Jurnal de intrunire in Serbia

In primul rand in tara noastra, daca nu ai prieteni in orasele de granita, nu poti afla despre intrunirile din tarile vecine.
Am vazut la intrunirea de la Triumph MK motociclisti veniti din aproape toate tarile Europei. De unde stiu ca erau din alte tari? Pai scria pe spatele vestelor pe care le purtau, indiferent ca erau MC sau RC.

Dar sa incepem cu inceputul.

La intrunirea de la Oltenia Bikers am aflat de la clubul Drobeta Motors ca este o intrunire la sarbi in orasul Zajecar.
Am facut un calcul si a iesit ca sunt 400 de km de la Bucuresti pana la intrunire. Nu sunt multi km, dar tot te costa cam 400 de lei benzina, iar dumul nu e usor.
Pana la urma am decis sa mergem sa vedem si noi cum se distreaza sarbii.

Am fost insotiti si de unul din membrii clubului nostru din Constanta, pentru care calatoria a fost si mai grea fiindca a trebuit sa faca peste 1200 de km. A venit insotit de prietena, iar o calatorie pe o asemenea distanta nu e usoara nici daca mergi singur si cu bagaj minim.

Plecarea a fost pe la ora 16 fiindca unii mai si muncesc.
Iesirea din Bucuresti vineri dupa pranz este ceva horror. Caldura sufocanta, blocaje rutiere si ca totul sa fie cum trebuie o masina a luat foc, asa ca traficul a fost blocat complet.
Nici nu stiu pe la ce ora am reusit sa ne intalnim la intrarea pe autostrada. Trei motociclete, patru calatori si emotiile drumului.

Autostrada spre Pitesti la fel cum o stim. 100 de km de gropi, petice si un trafic haotic. Toata lumea vrea sa depaseasca pe toata lumea, unii merg prea incet, altii prea repede, iar soarele musca din noi fara mila.
Am incercat sa conduc grupul cum am putut mai bine. Fara eroisme si cu o viteza constanta. Nu neaparat o viteza mare, fiindca ar fi devenit obositor. Incerc doar sa gasesc un ritm bun pentru toata lumea.

Nu prea iubesc mersul in grup. E frumos, e antrenant, dar este mai lent si mai obositor. Dar este si mai obositor sa conduci grupul. Trebuie sa stai cu ochii in oglinzi si sa numeri farurile din spatele tau. Depasirile in grup trebuie calculate cu grija astfel incat majoritatea gupului sa faca depasirea impreuna. Norc ca am fost doar trei motociclete. Probabil unii vor gandi ca ma plang ca e greu cu un grup atat de mic. Eu cred ca un grup e un grup, indiferent de numarul motocicletelor din care e format.

Pana la Pitesti am scaldat-o cumva. Chiar daca a fost aglomerat erau totusi doua benzi pe sens. Dupa Pitesti pana la Craiova a inceput circul, unde jongleriile cu depasirea tirurilor au fost o reprezentatie cu multiple reluari.

Dupa multe pauze de alimentare, hidratare si fumat am ajuns la Craiova unde am oprit sa mancam pe bordura de la supermarket. E mai ieftin si mai ales mai rapid. Nu astepti pana vine mancarea si nota de plata.

Noaptea ce ne sufla in ceafa a reusit in cele din urma sa ne prinda din urma.
La iesirea din Craiova a inceput dansul, iar noaptea nu este un partener prea placut. Drumul era in lucru pana la Calafat, iar semnele lipseau cu desavarsire. Curbele erau semnalizate foarte rar si nu a trecut mult pana am inceput sa avem vedenii. Franam aiurea fiindca aveam senzatia ca urmeaza o curba si de fapt drumul era drept. Oricum a fost distractiv, dar am mers incet si am lungit timpul.

Apoi am reusit sa ratam vama si ne-am ratacit in Calafat ghidati de un GPS expirat care voia sa ne treaca Dunarea inot. Drumul lui trecea direct peste Dunare fara sa existe un pod in acel loc. Evident ca ne-am ratacit si in Vidin, ghidati de acelasi GPS, pana cand am luat fortat o pauza de fumat si cu toata zgarcenia am scos telefoanele si le-am pus sa ne ghideze. Exceptionale GPS-urile din telefoane. Pana acum nu am fost dezamagit. Doar ca sunt putin mai costisitoare, iar in Serbia sunt de-a dreptul prohibitive preturile la roaming. La Digi costa doi euro si ceva sa suni si un euro sa primesti. Acum stiu c-am dat 10 EUR, dar la granita cu Serbia am inchis internetul, ca nu stiam cat va costa.

Dar drumul a continuat prin noapte, iar ora tarzie ne-a ajutat sa trecem de Bulgaria usor.
La intrarea in Serbia ne-am oprit imediiat dupa vama bulgara sa fumam. De unde sa stie Gigel ca in tarile care nu sunt in UE sunt doua puncte de frontiera. Asa ca ne-am oprit noi intre punctele de frontiera sa fumam.. Ma mir ca nu ne-au impuscat. Cand am ajuns si la vama sarbeasca ne astepta vamesul in mijlocul drumului, cu gatul ceva mai lung. Nu am avut probleme, dar totusi cat de prost sa fiii sa nu te gandesti ca intre punctele de frontiera nu e un loc prea bun sa te opresti sa fumezi.

Am pornit mai departe sub un cer senin ce parca avea mai multe stele decat are cerul nostru.
La miezul noptii am intrat in Zajecar intampinati de o viata de noapte foarte activa. Tot orasul era frumos luminat si plin de oameni la terase si prin parc. Prin centrul orasului am gasit si o banca cu bancomat unde am scos dinari pe care nu am reusit sa ii calculam pana in ziua de azi.




Am gasit si intrunirea destul de usor si timpul a fost dat inapoi cu minim 15 ani.
Mai tineti minte cum aratau primele intruniri pe la noi prin tara?
Corturi asezate peste tot, motociclete printre corturi, oameni beti calare pe motociclete si motoare cu esapamentele scoase, turate la maxim pana spre dimineata.

Nu a fost usor sa gasim corturile romanilor. Prietenii de la Drobeta Motors au ajuns mai devreme si au incercuit un loc cu umbra si pentru noi. Am montat corturile in concert de motoare turate, dar pana am terminat au inchis la mancare. Asa ca am baut cateva beri si am plecat spre corturi.

Cum stateam noi asa langa corturi apare o motocicleta care a oprit mai departe de noi cu o inclinare periculoasa. Oricine poate opri mai instabil mai ales pe teren accidentat. Dupa o stationare de cateva secunde motocicleta porneste, face cativa metri si se prabuseste impreuna cu pilot si pasager peste motocicletele romanilor parcate langa corturi. Una dintre motociclete cade peste un cort si noi sarim sa ii extragem pe ocupantii motocicletei prinsi sub aceasta.

Cei doi erau sarbi, dar puteau fi orice natie fiindca nu prea mai puteau sa vorbeasca din cauza alcoolului in care pluteau.

Se trezesc cei din cortul peste care cazuse motocicleta parcata, il gasim si pe proprietarul acesteia, constatam cu totii ca nu avem cu cine sa vorbim si o lasam balta. In acel moment pilotul sarb incerca sa se urce din nou pe motocicleta si sa plece. Il oprim si incercam sa aflam unde vrea sa o parcheze. Ne face semn sa il urmam si ne indica prin semne sa ii lasam motocicleta in mijlocul unei strazi. O lasam acolo cam neincrezatori, iar sarbul dupa cateva incercari reuseste sa se urce pe motocicleta si sa plece urmat pe jos de catre pasagerul ce parea cam vatamat la piciorul pe care cazuse motocicleta.

Nu am apucat sa dormim prea mult ca dimineata a inceput nebunia. Muzica, motoare care circulau printre oameni cu viteze cam prea mari. Cine isi aminteste la fel era si la noi candva.
Mancarea inca nu era gata, asa ca am plecat in oras sa mancam. Ne era prea foame sa asteptam.
Orasul pe lumina arata ca orice oras mic de provincie de pe la noi, doar ca se vorbea alta limba. Pana la urma si orasele mici de la noi din tara au ramas in urma timpului. Asta nu este neaparat un lucru rau.
Am mancat la terasa unui hotel, iar preturile au fost chiar mici. Nu e ca si cand am fi mancat la un hotel dintr-un oras mare.
Dupa ce am terminat masa ne-am despartit si am plecat la cumparaturi.

Am fost surprinsi de numarul mare al vorbitorilor de romana. Nu erau la nivel academic, dar te intelegeai foarte bine. O alta caracteristica uimitoare a sarbilor din acel orasel este ca sunt foarte binevoitori. Daca ii intrebai ceva te insoteau sa iti arate.
Un sarb si-a chemat copilul din magazin sa ma inteleg cu el in engleza, apoi au urcat amandoi in masina si m-au insotit pana la o benzinarie. Niste oameni extraordinari.



Am revenit la intrunire unde am constatat ca trebuie sa platim intrarea 200 de dinari. Noi nu platiseram fiindca noaptea nu mai era nimeni la intrare. Ne-am bucurat ca am platit si noi. Intrunirile astea costa bani si multa munca, e normal sa platesti pentru distractie.

Am lasat cumparaturile, am verificat una dintre motociclete care nu mai vroia sa munceasca si am plecat sa vizitam niste ruine ale unei cetati romane.





Un politist foarte amabil ne-a indrumat catre Romuliana, ocazie prin care am si aflat cum se numeste.
  Am ajus rapid, ajutati de indicatoare si am fost uimiti cat de bine era pastrata si restaurata o asemenea cetate dintr-o tara ce tocmai a trecut prin razboi. Nu exista grad de comparatie intre aceasta si Sarmisegetuza noastra. In timp ce la noi vezi doar cateva dealuri si poate doua ziduri pana la genunchi, aici aveai arcade pe ziduri, coloane verticale si chiar o pardoseala din mozaic. Existau si cateva incaperi in care intrai cu ghid si o mica terasa unde te puteai racori cu apa rece sau inghetata.

Soseaua buna si plina de curbe ne-a adus inapoi la intrunire. Am mancat si am cumparat cateva fleacuri pentru acasa. Existau si cativa comercianti cu anvelope si piese SH sau cu echipamente de asemenea SH. Cam cum era si pe la noi candva.

