele haine mi-au făcut viața grea tot anul ce a urmat.
 Apoi ne-au urcat în camioane și ne-au dus la Năvodari într-o unitate din spatele unor blocuri de locuințe. Cel puțin aveam public. 
 În dimineața următoare eram îmbrăcați toți de parcă eram cerșetori. Nici o urmă de demnitate și mândrie ostășească.
 
 Acolo am făcut cunoștință cu comandantul de grupă, tot militar în termen, un băiat de o prostie și o răutate rar întâlnite de  mine. Eu nu sunt un om violent și chiar urăsc violența dar sergentul ce provenea din localitatea Cuca, era atât de prost și rău încât încă am vise că mă duc să îl caut și să îl bat până îl refuză trei spitale.
Nu am înțeles care erau criteriile alegerii acelor comandanți. 
 Dar treaba era simplă. 
 Perioada de instrucție dura 3 luni. În câteva zile te verificau și te desemnau ce post vei ocupa.
 Eu aveam un an de facultate și probabil datorită faptului că aveam la activ un examen de admitere mă detașa de restul. Așa că au stabilit că voi face școala de gradați cu funcția de ajutor de comandant de gardă.
 Singura diferență între noi și ceilalți soldați era că noaptea în loc să dormim, ne puneau să învățăm niște prostii. În rest făceam cu toții aceeași alergătură aiurită pe care gradații, comandanții de grupe, o numeau instrucție. Efectiv alergam aiurea pe un câmp de lângă Năvodari pe care îl numeau câmp de instrucție.
 După 3 luni și mai multe nopți nedormite am fost ridicat la gradul de Fruntaș.
 Eram și trăgător de elită. Adică am tras cu arma de maxim 10 ori și odată am aruncat o grenadă.
 Probabil că în acte figurez ca soldat de elită cu 3 luni de instrucție. 
 Eu am perceput acea perioadă ca fiind o încercare de docilizare, un antrenament menit să ne transforme în executanți de ordine. Dresajul era simplu, nu execuți ordinul, urmează pedeapsa de efort fizic până la epuizare.  Asta ne transforma și în cetățeni mai docili în viitor.

 Alimentația era extrem de proastă. 
 Eu trăisem în comunism, trecusem prin lovitura de stat și trăiam perioada neagră a anilor '90. Adică eram învățat cu mâncarea puțină și proastă. Ca majoritatea românilor mâncam acasă preponderent cartofi, orez, fasole și varză.
 Ei bine la fel era și la cantina unității dar mult mai prost gătită. Efectiv era aproape imposibil de înghițit. Apogeul era reprezentat de macaroanele tricolore fără brânză sau gust.
 E de înțeles ca în unele antrenamente, armata să te pregătească pentru situații în care poate este necesar să supraviețuiești cu mâncare proastă. Doar că la noi te pregăteau pentru lagărele de exterminare unde mâncarea este proastă permanent.
 Se spune că exista și carne în magazia unității dar pe aia o furau comandanții și o luau acasă. Furau carnea, uleiul, și tot ce aveau nevoie. Noi mâncam ce rămânea. Nici măcar nu duceau ei furăciunile la mașină, îi puneau pe soldați să le care produsele furate. Adică era pe față.
 Ei furau mâncarea soldaților, gradații în termen ne furau ce aveau ei chef iar noi furam un bocanc mai bun de la colegul din altă grupă. Măcar noi îi lăsam bocancul stricat în loc ca să iasă la inventar. În armată nu se numea furt, se numea completare.
 
 În 3 luni au reușit să ne termine și fizic și psihic. Știu că or să apară eroi, care sunt frați cu John J. Rambo și care vor spune au venit din armată căliți și pregătiți să înfrunte inamicul cu pieptul de aramă dezgolit. Dar după toate standardele, dacă atunci începea un război, noi nu eram pregătiți nici fizic, nici psihic și nici militar să mergem în linia întâi.
 Dar teoretic după ce terminasem școala de gradați de 3 luni eram pregătit să devin, nu comandant de grupă ca băiatul ăla prost și frustrat de la Cuca, eu eram pregătit să fiu ajutor de comandant de gardă.  Adică eu organizam paza obiectivului. 