Dupa ce ne-am linistit am inceput sa studiem adunarea de motociclisti de toate varstele si de toate vestele.
Eram curiosi cum se distreaza sarbii. La concursuri am stat putin fiindca nu intelegeam nimic, asa ca am luat-o la vale sa vedem corturi si lume multa, foarte multa.
Adica poate cand se tinea intrunirea de la Paulesti sa fi vazut asa multa lume. La noi in ultimul timp nu mai vezi asa ceva. Ma intreb cum arata o intrunire mare de la sarbi. Ma gandesc ca asta nu este cea mai mare.

Motocicletele sarbilor sunt in mare parte destul de vechi. Nu sunt comunistele de pe vremea noastra, dar majoritatea erau mai vechi de 15 ani.
Cluburi multe, cam cum este la noi acum. Majoritatea MC-uri sarbesti. Am vazut chiar si un MC sarbesc 1%. Adica nu erau support la un club international. Era pur si simplu un club sarbesc.

Motocicletele cluburilor erau de la 125 chinezesti pana la vitezane. Majoritatea aveau Serbia scrisa pe spate. Si MC-uri si RC-uri. Pe unii scria MK si am banuit ca asa se scrie MC in sarba.


 A fost destul de amuzant cand au venit cativa membrii support al unui club international, au legat un steag mare cu sigla lor de doi copaci si dupa cateva ore l-au strans si au plecat. Adica au venit doar asa sa isi faca poze la intrunire probabil sau poate ca mai aveau de mers si la alte intruniri. Cine stie.

In rest oamenii foarte relaxati. Parca nu simteai incordarea de la intrunirile noastre de acum. Nu simteai ca te studieaza cineva sau ca nu stii pe cine deranjezi ca nu ai vesta cum trebuie. Nu simteai ca unii sunt mai cluburi decat altii. Efectiv toata lumea facea ce vroia, isi parcau motocicletele unde vroiau si mergeau cu ele pe unde doreau.

Nu am vazut organizatori agitati care sa treaca pe langa tine ca si cand ar avea cea mai importanta treaba din lume. Nici macar la intrare nu se agitau prea mult. De fapt existau cam trei intrari si doar la una se luau bani. Practic daca vroiai sa nu platesti puteai intra pe alta parte. Dar totusi pentru 15 lei nu cred ca se obosea cineva.



Au avut evident si muzica pe scena. Cateva trupe se auzeau chiar bine, dar au fost si cateva care chiar cantau fals. Dar nu prea interesa pe nimeni aspectul, nu a aruncat nimeni cu sticle si nu am vazut sa existe nici macar un scandal. La sosea a existat permanent un echipaj de politie, dar era foarte departe de locul unde se tinea intrunirea. In incinta nu am vazut nici macar un paznic.

Mancarea la intrunire era compusa din niste chiftele mari facute la gratar, pui tot la gratar si niste slanina tot pe gratar, perpelita. Iti bagau in lipie sau in chifla ce doreai de la gratar si tu puneai peste ea sosuri, si legume.Am apreciat ardeii iuti la maxim. Au avut si porc de lapte la rotisor dar nu am reusit sa ma inteleg cu sarbul sa nu imi dea jumatate de porc. Era ori totul ori nimic.


 Berea la dozator foarte proasta ca si berea la cutie. Evident ca nu aveau bere la sticla. Vodka locala la fel de prosta. Nu putea fi bauta nici cu apa tonica. Asa ca nu prea am baut nimic, dar oricum aveam de facut un drum lung inapoi acasa. La intoarcere a fost cald, dar drumul a fost destul de liber pana la Pitesti. Dupa Pitesti autostrada a fost extrem de aglomerata. Practic se mergea bara la bara pe ambele benzi.
 In Bucuuresti am intrat la caderea noptii. Ne-am despartit cu drag si am plecat obositi catre case.

Serbia a fost o experienta folositoare. Am constatat ca daca mergi mai incet si opresti mai des ajungi mai odihnit la destinatie. Pana la urma in calatoriile pe motocicleta drumul este la fel de important ca si destinatia.

In concluzie am facut cam 10 ore la dus si tot atat la intoarcere, am cheltuit cam 600 de lei in total, au fost cam 800 de km frumosi intr-o companie placuta si relaxanta. Un alt lucru important este ca cei ce te insotesc sa aiba acelasi stil de deplasare si sa se bucure de timpul petrecut alaturi de ceilalti, fara sa ii intereseze cat de repede ajung la destinatie.

Mi-a placut la sarbi ca nu se simtea acea competitie intre cluburi. Nu pareau sa existe cluburi mai importante decat altele si nici cluburi mai cluburi ca celelalte. Sa vad cluburi moto a fost unul din motivele pentru care am mers in Serbia si am observat cu mare atentie cum interactionau intre ei. Practic ne-am simtit la o intrunire foarte mare cam cum ne simtim in tara noastra la intrunirile mici. Asta a fost diferenta.

Ma gandeam pe drumul de intoarcere ca daca voi ajunge sa nu ma mai simt bine la intrunirile din tara noastra am o alternativa buna si ieftina in tarile vecine. In fond o calatorie de 800 de km a fost mai ieftina ca una de 400 din tara noastra. practic pe mancare, bautura si suveniruri am cheltuit 200 de lei.

Multumim Trimph MK pentru gazduire si distractie si sper sa ne vedem si anul viitor. Totusi cred ca voi cauta un hotel in apropiere. A fost cam multa galagie pentru gustul meu, dar pana la urma pretul libertatii il plateste fiecare fara exceptie.

--


---------------------------------------------------------------

Romantic Bikers http://www.romanticbikers.ro/

Carpele discordiei motociclistilor.

     Cluburile moto din țara noastră au apărut de puțin timp. Practic nu putem vorbi despre o istorie a cluburilor moto românești. Acest lucru se întâmplă astfel deoarece pe vremea regimului comunist erau interzise asocierile între oameni, la fel și întâlnirile în grupuri mai mari de trei oameni.

     Așa că cluburile moto în România au apărut acum aproximativ 15 ani si au fost cluburi suta la suta românești. Cluburile nou apărute aveau vagi influențe din cluburile străine, inspirate din filmele americane și deoarece majoritatea aveau personalitate juridica, nu existau diferențe între cluburi. 

    Abia după 3-4 ani de la apariția primelor cluburi românești au apărut și cluburile străine, ce au înființat filiale în țara, denumite chaptere, conform influențelor americane.

     Cam în aceeași perioadă cu intrarea cluburilor străine în țara noastră a început să se facă diferența și între cluburile autohtone. Au apărut primele MC-uri, adică morcycle club urmate de RC-uri, riding club si restul cluburilor care au rămas așa cum se înființaseră, fără un specific anume si fără sa capete influențe străine în modul de organizare.
     Chiar dacă unele cluburi aveau reguli interne mai stricte si luaseră titulatura de MC-uri, încă nu apăruse o diferența în comunicarea cu restul cluburilor RC sau fără titulatură. Toata lumea era prietena cu toata lumea. Cluburile se ajutau între ele la diferite acțiuni fără a ca unele cluburi să fie mai importante ca altele.

     Apoi prin anul 2012  au apărut mai multe cluburi străine ce și-au făcut chaptere în Romania. Au apărut MC-uri cu pretenții de teritorialitate și dominație peste alte cluburi. Unele cluburi se pretind cluburi dominante în orașele în care activează. Adică au pretenția ca un club nou ce se înființează pe teritoriul lor să le ceară acceptul la înființare.
     Apariția cluburilor străine în țara noastră a coincis cu apariția serialului Sons of Anarchy. Acest serial a dus la apariția unui mare număr de cluburi și clubulețe, spre disperarea cluburilor MC.

     Există cluburi ce nu acceptă înființarea altor cluburi pe teritoriul lor, chiar si RC fiind, decât dacă acestea le poartă culorile și devin cluburi support. Adică cluburi subordonate clubului dominant.

    Cluburile support sunt obligate să îndeplinească ordinele clubului dominant și în general să facă muncile mai grele, paza pe la petrecerile clubului dominant, curățenia și debarasarea meselor. Munci destinate în general Prospecților, adică celor care aspiră să intre într-un club de motocicliști.

     RC-urile care acceptă această dominație o fac cu scopul de a deveni cândva chappter al clubului dominant sau măcar să devină MC support. Într-un fel acele cluburi sunt în probe adică tot un fel de prospectaj.
     Deci există și cluburi MC subordonate cluburilor dominante. Acestea sunt cluburile de unde clubul dominant își recrutează membri. De asemenea, MC-urile support acceptă statutul de subordonat în unele cazuri, tot cu scopul de a deveni chapter al clubului dominant sau ca unii membri să ajungă membri in clubul dominant. Deci revenim la prospectaj iar muncile pe care trebuie să le fac sunt și niște probe de loialitate pe lângă faptul că sunt utile clubului dominant.

     În toate cazurile de mai sus se cam pierde sentimentul de libertate oferit de sportul pe doua roți, se pierd prietenii de o viața și se pierde esența ce definea cândva un club moto românesc.

     Inițial cluburile moto în țara noastră au apărut ca urmare a prieteniilor legate în jurul motocicletelor.     Un grup de prieteni se cunoșteau întâmplător sau nu și începeau să se plimbe împreună. În grupul respectiv se remarca un lider, un organizator mai destoinic și grupul căpăta o denumire asociată ori cu numele liderului, ori cu zona în care locuiau membri.
 Grupurile încep să se întâlnească între ele și așa au apărut primele întruniri. Ca să se identifice între ele, grupurile încep să poarte anumite însemne. Practic identificarea cu unul din acele însemne te recomanda ca om de încredere pentru oricine cunoștea semnificația acelor însemne. Grupurile erau foarte exigente cu oamenii pe care îi acceptau. 

     De ce am scris aceasta scurta istorie? Pentru ca astăzi a început să se piardă esența acelor însemne. Cluburile MC au aderat la regulamentele cluburilor MC străine și în majoritatea cazurilor le interpretează greșit. Scopul interpretărilor agresive ale regulamentelor este probabil de a se identifica in mare drept cluburi dominante pe zona lor. Totuși din 2012 până în 2022 nu avem încă un club dominant bine definit la nivel național. 

     Am scris acest text ca urmare a unei întâmplări povestite pe facebook de către un participant la o întrunire a clubului Seawolves MC de la Constanța.

     Povestea se refera la o întâmplare cu un motociclist ce avea scris pe o vestă un text sub forma siglelor MC. Adică un text sus, un desen la mijloc și un alt text sub desen. Acesta este celebrul patch din trei piese interzis oricui nu face parte dintr-un club MC recunoscut de celelalte cluburi MC.
    A fost un mare scandal pe seama acelui om care purta o vestă cu patch-ul din trei piese.

     Trebuie știut că fiecare club MC, conform regulamentelor, trebuie să își apere culorile, adică patch-urile cu prețul vieții, că trebuie să își apere teritoriul și nevoile și neamul, dar dacă povestea cu omul cu vesta a fost adevărată, deja se exagerează. Este știut faptul că în alte țări dacă un om care nu face parte dintr-un club MC este prins de către membrii unui club MC că poartă însemne asemănătoare unui club MC acel om poate fi deposedat de acele însemne sau chiar mai rău. Să sperăm că nu se va ajunge și la noi la asemenea situații.
     De ce am o îndoială în privința adevărului în această poveste? Pentru că în ultimul timp de când cluburile străine au venit în țara noastră, este dificil să mai ai încredere în cineva. Oameni cu care ai petrecut timpul ani la rând, cu care te-ai ajutat în momente grele, au uitat de prietenie doar fiindcă au intrat într-un MC.
     Am ajuns în situația în care dacă un membru al unui MC pretinde ca îți este prieten, te îndoiești de intențiile lui. Ruperea unor prietenii vechi poate fi un test de loialitate pentru a fi primit în anumite MC-uri.

     Viața moto a luat o cale greșita. Înainte la întrunirile moto te duceai cu inima deschisă și fără nici o teama. Acum nu te mai poți îmbrăca cu haine de o anumită culoare fiindcă dacă nimerești din greșeală o culoare a unui club MC rival unui alt MC prezent la acea întrunire se poate lăsa cu scandal.           Organizatorii au ajuns sa îți recomande la intrare să dai jos vesta doar fiindcă la întrunirea lor participă un MC căruia nu îi place vesta ta.

      Înainte organizatorii garantau siguranța tuturor participanților la întruniri. Intrai fără frică și orice altercație era imediat aplanată de către organizator. În caz de că apărea o problemă regula era să te adresezi organizatorului iar acesta avea obligația să aplaneze cât mai imparțial conflictul. Dacă încercai să îți rezolvi problema pe cont propriu în mod agresiv, erai imediat evacuat din cadrul întrunirii. Așa erau regulile atunci.
     Ajunsesem la nivelul la care la întruniri nu existau conflicte. Era ceva de vis. Nimeni nu tura motocicleta noaptea, muzica avea o oră decentă la care se oprea, motocicletele erau păzite permanent, la fel și incinta pentru corturi. 

      În prezent am ajuns să îți fie frica sa mai mergi la anumite întruniri. Organizatorii din frica de a nu se certa cu anumite MC-uri ajung să te dezbrace la intrare de toate hainele ce ar putea provoca reacția agresivă a acelor MC-uri.

     Frica ce îi face pe organizatori să sufle și în iaurt face ca unele întruniri să nu mai fie atrăgătoare. Poate că asta si urmăresc unele MC-uri. Să coboare nivelul întrunirilor și astfel să rămână doar cele agreate de acele MC-uri, mai ales că avem întruniri foarte frumoase organizate de către RC-uri. Până la urmă concurența nu place nimănui.
     Teama că ai putea deranja un MC te face sa te gândești de două ori înainte să pui o vestă pe tine sau să te apuci să faci o întrunire.
     Am auzit de cazuri în care membrii unor MC-uri au agresat niște persoane fiindcă purtau celebrul patch din trei piese cu sigla serialului Sons of Anarchy sau cu a unei trupe de muzica.

     Mi se pare puțin jenant să îți umfli mușchii la un om ce poarta un costum de carnaval și care nu are cum sa înțeleagă ce ai cu el.

     Aici consider că cluburile moto au interpretat greșit regulamentele cluburilor străine. Să spunem că ar fi ok sa pretinzi explicații de la un GRUP ce poartă aceleași însemne și sunt scrise sub forma cluburilor MC. Dar în nici un caz nu poți avea pretenții de la oameni care nu au nicio legătură cu motociclismul să înțeleagă semnificația acelor însemne.

     Majoritatea motocicliștilor înțeleg că se fac anumite sacrificii să faci parte dintr-un club moto și că nu  e normal să se îmbrace toată lumea ca tine. Dar când individul nu face parte din lumea moto, și nu e motociclist, îl lași în pace sa fie fericit cu serialul lui. Chiar dacă e motociclist, dar nu e "organizat" ca și club și își pune el pe vesta o aiureala din care se vede clar că nu a putut face față sau nu s-a putut integra într-un club, îl ignori sau cel mai bine faci mișto de el. Îl faci din vorbe să își dea singur vesta jos. Nu mi se pare onorabil ca un club moto să își arate mușchii în fața unor habarniști sau a unora care nu au făcut față prin alte cluburi și acum se cred lupi singuratici.

     Ca o paranteza, când aveam 14 ani am primit vesta din imagini, adusă din Italia, ce avea pe spate un patch din trei piese. Am purtat-o aproape 10 ani, de când am primit-o până când am primit vesta unui adevărat club de motocicliști.
     Mergeam cu acea vestă pe mine mai ceva decât port astăzi vesta clubului din care fac parte. Am aparat acea vesta cu preț de sânge când au vrut sa mi-o ia minoritarii.
     Cum ar fi fost sa dau în acele vremuri de un grup de motocicliști care să îmi taie vesta fiindcă nu am voie sa o port. Adică niște membri de MC să bată prin Vama Veche un puști de 14-15 ani fiindcă are vesta cu patch din trei piese cumpărată din comerț din Italia, iar sigla de pe spate este sigla producătorului.
     Recunosc că mergeam cu vesta pe bicicletă și mă imaginam membru de club moto cum văzusem eu în filme. Nu avem habar ce însemnă MC și nici nu mă interesa. Mă simțeam dur si asta era tot ce conta. Si totuși nu cred ca meritam sa fiu bătut și dezbrăcat din această cauza.

    Consider că cluburile moto românești ar trebui să își reconsidere poziția în lumea motociclismului din țara asta.  Nu este chiar o tragedie dacă apare unul cu o vestă aiurea. Până în anul 2012 nu interesa pe nimeni cu ce te îmbraci. Cluburile autohtone nu aveau pretenții de teritorii și alte bălării de genul ăsta.       Aveam vestele pe noi ca să știm că suntem între oameni serioși ok. Nu făceam ca politicienii români care inventează reguli mai zeloase decât directivele europene sau le sucesc în interesul lor.

     Au mai fost și alte cluburi străine în țara asta. Așa cum au apărut așa au și dispărut. Nu-i ușor să fii membru într-un club în țara asta. Cluburile străine au mari pretenții de la membri lor, iar în Romania e mai greu cu banii când cotizația la club este cat un salariu mediu, iar timpul este ocupat cu munca.

     Părerea mea este că mulți motocicliști vor începe să ocolească anumite întruniri unde organizatorii nu mai sunt capabili sa le ofere protecția necesară unei distracții liniștite. Nimeni nu se duce la întrunire să stea încordat că ar putea deranja involuntar pe cineva, iar organizatorul sa nu aibă potența necesară să te apere și sa ia masurile ce se impun prin regulamentul întrunirii. Adică sa îl dea afară pe cel ce a pornit scandalul și să aplice fără discriminare regulamentul întrunirii.

     Se vede deja că anumite persoane sau cluburi beneficiază de tratament preferențial. Și e clar că organizatorii îi protejează sau le e frică să aplice regulamentul în toate cazurile.
     O alta varianta este ca în regulamentul afișat să se specifice clar care cluburi nu au dreptul să intre la acea întrunire, ce culori nu ai voie să porți la haine și ca nu ai voie cu veste de carnaval cum sunt cele cu Sons of Anarchy, lupi singuratici fără club sau alte trupe de muzica.

 E oarecum înjositor să bați un drum lung pentru a ajunge la o întrunire, iar acolo să te trezești dezbrăcat doar fiindcă ai pe spate o broderie ce ar putea deranja pe cineva. Să nu mai vorbim când te duci la cluburi cu care ai fost cândva prieten, nu ai avut nici o supărare cu acel club si ești tratat ca și când nu te cunosc sau te cunosc si te pun sa te dezbraci.

 Astfel anumite întruniri vor ajunge sa fie ocolite de multe cluburi. Și așa cum am mai spus în repetate rânduri, cluburile fac muzica în lumea moto. Adică cluburile vor ocoli anumite întruniri împreuna cu toți cei ce gravitează în jurul acelor cluburi.

 Toate întrunirile din țara noastră sunt organizate de cluburi autohtone în afară de cea a clubului Trust. Poate cluburile autohtone fac un efort și își amintesc că au fost mulți ani sprijinite pe bază de prietenie. Chiar dacă au ajuns mari și puternice, cluburile să nu uite că au fost mici și prietenoase, iar ca să primești respect trebuie să oferi respect. Respectul nu se poate impune, acesta se câștigă cu multa muncă și se pierde rapid.

Sper că toate cluburile știu ca forța unui club nu este reprezentată de numărul de membri cât de calitatea acestora.

   

Bikers for Humanity Romania. Bacau, Romania 2016

A fost greu pentru toti, dar a meritat.

Drumul a fost lung, canicula, praf, ploaie, iar apoi multa munca.
A fost greu, dar toti am plecat acasa cu sufletul usor si plin de mandrie. Am reusit ce ne-am propus. Adica sa turnam fundatiile pentru casele in care cateva familii isi vor creste copii in conditii umane.

Cum de a fost posibil ca un numar atat de mare de oameni sa se uneasca pentru un scop nobil? Pai cam asa e poporul asta al romanilor. De cand e lumea si pamantul cronicarii vremurilor stravechi au scris ca suntem un popor primitor. Poate ca nu am fost noi mari cuceritori, nici mari razboinici, dar cu un lucru ne-am facut remarcati. Suntem un popor plin de omenie, de umanitate cum se spune acum.
 Peste noi au trecut multe popoare, am fost sub diverse stapaniri straine, am primit diverse influente straine, dar romanii au ramas tot acei oameni cu suflet mare.
 Acest lucru este valabil acum si pentru motociclistii romani. Ma bucur ca chiar si cu influentele straine ce le domina vietile, cluburile moto au reusit inca o data, ca si in trecut, sa se uneasca pentru a face un bine.

 Probabil ca toti motociclistii si mai ales cei din cluburile moto isi dau seama ca degeaba detii o forta daca nu o folosesti sau o folosesti intr-un mod egoist doar sa iti fie tie bine. Iar cluburile moto romanesti sunt o forta, iar atunci cand se unesc pot realiza lucruri minunate asa cum au facut acum.