 După cele 3 luni de instrucție au fost trase niște sfori și am fost repartizat la București la paza TVR. Mânare proastă, mizerie și boli erau și aici. Împărțeam patul și așternutul cu alți doi, trei soldați din alte schimburi de gardă. Încercam să îl împărțim cu cei mai spălați. Dar măcar aici eram mai aproape de casă și puteau ai mei să îmi mai aducă ceva de mâncare din când în când.
 Cel mai important lucru era că puteam să îmi spăl uniforma acasă la temperaturi mari dar tot nu am reușit să scap de bube și iritații.
 La București am reușit să mă orientez cu niște șpăgi la magazioner, să capăt o uniformă mai bună.

 Astfel toată perioada stagiului militar se reduce la încercarea de a supraviețui unui sistem asemănător unui scenariu apocaliptic. 
 Practic trebuia să te descurci în condițiile date de situația în care te aflai fără voia ta. Se spunea că trebuie să fii orientat.
 Poate că la asta se referă cei ce spun că stagiul militar obligatoriu te învăța să fii bărbat sau poate confundau și voiau să spună că te învăța să te descurci în viață. Poate în viața din România, fiindcă tot ce învățai era să furi, să mituiești, să te impui cu forța, să nu îți pese de cei de lângă tine. Să devii oportunistul perfect.

 După terminarea stagiului militar obligatoriu eu nu am fost ca ceilalți eroi care nu au avut probleme de adaptare la viața civilă. Chiar cunosc câțiva eroi care înainte de stagiul militar erau cam alcoolici și când au revenit acasă nu au avut probleme de adaptare fiindcă au stat beți câteva luni.
 
 Datorită vieții grele pe care o trăiam în anii '90, când găsirea unui loc de muncă era aproape imposibilă, a fost foarte greu să mă reintegrez. În acel an pierdusem niște șanse, cei din jur aveau alte direcții la care eu pierdusem startul. Nu știu dacă am reușit să recuperez vreodată acel an. Statul român te obliga să pui pauză un an viitorului tău, fix la începutul vieții. 
 Nu știu cum a fost înainte de lovitura de stat dar stagiul militar efectuat în acei ani ce au urmat a fost groaznic și nu numai că nu a ajutat cu nimic, nu m-a făcut nici bărbat și nici un om mai bun, doar mi-a stricat viața.
 Stagiul militar obligatoriu nu te învăța nimic, nu te ajuta cu nimic în viață. Era doar un an pe care il așteptai să se termine și din care sperai să ieși cât mai puțin vătămat. 

 Cu siguranță nu voi reuși niciodată să îi înțeleg pe cei care regretă desființarea stagiului militar obligatoriu. Poate au uitat mâncarea proastă, mizeria și prostia prezente în așa zisele unități militare. Poate au uitat munca la câmp, munca la drumuri și alte munci făcute gratis în perioada militară. Poate pentru unii acolo în unitate a fost mai bine ca acasă. Poate ei chiar au învățat să se descurce și poate pentru prima oară în viața lor au avut trei mese pe zi. Dar nu a fost așa pentru toți.
 Fascinant este că li se pare normal să fie așa și probabil eu sunt ăla rău și materialist fiindcă aduc în discuție faptul că în acea perioadă nu am fost plătiți nici măcar cu salariul minim pe economie și nici nu am avut beneficii ulterioare.
 Am muncit gratis un an pentru statul român iar faptul că am fost obligat să fac asta în condiții improprii și fără remunerație se numește sclavie.
 Pe timpul comuniștilor, atunci când a fost inventat stagiul militar obligatoriu, era o modalitate prin care omul nou devenea docil, învăța ce înseamnă detenția și tot în perioada stagiului militar obligatoriu se identificau elementele negative ce se puteau opune regimului dictatorial. 

 Oare ce fel de oameni sunt cei care regretă dictatura și stagiul de penitenciar obligatoriu al armatei?