 Printre cluburile participante am remarcat si cateva MC-uri. Un gest laudabil as putea spune, mai ales ca in ultimul timp trendul MC-urilor este sa nu mai participe la actiuni caritabile asa cum faceau in trecut. Tot respectul pentru MC-urile prezente si cred ca si-au castigat mai multi simpatizanti decat daca ar fi organizat 10 intruniri. Practic au fost prezente cele mai importamte MC-uri din tara, aratand ca inca dau directia in care merge motociclismul din Romania asa cum au facut intotdeauna.

 Nu ar fi fot rau daca mai multe vedete isi miscau curul pana la Bacau. Acest lucru ar fi atras mai multa publicitate evenimentului. Nu spun ca Hrubaru nu a fost suficient. A fost mai mult decat suficient, iar vedetele care ar fi putut participa nici macar nu trebuiauu sa munceasca cat a muncit Hrubaru, fiindca omul asta a muncit mai mult decat multi dintre noi. Cel putin mai mult ca mine a muncit sigur. Dar totusi nu ar fi fost rau sa fi avut mai multa rezonanta acest eveniment. Sa vada tot poporul ca in tara asta nu se intampla doar lucruri rele.



 Evenimentul merita mai multa publicitate, fiindca a fost organizat impecabil. Organizatorii aveau deja listele cu participantii ce au fost instruiti, dotati cu manusi, casti de protectie si cu tehnica necesara realizari acelor fundatii. Au avut chiar si contracte de voluntariat, plus tricouri si patchuri cu evenimentul.
 Locul era ingradit si pazit, cortul mare era incapator si curatat permanent. Desi hrana trebuia sa ne-o asiguram singuri, ne-au oferit trei mese si apa la discretie.

Aveau chiar si un dozator de unde se putea cumpara bere, care functiona doar seara spre disperarea unora dintre noi. Chiar se mirau unii ca 300 de motociclisti au baut doar apa o zi intreaga. Minunea asta nu o intalnesti decat o data in viata.



Printre meritele organizatorilor se numara si faptul ca am avut dusuri, pe langa numarul mare de toalete ecologice. Acele dusuri nu au fost niste minuni tehnologice. Niste bazine la care erau adaptate cateva furtunuri pentru dus. Apa se incalzea de la soare si nici nu ne doream mai mult.  Sunt de parere ca multi organizatori de intruniri moto ar trebui sa mearga la instruire la organizatorii de la Bacau.

  In final acest eveniment nu a fost doar o actiune caritabila, a fost si o ocazie ca multe cluburi prietene sa se reuneasca si sa reia legaturile ce au fost intrerupte uneori in ultimul timp.
 Din pacate ploaia a scurtat distractia, dar si oboseala ne-a facut sa ne retragem la corturi pentru o meritata odihna.

 Cand am ajuns acasa am descoperit pe facebook ca in timp ce noi caram ciment cu roaba si toceam coada la lopata, niste motociclisti pe care in general ii numim generic ,,slapari” au hotarat sa se dea pe o roata in grup mare pe autostrada Soarelui. Asa au vazut ei pe youtube si hai sa copieze romaneste. Ca doar e la moda, o fac si prim-ministrii. In principiu scopul evenimentului a fost sa fie si ei remarcati, sa puna o poza pe facebook ca poate se uda pitipoancele cand ii ,,vede”.
 In afara de faptul ca un asemenea eveniment este foarte periculos, nici macar nu are o utilitate. Ba chiar face un deserviciu comunitatii moto fiindca soferii nu cred ca au fost prea fericiti de disconfortul creat.
 Nu mai discutam ca in timpul plimbarii pana la Constanta sau unde au fost si cu benzina consumata, se putea veni la Bacau.

Sunt sigur ca organizatorii Ride of the Century stiau de Bikers for Humanity si macar din bun simt puteau amana sau anula evenimentul si poate numarul voluntarilor de la Bacau ar fi fost mai mare.
 Probabil unii dintre cunoscutii mei care au participat la evenimentul smecheri pe autostrada se vor supara ca i-am facut slapari. Poate ca nu e treaba mea sa imi pese ca merg unii haotic pe autostrada, ca se pun in pericol sau ca ne strica imaginea. Dar cand niste motociclisti merg sa faca un lucru bun, iar altii ne fac de rahat incurcand traficul pe o autostrada si asa aglomerata, punandu-se in pericol pe ei si pe ceilalati participanti la trafic, mergand cu viteza, haotic, pe o roata, parca nu poti ramane indiferent. Si pentru ce? Pentru ce sa participi la un asemenea eveniment? Sunt sigur ca nu toti participantii au mers pe o roata. Practic unii au fost doar de umplutura pentru a le ridica rangul celor care stiau sa merga pe o roata. Adica au fost cei care ieseau in fata si aplaudacii lor. Oare acele gaste ce incercau sa tina pasul cu smecherii nu isi dau seama ca sunt penibili? Nu isi dau seama ca isi pun viata si sanatatea in pericol doar ca sa iasa in fata cativa complexati?
 Priviti care este diferenta intre o alergatura pe autostrada organizata iresponsabil si o deplasare a unor cluburi moto. Poate asa vor intelege toti de ce suntem mandri cand punem vestele pe noi.
moto haotici
cluburi moto

 Unele imagini au fost luate de pe facebook si apartin lui Razvan Podgornai.

Doua roti si multa munca

Acum cateva zile a ajuns la final si editia a patra a festivalului Iubim Doua Roti organizat de clubul de motociclisti Free Riders.
 Asteptam cu nerabdare acest eveniment, fiind practic singurul eveeniment moto important din capitala tarii noastre. Chiar o putem numi intrunirea motociclistilor de la Bucuresti, fiindca era rusinos ca tocmai capitala sa nu aiba un eveniment moto important.
 Evenimentul a debutat vineri, 27 mai, cu concerte, in spatiul de la Club Quantic. Un loc despre care nu stiam ca exista, desi locuiesc in Bucuresti de cand ma stiu. O sa revin cu detalii despre acest loc.

 Acum o sa continuam cu ziua de sambata, cand ne-am adunat cu motocicletele in parcarea de la Piata Alba Iulia. Dupa ce ne-am salutat, ne-am imbratisat cu oameni pe care nu ii mai vazusem de multa vreme, am plecat in parada. Un sir lung de motociclete deplasate prin centrul orasului. Pot spune ca parada a fost ok. Nu extraordinara, dar nici jalnica. Viteza a fost buna, asa ca am reusit sa ajung la final de data asta fara sa imi ia foc motorul. Politia putea totusi sa faca in asa fel incat sa ne putem deplasa mai fluent. Noi am fi ajuns mai usor la final, iar traficul putea fi reluat mai repede.
 In timp ce ma deplasam in parada imi veneau diverse idei. Spre exemplu traseele astea prin centru parca sunt degeaba. Adica nu prea au o tinta. Practic nu te vede nimeni. Faceam fara sa vreau comparatie cu parada clubului Choppper Academy din Calarasi la care am participat de curand. Am vazut acolo oameni iesiti pe la porti cu copii de mana, saluturi si poze, zambete si incurajari.

Ce vreua sa spun este ca un efect mai clar, o apropiere mai mare a oamenilor de motociclism si implicit de motociclisti am avea daca am merge la ei acasa. Sa nu mai fim niste straini ce trec unii pe langa altii prin centrul orasului. Eu paradele astea le-as face prin cartiere, printre blocurile aproape reabilitate pe ultima suta de metri, unde oamenii sa iasa la fereste si sa ne salutam prieteneste. Cel mai minunat ar fi o colaborare intre cluburile bucurestene si fiecare sa isi faca parada in alt cartier. Astfel incat sa putem saluta cu respect tot orasul. Dar probabil asta este doar un vis al unui motociclist aflat in parada ce traversa o zi insorita de vara.
 La finalul paradei am uitat de visele mele fiindca membrii clubului Free Riders ne-au mai pregatit o surpriza. Cluburile moto au fost adunate si am primit cu totii mai multe pungi cu jucarii pe care le-am impartit cu darnicie copiilor aflati la plimbare in parcul Carol, locul unde ajunsese parada la final. Bucuria copiilor a fost enorma si noi ne-am bucurat alaturi de ei. Practic copii au sarbatorit ziua lor in avans alaturi de motocciclisti. Gestul clubului organizator a fost exceptional, oferind bucurie atat participantilor la eveniment, cat si copiilor aflati in parc.
 Din cate stiu ziua a continuat cu alte evenimente, dar clubul nostru a trebuit sa plece pentru scurt timp din oras.

 La intoarcere am lasat motocicletele acasa si am plecat spre Club Quantic unde ne astepta peetrecerea.
 Am intrat prin strada mare urcand cateva trepte. Accesul civilizat si elegant. Te simteai ca atunci cand intri la teatru. In general accesul la evenimentele moto este mai agitat si niciodata nu stii in ce directie trebuie sa mergi.
 Desi aveam invitatii oferite de catre organizatori, unii dintre noi am hotarat sa platim intrarea. Evenimentele de genul asta costa bani si am vrut sa ne aducem si noi aportul minim. Totusi nu am putut sa nu observ evolutia tehnicii. Invitatiile ne-au fost trimise electronic pin e-mail. Noi le-am printat acasa, iar la intrare codul de bare de pe acele invitatii era scanat cu telefonul.

 Imediat dupa intrare era o terasa incapatoare, apoi intrai intr-o sala enorma si ieseai chiar langa prima scena.
 Lume suficienta la mese, dar nu cat te-ai fi asteptat. Am luat si noi o bere si ceva mancare, incercand sa intram in atmosfera ce ni se parea putin cam slaba pentru o intrunire de motociclisti. Am privit in jur si peste tot erau dozatoare de bere si frigidere pline. Multe tarabe cu mancaruri felurite si totul foarte bine organizat. Nimeni nu statea la coada la nimic. Te simteai chiar ciudat de bine fără cozi. Si totusi cam putina lume.

 Am dat cateva telefoane la prieteni si am inceput sa ne adunam. Am mai salutat cativa cunoscuti si incepusem sa ma cam dezamagesc. Am terminat berea si prietenii de la Danubian Riders ne-au spus ca ei sunt stransi la cealalta scena. Devenea interesant. Am plecat impreuna vorbind si razand.

Am ocolit prima scena si in spatele ei am gasit o alta lume. Multa lume, o scena imensa, alte multe dozatoare de bere fara cozi, zeci de mese cu corturi si multa distractie.

 Am stat o perioada la masa baietilor de la Danubian Riders apoi am facut o escala la cei de la Valah Motors din Targoviste si apoi am constatat ca e timpul sa plec spre casa. Era tarziu, scena imensa era tacuta, berea a fost multa si nu stiam unde a zburat timpul.
 In drum spre iesire am aflat de ce nu mai era nimeni in jurul nostru la mese. Concertele continuau la cealalta scena, unde era nebunie. Desi mi-ar fi placut sa mai stau, nu ar fi fost indicat si oricum nu mai era loc.
 Am plecat doar ca sa ma intorc a doua zi. M-am intors fiindca si duminica concertele au continuat.
 Si fiindca nu pot sa beau trei zile si trei nopti ca eroii din poveste sau alti eroi contemporani, am mers cu motocicleta. Am parcat in parcarea pentru motociclete fiindca exista asa ceva si am vrut sa vizitez locul pentru corturi, dar am uitat. Vroiam sa vad daca la editia viitoare vin cu cortul, fiindca nu as mai vrea sa ratez nimic.
 De data asta la intrare am folosit invitatia fiindca aruncasem bratara cumparata sambata de frica sa nu o vada copilul si sa se prinda ca am fost fara ea la intrunire.

 Am ajuns la timp sa prind intrarea celor de la Timpuri Noi pe scena. Chair daca lipsa lui Artan se simte, trupa inca se tine bine. Din pacate repertoriul nu a fost pe gustul meu. Efectiv au cantat cele mai banale piese.
 Spre final am plecat spre casa, dar nu inainte sa imi iau la pachet cateva clatite.
  Pe drum spre casa ma gandeam ca ma asteptam ca organizarea sa fie buna la festivalul Iubim Doua Roti, dar nu ma asteptam sa fie atat de fabuloasa.
 Sper ca exemplul lor sa ridice standardele celorlalte intruniri. Felicitari.

Cum poti sa concepi o organizare buna la o intrunire moto.

In viata mea mea am fost si scriitor la o revista moto. Adica eram platit sa ma duc la intruniri si sa scriu despre ce se intampla acolo. Acum nu mai face nimeni acest lucru. Adica nimeni nu te mai plateste sa te duci la intruniri moto si nici nu mai scrie nimeni despre asta.
 Asa ca m-am dus pe banii mei pana la Manesti in judetul Dambovita si o sa scriu gratis despre intrunirea Black Helmets.

In primul rand vreau sa ii felicit pentru efortul depus. Desi fac si eu parte dintr-o gasca de motociclisti, nu am avut niciodata curajul sa organizam o intrunire.

 As mai vrea sa se inteleaga de la inceput ca aceasta nu este o critica. Sunt doar niste sfaturi ce pot fi acceptate sau nu. Eu oricum voi veni si anul viitor, doar ca probabil ma voi caza la hotel in Targoviste. Imi place sa stau la cort, dar la intruniri e mai dificil sa vii cu tot echipamentul de campare mai ales ca nu poti alege locul in care vei campa. In general la intruniri pui cortul unde gasesti un loc mai drept. In plus, cand dormi la cort in natura, iti petreci timpul pentru a organiza o sedere cat mai confortabila. La intruniri timpul il petreci distrandu-te in alte feluri. La intruniri te vezi cu oameni de departe, asculti muzica, participi sau te uiti la concursuri si bei bere cu prietenii. Cand pleci singur cu cortul ai timp sa umpli sacul cu apa pentru spalat pe maini, iti cumperi singur gheata sa pui berea la rece in sacul termoizolant, faci vatra pentru focul unde vei prepara mancarea, faci un pod din pietre peste rau si in general ai timp sa le faci pe toate fiindca nu trebuie sa faci nimic altceva.

 Stiu ca despre organizarea intrunirilor moto s-a mai scris si pe diferite forumuri inca de acum 10-15 ani. Dar voi incerca sa fac o sinteza din ce imi aduc aminte din istoria acestor intruniri.
 Intrunirile la noi au inceput timid, in sunetul de 2 timpi al IJ-urilor mai mult sau mai putin chopperite si in bubuitul hotarat al Niprelor cu esapamentele goale.
 Uneori somnul participantilor era întrerupt de zgomotul unui Minsk fara toba, turat cat il tinea pistonul. In general linistea era restabilita prin violenta de catre un somnoros deranjat. Uneori organizatorii trebuiau sa se lupte cu ambele probleme pentru a face pace.
 In timp, urletul motoarelor  2T si fara esapamente a fost inlocuit in noapte de catre motoarele japoneze turate pana in limitare si de pacanelele facute din butonul rosu.
 Au existat alte batai intre zgomotosi si somnorosi urmate de discutii interminabile pe forumurile moto.
 Care erau aceste discutii? Pai nemultumirea unora dintre participanti, mai ales a celor veniti de departe, fiindca nu se puteau odihni. Si este destul de greu sa parcurgi 300-400 de km dupa ce ai dormit doar 2-3 ore.
 Astfel majoritatea organizatorilor de intruniri au luat diverse masuri de siguranta.Au parcat motoarele cat mai departe de corturi, au pus muzica si mancarea tot la o distanta cat mai mare de locurile de dormit.
 In acest fel au creat conditii cat mai bune pentru odihna calatorilor. Dar cel mai important multi organizatori au incercat sa faca pe cat posibil liniste dupa orele 2-3 noaptea. In timp s-a constat si de catre organizatori, dar mai ales de catre participantii la intruniri, ca e destul de greu sa te odihnesti cand canta Parazitii la maxim in boxe pana la 5 dimineata. Desigur unii vor spune ca daca nu poti sa dormi in zgomot inseamna ca nu esti suficient de beat. Dar asta este o alta problema. Cu ce sa te imbeti?
 Este problema cozilor unde te bronzezi asteptandu-ti randul la bere sau la mici. Este ca si problema cu iarna care ii ia prin surprindere pe guvernanti. E normal sa nu stii cand ninge si cat ninge, dar e bine sa fii pregatit.
 Nu poti estima niciodata cati oameni or sa vina la o intruniire. Dar poti sa mai aduci 3-4 gratare in plus. Gratare care sa arda doar la orele de maxima foame. Cred ca trei oameni care sa se ocupe de acele gratare gasesti si printre participanti. Aprovizionarea se poate face direct din localitatea cea mai apropiata. Astfel se ridica si economia locala putin.

 Cand cele doua dozatoare de bere nu mai fac fata se poate suplimenta cu bere imbuteliata. Se da o fuga cu o masina pana la cel mai apropiat magazin si se cumpara toata berea din frigidere. Nu conteaza marca sau cantitatea. Se vinde la pahar, la sticla sau la galeata cum vrea clientul sa o cumpere, ca oricum nu se da bon fiscal asa ca nu mai conteaza. Din nou economia locala primeste oxigen.
 Nu va mai chinuiti cu frigidere si generatoare. Cumparati ieftin trei cadite pentru copii in care puneti gheata. Gheata se cumpara de la orice benzinarie. Vorbiti inainte sa fie bine aprovizionati si din doua transporturi se rezolva problema cu racirea bauturilor pe o zi intreaga. E posibil ca gheata sa fie mai ieftina ca benzina din generatoare. Sigur raceste mai rapid si mai eficient.
 Oricum ar fi racita berea aceasta trebuie sa se gaseasca si in alta forma nu numai la dozator sau la cutie cu lamaie. Obligatoriu sa fie si la sticla si sa se vanda separat, nu la coada de la dozator. Cum spuneam, nici nu trebuie sa fie racita la locul intrunirii. Poate fi racita in cea mai apropiata localitate si adusa rece cand e cazul.
 Cand curg apele pe tine in soare si tu stai la coada la dozator, pretul unei beri la sticla nu prea mai conteaza.
  Dar berea trebuie scoasa din organism. Unde facem acest lucru? Pai daca exista o padure deasa in vecinatate e bine. Dar ce te faci cand padurea se afla pe un deal si esti despartit de ea de un rau. Raul il treci pe pietre, dar nu toti avem rude caprioare si nici nu suntem toti alpinisti sa urcam dealul pana in padure. Fara sa ne mai gandim ca uneori poti sa nu mai apuci sa urci dealul sau sa treci raul.
 Atunci revenim la alternative. Asa cum berii la dozator ii trebuie alternative reprezentate de berea la recipient fara lamaie, la fel si toaletei in natura ii trebuie o alternativa reprezentată de toaleta ecologica.
 Toaleta ecologica poate fi pe bani. 1 leu intrarea si se autofinanteaza. Însă de obicei o problema a acestor toalete este ca nu-s curatate. Dimineata nu prea mai poti intra in ele din cauza a ce gasesti acolo. Pana acum nu am vazut o intrunire in Romania unde sa existe personal care sa curete toaletele, de la firma de la care vin acestea.
 Desigur mai pot fi facute niste paravane din panza sau alt material ieftin. Daca boschetii nu ajung facem niste boscheti artificiali. Doi busteni pot face un podet simplu peste rau. Solutiile simple aduc bucurii mari.
 De asemenea se poate stabili un perimetru pentru corturi si un altul pentru necesitatile fiziologice. Adica nu punem corturile oriunde. Am gasit un cort verde dincolo de rau fix in cea mai buna zona in care un om isi putea face nevoile. Foarte riscant locul ala pentru pus cortul. Mai ales noaptea.
 In general lumea dupa ce sa duce acolo unde merge omul singur, se spala pe maini. Ca asa e igienic. Chiar daca ai un rau in apropiere este riscant sa te igienizezi in el. Te poti gandi ca mai sus in amonte cineva isi face nevoile in acel rau.

 La o intrunire din Bulgaria unde nu exista apa curenta am vazut niste cisterne de la care erau trase niste tevi cu robineti. Probabil ca prin sate exista ceva cisterne ce se pot inchiria ieftin sau se pot inchiria niste recipiente din plastic de la magazinele mari cu materiale de constructii.

 Chiar daca zonele in care sunt organizate intrunirile sunt superbe, nu este suficient. Cu totii ar trebuie sa fim constienti de eforturile facute de organizatori pentru a ne face sa ne simtim bine. Dar si organizatorii ar putea, daca vor, sa fie putin mai atenti la mici detalii ce ar putea transforma o intrunire frumoasa intr-una fabuloasa.
 Inca o data vreau sa ii felicit pe baietii de la Black Helmes pentru efortul deosebit si sper sa ne revedem anul viitor in conditii mult mai bune.

Copii bucuresteni discriminati de primarii

Sunt constient de faptul ca discrepanta dintre centrul orasului si periferii a existat de cand lumea. Totusi parerea mea este ca ar cam trebui sa inceteze. Daca vrem ca si copii de la periferii sa se dezvolte macar apropiat de copii elitelor din centru, trebuie sa le oferim aceleasi sanse.
 In zilele noastre toti platim aceleasi taxe si impozite catre primarii. In consecinta toti copii trebuie sa beneficieze de aceleasi conditii de joaca.
 Am fost astazi cu copilul in parcul Cismigiu. Intai am cautat loc de parcare si am gasit cu greu destul de departe. Deci avem parcuri, dar nu avem locuri de parcare. Se intelege ca parcul respectiv este doar pentru locuitorii din zona.
 Parcarea este cu plata, doar ca nu avem automate de plata sau macar o banala plata prin SMS. Nu am gasit omul care incasa parcarea si nu puteam sa il astept cu copilul langa masina.
 In parc jucarii, leagane si carusele cum nu am mai vazut in nici un alt parc. Ca un copil sa beneficieze de acele jucarii trebuie sa fie nascut acolo in zona elitelor bucurestene.
 Am terminat joaca si am plecat. La iesirea din parc am vazut cum se indeparta agale omul de la parcare. Sa il prind din urma nu puteam ca nu poti alerga cu un copil de mana. Sa il astept langa masina, iarasi nu puteam fiindca rabdarea copiilor e limitata. Nu ma incanta ideea unei amenzi asa ca am fluierat ca ciobanii si am reusit sa ii atrag atentia incasatorului.
 Parcurile din cartiere sunt ingrijite. Sunt si acolo leagane si tobogane, dar din orice unghi privesti se vede diferenta.
 Nu stiu de ce este asa. Inteleg sa se vada diferenta dintre oamenii din centru si oamenii de la periferii. Diferente de educatie exista si vor exista mereu. In centru mai putini oameni manaca seminte pe bordura sau in parcul de joaca. E oarecum normal sa fie alta civilizatie si alta cultura.
 Totusi copii nu au nici o vina, iar cei ce se ocupa de parcuri nu ar trebui sa faca diferente. Nu am pretentii ca in parcurile mici sa fie cine stie ce jucarii. Dar macar in parcurile mari cum este IOR/Titan spre exemplu.
 In zona Floreasca am vizitat un parc mic aproape la fel de bine dotat ca si Cismigiul.  Dar e Floreasca, nu Dristor, sau mai rau, Rahova.
 Absența discriminarii de orice natura este poate cheia spre civilizatie. Probabil ca orice copil va observa mai devreme sau mai tarziu ca la el in cartier nu este ca in centru.

Pensiile militarilor au miros de ciorapi imputiti.

"Dragă Civilule,

Ştiu că ai fi vrut să fii ca mine şi, pentru că nu ai putut, acum, la pensie, vrei să fiu eu ca tine. Însă, nu se poate, pentru că noi am fost şi suntem diferiţi, aşa cum doi fraţi sunt diferiţi, chiar dacă au fost făcuţi de aceeaşi mamă şi acelaşi tată şi chiar dacă se iubesc unul pe altul, ca fraţii.

Când am ales să mă înscriu la liceul militar, ştiam că voi avea parte atât de casă şi masă gratuite, cât şi de şcoală de cea mai bună calitate posibilă. La fel, ştiai şi tu acelaşi lucru. Faptul că nu ai venit să fii coleg cu mine de bancă înseamnă fie că nu ai vrut, în sensul că nu ţi-au trebuit nici gratuităţile şi nici învăţătura oferite de Armată, fie că nu ai putut, în sensul că nu ai avut calitățile necesare pentru admitere. În niciuna dintre aceste două situaţii, nu ai însă cum să te compari cu mine şi să zici că am fost egali vreun moment. Dacă tu ai ales să mergi la un liceu mai bun şi să te pregăteşti pentru o viaţă mai îndestulată decât îmi promitea mie milităria, cinste ţie! Dacă ai rămas mai modest decât mine, asta este! Nu ai de ce să fii invidios. Nu ai putut mai mult."


Aceasta asa zisă scrisoare a fost preluata de mai multe ziare virtuale.

Interesant articolul, dar cam nedrept. Nu spune nimeni ca a fi militar e usor. Dar totusi pana cand a fost desfiintat stagiul militar, o mare parte dintre ofiteri frecau menta. Aia nu erau ofiteri militari. Aia au fost gardieni de puscarii. Toti cei care au facut stagiul militar obligatoriu au fost detinuti, nu soldati. Daca venea un razboi, acei tineri reprezentau carne de tun.

Deci acei ofiteri, subofiteri si alte grade, iau acum pensie egala cu militarii adevarati de astazi, care au fost prin teatrele de razboi.

Pe de alta parte nici sa fi fost muncitor in fabrica nu a fost usor. Mai trebuie tinut cont ca majoritatea pensionarilor de astazi au muncit majoritatea anilor in fostul regim. Au muncit in trei schimburi sase zile pe saptamana. A fost usor? Pai ori suntem soldati corecti, ori nu mai suntem. Nu spunem doar adevarul care ne avantajeaza.

Poate ca militarii de cariera au facut armata inca din scoala, dar ei cred ca un muncitor bine calificat a fost nascut asa? Stiu pensionari care aveau carte de munca la 16 ani. Acei pensionari au muncit mult si au produs PIB astfel incat militarii sa aiba mesele alea gratuite si tot ce le trebuie ca sa fie militari.

Bai oameni buni nu mai puneti botul la manevrele politicienilor. Oamenii unei tari sunt interdependenti. Daca unii nu fac sosele, nu se transporta marfurile. Daca altii nu fac agricultura, nu mai papam paine. Daca oamenii nu produc, nu mai avem armata. Daca nu aveam armata, ne manancau cainii. Oricum aia nu a fost armata, a fost butaforie, dar trecem mai departe.

Cine pune botul la conspiratii de genul celor din acel articol are o gandire limitata. E doar o propaganda de manipulare. E simplu. Ii strangi de fudulii pe pensionarii militari si le faci publice pensiile. Pensionarii militari ies in strada si toata lumea ii uraste pentru pensiile alea mari. Pensiile alea mari nu sunt rezultatul serviciului executat. Acele pensii rezulta din manevre politice.

O parte dintre militarii cu grade mari inevitabil stiu niste secrete de stat. O revolutie furata, o mineriada, un serviciu de informatii manipulat, un Bancorex devalizat. Secrete periculoase pentru multi guvernanti.

Ca sa le inchida gura celor cu grade mari, se dau niste legi pentru pensii speciale. De la cei cu grade mari in jos pe cale ierarhica incep sa curga pensiile mari pana la ultimul sergent angajat pe baza de contract.

Vin alte guverne isi dau seama de manarie si vor sa le mai taie din avant pensionarilor militari. Ca nu sunt bani. Evident ca e greu sa le tai din nivelul de trai cu care se obisnuisera. Guvernele incearca macar noilor pensionari militari sa le mai taie avantul. Intervin alte grade mari pensionabile. Alt santaj la guvernare si ramane aceeasi pensie mare.

Treaba e mai incurcata decat pare. Dar per ansamblu dezbinarea cetatenilor prin discriminarea pensionarilor foloseste intereselor celor din toate guvernele. Metoda "dezbina si stapaneste' functioneaza de 2000 de ani cel putin. De ce sa nu functioneze si acum?

Mai trebuie specificat si faptul ca nu sunt bani pentru pensii? Ca asta e. Avem mai multi pensionari decat muncitori. Pe caz de boala, social si alte pensii. Cum facem totusi sa inchidem gura celor cu grade mari care stiu prea multe? Pai dam strungarului mai putin ca nu a invatat cat militarul si ii dam militarului mai mult. Nu fiindca militarul a muncit mai mult, ci fiindca stie niste lucruri deranjante.

Nu am nimic cu militarii. Si-au facut datoria fata de tara asa cum si-au facut datoria si cei care au construit canalul Dunare-Marea Neagra, blocurile in care locuim si cam tot ce a fost facut in tara asta. Daca militarii incep sa se considere mai buni decat ceilalti oameni incepem sa ne aducem si noi aminte de ei.

Sa ne aducem aminte ca stagiul militar obligatoriu a fost o mare prostie. Sa ne aducem aminte de spagile pe care ofiterii le cerseau de la soldatii in termen pentru o permisie de trei zile. Sa ne aducem aminte ca majoritatea pensionarilor militari din zilele noastre provin din unitatile militare unde erau chinuiti militarii in termen. Imi amintesc cum atunci cand venea ratia de hrana, intai se faceau pungutele pentru ofiteri si ce mai ramanea se dadea soldatilor. Un an de zile cu hrana proasta indurau soldatii fiindca se fura ca in codru. Haine proaste, igiena precara si umilinta fara limite. Asta indurau soldatii de la cei ce astazi se cred superiori fata de ceilalti pensionari.

Astazi avem cu adevarat militari. Antrenati bine, hraniti bine si pregatiti in spirit ostasesc. Ei au dreptul sa ceara pensii. Ceilalti care striga acum in strada ca sunt speciali nu au avut parte de o zi de razboi. Singura lor datorie era sa pazeasca in unitatile alea mizere niste copii ce aveau obligatia sa suporte puscaria un an de zile. Majoritatea pensionarilor militari din zilele noastre au fost gardieni, nu soldati.

Eu, fostul militar in termen sunt obligat astazi sa le platesc lor pensiile supraevaluate. Le voi plati in continuare fiindca eu nu sunt ca ei. Eu nu o sa imi bat joc de ei asa cum au procedat ei cu mine un an de zile. Stiu ca sunt obisnuiti sa fie nesimtiti, asa cum cu nesimtire isi apara astazi pensiile, dar tot o sa le platesc acele pensii asa cum le platesc si strungarilor si zidarilor si tuturor celor care au muncit in tara asta. Militarilor le cer doar sa coboare cu picioarele pe pamant si indiferent cat de superiori se cred, sa nu uite ca pensiile alea sunt platite deocamdata de generatia mea. Generatia care le-a cusut la ordin ciorapii imputiti.

Lectie de trafic rutier

In ultimele zile au fost doua acidente moto. Teoretic nici nu este deschis sezonul, Practic nimeni nu poate spune exact cand se deschide sezonul moto.
 Pentru unii e inca frig, altii nu au alte mijloace de transport si folosesc motocicleta imediat ce asfaltul este uscat.
 Dar la fiecare inceput de an, cand apar primele raze de soare, apar si accidentele moto.
 Nu sunt eu marele motociclist. Maine pot sa patesc si eu un accident stupid. Oricand pot sa ma proptesc intr-o masina al carei conducator avea ochelari de cal.
 Dar pana atunci ma feresc cat pot si ii rog pe ceilalti participanti la trafic sa fie mai atenti.

Ce poti face ca motociclist pentru a preveni accidentele?
 In primul rand sa mergi incet. Cat de incet iti permite traficul. Cu cat spatiul este mai mare in jurul tau, cu atat trebuie sa mergi mai atent. Bulevardele mari, lungi si late te indeamna la viteza. Problema este ca ii indeamna la viteza si pe cei din jurul tau. Si toti ii dau gaz cat cuprinde sau cat ii tine inima.
 Motociclistii au inimi puternice, antrenate de adrenalina constanta pompata in circuit cu frecventa mai mare decat la soferi. Orice motociclist normal la cap trebuie sa invete sa traiasca cu acea stare euforica data de adrenalina. Asa cum inveti sa tii ghidonul in maini, trebuie sa inveti sa-ti controlezi dorinta de adrenalina. Vei avea parte de senzatii mult mai intense daca reusesti sa o dozezi, decat daca o lasi sa zburde prin vene dupa bunul ei plac. Daca nu controlezi dependenta de adrenalina, vei vrea mai multa si mai multa, pana cand te va transforma intr-un inconstient al ghidonului si in final un gest necugetat te va ucide.


Ultimul accident pare tras la indigo cu multe altele si din fericire motociclistul a scapat cu viata.
 Bulevardul Mihai Bravu este o artera lata, cu trei benzi pe sens iar in unele zone destul de lipsita de trafic. Un loc pentru capcane ar spune un motociclist cunoscator. Un loc unde orice motociclist normal reduce viteza si se pozitioneaza in trafic astfel incat sa vada, sa fie protejat si sa poata fi ocolit. Acolo cel mai bun loc este pe banda doi. Ai o banda intre tine si cei care ies de pe strazile laterale si inca o banda intre tine si liniile de tramvai pe unde mai intorc oamenii. Daca reduci viteza, poti fi ocolit de catre vitezomani pe benzile din jurul tau. Reducerea vitezei se face treptat. Oricum in trafic este recomandat ca nimic sa nu se produca brusc. Voi reveni asupra acestui aspect.

Deci cum sa faci accident pe un bulevard cu un total de sase benzi plus doua linii de tramvai? Adica asa cam un hectar de spatiu. Pai simplu. Un sofer cu multi neuroni lipsa se gandeste sa intoarca brusc de pe banda doi, fara a observa motociclistul ce circula pe banda trei. Motociclistul nu mai are timp de reactie, intra in coliziune cu autoturismul si intorc impreuna, oprindu-se pe celalat sens de circulatie.
 Mai sunt multe de spus despre condusul preventiv cand esti pe motocicleta, dar sa revenim la ce pot face soferii.
 Cand faceam scoala moto, instructorul meu foarte batran fiind, imi repeta de cate ori putea: Condusul in trafic se face cu ELEGANTA si atentie.
 Nu vad ce poate fi elegant cand smucesti de volan ca la cules de porumb?
 Ce mi-a spus acel batran instructor a ramas bine intiparit in mine. Am mai zgariat si eu masina prin parcari, am mai tamponat si eu usor din spate, insa nu am avut nici un accident grav din vina mea in 20 de ani.
 Cum faci sa nu faci? Conduci masina elegant. Am schimbat si eu banda fara sa ma asigur suficient de bine. Am dat semnal si am inceput sa ma mut pe cealalta banda. Am primit un claxon scurt, mi-am scos capul dintre urechi si am revenit pe banda mea, cu multe maini ridicate in semn de scuze pentru cel pe care tocmai ma urcam.
 Intodeauna am franat din timp. Cand vad semaforul rosu, nu pun frana in ultima secunda. Cand ies de pe strazile laterale nu ies din prima cu jumatate de masina. Ies putin cate putin, cam cum bea Pavel Stratan, astfel incat chiar daca in final masina mea ocupa jumatate de banda, sa aiba ceilalti timp sa ma vada. Si asta fiindca eu nu pot sa ii vad din cauza altor masini parcate pe colturi. Eventual si cu geamuri negre, ca doar toti suntem mafioti.
 Mereu ma gandesc ca nu sunt la curse.

Vreau adrenalina pe motocicleta ma duc pe un drum cu viraje si ii dau cat mai tine inima. Vreau viteza? Ma duc pe autostrada si cand prind o depasire mai libera ii dau cat poate motocicleta si apoi incerc sa ma calmez, revenind la o viteza cat mai sigura pentru permisul meu de conducere.
 Nu sunt un sfant, dar incerc sa ma mentin cerebral chiar si cand ma inunda adrenalina. Nu e usor. Uneori port discutii intense cu mine sa o las mai usor. Imi distrag atentia urmarind peisajul. Furnicaturile din varful degetelor trec in cateva secunde. Admir peisajul, verific bordul, coretcez pozitia picioarelor pentru a le relaxa dupa incordarea data de viteza prea mare.

Apoi incerc sa il depasesc pe unul care merge cu 70/h. Ma enervez fiindca trebuie sa franez mult. Masinile vin din spate si nu am unde sa ma bag. Gasesc o fereasta, accelerez maxim, depasesc in doua secunde, viteza e deja prea mare si inca depasesc tot ce e pe banda unu. Ma apropii in viteza de cei ce nu ma lasau sa ma bag si eu in depasire. Sar toti din fata mea ca iepurii. Ii depasesc si deja nu mai am ce sa depasesc. Vad in fata celebrul spatiu liber si apare semnalul de alarma. Incerc sa ma regasesc undeva pierdut printre valurile de adrenalina. Imi dau seama ca o perioada nu am gandit prea mult. Cam doua minute am cazut in patima vitezei.  Incep sa reduc viteza. Simt ca am cam exagerat asa ca o reduc si mai mult. Sunt deja la viteza legala si incep sa simt din nou ca sunt impreuna cu mine. Sunt iar pe banda intai si pe langa mine trec masini in viteza. Unii la limita permisului, altii trec de limita bunului simt, peste care si eu trecusem cu cateva minute in urma.

Redevin elegant pe sosea pana cand adrenalina ma va fura din nou. Cum spuneam nu sunt un sfant, dar macar din cand in cand imi dau seama ca gresesc. Foarte rar ma las furat de euforia vitezei, iar cand sunt in localitate ma abtin si mai mult. Ma deplasez mai mult pe strazi inguste unde se circula cu viteza redusa, evit bulevardele mari, nu merg pe sina de tramvai, reduc viteza cand vad strazi laterale si circul printre masini doar cand sunt oprite la semafor.

 Fac orice e posibil pentru a ramane in viata. Fac in asa fel incat sa ma mai pot bucura si pe viitor de placerea motociclismului acolo unde sansele de accident sunt cat mai mici.
 Si daca tot suntem motociclisti nu trebuie sa uitam niciodata ca in trafic sunt si pietoni si carute, dar uneori mai intalnim si animale. Sa nu uitam si sa fim atenti.

Razbunarea politistilor

Acum cateva zile mergeam linistit si incet cu masina pe o sosea destul de libera.
 Din boscheti apare un politist si ma opreste. Se prezinta si imi spune ca am fost oprit pentru controlul documentelor si pentru ca nu purtam centura de siguranta.
 Motivul pentru care nu purtam centura e mai putin important. In general port centura de siguranta ca exemplu pentru copil, dar o port si fara sa fiu cu copilul in masina. E un gest reflex sa imi pun centura.
 Ma cauta politistul la documente cu destula sarguinta. Mai avea sa imi ceara cartea de service si le avea pe toate.
 Imi recunosc vina si il intreb daca pot achita amenda pe loc. Imi spune ca nu se poate fiindca e duminica si nu are chitantierul la el. Destul de aiurea ma gandesc eu, dar asta e. Daca nu are, nu are.
 Imi completeaza procesul verbal in mai mult timp decat ar face asta un om normal si imi aduce actele. Îi semnez procesul verbal si ii spun ca meritam si eu un avertisment, nu direct amenda. In fond nu facusem nimic exceptional. Le dadusem prioritate pietonilor la trecerea pe care de fapt o pandeau ei, aveam actele in ordine.
 Ii spun ce gandeam eu despre avertisment si raspunsul pica socant. Cica avertismente se dau persoanelor in varsta si celor cu venituri mai mici si ca nu e cazul la mine. Probabil a tras aceasta concluzie fiindca conduceam o masina mai noua si relativ scumpa. Si la aceasta concluzie se pare ca a ajuns el singur cu actele in mana de unde reiesea clar ca nu e masina mea. Se mai putea observa cu ochiul liber ca hainele mele nu se asortau cu masina din care coborasem.
 De cand sunt politistii judecatori veniturilor noastre? De cand legea se aplica diferentiat in functie de venituri? Adica daca o persoana mai in varsta incalca legea are parte de clementa, iar cei cu masini scumpe platesc amenzi?
 Nu valoarea sanctiunii ma deranjeaza, ci felul in care actioneaza politistii din Romania. Nu am fost oprit niciodata doar ca sa mi se atraga atentia ca am facut o greseala. Intodeauna cand esti oprit de politie in Romania se lasa cu amenda sau cu avertisment si puncte de penalizare. O singura data in viata am primit un avertisment. In rest la orice oprire am primit amenda.
 Efectiv impresia mea a fost ca dupa pataniile politistilor din ultimul timp, restul politistilor se razbuna pe toti conducatorii auto.
 Si asa cum ei aplica legea in functie de valoarea masinii, la fel si eu imi permit sa am o parere extrem de proasta despre politistii din tara asta. Si nu am motive sa imi schimb parerea si nici nu ii compatimesc pentru ce patesc in trafic. Ii mai ia unul pe capota si in general primesc respectul pe care il merita.
 Sunt sigur ca exista si politisti bine instruiti, dar pierd mult din imagine datorita colegilor ce se cred judecatorii soselelor aplicand legea dupa bunul lor plac.

Primavara motociclistelor

Este inceput de Martie, Unele fete primesc flori si martisoare, altele primesc discuri de ambreiaj sau doar un simplu apel telefonic pentru urari de primavara.
 Sunt motociclistele care aduc primavara in sufletele noaste.

 Aceste fete nu sunt celebre, nu au fost la capatul lumii, nu practica sporturi extreme si nici nu se antreneaza pe circuite.
 Sunt doar motociclistele pe care le vezi incercand sa isi faca loc prin traficul aglomerat.
 Nu au motociclete exceptionale si nici  foarte noi. Asteapta cate doi- trei ani sa stranga bani pentru a inlocui ambreiajul cu care se chinuie in acest timp, privesc in rezervor cu bucurie cand acesta e plin si se bucura de fiecare drum chiar si pana in Bulgaria.
 Dar ele nu renunta, chiar daca banii se castiga greu, pasiunea e prea mare.
   Sunt fetele pentru care motociclismul e un stil de viata, dar si o necesitate. Folosesc motocicletele zilnic pentru a ajunge acolo unde isi castiga painea. Nu conteaza ca ploua sau e foarte cald, ele nu coboara de pe motocicleta decat cand ninge.
 Ele folosesc motocicleta pentru cumparaturi sau pentru a face naveta de la Ploiesti la Bucuresti. Ele sunt eroinele motociclismului si sunt mandru sa cunosc cateva dintre ele.

Nu voi da numele fetelor, ele nu merg pe motocicleta pentru publicitate. Nu isi doresc sa le admire nimeni si nici nu se afiseaza prea des pe retelele de socializare.
 Sunt simple anonime ce iti incanta privirea cand le vezi in trafic.
 La multi ani, fetelor, si zile cat mai insorite!

De ce sunt mai multe accidente moto primavara?

In fiecare an aud ca primavara sunt mai multe accidente in care sunt implicate motociclete din cauza ca soferii nu sunt obisnuiti cu prezenta motocicletelor in trafic.
 Este foarte fals. In Romania soferii nu se obisnuiesc cu motocicletele niciodata. Pur si simplu ponderea motocicletelor in tara noastra este atat de scazuta incat nu au cum sa se obisnuiasca cu ele.
 Cand vom avea cel putin zece motociclete la fiecare semafor atunci poate vom putea vorbi despre obisnuire, dar nu este cazul. La noi daca vezi zece motociclete pe zi in trafic inseamna ca ai avut o zi norocoasa si asta chiar in plin sezon.

 De ce sunt vara mai putine accidente de motocicleta decat primavara?

 In primul rand primavara ies toti incepatorii. Cei care si-au luat permisele cu un an in urma sunt foarte incantati si ies la primele raze de soare. Unii au noroc si scapa fara accidente pana cand invata sa mearga relativ bine. Ceilalti ghinionisti se aleg cu neplacerile rezultate din accidente.


 In iarna oamenii folosesc mai mult autoturismele din comoditate. E si normal. E frig, e umezeala, e mai greu sa te misti fiind imbracat gros. Diversele dezavantaje aduse de anotimpul rece ii determina pe oameni sa foloseasca mai des masinile personale si mai putin transportul in comun.
 Acei oameni nu sunt niste soferi excelenti tinand cont ca folosesc autoturismele sporadic.
 Astfel primavara in trafic se intalnesc incepatorii in ale ghidonului motorizat si soferii sezonieri. Rezultatul este uneori dureros cu precadere pentru motociclisti.

 Vara scade numarul masinilor in trafic.Cum am explicat, multi oameni isi lasa masinile acasa si prefera mersul pe jos sau cu mijloacele de transport in comun. Unii fac economie, altii pur si simplu sunt constienti ca nu se pricep sa conduca, stiind ca atunci cand pleaca cu masina personala risca foarte mult.
 Traficul in marile orase se relaxeaza si datorita celor care pleaca in concedii sau la muncile sezoniere.
 In acest fel prin reducerea numarului de vehicule si prin prezenta mai scazuta a soferilor slab pregatiti in trafic, se reduce si numarul de accidente. Vara sunt si mai putin parinti care duc copiii la scoală.

 O alta cauza a accidentelor mai numeroase din primavara ar putea fi si echipamentul greoi ai motociclistilor.
 Fiind destul de racoare motociclistii sunt imbracati mai gros astfel avand limitata si incetinita miscarea pe motocicleta. Nici muschii nu mai sunt la fel de antrenati ca la sfarsit de sezon.

 Temperaturile scazute pot afecta buna functionare a motocicletei si a capacitatilor de franare, fiind o cauza destul de frecventa a producerii accidentelor.
 Uneori chiar si vizibilitatea poate fi afectata prin aburirea vizierei sau lacrimarea ochilor de la curent.

 In orice caz numarul accidentelor nu creste datorita faptului ca soferii nu sunt obisnuiti cu motociclistii in trafic.
 Pur si simplu in situatia actuala a prezentei motocicliclistilor pe sosele, soferii nu se vor obisnui niciodata sa ne aiba in trafic, pana nu vom fi mai multi.
 Pentru moment suntem niste aparitii stranii pentru soferi. In cele mai multe cazuri fiind chiar de domeniul paranormalului fiindca aparem de nicaieri si disparem subit.

Mai sunt si niste studii care arata ca creierul percepe diferit obiectele de dimensiuni mai mici care vin spre persoana respectiva.

Invatamantul gratuit un mit secular

Sistemul nu e asa de ieri. Sisemul este asa de 100 de ani, fara sa exagerez.

Am trecut prin sistem ca prin furcile iadului. Am iesit cu sufletul zgariat si mutilat pe viata.

Am avut ghinionul ca in zorii vietii mele de elev sa ajung pe mana unei zdrente de profesoara care era si directoarea scolii. Mama nu a cotizat suficient si am primit nota 2 in primul trimestru. Cam care sunt sansele ca un copil in clasa intai sa ia nota 2?

In clasa a doua nu am stiut tabla inmultirii si am fost dezbracat in curul gol in fata clasei. Am fugit cand a vrut sa ma duca si in celelalte clase si am ajuns descult si in curul gol acasa. E adevarat ca apoi am fost dezinhibat total toata viata, dar la tabla inmultirii nu mi-a fost de ajutor.

In cele din urma in clasa a patra mama m-a mutat la o scoala cu profil artistic. 

Mare greseala. 

Ea nu intelesese din prima scoala cum e treaba cu spagile. Asa ca se astepta ca eu sa ma remarc prin inteligenta si talent.

In clasa a patra am ramas prima oara corijent pe vara. Mama a considerat ca e vina mea si a incercat sa ma corecteze romaneste. Treaba e ca ea dadea ceva spagi, dar nu tuturor si nu suficient in comparatie cu ce dadeau alti parinti.

Am ramas corijent pe vara pana in clasa a saptea cand, la sfaturile profesorilor, am fost mutat sa las locul liber pentru alti copii mai potenti financiar. Eram atunci singurul din clasa cu parintii muncitori la fabrica.

La noua scoala, putin zapacit de mutare, m-am trezit cu o profa de limba romana care mi-a spus ca ea a facut box si ca ma arunca pe geam daca nu invat. Am ramas corijent in primul trimestru la limba romana plus alte multe materii si am considerat ca nu are rost sa ma mai duc la ore.

Este evident ca am ratat inscrierea la liceu fiind prea ocupat cu corijentele.

M-am inscris la o scoala profesionala unde am avut o uimire maxima. Profesorii se purtau frumos, nu te arunca nimeni pe geam si predau la fel pentru toata clasa, fara discriminari. Si nu numai ca nu cereau spaga, dar ne recompensau cu tigari si ciocolata daca stiam lectia

Chiar daca am fost corijent permanent din clasa a patra pana la sfarsit, am beneficiat totusi de profesorii buni ai unei scoli de centru sau chiar avem ceva inteligenta. Asa se face ca eu fiind notat pe baza de spaga, nu am stiut pana la profesionala care e nivelul meu. Nu eram un copil de geniu, dar nici corijent nu ar fi trebuit sa fiu.

Astfel am ajuns sef de clasa peste niste copii ce veneau din scoli normale.

Dupa doi ani de profesionala, simtindu-ma mai capabil decat eram, am dat diferentele pentru liceu. Am intrat la liceu, unde mi-am dat seama ca nu sunt geniul ce ma credeam in profesionala.

La liceu treaba statea ceva mai bine la capitolul spaga.

Adica daca dadeau parintii spaga aveai note mai mari decat restul, dar daca nu dadeai, aveai notele pe care le meritai. Practic nu se razbuna nimeni pe tine ca nu primea spaga.

Dupa liceu in mod surprinzator chiar si pentru mine am intrat la facultate la stat. Si aici traiul era corect. Dadeai spaga treceai anul, chiar daca erai zero. Nu dadeai sapaga, treceai anul daca invatai.

Dar daca nu dadeai spaga, trebuia sa muncesti de trei ori mai mult decat cei care ungeau sistemul. Primeai cele mai grele proiecte si te frecau mai mult la examene. Am rezistat doi ani fara restante.

Cum eu nu aveam bani nici sa ajung la scoala, am abandonat.

Dupa aceea a urmat firesc stagiul militar unde spaga avea un templu propriu. Apoi m-am angajat si m-am inscris la o facultate particulara.

Am avut ghinion ca dupa 4 ani, in ultimul an fiind, sa aflu ca doamna ministru Ecaterina Andronescu retrage autorizatia de functionare a facultatii motivul fiind ca nu i se daduse spaga. Atunci nu am fost sigur ca este motivul real. Acum sunt foarte sigur de asta si cred ca si voi. 　 Sper sa moara in puscarie.

M-am inscris la o a doua facultate tot particulara, unde dupa ce am terminat, ca sa pot fi lasat sa imi dau licenta la stat, a trebuit sa dau foarte multa spaga.

La cati bani am bagat in facultati mai bine dadeam spaga, ca tot acolo ajungeam. Ideea este ca invatamantul costa indiferent ca este comunism sau democratie. 

Mama chiar a crezut pe vremea comunistilor ca invatamantul este gratuit si eu am simtit cel mai tare ca nu era asa. E adevarat ca la scolile normale mai scapai si fara spaga, dar la cele care acum ar fi "de fite", cam la fel era si atunci. Si acum se spune ca este gratuit, dar ori ca platesti la particulara sau ca dai spaga la stat tot acolo iesi. La particular ai avantajul ca nu te mai stresezi daca ai dat cat trebuie si cui trebuie.

Diploma e buna daca lucrezi in sistemul spagilor.

Cand esti pe cont propriu nu te intreaba nimeni cate clase ai, important este ce stii sa faci.